Mituri despre apa îmbuteliată contrazise de specialişti


apa-plata

 

 

Două treimi din băutorii de apă îmbuteliată consideră că aceasta este mai sănătoasă, 55% au afirmat că o preferă din comoditate, iar o treime din respondenţi au încredere în asigurările date de producători că apa este tratată şi provine din sursă controlată. Evident, situaţia variază de la caz la caz, companiile au propriile standarde de calitate, există şi situaţii de fraudă dovedită, în care loturi întregi de apă îmbuteliată sunt retrase de pe rafturi după ce s-a descoperit că nu corespund consumului uman, însă există câteva opinii larg răspândite, chiar mituri de marketing, care nu corespund realităţii şi sunt contrazise de specialiştii citaţi de banthebottle.net. Chiar dacă multe din concluziile studiului par mai potrivite în America decât în România, unde starea tehnică a reţelelor de alimentare cu apă este adesea precară, iar calitatea apei de la robinet nu se ridică – de multe ori – la înălţimea aştepărilor, ele merită cunoscute, măcar pentru a şti către ce realităţi ar trebui să tindem şi noi.

Mitul 1 – Un izvor de sănătate

Credem că apa îmbuteliată este cea mai sănătoasă alegere, care ne măreşte vitalitatea şi ne aduce în organism cea mai curată apă disponibilă în mod curent.

În realitate ea poate fi chiar dăunătoare sănătăţii. Potrivit unor studii, dacă apa stă mult timp în ambalajul PET, plasticul eliberează anumite cantităţi de substanţe chimice care trec în apă şi, apoi, în organismul uman. Cu cât petrece mai mult timp în PET, cu atât apa va avea un conţinut mai mare de substanţe nocive.

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Heidelberg pe 132 de sortimente de apă din 28 de ţări, îmbuteliate în sticle de plastic, concentraţia unor elemente chimice – cum ar fi antimoniul – creşte pe măsură ce apa stă mai mult timp în recipient, deoarece plasticul reacţionează cu apa şi eliberează substanţele componente. Antimoniul, de exemplu, este un metal similar plumbului, care în cantităţi mici provoacă ameţeală şi depresie, iar în concentraţii mari poate fi chiar letal.

În plus, plasticul ambalajului ţinut la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius eliberează o serie de substanţe toxice, cum ar fi bisfenol A, despre care cercetări efectuate în SUA au demonstrat că este cancerigen. Iată de ce pe etichetele sticlelor de apă minerală, suc sau bere se specifică expres „A se feri de razele solare!”

 

Mitul 2 – Are gust mai bun

Credem că apa îmbuteliată are întotdeauna un gust mai bun decât cea de la robinet, deoarece conţine enzime care ne stimulează papilele gustative şi ne dau o senzaţie de prospeţime.

În realitate lucrurile sunt mai nuanţate. Situaţia depinde foarte mult de sursa de apă din care se alimentează reţeaua publică şi de starea conductelor. Chiar dacă în România situaţia lasă mult de dorit şi multe oraşe sunt deficitare în această privinţă, în acele locuri unde autorităţile insistă pe respectarea regulilor sanitare, apa de robinet este chiar mai bună decât cea la PET.

Să facem abstracţie, pentru un moment, de ştirile binecunoscute despre apa de robinet infestată cu germeni, de lichidul maroniu care curge de multe ori de la robinetele noastre de bloc sau de ţevile care nu au mai fost schimbate din anii 1950 şi să vedem cum stau lucrurile în ţările civilizate.

În America, de exemplu, participanţii la câteva teste realizate de Corporate Accountability International nu au putut simţi diferenţa de gust între apa îmbuteliată şi cea de la robinet.

După cum afirmă experţii în sociologie, gustul mai bun pe care mulţi consumatori îl asociază cu apa îmbuteliată este de fapt… un factor psihologic indus de reclamele agresive difuzate în mass-media. Între 10% şi 15% din preţul unei sticle de apă este reprezentat de cheltuielile cu reclama. Nu doar cumpărăm miturile producătorilor, dar şi plătim în plus pentru aceasta.

Un interesant studiu realizat de postul TV Showtime ajunge la concluzia că 75% dintre locuitorii oraşului New York preferă apa de la robinet în locul celei la PET, dacă ambele variante sunt prezentate pentru degustare în carafe identice, neindividualizate.

