Ziua în care clasa de mijloc se va ridica


Orgosolo-revolution-francaise

Contrar credinţei populare, nu săracii şi nefericiţii sunt cei care fac revoluţiile în Occident, ci clasa de mijloc. A fost cazul în toate revoluţiile, începând cu Revoluţia Franceză, dar poate doar cu excepţia Revoluţiei din Octombrie, care a fost o lovitură de stat într-o situaţie de extremă dezordine politică.

Şi când decide această clasă de mijloc să înceapă revoluţia? În primul rând, nu este vorba despre clasa de mijloc în ansamblu, şi nici măcar de un grup organizat, sau de o comunitate, ci de liderii clasei de mijloc, cei care astăzi câştigă alegerile în Europa şi sunt trataţi de iresponsabili (fiindcă nu fac parte din clasa politică tradiţională geriatrică), dar care se revelează deodată a fi nu numai populari, ci de asemenea surprinzător de eficienţi.

Cetățeni de mâna a doua

În cazul clasic al Revoluţiei Franceze, rolul de avangardă revoluţionară a fost jucat de avocaţi, antreprenori, angajaţi ai administraţiei publice de la vremea respectivă şi de o parte din ofiţerii armatei. Factorul economic era important, dar nu primordial. Elementele declanşatoare ale mişcării revoluţionare au fost în primul rând lipsa de deschidere în viaţa publică, precum şi imposibilitatea de avansare socială. Atunci când aristocraţia a încercat să limiteze cu orice preţ influenţa avocaţilor şi oamenilor de afaceri, aceasta a condus la revoluţie. În toată Europa, cu excepţia cuminţicăi Anglii, noua clasă de mijloc, cu cetăţeni de categoria a doua, nu era în măsură să-şi croiască propria soartă.

Cum a rămas cu discriminarea astăzi? Ea este diferită şi asemenea deopotrivă. Desigur, aristocraţia nu mai monopolizează procesul decizional, dar bancherii, speculatorii bursieri şi cadrele superioare care câştigă sute de milioane de euro, împing deoparte cu măiestrie clasa de mijloc, care suferă consecinţe severe. Cipru este cel mai recent exemplu, şi foarte grăitor.

Dominația fosilelor

Dar există multe alte exemple. Să luăm de exemplu academicienii, care nu numai în Polonia, ci şi în întreaga Europă, tremură pentru locurile lor de muncă, mai ales dacă au ghinionul de a preda materii declarate de slabă utilitate de către Uniunea Europeană, statele membre şi multinaţionalele care dictează pieţei muncii.

În Slovacia, de exemplu, ştiinţele umaniste au fost practic nimicite, astfel încât specialiştii în istorie, gramatică, etnografie sau logică pot să-şi facă griji serioase. În curând, vor urma şi alte categorii profesionale. Precum şi funcţionarii administraţiei publice, al căror număr a crescut enorm în trecut. Este vina lor? Bineînţeles că nu. Şi ce poate face un funcţionar concediat cu 15 de ani de experienţă, care a cunoscut întotdeauna siguranţa locului de muncă? Probabil că nu mare lucru. La fel pentru tinerii absolvenţi lăsaţi pe marginea drumului pieţei muncii, precum şi pentru artişti, jurnalişti şi alte meserii fragilizate de sectorul digital.

Revoluţiile sunt zămislite din excluderi, profesionale, decizionale, şi din deficitul democratic. Precum şi din dorinţa de a abate bariera generaţională, sau cu alte cuvinte dominaţia moşilor.

Într-adevăr nu este o coincidenţă faptul că liderii Revoluţiei Franceze aveau în jur de 30 de ani, în timp ce vârsta medie a celor prezenţi la Congresul de la Viena (1815), care a restabilit orânduiala conservatoare în Europa, era de peste 60 de ani. Conducătorii europeni de astăzi au în mare parte între cincizeci şi şaizeci de ani, dar, având în vedere progresele medicinei, este probabil ca în 20 de ani, dna Merkel şi domnii Cameron, Tusk, şi Hollande să se învârtească încă pe lângă cârmă. Doar dacă nu sunt măturaţi de o revoluţie.

Strigătul revoluției

Toate căile de evoluţie ale actualei clase de mijloc, majoritar tânără, sunt blocate fie de miliardari, fie de bătrâni, sau în orice caz persoane care par astfel în ochii celor de 25 de ani. Această situaţie este explozivă. Greşim crezând că tinerii porniţi împotriva sistemului, dar lipsiţi de limbajul obişnuit al partidelor politice şi al mişcărilor politice structurate, nu vor putea ajunge la o revoltă organizată. Revoluţiile nu s-au făcut niciodată în numele unei anumite măsuri, ca de exemplu o supraveghere bancară mai strictă, ci fiindcă într-un moment dat nu se mai putea trăi astfel. Revoluţiile, în opoziţie totală cu metodele partidelor politice, nu folosesc limbajul politic. Revoluţiile ţipă, urlă, sunt prin natură dezordonate, şi pârjolesc pe unde trec.

Deci vrem sau nu o revoluţie? Pentru mine, probabil că nu, pentru că revoluţia înseamnă distrugere totală înainte de construirea unei noi ordini. Şi totuşi, politicienii noştri încă nu-şi dau seama că stau cu şezutul pe un butoi cu pulbere. Ei nu înţeleg, prea năuciţi de ideea fixă care-i obsedează: să se întoarcă la stabilitatea de acum zece, sau chiar treizeci de ani. Ei nu ştiu că în Istorie nu există întoarcere în urmă iar intenţiile lor corespund prea bine expresiei lui Karl Marx: Istoria se repetă, dar ca o farsă.

presseurop.eu

Despre Cristian Terran
Nu crede nimic! Caută singur adevărul!

2 Responses to Ziua în care clasa de mijloc se va ridica

  1. burebista spune:

    eu am pus acum trei ani o vita de vie sa faca radacini si probabil o sa am struguri dupa vre-o doi ani.vreau sa zic ca totu-i in calcul si programare.daca omu-i programat sa fie muritor si vita de tras la plug inseamna ca conditia animalica e peste cea umana.

  2. Costiputza spune:

    Revolutiile in general schimba doar conducatorii dar lasa neatins sistemul, nu conteaza ca in Franta s-a trecut de la monarhie la republica, sistemul a ramas tot in mîinile celor puternici, eventual s-au schimbat familiile conducatoare, fiindca daca studiem cine este pe la finante (adica motorul oricarui razboi sau revolutii) descoperim aceleasi familii de sute de ani, adica tot pe linie de singe exact ca si in cazul monarhiilor. Iar asa zisa revolutie din România (lovitura de stat urmata de o adevarata revolta populara si nu revolutie in adevaratul sens al cuvintului) nu a facut decit sa distruga stabilitatea existenta ptr un ideal care nici macar nu era al nostru. Noi doar voiam sa fim liberi si sa o ducem mai bine. In schimb am pierdut independenta economica, depindem de altii ca sa ne hranim si am ajuns datori (nu stiu cum se poate imprumuta statul cu atita nesimtire in numele nostru) pe vesnicie. Numai ca ce se preconizeaza acum nu va fi o revolutie ci doar pregatirea ptr noua ordine mondiala, intotdeauna trebuie creat pretextul ptr interventia ce va urma, vor fi revolte apoi statul va interveni ptr asa zisa normalizare, deja se vede felul cum intervin fortele de mentinere a ordinii, brutal fara discriminare si definitiv. Iar in curind statul va fi atit de puternic incit daca exista cu adevarat dumnezeu numai el ne va mai putea salva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: