Iluzia libertatii


8245_626649970695148_1781188871_n    exclusiv

”Războiul e pace. Libertatea este sclavie; Ignoranţa e putere”, George Orwell

Suntem bombardati zi de zi cu mesaje despre libertate, democratie, egalitate . Media face tot posibilul sa ne informeze despre regimurile totalitariste ca o comparatie cu faptul ca noi traim intr-o lume libera. Suntem invatati de mici ca avem puterea sa ne decidem singuri soarta iar drepturile noastre sunt respectate si garantate de catre stat. Avem chiar dreptul de a ne alege conducatorii in majoritatea situatiilor si tot ce trebuie sa facem in continuare este sa muncim. Dreptul la intimitate este garantat in toate statele democtatice la fel ca dreptul la libera exprimare. Oare?

In primul rand tarile si-au pierdut suveranitatea. In momentul in care esti inglobat in datorii, te supui vointei celui ce practic te detine. Chiar daca nu oficial, toate legile ce vor fi promulgate vor fi dictate de catre noul stapan. Sistemul a fost creat in asa masura incat fara arme sau armate, fara pierderi omenesti, fara opunerea populatiei sau a claselor conducatoare, toate tarile sa fie datoare unui sistem economic. Cei aflati in spatele sistemului vor fi numiti in continuare „Elita”. Acestia au experimentat de-a lungul secolelor forme de manipulare asupra populatiilor si au convenit ca iluzia libertatii este cea mai buna. SUA a fost cel mai reusit experiment si l-au folosit ca model pentru UE, pentru ca mai tarziu sa fie folosit la nivel global. In urma cu cava timp Elita a hotarat ca este timpul sa distruga tarile Europei. Sub pretextul cresterii economice si diminuarii puterii Statelor Unite ale Americii, Uniunea Europeana s-a infiintat tocmai pentru a se distruge singura. Diferenta e ca va trage in jos o lume intreaga. Oamenii nu cunosc aceste detalii pentru ca mass-media are grija de cei ce platesc contractele de publicitate si astfel, in vazul lumii se va dezvolta acel stat la care Hitler nici nu visa.

Teoria conspiratiei este un subiect foarte bun pentru a ridiculiza aceste afirmatii. Se stie ca stapanii din umbra sunt foarte bine pregatiti in aceste tehnici de control si manipulare. Dar nu este nici o teorie ci doar o conspiratie a lor impotriva voastra. Vor sa va subjuge si vor reusi! Poti doar sa constientizezi si sa incerci sa te separi de sistem sau macar sa ne educam generatiile viitoare sa o faca. Daca se va realiza o trezire colectiva la realitatea inconjuratoare, Elita isi va amana planul iar noi putem inca spera.

Planul Elitei este de a ne revolta impotriva tiraniei si de a lupta cu armele cum am facut si in trecut. Sistemul nu poate fi invins asa. Sistemul e facut sa faca fata unei asemenea revolte, ba chiar o asteapta. Trebuie sa invatam sa luptam cu aceleasi arme cu care lupta si ei, trebuie sa folosim puterea Elitei impotriva ei. Nu te impotrivesti unui val punand ceva in calea lui ci ocolindu-l, ridicandu-te pe culmi mai inalte. Daca ei vor sa privim la televizor show-rile mondene, daca ei vor sa mancam chimicalele existente pe piata, daca ne vor sclavi la banci, daca vor sa stam cuminti in case in timp ca altii militeaza impotriva corporatiilor ce pun stapanire pe tara, etc. sa nu le facem pe plac !

A existat odata o lume mai agreabila, fara camere care spioneaza populatiile, in care calatoriile pesteocean erau placute, iar intimitatea era un drept al omului. In prezent, guvernele, sub pretextul ca fac ce e mai bine pentru cetatenii lor exercita un control tot mai mare asupra vietii acestora. Din pacate, chiar cetatenii faciliteaza erodarea propriei lor libertati, in principal pentru ca nici macar nu sunt constienti de ce se intampla. Oamenii sunt indoctrinati sa se teama de azilanti, de schimbarea climatica, de teroristii nebuni, de nicotina, calorii si Al Qaida, de extraterestrii si chiar unii de altii. Guvernele occidentale perfecteaza politicile fricii, deoarece populatiile infricosate se vor supune controlului lor fara a pune intrebari.

Va mai amintiti de „Politia Orwelliana a Gandirii”, care a folosit metode de supraveghere si profiluri psihologice pentru a interpreta viitoarele obiective ale potentialilor disidenti si deviati? Se intampla deja in Marea Britanie si SUA unde oamenii se asteapta sa fie prinsi in imaginile camerelor de 300 de ori pe zi iar convorbirile lor telefonice si mesajele pe Internet le sunt monitorizate ca activitate de rutina. Deja sistemul si-a intins tentaculele in majoritatea statelor democratice iar opunerea populatiei a fost… zero. E ciudat cum mii de oameni pot milita pentru drepturile animalelor, dar cand vine vorba de drepturile lor … Cipurile biometrice au pus stapanire pe actele de identitate ale oamenilor in schimb la TV au fost aratati cativa preoti ce vorbeau despre Anticrist. Ridiculizare la forme maxime. Primim raspunsuri de genul „suntem ingrijorati de amenintarile eroriste” insa au fost destule cazurile in care s-a demonstrat ca in spatele celor mai multe retele de terorism se afla aceiasi influenta malefica a Elitei.

Oare de ce nu observam ca aceasta libertate democratica in care traim este doar o iluzie? Oare de ce nu vad masele ca suntem vazuti ca si consumatori, statistici, roboti, in nici un caz fiinte umane? Elita a constientizat ca sclavul perfect e cel care se crede liber iar faptul ca suntem bombardati cu lozinci gen „esti minunat asa cum esti”, „totul se intampla cum ar trebui sa se intample” ” esti cel mai norocos om” nu fac decat sa completeze manipularea la care suntem supusi in visul nostru despre libertate.

„Nimeni nu este mai inrobit decat cel care crede in mod gresit ca este liber.” – Johann Wolfgang von Goethe

Alte postari la tema:

Teoria conspirației, realimentată cu sânge proaspăt.

Sfaturi practice pentru a rezista manipulărilor

Despre manipulare

Despre Cristian Terran
Nu crede nimic! Caută singur adevărul!

12 Responses to Iluzia libertatii

  1. ana spune:

    Asa este, trebuie sa fim atenti sa nu facem jocurile elitei privid razboaiele.
    Propaganda „sunteti perfecti, sunteti adevarati maestri, fiti doar observatori”, la ce observatori? La cum elitele isi vad de planurile lor? Asta mi-a amintit de fabula Corbul pacalit de vulpe.
    Este adevarat ca vremurile sunt in schimbare, ca progresam sprea a 5-a dimensiune, dar asta nu inseamna sa nu ai grija de pacea si prosperitatea ta si a intregii planete. Prin dimensiunea a 5-a se intelege de fapt un inalt nivel de constiinta, inseamna ati iubi aproapele ca pe tine insuti, ca toti suntem Unul🙂

  2. ana spune:

    conspiratii, teorii?
    http://www.edituradaksha.ro/articles/view/se-pregateste-o-mare-surpriza-bancara-la-nivel-mondial-a93

  3. Pingback: “Nimeni nu este mai inrobit decat cel care crede in mod gresit ca este liber.” | SANTINELA ORTODOXA

  4. Pingback: Supravegherea populatiei | Extraterestrii Printre Noi

  5. Cami spune:

    nu exista libertate- ai credit in banca- trebuie sa intelegi ca nu esti liber- esti dator automat – deci libertate nu exista

  6. Ai mare dreptate in tot ceia ce scrii si sunt 100% de acord cu tine…mereu postez pe pagina mea de facebook lucruri care sper sa trezeasca constiintele celor adormiti dar din pacate prea putini am trezit.Multi nu le plac postarile de acest gen, le ignora si asta e foarte rau ca raman adormiti !

    • Cristian spune:

      Multumesc pentru aprecieri Ilie! Din cate am vazut eu, oamenii au nevoie de un declansator. In timp ce la unii se declanseaza de la un factor minor la cei mai multi factorul este negativ. Problema cea mai mare e ca sunt prea adanciti in viata lor zilnica insa nici nu realizeaza ca traiesc. Este o mimica robotica; pe multi dintre ei o sa-i auzi zicand „vai ce repede a trecut saptamana asta !” si ei nici macar nu au realizat ca saptamana respectiva au trait-o! De fapt ei nu traiesc viata ci viata ii traieste, ii consuma…

  7. Pingback: Iluzia libertății | Proiectul Eridan

  8. Pingback: Iluzia libertatii | Terra Encyclopedia

  9. Pingback: Toxinele democraţiei |

  10. Pingback: Supravegherea populatiei | Lupul Dacic

  11. Andrei spune:

    Cum era” esti ceea ce vrei tu sa fii” 😃

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s