Venind mai aproape de noi, un test realizat de Legambiente în 6 oraşe din Italia dovedeşte că, gustând apa din carafe identice şi bazându-se numai pe gust, nici măcar 2 voluntari din 10 nu au reuşit să sesizeze diferenţa dintre apa îmbuteliata şi cea de la robinet.

 

Mitul 3 – Este ieftină şi uşor de procurat

Credem că apa îmbuteliată este ieftină şi uşor de procurat.

În realitate apa îmbuteliată costă de la 240 la peste 10.000 de ori mai mult decât apa de la robinet. La San Francisco, de exemplu, apa din reţeaua publică a oraşului provine din Parcul Naţional Yosemite şi este atât de pură încât municipalitatea nici măcar nu trebuie să o trateze.

Evident, şi în România există zone unde apa îşi păstrează puritatea naturală şi, dacă ar fi captată în condiţii adecvate, ar putea fi o alternativă de preferat produsului la PET. Borsec, Avrig, Borşa sau Baia Mare sunt doar câteva exemple de oraşe unde apa de la robinet este foarte bună, iar locuitorii o consumă fără probleme.

 

Mitul 4 – Conţine mai puţine substanţe chimice şi este mai sigură

Credem că apa îmbuteliată are un conţinut redus de substanţe chimice, mai ales de compuşi nocivi.

În realitate, lucrurile iarăşi nu stau chiar aşa şi au fost situaţii în care anumite mărci sau loturi de apă la PET au avut probleme, chiar serioase, privind prezenţa unor germeni patogeni. În Statele Unite, de exemplu, apa îmbuteliată intră în categoria „alimentelor” şi este controlată pe baza standardelor Food and Drug Administration (FDA), în timp ce apa de robinet intră sub incidenţa Environmental Protection Agency (Agenţia de Protecţie a Mediului), care operează cu standarde mult mai stricte decât FDA, având drept rezultat o apă de robinet mai pură chiar decât cea la PET. Aproximativ o cincime din sortimentele de apă îmbuteliată din SUA au avut, în decursul timpului, probleme privind un conţinut mărit de substanţe nocive.

Mitul a fost invalidat şi în România, unde UBB Cluj Napoca a efectuat în urmă cu câţiva ani, un studiu privind calitatea chimică a apei îmbuteliate şi comparaţia cu apa potabilă a analizat 30 de mărci de ape îmbuteliate (25 româneşti şi 5 străine). Au fost prelevate probe de apă potabilă din reţeaua de alimentare din Cluj-Napoca şi Zalău, o probă de apă de izvor natural din Cluj şi două probe de apă de izvor natural din Blaj şi Zalău.

Pentru toate aceste mostre a fost stabilită compatibilitatea cu legislaţia apelor potabile din România, reglementată de Legea 458/2002 şi completată de Legea 311/2004. Rezultatele obţinute arată că doar 26 din cele 35 de probe analizate respectă în linii mari legislaţia.

De asemenea, există cazuri destul de recente în care sortimente de apă la PET au fost retrase de la consum din cauza impurificării cu substanţe biologice nedorite. Un astfel de incident a avut loc în decembrie 2011, când un lot de apă Saguaro a fost retras exact din acest motiv. Un altul, datând din martie 2011, a fost cauzat de apa‘San Terra Aqua’ infestată cu germeni fecali şi bacili coliformi, distribuită în mai multe oraşe din ţară – Braşov, Galaţi, Ploieşti etc.

 

Mitul 5 – Nu mai trebuie să ne facem griji privind PET-urile goale, deoarece acum se reciclează

Credem că sticlele de plastic, binecunoscutele PET-uri nu mai reprezintă o problemă pentru mediu, deoarece sunt reciclate în proporţie tot mai mare.

În realitate PET-urile reprezintă o problemă serioasă chiar şi în ţările care au sisteme bine organizate de reciclare a deşeurilor. În Statele Unite, de exemplu, aproximativ 4 miliarde de astfel de ambalaje ajung la groapa de gunoi în fiecare an, generând costuri de ecologizare de aproximativ 70 de milioane de dolari. Chiar şi în acele situaţii când sticlele de plastic sunt reciclate, procesul tehnologic este reprezentat de topire (consum de energie) şi tratare cu noi substanţe, din care multe multe sunt toxice, iar plasticul rezultat este de calitate mai slabă decât cel din care provine şi eliberează mai mulţi compuşi nocivi.

Cu atât mai gravă este situaţia în România, unde sistemele de reciclare a deşeurilor sunt încă într-un stadiu incipient chiar şi în oraşele mari, iar în localităţile mai mici toate ambalajele PET ajung la groapa de gunoi… în cel mai bun caz, atunci când nu ajung direct pe câmp sau în râuri şi lacuri. Nu degeaba, în urmă cu câţiva ani, un ofiţer NATO aflat în vizită la noi a afirmat, după un drum cu maşina pe şoselele din sudul ţării: “Am aflat de unde provin PET-urile… Eu credeam că se fabrică, dar am văzut că ele cresc pe câmp în România.”

 

Mitul 6 – Unităţile de îmbuteliere creează locuri de muncă în comunităţile mici

Credem că unităţile de îmbuteliat apa stimulează economia zonelor în care sunt amplasate şi creează locuri de muncă.

În realitate corporaţiile multinaţionale cumpără dreptul de control şi exploatare a rezevelor subterane de apă, oriunde pot, iar industria de îmbuteliere pe care o susţin limitează ceea ce mulţi consideră ca fiind un drept inalienabil: accesul la o sursă de apă sigură şi necostisitoare. Apa mai este numită şi „aurul albastru al secolului XXI”. Urbanismul, poluarea, încălzirea globală şi creşterea populaţiei terestre transformă rapid apa potabilă într-o resursă tot mai disputată şi valoroasă.

Pe ansamblu, industria de îmbuteliere a apei creează puţine locuri de muncă,media pe plan mondial fiind de 24 de salariaţi pentru o unitate de mărime medie. În plus, sunt studii care demonstrează că, atunci când o fabrică de îmbuteliere se construieşte într-o localitate, majoritatea salariaţilor acesteia provin din afara comunităţii care şi-a cedat controlul asupra resurselor sale de apă, în schimbul promisiunii unor noi locuri de muncă.

 

Mitul 7 – Apa îmbuteliată provine din izvoare de munte, sau de mare adâncime

Credem că apa pe care o cumpărăm la sticle provine din cele mai cristaline izvoare „din inima munţilor”, sau – cel puţin – din puţuri de mare adâncime, neatinse de poluarea lumii moderne.

În realitate, autorii studiului citat în deschidere estimează că minimum 25% din apa îmbuteliată provine, de fapt, din reţeaua de alimentare, fiind cel mult tratată suplimentar, uneori. Chiar şi în SUA, unde a fost realizat studiul, sortimente de apă recomandată ca fiind „de izvor” sau „pură din inima gheţarilor” proveneau, de fapt, din puţuri urbane unele situate chiar în apropierea unor gropi de gunoi.

Nici România nu a fost scutită de astfel de incidente. În 2005, de exemplu, ANPC a închis mai multe fire din judeţul Braşov care vindeau apă de robinet pe post de „apă de izvor.”

Şi în Bucureşti au fost descoperite situaţii similare. De atunci, sporadic, apar ştiri sau informaţii neconfirmate despre diverse sortimente sau loturi de apă îmbuteliată care fie provin din alte surse decât cele menţionate pe ambalaj, fie adâncimea la care sunt situate prizele de captare nu este cea specificată de producător.

Ca soluţie generală la această problemă, ar trebui ca LAREX (Laboratorul de Analiză a Apei) să testeze prin sondaj provenienţa şi calităţile tuturor celor aproape 100 de sortimente de apă îmbuteliată prezente pe piaţa românească, pentru a creşte gradul de încredere a consumatorilor.

Deşi aceste teste sunt obligatorii pentru a intra pe piaţă, după ce o firmă obţine certificatul de conformitate există, cel puţin teoretic, posibilitatea ca ea să îmbutelieze apă din alte surse, pe care să o vândă în baza certificatului obţinut iniţial.

  • Şi totuşi ce apă să alegem?

Confruntat cu atâtea argumente în defavoarea apei îmbuteliate, consumatorul român îşi va pune, în mod firesc, întrebarea: „Şi totuşi eu ce apă ar trebui să beau?” Greu de răspuns, având în vedere că soluţia sugerată de studiul menţionat, şi anume apa de robinet, poate că este valabilă peste ocean, dar în multe locuri din România nu reprezintă o alternativă.

Mai degrabă putem vorbi de „răul cel mai mic,” care pare să fie… chiar apa la PET, cel puţin în zonele cu reţele de apă învechite, sau din surse nerecomandabile. Cel puţin în Capitală, avem o confirmare foarte recentă, venită tocmai din insulele britanice. Printre alte recomandări adresate suporterilor echipei de fotbal Chelsea care au venit să vadă meciul cu Steaua, guvernul Majestăţii Sale îi sfătuieşte să nu bea apa de robinet din Bucureşti, care nu ar fi tocmai bună pentru consumul uman. Nu ştiu cât adevăr este în acest sfat, având în vedere că personal l-am auzit, zilele trecute, pe un director de la Apa Nova recomandându-le bucureştenilor să bea apă de la robinet fără grijă, deoarece şi el consumă doar astfel de apă.

Oricum, pentru cei care se îndoiesc de calitatea apei din reţea, dar şi de cea îmbuteliată, există şi o a treia alternativă, poate cea mai recomandabilă. Există pe piaţă o varietate de filtre care se montează pe robinet, sau sunt fixate chiar în interiorul ţevii de alimentare. Majoritatea acestor filtre se bazează pe carbon activ, care elimină parţial sedimentele şi impurităţile din apă, exclusiv prin procedee mecanice, dar au dezavantajul major că permit trecerea metalelor grele (plumb, cupru, cadmiu etc.) şi a altor substanţe toxice din apă (nitraţi, nitriţi etc.)

Mai nou, au apărut filtrele cu osmoză inversă, care elimină problemele întâlnite la sistemele pe bază de cărbune activ. Firmele producătoare afirmă că osmoza inversă este cea mai eficientă metodă de purificare a apei potabile, principiul lor de funcţionare fiind bazat pe presiunea osmotică necesară în filtrare.

Chiar dacă sistemele de filtrare prin osmoză inversă, fără pompă de presiune au şi inconveniente, cum ar fi randamentul scăzut şi viteză redusă de filtrare, ele rămân totuşi cele mai eficiente dispozitive de acest gen.

Ca în întotdeauna, consumatorii sunt cei mai în măsură să se informeze, să calculeze avantajele şi dezavantajele tuturor opţiunilor disponibile şi să aleagă varianta pe care o consideră cea mai adecvată. Important este să fie informaţi asupra tuturor opţiunilor, cu plusurile şi minusurile fiecăreia. Cu atât mai atentă trebuie să fie analiza în ce priveşte un produs atât de important cum este apa pe care o bem – izvor de sănăte pentru organism.

Financiarul.ro

Alte postari similare :

Pentru sanatatea dumneavostra consumati cel putin 2 litri de apa pe zi ! – FALS !!!

Despre alimente nesanatoase si organisme modificate genetic

Hrana noastra cea de toate zilele

Despre Cristian Terran
Nu crede nimic! Caută singur adevărul!

3 Responses to Mituri despre apa îmbuteliată contrazise de specialişti

  1. Costiputza spune:

    Eu consum de cind ma stiu apa de la robinet din Bucuresti si n-am patit nimic, accidental mai beau si la sticla atunci cind n-am de ales. Doar daca e maro sau are vreun miros aparte atunci ma abtin dar in rest totul e ok. Oricum de la ceva tot trebuie sa murim, nu, desi prefer de la whisky, dar e doar parerea mea🙂.

  2. Gabi spune:

    Eu consum apa de la un sistem de filtrare si purificare prin osmoza inversa, un sistem cu 10 filtre+lampa de ultraviolete, si conform buletinelor de analize efectuale la instalarea sistemului de filtrare in apartament, apa este pura, este buna, avand si filtru de minerale. Asadar apa consumata prin osmoza inversa este cea mai buna alegere, din pacate, in Romania…si nu locuiesc in Bucurestiul infect, ci in alt oras mai putin infect, dar suficient de infect astfel incat sa nu consum apa de la robinet fara sistemul de filtrare si purificare.

  3. Observator spune:

    Apa obţinută prin osmoză inversă nu este recomandată pentru băut ! Sunt cîteva lucrări bune în acest domeniu (de exemplu „Apa, miracolul vieţii” de Toma Mihăiţă). În primul rînd este acidă (pH în jur de 6,7; pentru băut ar trebui să aibă minim 8,0); am măsuat eu însumi cu mai multe pH-metre electronice şi aşa este. De aceea se montează un cartuş de corectare a acidităţii care însă nu reuşeşte să facă mare lucru (poate or fi şi unele performante dar nu am aflat care ar fi). Este săracă în minerale, de aceea se corectează un cartuş de reminaralizare care nu este foarte eficient. Cel mai important lucru este că prin osmoză inversă se produce apă destructurată (moartă, cu un cuvînt mai dur). Alternative ar fi dar depind de calitatea apei ce trebuie tratată, de costuri (care nu sunt mici de loc) şi de posibilităţile tehnice privind instalarea. Vă urez succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: