Premisele celui de-al treilea razboi mondial


   După încheierea Războiului Rece au apărut diferite evenimente interpretate de unii specialiști ca fiind posibile motive pentru izbucnirea unui viitor presupus război mondial, astfel: – Războaiele din Golf;  – Conflictul diplomatic dintre Iran și Statele Unite a generat câteva speculații în legătură cu posibilitatea declanșării unui ipotetic al Treilea Război Mondial; – Lupta contra terorismului internațional, pornită oficial de Statele Unite și alte națiuni după atacul din 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center și altor clădiri oficiale americane; – Testele nucleare efectuate de Coreea de Nord;  – La 26 ianuarie 2011 – Războiul Civil Sirian;  – Și mai recent, criza din Ucraina si din Fasia Gaza.

    Sunt și voci care susțin că al treilea război mondial este în desfășurare, fiind unul economic. Un război mondial pare că ar face lucrurile să degenereze. Nu mai suntem în 1914 sau 1939. Sunt destul de multe țări care dețin bombe nucleare și mai multe care dețin această tehnologie sau sunt pe cale să o dezvolte. Un război atomic pare cea mai proastă idee. Însă nu trebuie să considerăm o eventuală conflagrație că fiind nucleară. Sunt arme mai periculoase și care pot fi folosite pentru a elimina populația din anumite zone, păstrând totuși infrasctructura intactă. Aceste arme ar trebui să ne îngrijoreze. Folosirea lor va fi inevitabilă.

    Începând cu toamna anului 2011, SUA împreună cu Națiunile Unite au atacat mai multe țări care, din punct de vedere oficial, atentau la integritatea statelor învecinate sau la libertățile omului. Un asemenea argument pare fabricat pentru copiii de grădiniță mai degrabă, cunoscându-se faptul că în China spre exemplu, libertățile omului sunt îngrădite fără a se lua vreo măsură, iar regimurile totalitariste au fost acceptate de către SUA și NATO în mai multe țări, atâta timp cât interesele lor în acele țări nu erau puse în pericol.( vezi țările arabe aliate SUA în care regimurile dictatoriale nu sunt combătute ).

   Omenirea a fost de mai multe ori la un pas de al treilea război mondial. Documente secrete păstrate mai bine de 30 de ani au fost date publicităţii, care arătă cum britanicii se pregăteau în anul 1981 de un cumplit război mondial. Scenariul a rămas ascuns în Arhivele Naţionale ale Marii Britanii mai bine de 3 decenii. În timpul Războiului Rece funcţionarii britanici trebuia să facă o simulare a unui război nuclear, o dată la doi ani. Acest exerciţiu pregătea omenirea pentru ceea ce putea să fie mai rău, un alt război mondial. Funcţionarii aveau în vedere probleme precum raţionalizarea benzinei, mersul trenurilor, rezervele alimentelor sau ale serviciilor medicale pentru militarii răniţi, dar şi haosul creat în oraş de revolta populaţiei şi eventuale atentate teroriste.

    Economistul rus Nikolai Kondratieff a publicat în 1925 teza sa privind „ciclurile economice ale Occidentului”, arătând că, odată la 50 a€“ 60 de ani (ciclurile putând să se contracte sau să se dilate în funcție de anumite circumstanțe ce țin de acțiuni ale oamenilor), economia occidentală atinge un vârf, după care plonjează în haos. Ceea ce se traduce prin revoluții și războaie generate de factori economici. Acum, economia occidentală este pe buza prăpastiei, gata să plonjeze în haos, trăgând după sine și celelalte țări, prinse în schema financiară prin mecanisme bancare.

    Urmărind evenimentele din ultimii ani, se pare că cel puțin unele puteri caută cu disperare conflicte. În primă parte aceste conflicte rămân regionale însă e foarte posibil ca în curând cel puțin unul din conflicte să scape (voit sau nu) de sub control. În urma fiecarei conflagrații armate majore, structurile aflate la conducere au schimbat radical sistemele de viață, de comportament, de gândire, cu acceptul tacit al oamenilor. Frica de a nu se mai întâmpla o asemenea nenorocire și dorința de supraviețuire ne va face să acceptăm orice sistem, fie el si unul totalitarist global.

Reclame

Ne îndreptăm către cel de-al treilea război mondial?


 

„Regimul sirian nu va ceda în faţa ameninţărilor atacurilor occidentale, chiar dacă ar degenera în „al treilea război mondial” şi contează pe ajutorul aliaţilor săi, ca Rusia şi Iranul, împotriva axei Paris-Washington” – Faycal Moqdad, adjunctul ministrului sirian de externe, 

harta-siria-ww

Siria este situată în regiunea supranumită “Cornul Abundenței”, care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la confluența fluviilor Tigru și Eufrat, cuprinzând teritoriul Siriei centrale și al Israelului și continuând până în Valea Nilului în Egipt. Numele Siria este derivat din limba greacă veche, numele de “sirian” fiind aplicat de către grecii asirienilor (alții cred că este derivat din Syrion, numele dat de sidonieni Muntelui Hermon).

Cu o populaţie de aproape 23 milioane de locuitori, Siria este un sistem monopartit care permite dinastiei Assad să conducă ţara de peste 40 de ani (Hafez al-Assad a condus Siria din 1970 până în 2000, iar fiul acestui, Bashar al-Assad, a preluat conducerea țării în 2000).

În momentul actual, Siria este teatrul unui război civil în cadrul căruia guvernul condus de Bashar al-Assad încearcă să înăbuşe prin intermediul forţelor armate aşa cunoscuta revoluţie siriană condusă de un guvern alternativ format, în martie 2012, de către grupul umbrelă Coaliția Națională Siriană. Reprezentanții acestui guvern au fost invitaţi să ia locul Siriei la Liga Arabă, la 28 martie 2013, coaliția de opoziție fiind recunoscută ca fiind “singurul reprezentant al poporului sirian” de către mai multe națiuni, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie și Franța.

Punctul cel mai delicat din istoria recentă a istoriei Siriei îl constituie însă înălţimile Golan (sau Platoul Golan), cunoscut, până în 1967, de mulți non-arabi ca Înălțimile Siriene. Acesta este un platou stâncos vulcanic de mare importantă strategică, cu o altitudine medie de 1.000 de metri și cu o suprafață totală de 1.800 kmp.

Platoul este situat la capătul sudic al Munților Antiliban și la granița dintre Siria și Israel, iar altitudinea acestuia variază de la 2.000 de metri în nord, la nivelul mării de mai jos de-a lungul Mării Galileii și râul Yarmuk în sud. Are o populație de aproximativ 120.000 de oameni, formată în principal din druizi și evrei.

Platoul, cunoscut şi sub numele de “Gaulanitide”, a fost ocupat de către Israel în urma războiului de “şase zile” din 1997 şi anexat statului Israel pe 14 decembrie 1981. Anexarea regiunii a fost condamnată de Consiliul de Securitate al ONU şi nu a fost niciodată recunoscută de către comunitatea internaţională.

Fără a se îndoi de responsabilitatea guvernului Assad în ceea ce priveşte atacul cu arme chimice lansat de acesta în 21 august asupra suburbiilor Damascului – atac soldat cu moartea a peste 1.300 de civili, majoritatea dintre aceştia fiind femei şi copii – întreaga lume se pregăteşte de ceea ce ar putea fi cel de al treilea război mondial. Fără a dori să generăm panică, amploarea operaţiunilor militare precum şi distribuţia taberelor beligerante dau fiori oricărui individ lucid.

De o parte a baricadei se află forţele NATO susţinute de majoritatea ţărilor arabe, iar de cealaltă parte se află Rusia şi aliaţii acesteia. Dacă liderii NATO (SUA, Marea Britanie şi Franţa) mai aşteaptă, deocamdată, rezultatele anchetei ONU aflată în desfăşurare, ţările din liga arabă, printre care se află Arabia Saudită şi Qatar-ul, care furnizează armament rebelilor sirieni, susţin că regimul sirian “este integral responsabil de utilizarea armelor chimice”

Contrazicând aceste aserţiuni, vicepremierul rus Dmitri Rogozin acuză Occidentul că se agită ca “o maimuţă cu o grenadă” în lumea musulmană. (Cu toate acestea, un avion rus a furnizat Damascului 20 de tone de mărfuri ruse, dar a şi evacuat personalul rus din zonă). La rândul său, ministrul sirian al afacerilor externe, Wallid Mouallem, susţine că ţara sa se va apăra cu mijloace care “vor surprinde” şi acuză Occidentul că face jocurile combatanţilor grupării Al Nosra afiliată Al Qaida.

În acelaşi timp, Armata Siriană Liberă susţine că a discutat la Istanbul cu ţările aliate ţintele care ar putea fi vizate “în zilele următoare”: aeroporturi, locaţii ale lansatoarelor de rachete şi depozite de armament. Din fericire, au fost excluse din start raidurile aeriene asupra depozitelor de arme chimice datorită riscului de diseminarea a acestor în atmosferă. Pentru anihilarea acestora SUA se gândeşte să folosească comandouri şi zone de interdicţie aeriană.

harta-operatiuni-militare-ww

Pe de altă parte, analiştii militari citaţi de presa americană fac trimitere la posibilitatea iniţierii unui atac cu rachete de croazieră lansat de pe navele şi submarinele cantonate la o distanţă de securitate, “pentru a da o lecţie lui Bachar el-Assad”, fără însă a angaja o strategie riscantă de schimbare a regimului de la Damasc. De asemenea, analiştii fac trimitere şi la posibilitatea declanşării de raiduri aeriene similare cu cele lansate de Israel în iulie şi care s-au soldat cu distrugerea unei baze militare siriene. Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, a subliniat că forţele americane sunt pregătite să intre în acţiune dacă preşedintele Obama va decide acest lucru.

Singurul obstacol în faţa declanşării războiului ce poate arunca în aer nu numai lumea arabă, ci întreaga lume, îl constituie temeiul juridic în baza căruia se vor desfăşura ostilităţile. Opoziţia Rusiei în cadrul Consiliului de Securitate al ONU împiedică luarea unei decizii unanime în cadrul acestuia – singurul for abilitat să autorizeze o astfel de intervenţie.

În principiu, Consiliul de Securitate al ONU, după cel de al doilea război mondial, joacă rolul de arbitru în crizele mondiale de acest fel. Conform articolului 42 al capitolului 7 din Cartea Naţiunilor Unite, doar acest organism poate, teoretic, să autorizeze recurgerea la forţă în astfel de condiţii. Numai că decizia necesită acordul a 9 dintre cei 15 membri şi absenţa vetoului membrilor permanenţi (China, SUA, Rusia, Franţa şi Marea Britanie).

Or, de la debutul conflictului sirian în martie 2011, comunitatea internaţională nu a dat dovadă de unitate, Rusia şi China folosindu-se de dreptul lor de veto pentru a bloca proiectele de rezoluţie ce ar fi constrâns regimul Bachar Al-Assad să-şi reconsidere politica internă şi externă. De altfel, în ultimele zile Moscova a avertizat că o intervenţie militară în Siria fără acordul Consiliului de Securitate este“periculoasă” şi reprezintă “violarea unui drept internaţional”.

În aceste condiţii, ONU are doar opţiunea de a convoca, de urgenţă, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (AGNU), aşa cum s-a întâmplat în 1950, când o coaliţie de 21 de ţări condusă de SUA a putut intervenit în Coreea sub mandat ONU. Aceasta a fost cu putinţă datorită prevederii conform căreia reunirea AGNU este posibilă “în toate cazurile în care existenţă o ameninţare împotriva păcii, încălcarea acesteia şi cazul în care în lipsa unanimităţii Consiliul de Securitate nu reuşeşte să-şi exercite principala sa responsabilitate de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale”.

Printre altele, articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite invocă “dreptul natural la legitimă apărare, individuală sau colectivă, în cazul unui membru al Naţiunilor Unite care este subiectul unei agresiuni armate până când Consiliul de Securitate vă lua măsurile pentru menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale”. Teoretic, ţări ca Turcia sau Israel pot solicitat punerea în aplicare a unui plan de “legitimă apărare colectivă” în faţa violenţelor comise la frontiere lor cu Siria chiar dacă diplomaţii consideră că această opţiune este dificil de a fi pusă în practică.

Pe de altă parte, aliaţii ar putea evita veto-ul rus apelând la Convenţia de interzicere a armelor chimice (CIAC), tratat de dezarmare intrat în vigoare în 1997 şi pe care Siria nu l-a semnat.

Aliaţii iranieni ai regimului Bachar al-Assad pun în gardă Washington-ul prin vocea comandantului armatei iraniene, Massoud Jazayeri, care ameninţă americanii asupra “durelor consecinţe” pe care vor trebui să le suporte în cazul în care aceştia se vor decide se treacă graniţa Siriei. Dacă guvernul iranian consideră că responsabilitatea atacului chimic este în tabăra rebelilor sirieni, jihadistii vor să se răzbune pe Assad. “Actualul război terorist din Siria este planificat de către SUA şi ţările reacţionare din regiune împotriva unui front de rezistenţă (faţă de Israel, n.n.). În ciuda acestui fapt, guvernul şi poporul sirian au obţinut mari victorii (…) Cei care vor adăuga ulei pe foc nu vor scăpa de răzbunarea poporului”, declara un reprezentant al mişcării jihadiste.

Pentru a înrăutăţi lucrurile, Frontul jihadist Al-Nosra, afiliat Al-Qaïda şi care luptă împotriva regimului sirian, a promis că se va răzbuna pe satele alaouite, ramura şiită de care aparţine preşedintele Bachar al-Assad. Vor “plăti preţul fiecărei rachete chimice care a căzut pe părinţii noştri la Damasc”, avertiza şeful Al-Nosra, Abou Mohammad al-Jolani, într-un mesaj difuzat de site-urile islamiste.

Pe de altă parte, cabinetul de securitate israelian a autorizat pe 28 august, înregimentarea limitată a rezerviştilor, în condiţiile în care Israelul se aşteaptă să facă faţă unor eventuale repercusiuni în urma unei intervenţii militare străine în zonă. Soldaţii rechemaţi sub arme sunt direcţionaţi, conform postului de radio militar, către “câteva unităţi staţionate în nordul ţării”.

În acelaşi timp, forţele armatei turce au fost puse în stare de alertă şi au luat măsurile necesare pentru apărarea intereselor naţionale în faţa oricărei ameninţări ce ar putea veni din partea Siriei. “Suntem, din păcate, într-o postură de alertă ridicată (…) Turcia va lua toate măsurile necesare pentru protejarea propriilor interese”, preciza, pe 28 august, şeful diplomaţiei turce Ahmet Davutoglu. Asta în condiţiile în care Turcia, care a menţinut până acum strânse  legături cu Damascul, a luat atitudine calificând presupusul atac chimic ca o “crimă împotriva umanităţii” care trebuie pedepsită.

Irakul a adoptat măsuri similare, punând în stare de alertă crescută forţele sale de securitate, plecând de la aceiaşi premisă a unui atac armat al forţelor aliate împotriva Siriei. “Toate puterea politică şi de securitate, toate provinciile irakiene au anunţat că sunt într-o stare de alertă ridicată”, declara premierul irakian, Nouri al Maliki, pe 28 august, în cadrul alocuţiunii sale lunare televizate şi care a fost consacrată situaţiei din Siria. De altfel, în numeroase rânduri guvernul irakian a afirmat că războiul civil care macină Siria de peste doi ani favorizează atacurile comise de grupările Al Qaida de ambele părţi ale frontierei.

Financiarul.ro

Al treilea razboi mondial – scenarii

Ce face guvernul SUA cu 30.000 de ghilotine, 100.000 de vagoane de transport prizonieri si peste 600 de milioane de gloanțe ???

Cateva “conspiratii” ce s-au dovedit a fi fapte reale

Mic istoric al atentatelor conducatorilor impotriva oamenilor

Apocalipsa poate fi controlată !


cum-explica-nasa-apocalipsa-de-pe-21-decembrie-anuntata-de-mayasi-18434673

Umanitatea trebuie să se mobilizeze.

Cum va arăta lumea în viitor? Ați obține o imagine rezonabilă dacă ați încerca să priviți ființele umane din exterior, astfel încât, imaginați-vă că sunteți un observator extraterestru care încearcă să afle ce se întâmplă aici sau imaginați-vă că sunteți un cronicar peste 100 de ani față de momentul prezent- presupunând că vor mai fi cronicari peste 100 de ani, ceea ce nu este evident- și vă uitați în trecut, la ceea ce se întâmplă astăzi. Ați observa ceva destul de remarcabil. Pentru prima dată în istoria speciilor umane, am dezvoltat în mod evident capacitatea de a ne distruge. Acest lucru s-a întâmplat încă din 1945, iar acum, în sfârșit se admite că există mai multe procese pe termen lung, cum ar fi distrugerea mediului înconjurător care conduc spre acceași direcție, poate nu chiar spre distrugere totală, dar măcar la distrugerea capacității de a duce o viață decentă. Mai există și alte pericole, cum ar fi pandemiile, care au legătură cu globalizarea și interacțiunea umană. Așadar, există procese care sunt în desfășurare și instituții active, cum ar fi sistemele de arme nucleare, care ar putea avea afecta grav, sau chiar desființa o existență organizată.

Cum să distrugi o planetă fără să te străduiești prea mult

Întrebarea este: ce fac oamenii în această privință? Nimic din cele de mai sus nu este secret, totul este la vedere. De fapt, trebuie să depui un adevărat efort ca să nu observi. Au existat o serie de reacții. Există cei care încearcă foarte mult să facă ceva în privința acestor amenințări, iar alții care acționează pentru a le amplifica. Dacă s-ar uita la cine sunt aceștia, acest cronicar din viitor sau observator extraterestru ar vedea ceva cu adevărat foarte ciudat. Cele mai slab dezvoltate țări sunt cele care încearcă să depășească sau să lupte cu aceste amenințări, populațiile indigene sau cei care au mai supraviețuit dintre ele, societățile tribale și primele națiuni din Canada. Ei nu discută despre război nuclear, ci despre distrugerea mediului înconjurător și mai ales, ei chiar încearcă să facă ceva în acest sens.

De fapt, peste tot în lume- Australia, India, America de Sud- se duc lupte, uneori războaie. În India se desfășoară un război total împotriva distrugerii mediului înconjurător, în care societățile tribale încearcă să se opună operațiilor de extragere a resurselor, care sunt foarte dăunătoare la nivel local dar și prin consecințele pe care le generează. În societățile în care populațiile indigene au un cuvânt de spus, foarte multe persoane se opun cu putere. Cei mai vocali din țările care au adoptat o poziție fermă referitoare la încălzirea globală sunt în Bolivia, care are o majoritate indigenă și prevederi constituționale care protejează drepturile naturii. Ecuadorul, care de asemenea are o populație indigenă numeroasă, este singurul exportator de petrol pe care îl cunosc al cărui guvern caută sprijin pentru a ajuta la păstrarea acelui zăcământ în pământ, în loc să-l exploateze și să-l exporte- și în pământ este locul acestui zăcământ.

Președintele venezuelean Hugo Chavez, care a murit recent și care a fost ținta glumelor, insultelor și a urii în toată lumea vestică, a participat la o reuniune generală a Națiunilor Unite acum câțiva ani, unde a fost considerat ridicol pentru că l-a numit pe George W. Bush un diavol. De asemenea, a susținut un discurs care a fost destul de interesant. Bineînțeles, Venezuela este un producător important de petrol. Petrolul reprezintă de fapt întregul lor produs intern brut. În acel discurs, el a avertizat despre pericolele folosirii peste măsură a resurselor fosile și a încurajat țările consumatoare să se unească și să încerce să reducă acest consum de resurse fosile. Nu știu dacă știți, el avea parțial origini indiene aborigene. Aceste aspecte ale discursului său de la Națiunile Unite nu au fost vreodată relevate, spre deosebire de lucrurile amuzante pe care le-a făcut.

Așadar, la o extremă avem societățile tribale, formate din indigeni care încearcă să oprească drumul spre dezastru. La cealaltă extremă, avem cele mai bogate și mai puternice societăți ale lumii, cum ar fi Statele Unite și Canada, care se îndreaptă țintit către distrugerea mediului înconjurător cât mai rapid cu putință. Spre deosebire de Ecuador și societățile indigene din întreaga lume, aceste țări doresc să extragă fiecare picătură de hidrocarburi din pământ, în cea mai mare viteză posibilă. Ambele partide politice, președintele Obama, mass-media și presa internațională par să privească în viitor cu un entuziasm deosebit, la ceea ce ei numesc un secol de independență energetică pentru Statele Unite. Independența energetică este un concept aproape fără sens, dar nu contează. Ceea ce de fapt spun ei este: vom avea un secol în care să maximizăm utilizarea resurselor fosile și să contribuim la distrugerea lumii.

Acest lucru este valabil aproape peste tot. Atunci când vine vorba de dezvoltarea de energii alternative, Europa recunoaște că încearcă să facă ceva. În schimb, Statele Unite, cea mai puternică și mai bogată țară din lume este singura națiune printre cele probabil 100 de națiuni relevante care nu are o politică națională de restrângere a utilizării de combustibili fosili, singura care nu are nici măcar obiective referitoare la energia regenerabilă și asta nu pentru că populația nu dorește. De fapt, structurile instituționale blochează schimbarea. Interese care țin de afaceri nu doresc acest lucru și au un rol deosebit de determinant în cadrul acestor politici, astfel încât se produce o mare scindare între opinia publică și politică cu privire la foarte multe probleme, inclusiv referitoare la aceasta.

Acestea sunt lucrurile pe care cronicarul din viitor- dacă va exista unul- le-ar vedea. Ar mai putea de asemenea să citească presa științifică actuală, din care aflăm predicții din ce în ce mai sumbre.

“Cel mai periculos moment al istoriei ”

Cealaltă problemă este războiul nuclear. Se știe de foarte multă vreme că dacă ar exista o primă lovitură din partea unei puteri importante, chiar și fără represalii, probabil că ar distruge civilizația fie și doar din cauza consecințelor pe care le-ar avea o iarnă nucleară care ar urma. Se cunoaște foarte bine acest lucru, astfel încât, pericolul a fost dintotdeauna mult mai mare decât am crezut noi că a fost. Tocmai am aniversat 50 de ani de la Criza Rachetelor din Cuba, care a fost numită cel mai periculos moment al istoriei de către istoricul Arthur Schlesinger, consilierul președintelui John F. Kennedy. Care așa a și fost. A fost un moment foare dificil și nici nu a fost singurul de acest gen. Într-un fel, totuși, cel mai prost aspect al acestor evenimente sumbre este faptul că nu am învățat nicio lecție.

Ceea ce s-a întâmplat în Criza Rachetelor din octombrie 1962 a fost mistificat, astfel încât să pară că au fost foarte multe acte de curaj și înțelepciune. Adevărul este că întregul episod a fost aproape nebunesc. A existat un moment, poate chiar apogeul crizei, în care premierul soviet Nikita Khrushchev i-a scris lui Kennedy cu oferta de a regla conflictul printr-un anunț public de retragere a rachetelor rusești din Cuba și a celor americane din Turcia. De fapt, Kennedy nici măcar nu știa că Statele Unite avea rachete în Turcia la acea vreme. Acestea au fost oricum retrase pentru a fi înlocuite cu mult mai periculoasele submarine nucleare Polaris, care erau invulnerabile.

Aceasta a fost oferta. Kennedy și consilierii săi au analizat-o și au respins-o. La acea vreme, însuși Kennedy estima potențialitatea unui război nuclear la o treime către jumătate, de unde înțelegem că președintele Kennedy era dispus să accepte un risc foarte ridicat de distrugere masivă pentru a stabili principiul că SUA, doar SUA are dreptul la rachete ofensive în afara granițelor, de fapt, oriunde doreste, indiferent de riscul asupra celorlalți și asupra lor, în cazul în care problema scapă de sub control. SUA are acel drept, nu oricine altcineva.

Cu toate acestea, Kennedy a acceptat, totuși, un acord secret de a retrage rachetele pe care deja dorea să le retragă, atâta timp cât acest acord nu devenea public. Khrushchev, cu alte cuvinte, a trebuit să retragă în mod public rachetele rusești în timp ce Statele Unite le-a retras în mod secret pe cele depășite. Mai bine zis, Khrushchev a trebuit să fie umilit și Kennedy a trebuit să-și mențină imaginea de bărbat. Este foarte apreciat pentru acest lucru, pentru păstrarea curajului și a fermității sub amenințare și așa mai departe, dar decizia sa îngrozitoare nu este nici măcar pomenită- încercați să găsiți vreo urmă. Pentru a pune paie pe foc, cu câteva luni înainte de izbucnirea crizei, Statele Unite a trimis rachete nucleare la Okinawa. Acestea erau țintite asupra Chinei în timpul unei perioade de recesiune regională. Oricum, cui îi pasă? Avem dreptul să facem orice dorim oriunde în lume. Aceasta a fost una dintre lecțiile sumbre ale acelei perioade, dar au urmat și altele.

Zece ani mai târziu, în 1973, secretarul de stat Henry Kissinger a declanșat alertă nucleară de gradul zero. A fost modul său de a alerta pe ruși să nu intervină în războiul arabo-israelian care se desfășura atunci și, în mod deosebit, să nu intervină după ce îi informase pe israelieni că ar putea să încalce un armistițiu încheiat între Statele Unite și Rusia. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic.

Din nou, zece ani mai târziu, era în funcție președintele Ronald Reagan. Imediat după ce a preluat Casa Albă, el și consilierii săi au ordonat forțelor aeriene să pătrundă în spațiul aerian rusesc pentru a încerca să obțină informații despre sistemele de avertizare rusești- Operațiunea Able Archer. În mod efectiv, acestea au fost false atacuri. Rușii erau nesiguri, unii oficiali la nivel înalt erau îngrijorați că acesta ar putea să fie un pas spre adevăarata lovitură. Din fericire, nu au reacționat, chiar dacă au fost cât pe ce. Situația continuă în acest fel.

Ce se poate înțelege din criza nucleară iraniană și cea nord-coreană

În acest moment, problema nucleară este de regulă pe prima pagină în cazul Iranului și al Coreei de Nord. Există metode de a gestiona aceste crize aflate în desfășurare. Poate că nu ar funcționa, dar măcar am putea încerca. Cu toate astea, acestea nu sunt luate în considerare, nici nu sunt aduse în discuție.

Iranul, de exemplu, este considerat în Vest – nu în lumea arabă, nu în Asia – cea mai mare amenințare a păcii mondiale. Este vorba despre o obsesie vestică, este interesant de văzut care sunt motivele pentru această obsesie, dar nu face obiectul acestei discuții. Există o cale de a gestiona relațiile cu presupusa cea mai mare amenințare la adresa păcii mondiale? De fapt, există câteva. O metodă, una destul de rezonabilă, a fost propusă acum câteva luni la o întâlnire a țărilor nealiniate la Teheran. De fapt, se reitera o propunere care exista deja de mai multe decenii, adusă în discuție mai ales de Egipt și a fost aprobată de Națiunile Unite.

Propunerea se referă la stabilirea unei zone libere de arme nucleare în regiune. Acesta nu ar fi răspunsul la toate, dar ar putea fi un pas înainte semnificativ. De asemenea, există și metode de a acționa în acest sens. Sub auspiciile Națiunilor Unite se urmărea organizarea unei conferințe internaționale în Finlanda în decembrie anul trecut pentru a încerca implementarea planurilor spre acest obiectiv. Ce s-a întâmplat? Nu veți citi despre acest lucru în ziare pentru că nu s-a pomenit nimic decât în presa specializată. La începutul lunii noiembrie, Iranul a fost de acord să participe la întâlnire. Câteva zile mai târziu, Obama a anulat întâlnirea, spunând că nu era momentul potrivit. Parlamentul European a emis o declarație cerându-i să continue, la fel au făcut și statele arabe. Nu s-a rezolvat nimic. Mai mult, s-au întețit sancțiunile împotriva populației iraniene- sancțiuni care nu afectează regimul – și situația probabil se îndreaptă spre război. Cine știe ce se va întâmpla?

În Asia nord-estică se întâmplă același lucru. Coreea de Nord ar putea să fie cea mai irațională țară din lume, este cu siguranță un concurent bun pentru acest titlu. Cu toate astea, e poate un lucru rațional să încerci să înțelegi care sunt motivațiile acestor oameni atunci când acționează irațional. De ce se comportă în modul în care o fac? Ar trebui să ne imaginăm că suntem în locul lor. Să ne imaginăm cum ar fi ca în timpul Războiului Coreean de la începutul anilor 1950, țara noastră să fie distrusă total de către o superputere, care se mai și lăuda cu ceea ce făcea. Imaginați-vă ce urmări avea să lase aceste lucruri.

Rețineți că e posibil ca cei care conduceau Coreea de Nord să fi citit în presa militară de la acea vreme a acestei superputeri unde se explica faptul că, de vreme ce deja totul era distrus în Coreea de Nord, forțele aeriene au fost trimise să distrugă digurile Coreei de Nord, digurile uriașe care controlau rezervele de apă – o crimă de război pentru care oameni au fost spânzurați la Nuremberg. Aceste ziare oficiale vorbeau cu entuziasm despre ce minunat era să vezi apa scurgându-se printre văi, iar asiaticii străduindu-se să supraviețuiască. Ziarele exultau descriind ceea ce pentru acei asiatici însemna niște orori care depășeau orice imaginație. A însemnat distrugerea recoltelor lor de orez, care apoi a dus la înfometarea și moartea lor. Ce magnific! Nu avem amintiri despre aceste lucruri, dar ei le au.

Să ne întoarcem în prezent. Istoria recentă este interesantă. În 1993, Israelul și Coreea de Nord se îndreptau spre încheierea unui acord în care Coreea de Nord să nu mai trimită rachete sau tehnologie militară în Orientul Mijlociu și Israelul va recunoaște acea țară. Președintele Clinton a intervenit și a blocat acest acord. Imediat după aceea, drept represalii, Coreea de Nord a desfășurat o mică testare a rachetelor. Drept urmare, Statele Unite și Coreea de Nord au ajuns la un acord cadru în 1994 care a stopat înarmarea nucleară și care a fost mai mult sau mai puțin onorat de ambele părți. Atunci când George W. Bush a preluat președinția, Coreea de Nord avea probabil o singură armă nucleară și nu mai producea nimic în acest sens. Bush a lansat imediat politica sa militară agresivă, amenințând Coreea de Nord – axa răului – astfel încât Coreea de Nord a reluat programul său de armare nucleară. Până a părăsit Bush Casa Albă, aceștia aveau 10 arme nucleare și un sistem de rachete. Între timp, s-au mai întâmplat și alte lucruri. În 2005, Statele Unite și Coreea de Nord ajunseseră de fapt la un acord în care Coreea de Nord avea urma să încheie orice plan de proliferare a armelor nucleare și rachete. În schimb, Vestul, dar în special Statele Unite, urma să pună capăt oricărei activități agresive (urma să se încheie un pact de non-agresiune).

Era o situație care promitea mult, dar aproape imediat Bush a subminat-o. El a retras oferta și a inițiat programe pentru a obliga băncile să nu se ocupe de nicio tranzacție nord-coreeană, chiar de era perfect legală. Nord-coreenii au reacționat prin reactivarea programelor de înarmare nucleară. Astfel s-au desfășurat lucrurile. Este bine cunoscută metoda adoptată de Statele Unite: dacă faci un gest ostil în defavoarea noastră, vom răspunde cu unul și mai irațional la rândul nostru. Dacă faci un gest împăciuitor, vom răspunde și de asemenea manieră. Acest lucru, bineînțeles că reînvie amintiri din trecut. Ei își amintesc trecutul, astfel încât reacționează într-o formă extrem de agresivă. Ei bine, esența a tot ceea ce se întâmplă și care se vehiculează în Vest este că liderii nord-coreeni sunt extrem de răi. Da, așa sunt. Însă nu e asta întreaga poveste și așa funcționează lucrurile de când lumea.

Nu înseamnă că nu există alternative. Alternativele însă nu sunt luate în considerare. Acest lucru este periculos, astfel încât dacă ne întrebăm cum va arăta lumea în viitor, nu va arăta prea frumos, decât dacă oamenii se hotărăsc să acționeze. Întotdeauna o pot face.

Sursa – Gandeste.org

Alte postari similare:

10 războaie americane şi zece minciuni mediatice planetare

Proiectul Web-Bot – Marea pacaleala

Teoria conspiraţiei sau adevărul ascuns ?

HAARP, o armă cutremurătoare


haarp-o-arma-cutremuratoare-92725-1

Seismele din Iran și cele de la granița ruso-nord-coreeană sunt puse de adepții teoriilor conspirației pe seama războiului electromagnetic dus – prin intermediul celebrului sistem HAARP – de Statele Unite.

Pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână, două cutremure majore au lovit Iranul în aprilie. Un seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs la frontiera dintre Rusia și Coreea de Nord. Pământul s-a zguduit, cu efecte devastatoare, și în mai multe regiuni ale Chinei. Eu nu văd în toate aceste mișcări telurice o simplă coincidență. Atât Iranul, cât și Coreea de Nord, au fost trecute de administrația de la Washington pe celebra „Axă a Răului”, din cauza programelor nucleare pe care le dezvoltă. Iar în lumina multiplicatelor amenințări lansate de la Phenian sau din Teheran, este posibil ca americanii să fi recurs la arma lor secretă: celebrul sistem HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program). Un program militar de apărare care poate modifica clima, provoca inundații, tsunami-uri și seisme puternice.

„Teoriile conspirației” au încins Internetul, mai ales după amenințările în lanț ale regimului comunist de la Phenian, care invocau un atac nuclear preventiv împotriva SUA. Mai puțin vocal în ultima perioadă, Iranul rămâne pe agenda îngrijorărilor Washingtonului, după ce experții au dat ca sigur că nu mai e mult până când Teheranul va avea bomba nucleară. Motive suficiente pentru ca americanii să fi recurs la HAARP. Primul seism din Iran, de 6,3, a avut loc la mică distanță de centrala atomică iraniană de la Bushehr. Cutremurul de la frontiera dintre Rusia și Coreea de Nord a avut 6,2 pe Richter și s-a resimțit și la Phenian.

Ionosfera pământului, bulversată

Cei care nu cred în coincidențe au arătat cu degetul spre HAARP, gigantica infrastructură construită de americani în Alaska, la 400 de kilometri de Anchorage. Este vorba de un program pentru crearea de câmpuri electromagnetice, prin care pot fi provocate tulburări ale ionosferei și magnetosferei pământului. Conform specialiștilor, radiațiile emanate de acest sistem sunt în stare să pătrundă sub pământ și să descopere buncăre și tunele ascunse, să întrerupă partea electronică a armelor sau a sateliților cosmici. În plus, sunt elaborate tehnologiile de influențare a atmosferei, care provoacă schimbările meteorologice. Practic, din 1992 și până acum, Statele Unite au experimentat manipularea modificărilor climatice sau explozii în scoarța terestră.

„HAARP este, de fapt, un bombardament al ionosferei cu unde radio extrem de puternice, care afectează diverse zone ale Terrei. Undele electromagnetice revin pe pământ din ionosferă şi penetrează totul pe scoarţă, generând fenomene devastatoare” – Nicholas John Begich, expert în HAARP.

Nu este prima dată când se vorbește de implicarea HAARP în producerea unor dezastre naturale de proporții. În cazul tsunami-ului din Indonezia, din 2004, al uraganului Katrina, din SUA, din 2005, sau al devastatorului cutremur din Haiti, din 2010, s-a spus că de vină ar fi tot „experimentele” americanilor de la baza din Alaska.

Rușii au HAARP-ul lor

 În urmă cu câțiva ani, Parlamentul European a calificat programul american drept „o îngrijorare globală”. Oamenii de știință aduși în fața legislativului UE au explicat că această armă terifiantă are puterea de a da peste cap vremea într-o țară și de a declanșa efecte catastrofale. Rușii au și ei, de peste 20 de ani, un program similar, numit Sura. Se află în centrul Rusiei, în locuri mai ascunse, la 150 km de Nijnii Novgorod. „Sura” aparține Institutului de Cercetare în domeniul radiofizicii.

48 de antene uriașe, „urechea” Pentagonului

Chiar dacă cele mai multe aspecte legate de HAARP sunt ținute secrete, din motive de „securitate națională”, se știe că în 2003 programul dispunea de 48 de antene uriașe, înalte de 20 de metri, legate toate la un emițător de 1 MW. Proiectul final prevede însă instalarea a 360 de antene – 3 megawați, fiecare. Se mai spune că uriașele antene amplasate în Alaska sunt „urechea” imensă prin care Pentagonul reușește să intercepteze comunicațiile din toată lumea. Baza militară de la Gakhona, din nordul SUA, este înconjurată de sârmă ghimpată, întreg perimetrul este păzit de pușcași marini, iar spațiul aerian de deasupra sa este închis oricăror avioane.

Layer 1

sursa

Alte postari similare :

O lume cu un singur creier

Mic istoric al atentatelor conducatorilor impotriva oamenilor

Teoria conspirației, realimentată cu sânge proaspăt

Mic istoric al atentatelor conducatorilor impotriva oamenilor


71472_376826672430779_976725195   exclusiv

Se spune ca oamenii nu cred ca guvernul ar putea planui crime impotriva propriilor cetateni. La urma urmei sunt alesi de catre noi pentru a promulga legi in favoarea noastra si pentru a conduce tara spre o crestere economica si stabila asigurand astfel un trai de viata mai ridicat cetatenilor.Dar asta doar intr-o societate perfecta sau care cauta perfectiunea, ceea ce nu e cazul niciunei democratii de pe Terra. In Roma antica se stia ca daca cetatenii nu au ce manca se vor rascula si astfel a fost inventat sistemul numit „paine si circ” pentru ca oamenii erau distrasi de la activitatile senatorilor si imparatilor de mai tarziu. Pornind din orasul celor sapte coline voi incerca sa enumar cateva situatii ce demonstraza fara echivoc faptul ca guvernul ar face orice pentru a-si atinge scopul, chiar ar complota impotriva propriilor cetateni.

Marele foc din Roma

In noaptea de 18-19 iulie 64 e.n. in Roma izbucneste un mare incendiu care arde aproximativ o treime din oras. Istoricul Dio Cassius a scris ca imparatul Nero a fost responsabil pentru arderea Romei. Incendii catastrofale avusesera loc nu rareori in Roma antica, dar nici unul din cele din trecut nu a avut repercusiuni mai mari asupra politicii. Se spune ca, cu cateva luni inainte, Nero tot vorbea ca orasul fusese rau construit si ca ar trebui refacut in intregime dupa un plan urbanistic mai bine gandit. Sa fi provocat Nero incendiul Romei? Oamenii erau consternati… Agitatia populara se potoleste intr-adevar rapid atunci cand este lansata o acuzatie oficiala impotriva unei mici secte religioase, crestinii, ale căror rituri misterioase i-au putut nemulţumi pe zeii tutelari ai Romei. Nero altceva nu mai stia despre acesti oameni atunci cand a pus sa fie arestati toti cati i-au căzut in mana si, dupa un proces sumar, i-a trimis in camera de tortura. Unii din ei au fost aruncati la fiare, altii rastigniti, iar altii unsi cu rasină si transformati în torte vii. Acum, imparatul putea, in sfarsit, sa construiasca o capitala asa cum ii placea.

Razboiul spaniolo-american

Razboiul a inceput dupa ce Statele Unite au intervenit diplomatic pe langă Spania in favoarea cubanezilor, cerand acesteia rezolvarea pasnică a problemei independentei Cubei fata de fosta mare putere colonială a ambelor Americi. SUA avea interese majore in zona datorita capitalului investit in afaceri cu zahar, tutun si fier din insule. Rascoalele din Havana ale asa-numitilor Voluntarios prospanioli au dat Statelor Unite motiv de a trimite nava de razboi USS Maine in Ianuarie 1898. Trei saptamani mai tarziu, devreme in dimineata zilei de 15 februarie, o explozie a distrus nava ancorata in portul Havana, omorand 266 de marinari americani. Tensiunile in randul opiniei publice americane au fost exacerbate din cauza exploziei de pe USS Maine si a ziarelor de scandal care acuzau Spania de atrocitati, agitand spiritele în SUA. Desi nu a existat nici o dovada concreta, Spania este acuzata de sabotarea navei si moartea marinarilor. Au existat mai multe explicații alternative privind cauzele exploziei. O serie de istorici si cercetatori au sustinut mai tarziu ca nava a fost aruncata in aer de catre Statele Unite pentru a oferi un pretext steag fals pentru a invada Cuba și expulza Spania. In urmatoarele doua luni, ziarele americane patronate de William R. Hearst duc o campanie vehementa impotriva Spaniei, inflamand populatia. Razboiul s-a terminat dupa victoriile navale decisive ale Statelor Unite în Filipine si în Cuba. La doar 109 zile de la izbucnirea razboiului, tratatul de la Paris, care a pus capat conflictului, a dat Statelor Unite fostele colonii spaniole Porto Rico, Filipine și Guam. Sub jurisdicția Guvernului Militar al Statelor Unite, SUA a ocupat Cuba până în 1902.

Pretextul SUA de a se alatura primului razboi mondial

RMS Lusitania a fost un pachebot englez ce a apartinut companiei Cunard Line. A fost cea mai mare nava la începutul secolului XX. Lusitania a fost scufundata la 7 mai 1915 de catre submarinul german U-20, pe timp de ceata, la numai 10 Mm in apropierea coastei Irlandei, 6 zile după ce a plecat din New York cu destinatia Liverpool. Inainte de scufundare, Ambasada Germaniei la Washington a emis un avertisment. Ziare din Statele Unite au refuzat publicarea acestuia pentru ca implica recunoasterea faptului ca nava transporta munitii de razboi Desi nu era Inarmata, nava transporta 60 de tone de munitie pentru Aliati (1.242 lazi cu proiectile, 1.000 cutii cu cartuse și 10,5 tone fulminat de mercur).Din cei 1.959 de oameni aflati pe nava, 128 erau cetateni americani. Au fost recuperate doar 289 de cadavre. Scufundarea navei Lusitania a dus in scurt timp la intrarea S.U.A. in primul razboi mondial.

Dictatura fascista a lui Hitler: Focul Reichstagului

In seara zilei de 27 februarie 1933, dupa ora 21.00, pompierii berlinezi au fost alertati ca edificiul Parlamentului german, Reichstag, era în flacari. Incendiul a izbucnit în sala dezbaterilor si, pana la sosirea pompierilor, flacarile au cuprins si Camera Deputatilor. In cladire a fost gasit Marinus van der Lubbe, un revoluţionar comunist olandez, un caramidar somer. Nazistii s-au folosit de incendiu ca sa-i invinuiasca de complot antiguvernamental pe comunisti. Ca urmare, 4.000 de comunisti au fost arestati. Cu mai putin de o luna mai devreme, numitul cancelar Adolf Hitler a insistat pe langa presedintele Germaniei, Hindenburg, sa promulge un decret împotriva Partidului Comunist. Hitler a cerut apoi presedintelui Hindenburg sa emita o ordonanta de urgenta care limiteaza libertatea persoanei, inclusiv dreptul la libera exprimare si libertatea presei, limitari cu privire la drepturile de asociere si intrunire, perchezitii fara mandat de case, confiscare de proprietate, precum si incalcari ale intimitatii postale, telegrafice si telefonice comunicatii admise dincolo de limitele legale prevăzute altfel.( va pare cunoscut ? ) Multumita succesului obtinut de Partidul nazist si aliatii sai din timpul scrutinului, avut loc dupa incendiere, liderul si cancelarul Germaniei, Adolf Hitler a promulgat Actul de Imputernicire, care ii dadea efectiv puterea unui dictator.

Afacerea Lavon

Afacerea Lavon se refera la o operatiune sub acoperire israeliana ce nu a reusit, cu nume de cod Operatiunea Susannah, desfasurata în Egipt, in vara anului 1954. Ca parte a operatiunii , un grup de evrei egipteni au fost recrutati de serviciile secrete israeliene pentru planurile de bombardare in interiorul Egiptului, a obiectivelor americane si britanice. Atacurile au fost puse pe vina Fratiei Musulmane, a comunistilor egipteni, sau a nemultumitilor locali, cu scopul de a crea un climat de violenta și instabilitate, suficienta pentru a induce guvernului britanic dorinta de a mentine trupele de ocupatie in zona canalului Suez. Operațiunea nu a provocat victime, cu exceptia acelor membrilor celulei care s-au sinucis dupa ce a fost capturati. Operatiunea in cele din urma a devenit cunoscuta sub numele de Afacerea Lavon dupa ministrul israelia Pinhas Lavon, ce fost nevoit sa demisioneze ca urmare a incidentului. Dupa ce Israelul a negat public orice implicare in incident timp de 51 de ani, agentii care au supravietuit au fost onorati in mod oficial in anul 2005, fiind acordate certificate de apreciere de catre presedintele israelian Moshe Katzav.

Operatiunea Northwoods

Sefii Armatei Americane propuneau in mod oficial planificarea si desfasurarea de catre Pentagon a unor actiuni teroriste pe teritoriul SUA si, in afara tarii, impotriva cetatenilor americani, actiuni care urmau sa fie puse pe seama lui Castro si a Cubei. Aceste actiuni urmau sa creeze in America si în lume „impresia de imprudenta si de iresponsabilitate la scara mare din partea Cubei fata de alte tari si mai ales fata de Statele Unite”. Revolta starnita in SUA si in lume fata de aceste actiuni iresponsabile ar fi indreptatit Administratia americana sa declare razboi Cubei. In 13 martie 1962, documentul e prezentat spre aprobare Secretarului Apararii al SUA, Robert McNamara. Cum ministrul respinge Planul, trei zile mai tarziu, conflictul e arbitrat de preşedintele J.F. Kennedy. Acesta nu e de acord cu documentul pe motiv ca interventiei militare deschise împotriva Cubei el îi preferă actiunile clandestine desfasurate de CIA. In noiembrie 1963, Kennedy a fost asasinat in Dallas, Texas.

In Golful Tonkin

Dupa asasinarea lui Kennedy, SUA intensifica razboiul cu Republica Vietnam pe baza unei rezolutii aprobate in Congres, Rezolutia Golfului Tonkin. In Incidentul din Golful Tonkin, petrecut pe 2 august 1964, doua distrugatoare americane au atacat trei nave vietnameze si au scufundat una dintre ele. Apoi, pe 4 august, americanii au declarat ca au fost atacati din nou de nave vietnameze, ceea ce a facut Congresul sa aprobe continuarea razboiului. Singura problema e ca, asa cum o arata documente declasificate in 2005, vietnamezii nu aveau nici o nava in Golful Tonkin pe 4 august! Asadar, CIA distorsionase adevarul cum bine demonstrasera, inca din 1981, asa-zisii conspirationisti. . Până în 1969, peste 500.000 de soldati au luptat în Asia de Sud-Est. Conform unor marturii, in 1965, presedintele Johnson ar fi comentat in particular: „Din cite stiu, marina noastra tragea dupa balene pe-acolo“!

Operatiunea Gladio

Colaborand cu numeroase agentii de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a creeat dupa al doilea razboi mondial, o retea de armate secrete „in spatele liniilor” . Scopul principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea organizatiilor de stanga din statele respective, prin operatiuni sub acoperire .Cea mai renumita dintre acestea, prima despre care au fost facute dezvaluiri complete, a fost Operațiunea Gladio. Depasindu-si rapid misiunea sa initiala a devenit o retea de teroare sub acoperire formata din militanti de extrema dreapta, elemente de crima organizata si unitati militare secrete. Operatiunea a fost activa in Italia, Franta, Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Germania și Elveția. In luna august a anului 1980, militantii Gladio au bombardat o statie de tren din Bologna, omorand 85 de persoane. Initial, s-a dat vina pe Brigazile Rosii, mai tarziu a fost descoperit ca elementele fasciste din cadrul politiei secrete italiene si Licio Gelli, seful P2 Masonic Lodge, au fost responsabili pentru atacul terorist. Operațiunea Gladio a susținut în cele din urmă viețile a sute de oameni din intreaga Europa.Existenta structurii Gladio a fost dezvaluita abia la începutul anilor 1990 de catre fostul premier italian Giulio Andreotti care a confirmat ca „armata italiana din spatele frontului numita Gladio” a existat incepand cu 1958 cu aprobarea guvernului italian.

etc…

Acestea nu sunt teorii conspirationiste ci fapte istorice. Am expus aici doar cateva exemple. Adunandu-le pe toate la un loc se poate scrie o carte. Unii chiar au scris, trebuie doar sa cautati. Pentru cei ce privesc la televizor si se minuneaza cum de 9000 de forte de ordine au facut tot posibilul de a prinde doi suspecti in cazul atentatelor din Boston, poate ca micul meu articol va va trezi putin la realitate. Poate ca acum va veti intreba ce planuri are guvernul cu voi. Oare aceste planuri sunt impotriva noastra sau pentru bunastarea populatiei ? Sa fie facute planurilepentru a satisface nevoile unor persoane obscure din umbra puterilor sau sunt doar aberatii ale unui alt adept al teoriei conspiratiei ?

Articol editat din Infowars.com

Alte postari la tema:

Teoria conspirației, realimentată cu sânge proaspăt.

Stapanii din umbra

Iluzia libertatii

Statul Orwellian


544208_379582212149105_1705318115_n

Intotdeauna am considerat SUA un experiment. In paralel cu acest experiment s-au mai desfasurat si altele. Scopul a fost de a combina concluziile in ceva concret, ceva ce va pune stapanire definitiv pe omenire. Daca in Statele Unite, cei aflati in spatele experimentului au mizat pe libertatea de care beneficia individul, in alte parti ale lumii se punea accentul pe panica si control. Nazismul si comunismul au fost alte piese principale in stabilirea centralizarii puterii intr-un singur pilon central. Tehnicile folosite de catre cei din urma erau diametral opuse celor de peste ocean, tocmai pentru a se vedea reactia oamenilor la aceste tratamente. Si s-a vazut … omul este docil.

Daca tratamentul este asigurat de cu regularitate, oamenii nu se pot organiza in opozitii, nu pot comunica unii cu ceilalti de teama opresiunii si a tradarii . Dupa „caderea” blocului comunist s-a aflat ca o prea mare parte a populatiei facea rapoarte secrete catre militiile locale. In aceiasi categorie intra si nazismul. Hitler a inteles foarte bine ca e mai usor sa mobilizezi oamenii impotriva a ceva decat pentru ceva. Astfel si-a creat armatele civile care au terorizat oponentii sistemului inca dinainte de a veni la putere. Cei mai multi au inteles ca au doar doua optiuni, sunt de partea lui sau morti.

Tot mai multi oameni ( nu doar adeptii teoriei conspiratiei ) sunt de acord ca exista un complot ascuns si la vedere pentru o centralizare a puterilor. In Europa este oficial de mult faptul ca se doreste ca toate statele comunitare sa fie vasale Parlamentului European. Un fel de ev mediu modernizat. Globalizarea la nivel planetar s-ar realiza astfel in decursul a ( cel putin ) o suta de ani. Statele mai dezvoltate isi vor disputa locul in randul din fata iar restul vor sta umile la coada listei pana cand numele de stat independent va dispare din dictionarele limbilor.

Insa in ultima perioada lucrurile se misca prea repede…cel putin in SUA. Nu a trecut mult timp de la promulgarea si punerea in aplicare a legii ce prevede interzicerea detinerii armelor de calibru mare in „cel mai democratic” stat al lumii. Evenimentele din Boston par sa pregateasca un control si mai mare asupra cetatenilor de rand, iar panica nu face decat ca acestia sa nu riposteze deloc. Elietele au invatat din sistemele precedente cum sa combine nevoia de libertate a individului cu frica de autoritai si s-a ajuns la …democratie capitalista.

Evenimentele din ultimele saptamani confirma banuielile multor persoane ca ne indreptam sigur catre un stat de tip Orwellian. Supravegherea se va face mai agresiv si in mod oficial, controlul fiind facut „pentru siguranta cetateanului”. Populatia deja a inceput sa se comporte ca cei din regimurile comuniste, conduita civica atingand cote de record. In ultimele luni firmele private de securitate au achizitionat armament militar mai mult decat suficient si in mod suspect, iar multi au fost cei ce s-au intrebat impotriva cui o sa-l foloseasca.

Sa nu uitam de Posse Comitatus – legea federala a SUA ce nu permite armatei sa actioneze pe teritoriul tarii. Modificata in 1981, legea da voie doar Garzii Nationale sa asigure ordinea in stare de urgenta. Deocamdata !

Schimbarea vine de la voi, sau de la ei ?


light-bulb.sxchu_

Este sistemul actual cel mai bun sistem ? Exista ceva mai performant ce zace in ideologiile ganditorilor nonconformisti care sa redea speranta umanitatii ? Putem noi oare schimba paradigma actuala, cu una pe masura cerintelor tuturor ? Putem oare sa ne ridicam si sa strigam ca nu ne convine cum suntem condusi ? Avem oare curajul acesta ? Stim sa facem diferenta intre anumite masuri luate pentru bunastarea noastra si manipulari ale elitelor ? Suntem oare convinsi ca revolutiile ideologice care au dus la aceasta societate, au venit din randul oamenilor de rand ? Sau au fost impregnate in mentalitatile colective ce au dus la „schimbari” de-a lungul istoriei ? Suntem siguri ca actualele indoctrinari nu fac altceva decat sa ne impinga catre o schimbare majora ? Suntem convinsi ca vrem aceasta schimbare, ba chiar, stim ce fel de schimbare va fi ? V-ati pus vreodata intrebarile astea ?

Incepand cu anii ’70, filmele science-fiction incepeau sa patrunda in casele oamenilor. Seria Star Trek prezenta o lume utopica, in care toata lumea ar fi vrut sa traiasca. Fara sisteme monetare, fara grija viitorului material si fara sisteme politice ce se zbateau sa iasa din impas sau sa se compromita intre ele fara razboaie intre neamuri etc. Populatiei ii era clar ca acei oameni erau cu adevarat fericiti. Se gasise solutia care sa asigure bunastare, pace si prosperitate. Privind in urma observam ca acesta a fost un prim pas in manipularea populatiei in acceptarea noului. Toate se petreceau dupa cel de-al treilea razboi mondial. Un razboi atomic devastase rasa umana dar se regrupase mai si inviase asemeni pasarii Pheonix. Mesajele subliminale prezentate in film si succesul extraordinar pe care l-a avut filmul a facut ca Elita sa poata actiona in liniste. Am ales acest film doar ca un mic exemplu pentru a intelege cum se desfasoara lucrurile din spatele cortinei. Seria originala a filmului isi incepea epopeea in 1966 si a continuat sa fascineze oamenii pana in prezent.

La 10 Octombrie 1984 isi avea premiera in Marea Britanie filmul „O mie noua sute optzeci si patru”. Capodopera prezenta un viitor vazut de catre scriitorul George Orwell, ce a scris romanul intre anii 1944 – 1948. viziunea acestuia despre viitor era oarecum diferita. Desi un razboi atomic se intamplase, urmarile erau radical diferite fata de viziunea lui Gene Roddenberry in Star Trek. Aceasta lume are tot o singura sursa a puterii – Partidul. Partidul hotaraste cine a existat, cine exista si cine va exista. Partidul hotaraste ce si cum a existat, exista si va exista. Partidul hotaraste ca dintr-odata cineva sau ceva care a existat, de fapt nu a existat. Si acel cineva sau ceva dispare în „gaurile de memorie” pentru totdeauna. De aceea, trecutul este permanent rescris in functie de comandamentele Partidului. In Oceania totul este o minciuna. O viata noua şi fericita. Dragostea este o iluzie. Increderea şi solidaritatea sunt niste iluzii. Toata lumea va trada pe toata lumea mai devreme sau mai tarziu. Orwell a demascat utilizarea limbii ca mijloc de dominare, control, spalare a creierelor si imbecilizare de catre regimurile totalitare. Cine controleaza limbajul, controleaza gandirea oamenilor. „Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul”.

La prima vedere se observa o mare discrepanta intre cele doua metode de manipulare dar daca le combinam obtinem ceva asemanator cu ceea ce se va concluziona in viitorul apropiat. Tehnologia din Star Trek s-a facut simtita inca de la aparitia primului telefon mobil iar despre tehnicile de manipulare brutala folosite in comunism suntem toti la curent. Combinand aceste concepte ajungem la o societate controlata prin toate metodele posibile. Intimitatea noastra este grav incalcata prin tot ceea ce tehnologia ne-a pus la dispozitie: prin camere video, prin telefonul mobil, prin telefonul fix, prin calculator, prin e-mail, prin Facebook, prin Google, Street View, prin accesarile tale de pe net, prin cardurile tale, prin GPS, camere de supraveghere, etc.

Si acum intrebarile de mai sus capata un alt inteles. Viitorul va fi la fel de sumbru ca in viziunea lui Orwell pentru a se dezvolta in societatea utopica atat de mult asteptata.De asta o sa aiba grija generatia viitoare. Insa daca invatam din greselile trecutului putem sa facem o lume mai buna pentru copii nostri. O sa va prezint un citat de George Carlin, citat care se poate pune in aplicare in majoritatea familiilor. Iar daca vrem sa producem o schimbare, sa incepem cu copii nostri:

– Nu este important să faci copiii să citească. Copiii care vor vrea să citească vor citi. Copiii care vor vrea să învețe să citească o vor face. Mult mai important decât să înveți copiii să citească este să chestioneze ceea ce citesc. Copiii trebuiesc învățați să chestioneze orice. Să chestioneze tot ceea ce citesc și tot ceea ce aud. Copiii trebuie să învețe să chestioneze autoritatea. Părinții nu-i învață niciodată să pună la îndoială autoritatea, pentru că părinții sunt ei înșiși “autoritatea”. Nu vor să-și submineze propriile prostii în propria casă. Copiii trebuiesc avertizați că vor întâlni multe prostii de acum încolo. Cel mai bun lucru pe care-l poți face este să le spui cum este viața în această țară. Este despre o grămadă de prostii care trebuiesc detectate și evitate. –

” Natura nu a creat nici stapani nici sclavi. Iar eu nu doresc nici sa dau, nici sa primesc legi.” – Denis Diderot

Alte postari la tema:

Stapanii din umbra

Cand ne-am pierdut puterea ?

De ce vor Elitele să reducă populaţia

10 războaie americane şi zece minciuni mediatice planetare


war2

1. Vietnam (1964-1975)
Minciună mediatică: August 2-3, 1964, Pentagonul afirmă că forţele militare ale Vietnamului de Nord atacă două distrugătoare americane aflate în Golful Tonkin.
Ulterior s-a aflat: Nici un vas nu a fost vreodată atacat. Casa Albă a inventat povestea.
Obiectivul real: Anularea independenţei vietnameze şi menţinerea dominaţiei americane în Asia de Sud-Est.
Consecinţe: Milioane de victime (numărul lor exact nu este cunoscut, evaluările sunt cuprinse între 2 şi 4), malformaţii genetice (Agentul Orange), probleme sociale masive.

2. Grenada (1983)
Minciună mediatică: Mica insulă din Caraibe este acuzată că instalează o bază militară sovietică şi ameninţă vieţilor studenţilor medicinişti americani.
Ulterior s-a aflat: Complet fals. Preşedintele american Reagan a inventat totul fără nici un fundament.
Obiectivul real: Oprirea reformelor sociale şi democratice ale primului-ministru Bishop (care a fost asasinat). Reagan spunea: “Nu putem permite apaşilor comunişti să se infiltreze în grădina noastră…”
Consecinţe: Invazia puşcaşilor marini, represiunea brutală şi restaurarea controlului Washingtonului.

3. Panama (1989)
Minciună mediatică: Scopul invaziei puşcaşilor marini era arestarea preşedintelui Noriega pentru trafic de droguri.
Ulterior s-a aflat: Noriega, care beneficiase anterior de sprijinul CIA, ceruse canalul Panama pentru ţara pe teritoriul căreia se afla, şi terminarea închirieri americane. Intolerabil pentru SUA.
Obiectivul real: Menţinerea controlului american asupra rutelor maritime strategice.
Consecinţe: Bombardamentele americane au ucis între 2000 şi 4000 de civili. Ignorate de mass-media.

4. Iraq (1991)
Minciună mediatică: Iraqienii au furat incubatoare din maternităţile kuweitiene.
Ulterior s-a aflat: Emirul Kuweitului a plătit agenţia de publicitate Hill & Knowlton, care a inventat minciuna.
Obiectivul real: Anularea rezistenţei Orientului Apropiat în faţa Israelului şi a înaintării independenţei în raport cu dominaţia americană.
Consecinţe: Nenumărate victime de război, urmate de un embargou de lungă durată, care a vizat şi medicamentele.

5. Somalia (1993)
Minciună mediatică: Kouchner apare ca erou al campaniei umanitare în Somalia.
Ulterior s-a aflat: Patru companii americane au cumpărat drepturile asupra unui sfert din petrolul somalez.
Obiectivul real: Controlarea militară a unei regiuni strategice.
Consecinţe: Incapabil să controleze Somalia, Washingtonul menţine această ţară în haos prelungit.

6. Bosnia (1992-1995)
Minciună mediatică: Ruder Finn şi Bernard Kouchner vorbesc despre “lagărele de exterminare sârbeşti”.
Ulterior s-a aflat: Ruder Finn şi Kouchner au minţit. Lagărele respective conţineau prizonieri de război în vederea schimburilor ulterioare. Preşedintele bosniac musulman Iţenegovic a admis acest lucru.
Obiectivul real: Distrugerea Yugoslaviei socialiste, a sistemului ei de securitate socială, în vederea instaurării controlului multinaţionalelor, a controlării fluviului Dunărea şi a drumurilor strategice din Balkani.
Consecinţe: Patru ani de război înfiorător pentru toate naţionalităţile (bosniaci, sârbi şi croaţi). Provocat de către Berlin, prelungit de Washington.

7. Yugoslavia (1999)
Minciună mediatică: Sârbii comit genocid împotriva albanezilor kosovari.
Ulterior s-a aflat: Pură invenţie, aşa cum purtătorul de cuvânt oficial NATO, Jamie Shea, a admis.
Obiectivul real: Transformarea NATO într-o forţă poliţienească globală şi impunerea controlului NATO în Balkani. Instalarea unei baze militarea americane în Kosovo.
Consecinţe: 2000 de victime ale bombardamentelor NATO. Purificare etnică în Kosovo pusă în practică de către UCK, sub acoperirea NATO.

8. Afghanistan (2001)
Minciună mediatică: Bush vrea să se răzbune după 9/11 şi să-l captureze pe Bin Laden.
Ulterior s-a aflat: Nici o dovadă n-a existat despre Al-Qaida. În orice caz, talibanii propuseseră să-l extrădeze pe Bin Laden.
Obiectivul real: Controlarea militară a acestei regiuni asiatice strategice, în vederea construirii unei conducte de-a lungul Afghanistanului care să controleze rezervele de petrol din Asia de Sud.
Consecinţe: Ocupaţie pe termen lung, creştere masivă a producţiei şi a traficului de opium.

9. Iraq (2003)
Minciună mediatică: Saddam posedă arme de distrugere în masă. A afirmat-o Colin Powel la Naţiunile Unite.
Ulterior s-a aflat: Casa Albă a ordonat agenţiilor de spionaj să falsifice rapoartele sau să le inventeze pur şi simplu (afacerea Libby).
Obiectivul real: controlarea tuturor resurselor pentroliere şi abilitatea de a îndepărta rivalii: Europa, Japonia, China…
Consecinţe: Iraqul a fost scufundat într-un haos sângeros.

10. Venezuela (2008?)
Minciună mediatică: Chavez sprijină terorismul, importă arme, este un dictator (pretextul definitiv nu a fost încă ales).
Ce ştim acum: Mai multe baloane mediatice au fost deja înţepate şi s-au dezumflat: Chavez trage în propriul popor, Chavez anti-semit, Chavez militarist… Încercările de demonizare continuă.
Obiectivul real: Multinaţionalele americane doresc să menţină controlul asupra petrolului şi a celorlalte resurse sud-americane, temându-se de eliberarea socială şi democratică a Americii Latine.
Consecinţe: Washingtonul duce un război global împotriva tuturor ţărilor Americii Latine: lovituri de stat, sabotaj economic, jaf, amplasarea bazelor militare lângă resursele naturale…

Concluzie:
O campanie masivă de minciuni mediatice precede orice război. Iar lista este departe de a fi completă! Pentru a opri războaiele, trebuie mai întâi să demascăm aceste minciuni mediatice cât mai repede cu putinţă, şi la cea mai mare scară. În războiul informaţional, tu eşti un luptător!

sursa

Al treilea razboi mondial – scenarii


lrg-1082-sarychev-peak-matua-island-eruption-plume-cap-strange-kurile-islands-space-photograph

Desi pare un subiect foarte fierbinte din ciclul teoria conspiratiei, subiectul in sine este luat in serios de catre agentiile de contraspionaj din intreaga lume. Criza economica parea sa-si piarda din intensitate inainte ca scenariul din Cipru sa intre in actiune. Nu putem uita de crizele precursoare ale primului si celui de-al doilea razaboi mondial. In urma ultimului, SUA si-a adjudecat titlul de jandarm al planetei iar instaurarea unui stat planetar ( la care au visat multi predecesori) a luat o noua forma oficiala cunoscuta sub denumirea de Globalizare. Institutii precum N.A.T.O. sau F.M.I., conduse din umbra de planurile acelora care declansasera razboaiele prrecedente, si-au aplicat planurile de control asupra majoritatii statelor lumii.

Cu toate astea sunt mai multe voci care spun ca cel de-al treilea razboi mondial este deja in desfasurare. Incepand cu toamna anului 2011, SUA impreuna cu Natiunile Unite au atacat mai multe tari care, din punct de vedere oficial, atentau la integritatea statelor invecinate sau la libertatile omului. Un asemenea argument pare fabricat pentru copii de gradinita mai degraba, cunoscandu-se faptul ca in China spre exemplu, libertatile omului sunt ingradite fara a se lua vreo masura, iar regimurile totalitariste au fost acceptate de catre SUA si NATO in mai multe tari atata timp cat interesele lor in acele tari nu erau puse in pericol.( vezi tarile arabe aliate SUA in care regimurile dictatoriale nu sunt combatute )

Omenirea a fost de mai multe ori la un pas de al treilea război mondial. Documente secrete păstrate mai bine de 30 de ani au fost date publicităţii, care arătă cum britanicii se pregăteau în anul 1981 de un cumplit război mondial. Scenariul a rămas ascuns în Arhivele Naţionale ale Marii Britanii mai bine de 3 decenii. În timpul Războiului Rece funcţionarii britanici trebuia să facă o simulare a unui război nuclear, o dată la doi ani. Acest exerciţiu pregătea omenirea pentru ceea ce putea să fie mai rău, un alt război mondial. Funcţionarii aveau în vedere probleme precum raţionalizarea benzinei, mersul trenurilor, rezervele alimentelor sau ale serviciilor medicale pentru militarii răniţi, dar şi haosul creat în oraş de revolta populaţiei şi eventuale atentate teroriste.

Mai nou in timp ce Phenianul ameninta cu declansarea unui atac termonuclear, ONU si-a intensificat sanctiunile menite sa izoleze regimul nord-coreean si sa-l impiedice sa-si continue strategiile militare bazate pe tehnologie nucleara de import. Cum nu se intrezaresc sanse de restabilire a relatiilor cordiale, nici in peninsula, nici la distante mai mari, iar Phenianul se demonstreaza impotriva oricarei recomandari sosita din afara granitelor, perspectiva unui conflict de proportii, pare tot mai probabila.
In mod ciudat, pericolul cel mare vine de la un nedetinator de armament nuclear, Iranul , care ameninta omenirea cu distrugerea. Deja l-au incoltit portavioanele americane, aflate in misiune prin apropiere, poate in chip de sperietoare, poate pregatite de razboi. Pe de o parte el ar avea motive de teama, stiind precedentele deloc placute ale omologilor din Irak, Egipt si Libia, pe de alta parte stie bine ca Statele Unite au motive sa sufle in iaurt, vazand cum, dupa victorie, n-au cules de nicaieri gloria asteptata. Ca urmare, liderul Mahmud Ahmadinejad lanseaza si el o sperietoare, anuntand ca trimite portavioanele sale in preajma tarmurilor americane si amenintand lumea cu Al Treilea Razboi Mondial, in cazul in care va fi atacat.
Anul acesta vor fi alegeri in Israel. victoria probabila a actualului premier israelian sprijinit de extrema dreapta va duce cu siguranta la o politica agresiva impotriva Palestinei si Iranului destabilizand iarasi Orientul Mijlociu.

Un alt fapt, pe care putini il ia in considerare, este situatia economica din Europa. Se stie ca elitele au manipulat populatiile sa se rascoale impotriva unor idei si sisteme tocmai pentru a implementa o alta ideologie. Poate ca masurile drastice incepute cu Grecia, continuate cu Irlanda, Spania, Italia, Portugalia si culminand cu Cipru, sa fie doar inceputul unei scantei ce va degenera intr-o rascoala masiva a oamenilor impotriva sistemelor bancare. Odata motivul luand amploare fortele de ordine vor actiona in forta, iar de la declansarea primului foc de arma pana la un conflict international nu mai e dact un mic pas.

Multi economisti de renume international sunt de parere ca miile de miliarde de dolari si euro ce reprezinta datoriile statelor cele mai puternice ale lumii vor provoca o conflagratie mondiala. Datoriile de mii de miliarde de dolari si euro nu pot fi restructurate astfel incat sistemul financiar mondial sa poata supravietui. Istoria economiei arata ca, de cate ori s-a intamplat ca puterile sa ramana fara lichiditati, au fost declansate razboaie. Si am ajuns acum in situatia in care razboiul este din nou singura solutie logica la criza economica globala. Bancile centrale au incercat sa-si creeze o lume a lor, utopica, bazata pe scheme financiare. Esafodul acestora se prabuseste acum sub propria greutate. Banca Centrala Europeana, de exemplu, a tot continuat sa cumpere obligatiuni de stat detinute de banci falimentare, care continua sa cumpere obligatiuni de la guverne falimentare.

Chiar nimeni nu se intreaba cum de cei mai mari contribuabili la fondurile internationale sunt si cei mai mari datornici? Si cum ar putea ei sa rezolve criza mondiala, daca nu pot sa-si achite propriile datorii? S-au acumulat atat de multe circumstante de razboi – crize economice, criza resurselor, cutremure, activitati vulcanice, ciclurile exploziilor solare etc – , incat impactul asupra anului 2013 va fi unul extrem de dur.Pe toti ii uneste aceeasi convingere, si anume ca o criza economica mondiala se poate rezolva doar printr-un razboi mondial.

Posibil ca SUA va porni Al Treilea Razboi Mondial, ca sa iasa din datoriile teribile pe care le are. Pentru inceput se vor implica intr-un conflict zonal, unde au interese economice majore, in privinta resurselor energetice, cum este Orientul Mijlociu si tarile din nordul Africii sau de ce nu in Coreea de Nord. Din acelasi motiv, nici Rusia, si nici China nu vor sta cu mainile in san, mai ales ca au investit in proiecte energetice in aceasta zona. Tarile occidentale ale Europei, in special Franta, Marea Britanie si Germania, nu vor sta pe tusa. Economistul rus Nikolai Kondratieff a publicat in 1925 teza sa privind „ciclurile economice ale Occidentului”, aratand ca, odata la 50 – 60 de ani (ciclurile putand sa se contracte sau sa se dilate in functie de anumite circumstante ce tin de actiuni ale oamenilor), economia occidentala atinge un varf, dupa care plonjeaza in haos. Ceea ce se traduce prin revolutii si razboaie generate de factori economici. Acum, economia occidentala este pe buza prapastiei, gata sa plonjeze in haos, tragand dupa sine si celelalte tari, prinse in schema financiara prin mecanisme bancare.

Ca o concluzie, parerea mea strict personala, este ca anul acesta va aduce in prim plan un conflict armat de proportii in care vor fi implicate mai multe state printre care SUA si Israel.

%d blogeri au apreciat asta: