SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE


iGuard

Trăim într-o lume în care toată creaţia devine o înşiruire enormă de informaţii. Se numără, se codifică şi se înmatriculează totul, inclusiv oamenii: Totul, deci, devine numar, devine informaţie. Care informaţie trebuie să curgă, firesc, spre un centru de date, prin intermediul unei reţele mondiale de comunicaţii. Controlul se poate deţine doar avându-se un centru, aşa cum păianjenul se afla în mijlocul plasei. Dar, pentru ca reţeaua să fie acceptată de opinia publică, trebuia să i se creeze un cadru legal corespunzător şi să i se dea un aspect de “protecţie socială”. Lucru care s-a petrecut nu de mult, întregul sistem fiind prezentat în mass-media cu un machiaj perfect şi un nume pe masura: “L.U.C.I.D. Project – A Universal information Identification System”.

Proiectul L.U.C.I.D.

Proiectul a fost dat publicitatii într-un periodic al politiştilor din sectorul stupefiante al Ministerul de interne SUA, “Narc Officer”, din septembrie – octombrie 1995 şi a aparut în urma votarii noii legi antiterorism din anul 1994 întitulată “Omnibus Anti-Crime Bill”. Specific şi demn de reţinut pentru noua hotărâre legislativă este faptul că împuterniceşte reprezentanţii legii să aresteze şi să încarcereze imediat orice “suspect” de acţiuni teroriste. Acest tip de lege care încalcă flagrant principiul de baza al justiţiei internaţionale şi al libertăţii umane – principiul prezumţiei de nevinovăţie – a stat la baza creării unei copii fidele a sistemului L.U.C.I.D., sau mai bine zis a unei anexe a acestuia: este vorba de sistemul european de informaţii Schengen, de care ne vom ocupa mai tarziu.

Dar ce este de fapt L.U.C.I.D.? Este un sistem gigantic, planetar, de colectare şi prelucrare a datelor privind identitatea fiecărei fiinţe umane. La prima vedere ar părea că acest proiect s-ar aplica doar infractorilor, însă scopul sau devine limpede dacă vom afla că principiul de baza al L.U.C.I.D. constă în eliberarea, pentru fiecare individ, încă de la naştere, a unei cartele electronice de identitate multifuncţională: va cuprinde adică buletinul de identitate, paşaportul, contul bancar, cartea de sănătate, permisul de conducere, cartea de munca, livretul militar – într-un cuvânt, toate actele de folosintă socială ale unei persoane. În plus, puterea uriaşă de înmagazinare a datelor va crea acestei cartele posibilitatea deţinerii unui număr foarte mare de informaţii despre viaţa particulară a individului: istoricul familiei, comportamentul social, optiunile politico-religioase, etc., date pe care posesorul nu le va putea citi ori modifica, aceasta făcându-se “de la centru”. Sistemul L.U.C.I.D. va avea un centru de stocare şi prelucrare a datelor, alimentat cu informaţii “de la toate sursele” conectat la un sistem automat de traducere poliglotă. Ce înseamnă “de la toate sursele”? Înseamnă că informaţiile vor curge în mod continuu către acest centru de la orice agenţie de informaţii, birou, companie, societate, banca, statie de poliţie, magazin, unitate militară, universitate, centru de cercetare, de peste tot. Aceste date sunt culese prin intermediul computerelor şi transmise printr-o reţea informaţională (Internet) către centru. Deoarece în proiect se specifică că vor exista traduceri poliglote, înseamnă că sistemul va avea surse de alimentare cu informaţii peste tot în lume. Dealtfel, cartela de identitate va avea răspândire mondiala. L.U.C.I.D. devine astfel un sistem mondial de control, o “supermagistrală informaţională” ce va putea controla toate aspectele vieţii private, în orice moment.

Inima sistemului

Centrul de stocare, de prelucrare şi analizare a datelor este denumit oficial Universal Computerized Identification Clearing-house Resource Center şi se află lângă Washington, la Fort Meade, Maryland. Pentru un necunoscător, numele acesta nu înseamna nimic. Acest centru este însă, încă din anul 1954, sediul celui mai puternic for politico-militar al SUA, prea puţin cunoscut opiniei publice române. Este vorba de Agentia Nationala de Securitate (National Security Agency – NSA), inima şi creatoarea agenţiilor de informaţii interne CIA şi FBI. Totodată NSA este a doua bază ştiinţifico-militară (ca mărime) după Pentagon, însă pe primul loc în deţinerea de tehnici militare secrete, de concepţie tehnologică revoluţionară, care depăşeşte cu 15 ani cercetările ştiinţifice “laice”. Baza de la Fort Meade, datorită tainelor şi tehnologiilor uimitoare deţinute, este denumită de americani “Curtea Misterelor” (Puzzle Palace). Echipamentele digitale ale NSA ar putea părea unor profani ca fiind de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Toate acestea au fost însă realizate printr-un efort financiar uriaş şi printr-un program de cercetare aprobat de Congresul SUA şi intitulat DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency).

Astfel, programul DARPA a luat fiinţă încă din anul 1970, şi s-a ocupat îndeosebi cu crearea arsenalului războiului rece: sateliţi de spionaj, diverse tipuri de arme laser, arme pentru influentarea condiţiilor atmosferice, arme psihoelectronice etc. Multe din acestea sunt încă necunoscute multor membri ai Congresului SUA.

NSA a luat fiinţă pe 4 noiembrie 1954. Este singura agenţie de stat care nu are conducere superioară proprie, ci este dirijata de un consiliu de conducere denumit COMSEC, alcătuit din membri ai diferitelor ministere (de externe, justitie, comerţ, economic) şi comandanţii fiecarei arme ale forţelor armate SUA. NSA este cea care a creat şi celelalte trei mari agenţii militare de informaţii care, împreună, formează încă din anii ’60 un uriaş sistem de reţele informaţionale: CIA (Central Intelligence Agency – Agenţia Centrală de informaţii), AFSS (Air Force’s Security Service – Serviciul de Securitate al Forţelor Aeriene) şi NIS (Navy’s Intelligence Service – Serviciile de informaţii ale Marinei). Un alt “braţ” al NSA este NASA (National Aeronautical and Space Administration), folosită îndeosebi pentru scopurile militare ale SUA, “oamenii de pe luna şi celelalte fiind doar o faţadă”. Prin intermediul NASA, NSA deţine controlul absolut al spaţiului datorită sateliţilor şi al iniţiativei de Apărare Strategică “Star Wars”.

Dar NSA are un scop bine determinat. Crearea ei s-a produs în urma semnării în anul 1947 a unui acord (UKUSA PACT) între Marea Britanie, SUA, Canada, Noua Zeelanda, Australia, ţările NATO, Japonia şi Corea de Sud, acord ce stabilea crearea de către aceste ţări a unui sistem informaţional comun pentru supraveghere civilă cu centrul la Fort Meade. Acum putem înţelege perfect de ce L.U.C.I.D. şi-a ales ca sediu tocmai baza strategică a Agenţiei Naţionale de Securitate şi ce consecinţe are controlul efectuat de NSA asupra tuturor cetăţenilor lumii.

Deja aplicarea proiectului L.U.C.I.D. a început mai înainte de publicarea sa în “Narc Officer”. Congresmenul Neal Smith declara în octombrie 1993 ca la Fort Meade s-au vărsat 392 milioane $ pentru Centrul Naţional de Identificare ce urmează a intra deplin în functiune în 1998. Totodată, s-au creat structurile informaţionale ce vor deservi sistemul, printre care amintim:
– National Reconnaissance Office (Biroul Naţional de Recunoaştere) care cuprinde sistemul sateliţilor de spionaj,
– National Crime Informational Center (Centrul Naţional de informaţii criminalistice),
– IAFIS (Integral Automated Fingerprint Identification System (Sistemul integral de identificare automată a amprentelor) etc.

Toate aceste anexe şi legătura funcţională dintre ele au fost dezvăluite în periodicul “Federal Computer Week” din 1995. În plus, se urmăreşte crearea până în 1999 a unei reţele computerizate fără fir pentru interconectarea acestor centre, reţea denumită Federal Law Enforcement Wireless Users Group, după modelul fără fir WWW folosit astăzi în internet.
Ce înseamna deci crearea şi punerea în funcţiune a acestor centre?
– automatizarea şi computerizarea tuturor unităţilor social-economice şi judiciare şi legarea lor în reţea;
– crearea bazei de date mondiale privind identitatea şi cazierul cetăţenilor;
– plasarea de automate publice (gen ATM) pentru recunoaşterea identităţii prin intermediul cartelei electronice şi pentru supravegherea populatiei.

Cartela universală biometrică

Elementul cheie al întregului sistem este cartela universală biometrică de identitate. Prin conectarea acestei cartele la computerul central din Fort Meade, absolut toată activitatea zilnică a unei persoane poate fi înregistrată şi analizată. În acest scop, proiectul prevede dotarea internaţională cu centre de emitere a cartelelor, centre înzestrate cu o minusculă cameră video digitală, pentru producerea cartelelor unice pentru fiecare individ. Mai mult, chiar maternitătile vor avea astfel de centre pentru fixarea identităţii nou-născuţilor, fiecăruia atribuindu-i-se un cod care nu se va putea modifica pe toata durata vieţii.

Cartela universală biometrică este o cartelă inteligentă (smart card) de mărimea unei cărţi de credit obişnuită, din plastic, având însă încorporat un puternic computer cip cu o putere de stocare mai mare de 5 giga-bytes (adică aproape 2000 de pagini de informaţii despre fiecare persoană!) dispunând şi de bandă magnetică. Prin intermediul unităţilor de citire a cartelei (fixe ori mobile, dotate cu scaner şi ecran cu cristale lichide – gen unităţi ATM), orice individ se conectează direct la superordinatorul din Fort Meade. Totodată, microcipul permite şi înscrierea informaţiilor pe cartela.

Denumirea cartelei este Universal Biometric Card (UBC) – cartela universală biometrică. Ce înseamnă “universală”? Înseamna ca va îndeplini funcţiile tuturor documentelor ce stabilesc legătura individului cu societatea: buletin de identitate, carnet de conducere, carte de munca, de sănătate, cont bancar, într-un cuvânt, totul. Se prevede chiar ca automobilul, calculatorul personal şi orice alt sistem electrocasnic să nu poata fi pus în funcţiune decât la recunoasterea posesorului cartelei. Este un sistem de îngrădire totală a libertăţii umane.

Ce înseamnă “cartela biometrică”? Înseamnă că UBC va putea stoca elemente de recunoaştere obţinute prin măsurători biologice, adică: codul genetic ADN, anticorpi specifici, fotografii digitale faţă şi profil precum şi fotografia irisului, amprentele digitale şi plantare (ale tălpii piciorului), eşantioane sonore ale vocii, etc. Toate acestea demonstrează cât se poate de limpede că scopul acestei cartele este controlul şi supravegherea strictă a persoanei. Aceste date vor servi la recunoasterea posesorului cartelei atunci când doreşte s-o întrebuinteze.

În prezent exista deja în aplicaţie următoarele metode de recunoastere:
– recunoaşterea amprentelor digitale. Astăzi aproape toate aparatele de utilizare a cartelelor de credit bancar (ATM) au în partea inferioară un sistem de recunoaştere a amprentei digitale. Sunt folosite de asemenea şi pentru accesul personalului bancii în trezorerie.
– recunoaşterea geometriei palmare. Un scanner laser citeşte configuraţia geometrică a palmei şi o compară cu cea de pe cartelă. Exemple de utilizare curentă: pentru personalul diferitelor aeroporturi (ex. San Francisco); pentru Parlamentul Columbiei – spre a fi asigurat votul complet şi individual al tuturor parlamentarilor; la băncile din Rusia, etc.
– recunoaşterea amprentei plantare (a tălpii). Este una din cele mai sigure metode de recunoaştere şi este folosită îndeosebi de FBI.
– recunoaşterea acustică. Metoda de identificare a vocii posesorului. Este folosită în prezent în ţările occidentale pentru înalţii funcţionari de stat.
– recunoaşterea optică. Aici sunt mai multe posibilităţi. În primul rând este vorba de recunoaşterea feţei şi compararea imaginii obţinute de camera video digitală cu fotografia de pe cartelă. Este tehnologia Face Recognition.
Astăzi, firma americana Mirror Inc. pune în vânzare echipamentul numit Face-to-Face, dotat cu cameră digitală şi computer, echipament ce poate recunoaşte identitatea unei persoane chiar dacă este machiată sau poartă ochelari. Se apreciază însă că unităţile de citire a cartelei vor fi dotate şi cu tehnologia intelligent Video a companiei Integrated Systems, Inc. (Norcross, Georgia, SUA), ce poate recunoaşte nu numai fizionomia, ci şi “limbajul trupului”, caracteristicile de mişcare proprii fiecărui individ. Mii de astfel de camere vor putea supraveghea locurile publice (si nu numai), putând recunoaşte (fără contact direct) orice individ.
Astăzi, astfel de camere sunt instalate în majoritatea ţărilor vestice pentru controlul arterelor publice (în Marea Britanie nu mai puţin de 300.000 de camere video inteligente). Totodata, aceasta tehnologie s-a folosit de către politia SUA pentru supravegherea şi controlul Jocurilor Olimpice de la Atlanta, 1996. În plus, pe lângă cele două metode de recunoaştere optică (a feţei şi a mişcărilor trupului), este în utilizare astăzi metoda Iris Scan de recunoaştere a configuraţiei irisului, unică pentru fiecare individ. O microcameră scanner digitală înregistrează imaginea irisului şi o transformă într-un cod (Iris Code). Apoi se compară cu cel înscris pe cartelă şi se face identificarea. Camera poate fi ascunsă, citind de la distanţă irisul şi recunoscând într-o secundă peste 400 de caracteristici irisologice.
– recunoaştere genetica. Tehnologiile de vârf asigură astăzi recunoaşterea rapidă a ADN, unic pentru fiecare persoană. Statele Unite au zeci de bănci ADN folosite îndeosebi de către FBI, care a alcătuit un catalog general ADN pentru cetăţenii SUA. Este o metoda ce poate produce mari discriminări (de pildă, un individ poate fi refuzat la angajare pe motivul “necorespunderii” codului genetic).

Aşadar, dacă ne închipuim că UBC este o cartelă pusă în slujba noastră, ne înşelăm amarnic. Scopul eliberării sale este în primul rând supravegherea non-stop a posesorilor. Cum non-stop, din moment ce nu o vom folosi decât ocazional, puteţi întreba? Ei bine, proiectul L.U.C.I.D., prevede eliberarea, în scopul obţinerii datelor “necesare recunoaşterii”, a diverselor tipuri de “senzori biometrici cu acţiune de la distanţă şi senzori ai cartelei biometrice”! Între astfel de senzori cu acţiune de la distanţă sunt incluse şi camerele intelligent Video de care am vorbit, ce pot fi instalate oriunde. Un alt tip de senzori telecomandaţi sunt cei pentru detectarea prezenţei. Cu alte cuvinte, un control total, cu înnăbuşirea completă a libertăţii umane.

După cum am văzut, un organism anexă al LUCID este NRO – National Reconnaissance Office, adică sistemul sateliţilor de supraveghere. Ne putem imagina ce control înfricoşător urmează a fi efectuat asupra civililor dacă amintim numai că tehnologia din 1997 permitea identificarea precisă pe fotografii a unor obiecte de dimensiunile unei mingi de golf aşezate pe sol, sau citirea unui text cu aceleaşi dimensiuni. În plus, detectorii electronici ai sateliţilor vor localiza semnalul acelor “senzori ai cartelei biometrice”, stabilind cu precizie poziţia fiecărui individ, în orice moment, oriunde în lume.
Iar dacă vom arunca cartela, nu vom putea nici măcar deschide uşa automobilului personal, nefiind recunoscuţi. Închipuiţi-vă că mii de oameni vor “pierde” aceste cartele, datorită fobiei ce se va declanşa sub amenintarea acestei superputeri înfricoşătoare. Altele se vor fura şi astfel, încet dar sigur, se va ajunge la unica soluţie “sigură şi rezonabilă”: plasarea microcipului pe corp.

Stadiul actual al L.U.C.I.D.

Vom încerca să vedem care este situaţia actuală privind eliberarea cartelelor de identitate în lume. Trebuie remarcat că, datorită unor incompatibilităţi naţionale, unicitatea cartelei încă nu întruneşte un consens global, aflându-se în circulaţie însă tipuri asemănătoare între ele, pentru obişnuirea populaţiei cu sistemul şi acceptarea fără probleme a unei cartele unice mondiale. Un exemplu tipic în acest sens este, după cum vom vedea, cartela Schengen de uz european. Dar să analizam întâi situaţia altor ţări ale lumii, începând cu:

– Statele Unite ale Americii.
În SUA, introducerea unei cartele electronice de identitate s-a propus pentru prima data în 1981, îndată după lansarea în anii 70 a “noului sistem economic”. Astfel, la propunerea FBI, CIA şi a Ministerului de Exteme al SUA, Ronald Reagan a introdus un proiect de lege în acest sens. În ultimul moment însă, mişcat de întervenţia de protest a lui Martin Anderson, mâna dreapta a presedintelui, care comparase noua cartela (cu cod unic) cu tatuajele făcute de nazişti deţinuţilor din lagărele de concentrare, preşedintele a uzat de dreptul de veto şi, pe toată durata administraţiei Reagan, problema nu a mai fost readusă în discuţie.
După alegerea lui Bill Clinton în 1993, s-a lansat programul de ocrotire medicală ce prevede dotarea fiecărui cetăţean SUA cu o cartelă medicală de identitate, de fapt o cartela UBC lansata într-un mod diplomatic, abil.
Cartela de sănătate este o cartelă “smart card” ce poate stoca până la 2000 de pagini de date personale, folosind tehnologii recente de înregistrări biometrice: date, imagini vizuale, amprente digitale şi vocale, etc. Nu poate fi stearsă, nu e înfluenţată de câmpuri electromagnetice şi rezistă la temperaturi de până la 200o F (94o C). Este produsă de firmele Laser Card Systems Corporation şi Drexler Technology Corporation.
Faptul că s-a impus deţinerea amprentei vocale denota clar scopul cartelei care nu este deloc “medical”, ci de control şi supraveghere: specialiştii apreciază că orice persoană poate fi identificată (datorită băncii de amprente vocale de la sediul central) în chiar momentul răspunderii la telefon!”
În paralel, alte două programe pentru eliberarea cartelelor “smart cards” au pus în circulaţie cartele pentru studenţii şi elevii SUA, precum şi pentru muncitorii angajaţi de stat.
Vedem deci că americanii sunt obişnuiţi încet-incet cu ideea cartelei biometrice, existând deja pe piaţă astfel de smart cards pentru diverse scopuri sociale, urmând ca UBC să înglobeze toate funcţiunile acestora. De pildă, în majoritatea statelor SUA s-au pus de câţiva ani în circulaţie şi “cartelele de conducere auto”, care conţin date biometrice. Un alt tip de cartelă biometrică multifuncţională este cea folosită de armata americana: cartela MARC (nume sugestiv, MARK în engleza însemnând “semn”, în analogie cu “semnul fiarei”). Această cartelă a stârnit vii proteste chiar şi printre înalţii ofiţeri ai armatei datorită posibilităţii de control ce se poate efectua prin intermediul ei asupra posesorului. Unii ofiteri au ajuns chiar în faţa Curtii Martiale. De pildă, capitanul Joel Kirk, condamnat pentru refuzul de a dona sânge în vederea înscrierii ADN pe cartelă, declara la proces:
“Devii sclavul acestui sistem. Există foarte puţine diferenţe între o “MARC-are” pe care o ţii în mână şi o altă “MARKare” pe care ţi-o vor implanta pe mână!”
Cât priveşte însă UBC, din 1994 şi până în 1996 au avut loc două iniţiative de lansare a cartelei universale de identitate. De curând însă (1996), proiectul de lege nr. 999 (666 întors!) prezentat de senatorul Texasului (dl. Hutchinson) este ultimul proiect legislativ legat de UBC, care prevede eliberarea unei cartele biometrice de identitate ce conţine, pe lângă computer chip, şi un cod magnetic barat.

–  Alte state ale lumii
Sistemele electronice de supraveghere a identităţii prin intermediul smart cards aplicate de guvernele diferitelor ţări nu sunt decât experienţe ale SUA în vederea unui rezultat cât mai sigur la introducerea UBC în propria ţară. Astfel:
– în 1994, în Mexic s-au pus în circulaţie (de către CIA şi omonima ei mexicană NAFTA) 46 de milioane de cartele smart cards de identitate pentru a se asigura “votări libere”, fără posibilitatea de manipulare a voturilor. Firmele implicate au fost Polaroid, IBM, Booz-Allen & Hamilton şi firma Oracle.
– tot în anul 1994 în Singapore s-a încheiat un program de dotare obligatorie a fiecărui cetăţean cu o cartelă inteligentă ce conţine: fotografie aplicată, amprenta digitală, cod numeric matricol unic pentru stabilirea identităţii, codul de asistenţă medicală, contul bancar şi oricare altă informaţie” considerată necesară” de către guvern. (Sunday Magazine, October 1994, Sydney, Australia).
– în Thailanda s-a introdus unul dintre cele mai moderne şi sofisticate sisteme de control a identităţii, cu echipamente digitale care în ţările occidentale sunt prohibite, realizându-se o supraveghere strictă asupra activităţii zilnice a cetăţenilor.
– în Australia este deja cunoscut cazul mult discutatului “centru telefonic” Deakin care s-a dovedit în realitate a fi una dintre cele mai puternice baze informaţionale computerizate pentru prelucrarea datelor de identitate privind ţările răsăritene şi australe, având legătura nemijlocită prin satelit cu “baza-mama” de la Fort Meade.
– Alte sisteme de supraveghere cu ajutorul “smart cards” sunt deja funcţionale în Taiwan, Guatemala, precum şi în tarile din nordul Africii.

Citeste articolul integral pe Piatza.net

Alte postari similare :

O lume cu un singur creier

Controlul mental asupra oamenilor

Iluzia libertatii

Despre Cristian Terran
Nu crede nimic! Caută singur adevărul!

One Response to SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE

  1. Pingback: Cine conduce lumea si România? Masoni, grupuri oculte, marile corporatii etc (pol59) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: