Noţiuni despre războiul psihologic. Principalele forme de manifestare a agresiunii psihologice si cum sa ne ferim de ele


 Motto – „nu este nevoie să distrugi fizic inamicul,

ci este suficient să îi distrugi voința de a lupta!” Sun Tzu

Războiul psihologic reprezintă, în sensul cel mai larg, aplicarea unor părți din știința denumită psihologie, în ducerea unui război. Războiul psihologic include utilizarea propagandei împotriva inamicului, alături măsuri militare operative care completează propaganda.Tehnicile de război psihologic nu sunt deloc noi. Strategul chinez Sun Tzu a încercat sa le sistematizeze, în lucrarea Arta războiului, încă în urma cu 2.500 de ani . De atunci şi până în prezent, arsenalul de război psihologic a evoluat, s-a perfecţionat şi a devenit o forma deosebit de periculoasa de confruntare umana. Descoperirile ştiinţifice de vârf, din mai multe domenii, cum ar fi neurologia, psihologia, sociologia şi cibernetica, au accentuat gradul de periculozitate al acestuia, ridicându-1 deasupra războiului clasic şi nuclear. Acest pericol a determinat mai multi specialişti din tarile occidentale sa propună incriminarea şi pedepsirea agresiunii psihologice, prin hotărâri ale ONU şi legi naţionale. Propunerile lor, pe deplin justificate de periculozitatea extrema a agresiunii psihice, au fost trecute cu vederea de legiuitorii mondiali şi naţionali, din mai multe motive: unii nu le-au înţeles, deoarece erau ignoranţi în acest domeniu; anumiţi funcţionari statali şi ai organismelor internaţionale sunt beneficiari direcţi ai acţiunilor de război psihologic, aşa ca nu au nici un interes sa le interzică şi sa le pedepsească; în fine, destui legiuitori naţionali şi internaţionali sunt pur şi simplu inactivi, primind remuneraţii fara a face nimic util pentru contribuabili.

     Daca legislaţia naţională şi internaţională nu ne apară deloc împotriva acţiunilor de război psihologic, ce putem tace noi, cetăţenii simpli? Aşteptam sa fim apăraţi de specialiştii din domeniu, respectiv, de psihologi şi ofiţeri de informaţii? Ar fi o aşteptare zadarnica, deoarece, pe de o parte, aceştia sunt prea putini fata de numărul agresorilor iar, pe de alta parte, multi sunt „bota” în acest gen pervers de război. Avem o singura soluţie sa ne salvam integritatea psihica, viaţa şi libertatea de conştiinţă: trebuie sa învăţăm sa ne apărăm singuri. Nu e problema prea grea şi nici periculoasa Periculos e sa stam cu mâinile în sân şi cu creierele deschise către intoxicările şi manipulările duşmane, de orice fel (politice, religioase, economice, cultural-stiintifice etc.).

      Manipulatorii oculţi de diverse orientări (economice, religioase, politice etc.) au rezervat oamenilor obişnuiţi metode de război psihologic ceva mai blând, cum ar fi ameninţarea directa sau voalata, intoxicarea informativa (confuzionarea psihica), îmbolnăvirea psihica sau fizica, sclavizarea mentala şi manipularea psihica. Faptul ca aceste metode nu va ucid dintr-o lovitura nu înseamnă ca sunt mai putin periculoase pentru organismul dumncavoasatra. Ele va îngrădesc libertatea de conştiinţă şi voinţa, va determina sa acţionaţi împotriva propriilor interese ori împotriva intereselor de grup (familie, naţiune), va scurtează viaţa, datorita uzării premature a creierului agresat psihic. Din aceasta cauza, va propun sa analizam împreuna câteva aspecte practice privind agresiunea psihologica şi metodele de apărare folosite împotriva acesteia.

     De la bun început, va recomand sa nu credeţi orbeşte tot ce va scriu în acest articol, ci sa verificaţi raţional, cu creierele proprii, fiecare afirmaţie de-a mea. Nici un manipulator nu va va face o astfel de recomandare, nu va va îndemna sa va folosiţi conştiinţa şi gândirea pentru a judeca, a analiza şi a verifica veridicitatea informaţiilor oferite de el. De ce n-o face? Deoarece întreaga agresiune psihologica se bazează pe blocarea creierului cognitiv şi a raţiunii, în detrimentul emoţiilor puternice, chiar bestiale, declanşate de manipulator în creierul limbic al manipulatului.

     Agresorii psihici cunosc faptul ca pământenii actuali sunt conduşi, în luarea deciziilor şi în acţiuni, mai mult de creierul emoţional (80%), decât de creierul cognitiv-rational (20%). Ca atare, ei vor folosi metode care sa declanşeze emoţiile din oameni până la limita blocării totale a creierului raţional (cognitiv). În astfel de situaţii, oamenii nu mai judeca normal, ci preiau cu titlul de adevăr orice slogan, lozinca ori sugestie a manipulatorilor. Cel mai frecvent, manipulatorii folosesc declanşarea emoţiilor de ura, frica, agresivitate, indignare şi nervozitate din creierul sălbatic (emoţional) al oamenilor-tinta. În acest scop, ei folosesc stimuli chimici (droguri), imagini şi informaţii înfricoşătoare ori de natura a trezi ura şi indignarea, sugestii hipnotice şi alte mijloace. Agresorii psihici cunosc la perfecţie modul de creare, întărire şi folosire a reflexelor condiţionate cu diverşi stimuli: cuvinte, imagini, simboluri, sunete etc. Ei nu ezita niciodată sa va creeze astfel de reflexe negative, cu scop de a va sclaviza psihic şi a va manipula în direcţiile dorite de ei.

Metode de programare mentală

 – De regula, manipulatorii moderni folosesc următoarele metode de programare mentală negativă (robotica) a persoanelor tintă: Întâi slăbesc conştiinţa creierului raţional (cognitiv), cu ajutorul unor droguri şi al alcoolului. Când conştiinţa este suficient de slăbită, ei îşi imprima mesajele (ordinele) direct în subconştientul persoanei tinta (în creierul emoţional), unde acestea vor acţiona imperativ. După ce persoana-ţintă se trezeşte, nu-şi mai aminteşte nimic din cele întâmplate, în mod raţional. În străfundurile creiemlui ei emoţional, însa, zac „diavolii” care o vor determina sa facă exact ce i-a ordonat manipulatorul. Daca manipulatorul poseda o forţă hipnotica deosebita, el poate programa mental negativ persoana-ţintă chiar şi când aceasta este treaza (în stare de veghe). În aceasta situaţie, mesajul manipulator rostit de agent cu blândeţe şi în mod litanic, trece de filtrul conştiinţei înşelate de glasul blând şi se imprima direct în structurile neuronale ale creierului emoţional. Aceasta este tactica predilecta a propagandiştilor mistici de diverse orientări (preoţi, călugări, yoghini etc). Programarea mentala negativa din aceste cazuri este uşurată de sugestionabilitatea crescuta a persoanei-tinta, precum şi de gradul ei scăzut de cultura.

 – Unii agenţi manipulatori moderni folosesc un fel de creier cibernetic (radiator psihotronic) cu care pot imprima în subconştientul persoanei-tinta scurte mesaje. Încă din anii ’80, SUA şi URSS acţionau susţinut pentru dezvoltarea şi perfecţionarea acestui mijloc diabolic de programat conduita umana, prin creierul limbic (emoţional). Progresele obţinute de aceste doua tabere au fost ascunse, fapt pentru care Securitatea româna n-a ajuns niciodată la ele şi n-a folosit niciodată aparatura psihotronica de programare mentala, cum susţin unii propagandişti sau nebuni. Foarte probabil, însa, liderii Ocultei mondiale regresive au cumpărat aceste secrete şi le folosesc la manipularea unor lideri poiitico-economici sau religioşi de înalt nivel. Oculta mondiala regresiva nu e o ficţiune, ci o realitate foarte neplăcută a zilelor noastre.

 – Repetarea insistenta şi masiva a mesajelor manipulatorii, prin mass media sau zvon public, constituie una din cele mai uzitate metode de programare mentala negativa. Manipulatorii contează pe un fenomen probat ştiinţific: o idee repetata mult timp devine „adevăr” în majoritatea creierelor inculte sau semidocte, chiar daca este vădit neadevărata şi contrara intereselor persoanelor manipulate. Aceasta manipulare de amploare mondiala se face cu toţi „eroii” în scena: stăpâni (comanditari), organizatori – creatori de variante de manipulare, agenţi de influenta, roboti îndoctrinaţi prim metodele deja explicate şi „idioţi utili” (persoane inculte, care folosesc variantele de dezinformare însuşite).

 – Manipularea prin mesaje subliminale introduse în filme şi sporturi publicitare (emisiuni televizate). Aceasta metoda se bazează pe faptul ca ochiul omenesc poate distinge numai 16 cadre pe minut, în mod conştient. La aceasta frecventa de cadre, receptorul optic trimite imaginile în creierul cognitiv, spre a fi analizate raţional. Ce fac manipulatorii? Ei îşi înscriu mesajul de programare mentala negativa pe un cadru pe care îl intercalează între cele 16 recepţionate raţional, apoi măresc viteza de rulare a cadrelor către 20 pe minut. În acest caz, mesajul din imagine nu mai trece prin filtrul conştiinţei receptorului (discernământul), ci pătrunde direct în creierul emoţional, unde se imprima ca un ordin. Daca respectivul cadru cu mesaj subliminal a fost intercalat într-o secventa de film deosebit de emoţionantă, mesajul se imprima profund în creierul limbic, acţionând ca un ordin imperativ inconştient. Savanţii americani care au făcut acest experiment s-au îngrozit de efectele sale. Ei au intercalat un cadru cu mesaj subliminal relativ nevinovat – o reclama la o anumită marca de săpun, într-un spot de televiziune. A doua zi, zeci de mii de receptori ai mesajului subliminal au mers ca robotii la magazine, şi au cumpărat numai săpunul respectiv. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat, daca mesajul subliminal ar fi cuprins sugestii de violenta, crima, sinucidere etc! Din păcate, manipulatorii moderni folosesc astfel de mesaje, inclusiv pe Internet. Aceasta explica din plin alienarea unor tineri internauţi, sinuciderile şi crimele abominabile săvârşite de unii dintre ei.

     În concluzie putem afirma, fara a greşi cu nimic, ca agenţii confuzivi şi manipulatori folosesc cele mai noi descoperiri ale ştiinţelor pentru a ne agresa psihic, a ne intoxica informativ şi a ne manipula în direcţiile dorite de ei. Putem rezista la acest gen pervers de agresiune, daca ne însuşim solide concepţii de viaţă bazate pe cunoaşterea ştiinţifică a lumii, nu consumam droguri şi alcool, nu ne lăsăm intoxicaţi informativ când suntem obosiţi şi reacţionăm raţional, cu argumente logice, la orice încercare de intoxicare sau manipulare.

Metode si scopuri urmărite

     Acţiunile de război psihologic se organizează şi se desfăşoară întotdeauna cu scopuri foarte precise, tangibile, într-un timp mai scurt sau mai lung, de decenii sau chiar de secole. Nu oricine îşi poate permite sa pornească războaiele psihologice mondiale sau acţiuni agresive psihologice de mai mica amploare. Marile puteri se ocupa de aceasta forma deosebit de perversa şi extrem de periculoasa de confruntare umana.

     Acţiunile de confuzionare psihica întreprinse de agenţii, robotii şi idioţii utili din România sunt la fel de proaste şi de dezgustătoare ca şi propaganda comunista proletcultista. Ele nu se bazează pe adevăruri verificabile de către raţiunea cetăţenilor, ci pe slogane şi clişee manipulatorii. În unele cazuri, agenţii oculţi sunt de-a dreptul ridicoli în alegaţiile lor. Adevărata democraţie începe din sectorul economic. Numai persoanele asigurate economic (casa, loc de munca bine plătit, rezerve de bani, bunuri imobile, firme prospere etc.) se pot bucura de drepturile şi libertăţile democratice fundamentale: libertatea cuvântului, libertatea conştiinţei, dreptul de libera asociere în partide şi organizaţii etc. Cum să-şi spună un om sărac cuvântul, daca nu are bani să-şi facă un ziar ori un post de televiziune? Cu ce bani să-şi facă un om sărac partidul prin care să-şi promoveze interesele şi să-şi exercite dreptul de asociere? Ati înţeles ca drepturile şi libertăţile democratice sunt pentru cei bogaţi? Acesta este principiul fundamental secret al capitalismului.

       Ce capătă majoritatea săracă sau din clasa medie în capitalism? Ei căpătă firimituri de la masa bogaţilor şi iluzii, sa aibă impresia ca se bucura de drepturi şi libertăţi. Agenţii oculţi scot în evidenta tocmai aceste firimituri, le hiperbolizează şi susţin ca sunt cele mai grozave cuceriri ale „democraţiei” capitaliste. Am pus „democraţie” între ghilimele, deoarece capitalismul şi democraţia se exclud. Demos-popor şi kratia-putere nu exista în capitalism. În aceasta orânduire, adevărata putere o au persoanele situate deasupra poporului, făţiş sau ocult, care au concentrat în mâinile lor bogăţiile şi informaţiile.

     A doua jumătate a secolului trecut a fost dominata de doua mari forte de coaliţie, lagărul socialist şi gruparea capitalista, conduşi de doua superputeri politico-militare – URSS şi SUA. Aceste forte au dus un cumplit război psihologic, numit şi război rece, război finalizat cu victoria capitalismului. Desi socialismul avea destule neajunsuri, victoria capitalismului nu a însemnat victoria democraţiei, progresului şi civilizaţiei umane. Societatea de consum este la fel de periculoasa pentru viaţa prezenta şi de perspectiva a Umanităţii ca si Comunismul. Ea dezumanizează şi îmbolnăveşte masele largi, sărace şi medii, prin mai multe metode: nesiguranţa vieţii şi economica, promovarea imoralităţii şi degradării umane prin alcoolism şi consum de droguri, epuizarea şi îmbătrânirea prematura a cetăţenilor datorita supra-muncii în condiţii de crâncena concurenta. Societatea de consum epuizează rapid resursele limitate ale Terrei (combustibili, minereuri etc.) şi poluează masiv, astfel ca pune în pericol viaţa generaţiilor viitoare. Societatea de consum polarizează excesiv bogăţiile Lumii, adunând majoritatea avuţiilor în mâinile liderilor Ocultei globalist-regresive. Desigur, specialiştii societăţii de consum au grija sa ascundă toate aceste grave pericole pentru Umanitate sub acţiuni de război psihologic de lunga durata.

        Toate forţele implicate în războaiele psihologice mondiale sau zonale urmăresc trei scopuri principale: economic, politic şi religios. În subsidiar, unele urmăresc şi scopuri militare. De pilda, SUA urmăreşte sa izoleze, sa slăbească şi sa înfrângă Rusia şi pe plan militar, după ce a înfrânt-o în plan psihologic şi economic, impunându-i propriul sistem politic (capitalismul). Rusia nu se da bătută, astfel ca pericolul unui conflict mondial nuclear atârna deasupra capetelor noastre.

     Politica

    Scopurile politice ale marilor puteri se ating întotdeauna prin războaie psihologice de lunga durata, de decenii sau secole. De regula, aceste acţiuni de război psihologic urmăresc impunerea în conştiinţa maselor a unui anumit tip de orânduire politico-economica, cu excluderea hotărâtă a oricărei alte forme de organizare sociala. Din acest punct de vedere, noi, românii, ne aflam încă în plin război psihologic. Desi orânduirea socialista a fost înlocuita legal şi material (economic) cu capitalismul, fara sacrificii umane prea mari şi în scurt timp, liderii Ocultei globalist-regresive nu se culca pe laurii victoriei. Ei continua agresarea psihologica a populaţiilor din fostele state socialiste, printre care şi România, cu scop de a şterge din memoria cetăţenilor avantajele socialismului şi a le impune credinţe oarbe în superioritatea capitalismului. Pentru atingerea acestui obiectiv de lunga durata (de câteva decenii), oculţii regresivi folosesc adevărate armate de agenţi, roboti psihici şi idioţi utili, precum şi o mulţime de mijloace de informare în masa, transformate în mijloace de intoxicare psihica, dezinformare şi manipulare. Nu e nevoie sa vi le descriu în amănunt, caci le simţiţi zilnic acţiunea pe propriile creiere.

    Economia

     Oculta globalist-regresiva reprezintă cea mai mare putere economica de război psihologic mondial: economic, politic, militar şi religios. Ea este compusa din câteva zeci de mii de indivizi de toate rasele şi naţionalităţile, care au acaparat, deja mai mult de 70% din avuţia mondiala. Procesul de acaparare continua, prin agresiuni militare, politice şi economice acoperite psihologic. Visul liderilor oculţi regresivi este de a stăpâni întreaga Lume pământeană ca pe un imperiu condus de ei, deocamdată, din umbra. Oculta globalist-regresiva este cea mat retrograda forţa actuala, cel mai mare pericol pentru viitorul sănătos, demn, prosper şi fericit al Umanităţii. Orânduirea sociala aleasa de Oculta globalist-regresiva pentru dominaţia mondiala este un melanj dintre capitalismul sălbatic şi sclavagismul „luminat”. În prezent, mai multi lideri statali şi din organizaţiile internaţionale sunt membri sau agenţi ai Ocultei globalist-regresive.     Scopurile economice ale oricărei agresiuni moderne sunt acoperite întotdeauna de acţiuni de război psihologic. În vremea noastră, nu mai poţi acţiona ca-n feudalism, sa jefuieşti pur şi simplu. Omenirea dispune de norme de drept international şi de organisme destinate sa menţină pacea şi colaborarea între naţiuni – ONU şi Consiliul de Securitate. Ca atare, orice agresor interesat să-şi atingă un scop economic se străduie sa dea aparenta de legalitate şi umanism acţiunilor sale jefuitoare. Aceasta îi obliga sa apeleze la diverse forme de război psihologic şi de propaganda neagra sau obişnuită.

     Religia

Marile culte religioase sunt de asemenea in acelas proces de război psihologic zonal, cu tendinţe de mondializare. În ultimii douăzeci de ani, trei mari culte religioase şi-au sporit agresivitatea acţiunilor de război psihologic. Creştinismul a devenii agresiv pentru a-şi recâştiga robotii şi idioţii utili din fostele tari socialiste. Islamul a devenit deosebit de agresiv, încercând sa justifice terorismul de grup sau individual şi sa racoleze noi adepţi din tarile civilizate. Hinduismul a invadat lumea occidentala cu mijloace şi metode de manipulare psihica specifice civilizaţiei simbolice orientale. Alături de ei, în ultimul timp, se impune viguros misticismul chinezesc, răspândit prin scrieri şi agenţi persoane fizice ori juridice (asociaţii). Confuzionarea şi manipularea mistica a Omenirii sunt disputate, în primul rând, de aceste patru mari forte aflate deja în război psihologic. Sectele şi curentele mistice mai mici desfăşoară acţiuni de război psihologic de mica amploare, individuala, de grup sau de mica zona.

„Drepturi şi libertăţi” ce scot în evidenta agenţii oculţi regresivi

 – Dreptul de a vota un partid sau o persoana, chiar daca nu le place niciunul (una).

 – Dreptul la homosexualitate şi perversuni sexuale.

 – Dreptul de a se lăsa intoxicaţi mistic.

 – Dreptul de a comenta pe Internet sau oral orice ştire ori informaţie.

 – Dreptul de a se manifesta bestial la diverse concerte cu urlete afro-americane, prezentate drept muzica ori la meciuri de fotbal.

 – Dreptul de a se tembeliza, recepţionând din televizoare ştiri negative şi morbide, zvonuri măruntele, variante de dezinformare şi manipulare, filme de groaza, porno ori mistice etc.

 – Dreptul de a ucide ori a se sinucide după modelele prezentate pe larg în mass media.

A auzit cineva de dreptul ia viaţa sănătoasă şi prospera?

De dreptul la un loc de munca sigur, plătit corect?

De dreptul la o locuinţă civilizata?

De dreptul la un trai minim decent?

De dreptul la … ? Nu, n-aţi auzit şi nici nu veţi auzi.

În schimb, agenţii Ocultei globalist-regresive susţin ca boschetarii şi copiii străzii se bucura de dreptul democratic de a trai cum vor. Halal democraţie! Halal civilizaţie umana! Va rog sa cugetaţi profund şi sa stabiliţi, cu minţile dumneavoastră, cam ce drepturi democratice fundamentale ati exercitat în folosul propriu! Pun pariu ca sunt descurajator de puţine. Agenţii oculţi regresivi va bombardează însa zilnic cu variantele lor „luminoase”.

          Din fericire, nici ei nu mai pot ascunde faptul ca până şi Justiţia din capitalism acţionează funcţie de poziţia economica a făptuitorului. Un amărât de taran bătrân, care a refuzat sa cedeze un petec de gradina moştenit de la părinţi, a încasat trei ani de puşcărie pentru încălcarea hotărârii judecătoreşti. Doamne, ce justiţiari judecători avem! Nici un infractor nu scapă de vigilenta lor. În acelaşi timp, indivizii bogaţi, acuzaţi de grave infracţiuni economice, cu pagube de multe miliarde de euro din averea tarii, sunt plimbaţi în limuzine şi dau interviuri televizate. Nici un judecător nu îndrăzneşte sa le mişte măcar un fir de par din cap. Hoţii se acoperă unii pe alţii în Parlament, indiferent de culoarea politica, refuzând sa trimită în Justiţie deputaţi acuzaţi de infracţiuni grave. Naţiunea româna nu are în sânge morbul corupţiei şi injustiţiei, orânduirea capitalista interbelica şi postdecembrista i l-a inoculat.

Principalele forme de manifestare a agresiunii psihologice si cum sa ne ferim de ele

          Până în prezent, se cunosc patru forme principale de agresiune psihologica: ameninţarea, intoxicarea informativa, dezinformarea şi manipularea. Tehnicile de condiţionare psihica şi programare mentala negativa pot fi folosite la toate cele patru forme de agresiune.

  1. Ameninţarea directa sau voalata, de durata mica, medie sau îndelungata, este o forma de agresiune psihica prin care agresorul încearcă să-i impună victimei propriile soluţii şi interese economice, politice, militare sau religioase. Cel mai tipic caz de ameninţare de lunga durata cu caracter politic îl constituie acţiunile SUA îndreptate împotriva Coreei de Nord. În plan religios, cel mai flagrant şi mai abominabil exemplu de ameninţare sunt apocalipsele răspândite de diverse culte şi secte mistice. De regula, victimele ameninţării se sperie, îşi iau masuri de apărare ori se supun voinţei agresorului. Legislaţia ONU interzice folosirea forţei şi a ameninţării cu forţă între statele membre, însa acest principiu este încălcat cu nepăsare de superputerile mondiale. Cel mai des a fost încălcat de SUA, URSS (Rusia) şi Oculta globalist-regresiva. În plan religios, se practica frecvent ameninţarea cu pedepse divine sau cu sancţiuni aplicate de turmele de religioşi imbecilizaţi şi fanatizaţi (linşajul ateilor şi liberilor cugetători, uciderea femeilor islamice infidele, uciderea denigratorilor Islamului, ostracizarea persoanelor nereligioase etc). Ati întâlnit şi la noi în tara practici ameninţătoare de acest fel, aşa ca le cunoaşteţi prea bine.
  1. Intoxicarea informativa sau confuzionarea este o forma de agresiune psihologica care urmăreşte zdruncinarea axelor de rezistenta a personalităţii victimei, prin distrugerea concepţiilor ştiinţifice sigure şi stabile despre lumea obiectiva şi înlocuirea lor cu iluzii, ficţiuni şi fabulaţii fara corespondent în realitatea vieţii. Mai direct spus, aceasta forma de agresiune psihologica vizează înebunirea victimei. Ea se aplica în plan politic, economic, militar şi religios, funcţie de interese. De exemplu, liderii politici care nu plac agresorilor sunt confuzionaţi şi compromişi, până la excluderea lor din viaţa publica. Oculta globalist-regresiva foloseşte intens acest mijloc, pentru excluderea din viaţa Lumii a tuturor politicienilor care se opun planurilor ei.

          Intoxicarea informativa (confuzionarea) constituie însăşi obiectul de activitate al tuturor religiilor din Lume. Acesta este supremul secret al tuturor religiilor: ele desfăşoară acţiuni psihologice agresive împotriva unor mase mari de oameni. Cred ca liderii ONU şi ai naţiunilor componente nu au dezbătut şi nu au incriminat războiul psihologic şi din cauza ca ar fi trebuit sa incrimineze agresiunea religioasa de orice fel. Aceasta incriminare ar fi stârnit mari manifestaţii ale fanaticilor religioşi de toate orientările. Pe de alta parte, daca ar fi incriminat agresiunea religioasa, orice ateu sau liber cugetător ar fi putut acţiona în justiţie orice cult religios, sub acuzaţia de agresiune psihica.

          Confuzionarea mistica este cea mai periculoasa forma de agresiune psihologica, deoarece se face în numele mmnitatii şi rupe omul modem de adevărurile fundamentale ale vieţii sale. Îmi trebuie o carte întreaga sa scriu numai pe aceasta tema. aşa cum am promis, voi scri-o şi voi publica-o, în ianuarie-februarie 2009. Până atunci, ţineţi minte un sfat de la un tip calit în războiul psihologic mistic: Nu va lăsaţi confuzionaţi cu nici un fel de mistica (religie, superstiţii, magie, astrologie etc), deoarece va veţi pierde libertatea de conştiinţă şi voinţa, va veţi pierde calităţile de om modem! Combateţi argumentat orice forma de misticism! Nu faceţi nici un compromis cu misticismul, nici de dragul tradiţiilor străbune (sălbatice!), nici de frica presiunii turmei imbecilizate mistic!

  1. Dezinformarea este o forma de agresiune psihologica care îşi propune sa falsifice realitatea receptata de victime, prin diverse procedee, cum ar fi: înşelarea cu informaţii false sau numai parţial adevărate, extragerea unor informaţii minore, minimalizarea unor informaţii importante, schimbarea sensului unor informaţii, trecerea sub tăcere a informaţiilor neplăcute „stăpânilor” sau dezinformarea prin omisiune, manipularea perversa a lexicului, abuzul de semnificaţie şi altele. Dezinformarea urmăreşte atingerea următoarelor obiective:
  1. Ea otrăveşte circuitele de cunoaştere corecta a realităţii.
  2. Dezinformarea seamănă confuzie şi face inutilizabile cel putin o parte din informaţiile reale şi exacte cunoscute anterior.
  3. Dezinformarea slăbeşte posibilităţile de gândire logica, raţională, corecta, pragmatica, creatoare.
  4. Dezinformarea induce în creierele victimelor disfuncţii psihice şi le slăbeşte legătura cu realităţile vieţii.
  5. În ultima instanţă, dezinformarea urmăreşte inducerea la victime a unei atitudini pasive ori conforme cu planurile agresorului

          Daca n-ar exista setea omeneasca pentru cunoaştere, pentru informare, dezinformarea n-ar fi posibila. Prin informare, obţinem informaţii şi reguli noi, cu care ne îmbogăţim cultura şi gândirea. Agresorii psihici ne interzic aceasta evoluţie pozitiva, prin dezinformare, adică prin bombardament cu informaţii falsificate prin diverse procedee. Toată mass media dezmformeaza într-o măsură mai mica sau mai mare, din diverse motive: subiectivitatea jurnaliştilor, interesele economice ale patronilor (cenzura economica), alinierea patronilor mass media la un curent politico economic sau religios, goana după senzaţional etc.

         Cum ne putem apăra de dezinformare? Simplu: prin dezvoltarea gândirii corecte, logice, pragmatic, realiste, creatoare şi morale.

  1. Manipularea este cea mai îngrozitoare forma de agresiune psihologica. Ea urmăreşte să-i inducă victimei un comportament total dirijat, sa o facă sa gândească, sa vorbească şi sa acţioneze cum vrea manipulatorul. Tehnicile moderne de condiţionare psihica, programare mentala prin sugestie-hipnoza şi bombardamentul psihotronic pot transforma în victime ale manipulării mari lideri politici, economici, sociali, religioşi. Practic, victima manipulării este depersonalizata şi transformata într-un robot uman care executa orbeşte tot ce-i dictează manipulatorul. Tehnicile moderne de manipulare nu sunt SF, nici glume. Ele vizează în primul rând liderii de toate categoriile. Masele pot ajunge victime ale manipulării numai în caz de bombardament psihotronic de masa ori de mari acţiuni agresive de tipul celor prezentate în partea beletristica a cărţii.

          Cum evitam manipularea? Ţineţi minte următoarele reguli!

  1. Formaţi-vă o credinţă corecta şi puternica a Adevărului
  2. Însuşiţi-vă solide concepţii fundamentale de viaţă, bazate exclusiv pe cunoştinţe şi reguli ştiinţifice. Voinţa divina se exprima prin legile vieţii pământene cunoscute exact de ştiinţe. Zeii tuturor religiilor au fost inventaţi de oameni sălbatici, nu sunt dumnezei şi nu pot săvârşi nici un fel de miracole din cele pretinse de mistici. Când întâlnim un fenomen nou, aparent miraculos, nu ne speriem şi nu ne schimbam concepţiile fundamentale de viaţă; cercetam fenomenul cu aparenta de minune şi-i descoperim cauzele, modul de organizare şi funcţionare.
  3. Judecaţi fiecare informaţie recepţionată din jur cu ajutorul operaţiilor gândirii logice, pragmatice, realiste, creatoare!
  4. Nu va lăsaţi sugestfonati negativ, hipnotizaţi sau programaţi mental de către nimeni! Ca atare, nu aderaţi la nici un fel de cult sau secta religioasa ori la vreo organizaţie pseudo-stiintifâca! Daca întâlniţi hipnotizatori care vor sa va subjuge psihic, amintiţi-vă ca sunt şi ei oameni, cu posibilităţi limitate şi spuneţi-vă clar ca nu vor reuşi sa va schimbe comportamentul!
  5. Nu va schimbaţi comportamentul modern, creator, moral, pragmatic, realist, demn, raţional şi civilizat sub influenta nici unui factor (sugestie negativa, hipnoza, drogare etc.). Aceasta regula este fundamentala pentru supravieţuirea în războiul psihologic. În timp ce eram contraspion cu o funcţie deosebita, am fost drogat şi hipnotizat să-mi schimb comportamentul în mod radical. Aceasta regula, respectata întocmai şi solidele concepţii fundamentale de viaţa mi-au salvat viaţa şi integritatea psihica (pe atunci, eram ateu, aşa ca n-am apelat la ajutorul Divinităţii).
  6. Nu manipulaţi pe nimeni în direcţii negative şi ajutaţi persoanele manipulate să-şi revină la normal!

          Succes !!!

Fragmente din Razboiul psihologic de Pavel Corut

Despre Cristian Terran
Nu crede nimic! Caută singur adevărul!

6 Responses to Noţiuni despre războiul psihologic. Principalele forme de manifestare a agresiunii psihologice si cum sa ne ferim de ele

  1. IQ100 spune:

    „Ameninţarea directa sau voalata”…”nu e bine dle chestor, nu e bine”…sau „Gabi Firea ar trebui sa fie mai atenta la barbati-su , poate nu il gaseste acasa cand vine”…sau „mogulii in sus si in jos” sau ” adio PDL” sau ‘nu il voi uita pe acel jurnalist” toate aceste declaratiii stiti cui apartin…

  2. Vasile spune:

    Felicitari pentru postare si de asemenea pentru domnul Pavel Corut.

  3. Elisa Winters spune:

    Bună ziua , în articol scrie de o carte care va apărea scrisa de dumneavoastră. … As dori sa vedem întreb dacă a fost publicata …

    • Cartea despre care vorbiti se numeste „Razboiul psihologic” si este scrisa de Pavel Corut. Poate fi gasita pe internet.

  4. vilceanu radu spune:

    Cata dreptate are Corut.

  5. ZG spune:

    Excelent articol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: