Cum putem schimba sistemul


Motto –  Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona !

Albert Einstein

În ultimul timp aud mereu expresia – să schimbăm sistemul! Suntem pregătiţi oare pentru asta? Vrem cu adevărat să schimbăm un sistem în care majoritatea oamenilor s-au înfipt atât de adânc? Şi dacă îl schimbăm, ce punem în loc?

Cei mai mulţi cauta soluţia în spaţiul îngust pus la dispuzitie de către păpuşari, respectiv în schimbarea clasei politice. Păstrăm astfel acelaş sistem, făcând rocada dorită de către cei ce administrează birocraţia. Lucrurile astea s-au repetat de câteva ori în viaţa noastră. Au urmat speranţe de scurtă durată urmate de lungi amăgiri. Ajungem la o vârstă când, privind în spate, observăm o viaţă risipită, stoarsă de resurse, observăm că de fapt perioada aşteptată de noi nu a venit niciodată, observăm că nu am trăit, iar când privim în viitor vedem aceiaşi succesiune de speranţe şi amăgiri, o mare datorie financiară şi nimic bun de lăsat urmaşilor noştrii.

Dar ce este sistemul? Ce dorim să schimbăm?

Ca o definiţie rapidă, sistemul poate fi definit ca fiind suma de lideri ce s-au ridicat din rândul oamenilor în diferite domenii, financiar, politic, militar, ştiinţific şi care duc într-o anumită direcţie soarta întregii ţări. N-am să intru în amănunte despre ordinele primite de către aceşti „conducători” sau la structurile mai înalte care păzesc la „buna funcţionare a planetei” ci am să mă limitez la descrierea sistemului românesc.

În altă ordine de idei, se poate spune că sistemul este şi ceea ce noi alegem să facem, o medie a sumei dorinţelor noastre. Când aceasta medie e grosiera, apar soluţii de schimbare grosiere – război, revoluţii, revolte; când aceasta medie e culta, apar soluţiile inteligente – salt tehnologic, evoluţie socială, spirituală. Bineînţeles că aceste alegeri care credem că sunt ale noastre pot şi sunt influenţate în funcţie de interesele „păpuşarilor”. Putem, şi avem destule exemple, să ne rupem de la manipularea mediatică şi să căutăm soluţiile cele mai fiabile pentru viitorul nostru.

Conștientizare sau iluzie?

Primul pas ar fi implicarea noastră a tuturor şi conştientizarea faptului că trăim într-o lume cu valori fabricate pe bandă rulantă. Un exemplu, în acest sens, ar putea fi decizia de a vota pe un candidat sau pe altul. Credeţi că alegeţi voi? Dintre cine? Individul X, Y sau Z este pus în faţa voastră iar ei, la rândul lor, au fost aleşi de către „altcineva” să reprezinte interesele, mai mult sau mai puţin ale voastre. Şi astfel se crează iluzia alegerii voastre.

Cum ar fi să mergem la vor şi să anulăm TOŢI buletinele de vot ?Ar fi ăsta un precedent istoric ? Ar fi. Se poate face asta ? Unii ar spune că e o utopie şi poate că au dreptate. În cazul ăsta să mergem la vot şi TOŢI CEI NEMULTUMINTI DE CLASA POLITICA să anuleze buletinele de vot! Lucru realizabil doar în măsura în care conştientizam că sistemul care ne-a fost pus pe tavă de un sfert de veac e putred. E realizabil doar dacă ştim că nu oamenii de rând au ales democraţia.A fost implantata ideea şi noi… doar am acceptat-o.

Comoditate vs. obișnuință

Putem distruge acest sistem corupt doar când vom renunţa la conforul fotoliului, doar când ne vom vindeca de boala filozofelii pe grupurile de socializare, când ne vom dezbrăca de haina apatiei şi vom merge să punem întrebări şi să cerem răspunsuri cui trebuie. Trebuie să schimbăm media dorinţelor noastre grosiere şi materialiste la o media culta, medie care există în opinia mea dar nu e fructificata, prin victorii obţinute de către o societate civilă. Iar când spun „societate civilă” să nu vă gândiţi la papagalii care se presupune că ar reprezenta „voinţa societăţii civile” ci la adevăraţii lideri care ştiu cum se poate face o schimbare. Ce frumos ar fi realizăm că suntem bipezi, să ridicăm capul din ţărâna, să observăm că avem coloana vertebrală şi că putem atinge cerul cu creştetul capului, chiar dacă pentru asta vom avea genunchii zdrobiţi şi coatele zdrelite!

Toleranță zero… valoare zero

Romanii nu sunt nici mai prosti, nici mai degeneraţi, nici mai hoţi decât alte naţii ale acestei lumi. Suntem doar ţinte pentru tâlharii mondiali, suntem sistematic vânaţi, exterminaţi, împinşi spre pribegie, scoşi tot timpul în fata drept plaga Europei, iar vina o purtam doar noi pentru că suntem prea toleranţi.

Acceptăm fără să ripostăm orice nedreptate care ni se pune în cârca pe principiul „trece şi asta” . Tot pe principiul ăsta ne acceptăm şefii la locurile de muncă numiţi în posturi pe grade de rudenie şi, tot în acest fel, ne acceptăm conducătorii incompetenţi, escroci sau vânduţi intereselor păpuşarilor mondiali, iar când un astfel de fapt banal şi evident e pus în faţa noastră… ne prefacem că nu îl vedem.

Vrem să schimbăm sistemul ? Am putea continua cu schimbarea sistemului de valori în care ne bălăcim fiecare dintre noi fără să realizăm. Am putea fi consecvenţi în părerile şi judecata noastră, să avem o voce comună în problemele sociale. Am putea să nu mai fim miloşi cu cei care încalcă legea indiferent de ce au realizat până în momentul respectiv, indiferent cât de „săraci şi oropsiţi” pozează prin presa, indiferent cât de bogaţi şi influenţi sau cât de amărâţi sunt, de la cel care arunca hârtia pe jos până la cei care ne fură zi de zi prin facturi.

Greu… dar nu imposibil!

Sunt voci care spun că schimbarea/uciderea sistemului cu parul nu rezolvă situaţia prin simplul fapt că nu reprezintă o garanţie că pot construii ceva mai bun. Ei sunt buni doar la uciderea sistemului nu şi la crearea unuia nou, nu neapărat prin faptul că sunt negativi, ci doar pentru că nu ştiu să ţină un echilibru între drepturi, libertăţi şi obligaţii în interiorul noului sistem, dau drepturi mai mari decât e nevoie, cer obligaţii doar când societatea e în prag de criză, iar asta poate duce la tensiuni sociale mai devreme sau mai târziu. Din acest motiv trebuie o colaborare a indivizilor care vin cu soluţii pentru dărâmarea sistemului şi a celor care vor şi pot construi unul nou.

Însă, pentru că latura umană e însetate de putere, acest lucru e greu de realizat. Greu, dar nu imposibil. Dacă ştim când să îi dăm la o parte pe cei ce vizează puterea şi să îi înlocuim cu cei care au soluţii pentru societate, avem o şansă. Dacă nu vrem să distrugem sistemul prin forţa ci prin acţiunile noastre în mod repetat, trebuie să ne întrebăm dacă societatea actuală are o forţă capabilă să stea la masa negocierilor cu pârghiile puterii. O structură socială care să emită cerinţe pertinente şi care să ofere soluţii concrete, lăsând la o parte sloganele de genul „jos cutare/sus cutare”. În momentul în care această forţa va fi creată avem o şansă, una destul de mare.

Aport personal…

Pentru a se realiza acest lucru fiecare dintre noi putem contribui. Atragerea de oameni în jurul nostru sau apartenenţa noastră la un grup cu idei similare poate fi un început. Un singur grup nu se poate ridica împotriva sistemului şi nici nu poate cere pretenţii, însă mai multe astfel de „insule” conectate de aceleaşi idealuri pot face diferenţa. Închipuiţi-vă douăzeci, treizeci sau chiar o sută de grupuri conectate… având acelas numitor comun!

Pare greu de realizat însă avem la dispoziţie instrumente pe care bunicii sau părinţii noştri nu le aveau. Un asemena instrument este internetul. Sifonarea sistemului poate începe de aici. Ştiu. Am afirmat mai sus că ar trebui să ne dezlipim de confortul fotoliului  şi de  reţelele de socializare. Însă asta doar după ce acele grupuri sunt destul de mari pentru a fi o ameninţare la adresa sistemului. Internetul poate fi acel factor catalizator care să scoată la iveală hibele sistemului şi trebuie să ne folosim de asta până la momentul în care, ce cei ce trag deocamdată sforile, nu îl vor contrala sau chiar interzice. Ei şi-au dat seama că oamenii sunt mai aproape chiar fiind la mii de kilometri distanţă. Să ne folosim de asta cât nu e prea târziu.

Instrumentele de propagandă

Un alt factor ce trebuie luat în considerare este distrugerea reţelelor prin care sistemul îşi implementează directivele şi vectorii de propagandă. Sistemul se foloseşte de mijloacele moderne de răspândire a informaţiei, TV, ziare, net, însă nu se sprijină pe asta. Sistemul se sprijină pe valorile de credinţe ale oamenilor. Un astfel de sistem de valori este RELIGIA. În opinia mea, şi a multor altora, religia este piatra de temelie şi canalul principal de propagandă.

Aşa au supravieţuit sistemele din cele mai vechi timpuri. Cu ajutorul aceste invenţii sistemul a controlat şi a îngrădit anumite graniţe în latura umană. Odată depăşit acest nivel de supunere oarbă şi de frică de divinitate putem realiza că nu e nevoie să aşteptăm mântuitori, că nu avem de ca să stăm în genunchi sau cu ochii spre cer aşteptând semne. Doar în acest fel vom fi stăpâni pe viaţa noastră şi vom participa direct la schimbările de care avem nevoie pentru a lăsa urmaşilor noştri posibilitatea de a se ridica mai sus decât am visat noi.

De cele mai multe ori schimbarea unui sistem se produce brusc, cu victime colaterale şi implică doar schimbarea stăpânilor sau a centrelor de putere. Schimbarea reală se produce lent începând cu schimbări în mentalitatea individuală şi cea colectivă; nu se produce în toată masa de manevră, ci creşte treptat… iar indivizii care se opun devin din ce în ce mai puţini.

Schimbarea a început!

Această schimbare – în opinia mea – a început deja. Ceea ce e important acum e unirea celor ce au descoperit că transformarea vine din interior. Un sistem social nu poate fi distrus sau schimbat decât la atingerea unei mase critice – un număr minim de indivizi fără putere de decizie sau un număr şi mai mic de persoane cu putere de decizie, doritori de schimbare.

Privind în trecut putem observa că dorinţa de schimbare se naşte din acumularea de nemulţumiri sau frustrări de natură economică, socială, intelectuală, sentimentală, sexuală, care se pot pot rezuma la sentimentul de bine, plăcere sau împlinire. Dacă sentimentul de mulţumire se realizează economic, mental şi spiritual, atunci noul sistem poate fi considerat bun. În consecinţă sunt puţini cei ce doresc schimbarea de dragul schimbării, ci doar dacă nu li se îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus… ceea ce în România cred că e valabil pentru majoritatea oamenilor.

Sistemul poate fi schimbat doar de o viziune comună. Dacă nu împărtăşim cu toţii aceleaşi convingeri actulii păpuşari vor fi stăpâni şi peste o mie de ani.

Anunțuri

Metode pentru Tâmpirea Populaţiei


manipulare-196x300

V-aţi întrebat vreodată de ce nu va ajung banii, de ce copiii dumneavoastră par de necontrolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, de ce nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, de ce vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, de ce vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de cei care ar trebuiâ să vă servească, de ce nu sunteţi fericit şi nici măcar mulţumit, sau pur şi simplu de ce fetele poartă de aproape 2 ani cisme în miezul verii ? Sunt convins că v-aţi întrebat. Dar v-aţi întrebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste nemernicii să nu mai continue? În cele ce urmează voi încerca să vă ofer 5 motive pentru care raspunsul la această ultimă întrebare este, de obicei, “Nu pot”.

Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Populaţiei pe scurt MTP-uri. Precizez că în cele ce urmează cuvintele “citititor” , “telespectator” şi “cetăţean român” vor fi înlocuite cu “bizon” şi/sau “fraier”

MTP -1

În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respectivul, câte chestii misto îşi cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cu presa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări colorate. Nu la fel de bine dar destul de eficiente sunt şi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie, o nouă cucerire, un act caritabil. Toate aceste situaţii au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui. Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar distanţa între el şi acel personaj i se pare insignifiantă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, şeful urlă la el ca la un animal, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba.

MTP – 2

În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajos credit, care sunt bancile care au comisioane ascunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigure şi unde trebuie să dea fuga să ia bani. Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe este garanţia pentru creditul tau imobiliar (deşi în reclama TV, el cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa de succes (deşi o parvenită, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan(un semianalfabet care abia zice două vorbe) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănânci margarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură. După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi.

MTP – 3

În fiecare zi pe toate canalele media dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public. După ce îi întipăreşti asta în minte uimeşte-l : fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza. În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el. Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “A furat el dar şi face!” Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare.

MTP – 4

În fiecare zi pe toate canalele media arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. După aceea combină această metodă cu MTP – 2 şi MTP -3. Vei obţine un mesaj beton prin care fraierul va întreprinde treptat următoarele acţiuni : îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine. Apoi, acesta aparent liniştit se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone)

MTP – 5

În fiecare zi pe toate canalele media convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală. Combină cu MTP – 1 şi prezintă-i “vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi” cel potent financiar, bătrân dar generos. Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la webcam. Apoi, îndrumă fraierul să se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât.

Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul “stat + privat + media” care acţionează , de ani buni, pentru indobitocirea indivizilor din această ţară. Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial. Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”. Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate. Mulţumesc “pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un “fraier conştient“. Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar.

Sursa – Angel.org.ro

Alte postari similare:

Monstrul din(tre) noi

Cand ne-am pierdut puterea ?

Manipularea prin reclamele la medicamente, difuzate la TV

Televizorul te face pasiv !

Stirile dauneaza grav sanatatii tale !

Mituri despre apa îmbuteliată contrazise de specialişti


apa-plata

 

 

Două treimi din băutorii de apă îmbuteliată consideră că aceasta este mai sănătoasă, 55% au afirmat că o preferă din comoditate, iar o treime din respondenţi au încredere în asigurările date de producători că apa este tratată şi provine din sursă controlată. Evident, situaţia variază de la caz la caz, companiile au propriile standarde de calitate, există şi situaţii de fraudă dovedită, în care loturi întregi de apă îmbuteliată sunt retrase de pe rafturi după ce s-a descoperit că nu corespund consumului uman, însă există câteva opinii larg răspândite, chiar mituri de marketing, care nu corespund realităţii şi sunt contrazise de specialiştii citaţi de banthebottle.net. Chiar dacă multe din concluziile studiului par mai potrivite în America decât în România, unde starea tehnică a reţelelor de alimentare cu apă este adesea precară, iar calitatea apei de la robinet nu se ridică – de multe ori – la înălţimea aştepărilor, ele merită cunoscute, măcar pentru a şti către ce realităţi ar trebui să tindem şi noi.

Mitul 1 – Un izvor de sănătate

Credem că apa îmbuteliată este cea mai sănătoasă alegere, care ne măreşte vitalitatea şi ne aduce în organism cea mai curată apă disponibilă în mod curent.

În realitate ea poate fi chiar dăunătoare sănătăţii. Potrivit unor studii, dacă apa stă mult timp în ambalajul PET, plasticul eliberează anumite cantităţi de substanţe chimice care trec în apă şi, apoi, în organismul uman. Cu cât petrece mai mult timp în PET, cu atât apa va avea un conţinut mai mare de substanţe nocive.

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Heidelberg pe 132 de sortimente de apă din 28 de ţări, îmbuteliate în sticle de plastic, concentraţia unor elemente chimice – cum ar fi antimoniul – creşte pe măsură ce apa stă mai mult timp în recipient, deoarece plasticul reacţionează cu apa şi eliberează substanţele componente. Antimoniul, de exemplu, este un metal similar plumbului, care în cantităţi mici provoacă ameţeală şi depresie, iar în concentraţii mari poate fi chiar letal.

În plus, plasticul ambalajului ţinut la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius eliberează o serie de substanţe toxice, cum ar fi bisfenol A, despre care cercetări efectuate în SUA au demonstrat că este cancerigen. Iată de ce pe etichetele sticlelor de apă minerală, suc sau bere se specifică expres „A se feri de razele solare!”

 

Mitul 2 – Are gust mai bun

Credem că apa îmbuteliată are întotdeauna un gust mai bun decât cea de la robinet, deoarece conţine enzime care ne stimulează papilele gustative şi ne dau o senzaţie de prospeţime.

În realitate lucrurile sunt mai nuanţate. Situaţia depinde foarte mult de sursa de apă din care se alimentează reţeaua publică şi de starea conductelor. Chiar dacă în România situaţia lasă mult de dorit şi multe oraşe sunt deficitare în această privinţă, în acele locuri unde autorităţile insistă pe respectarea regulilor sanitare, apa de robinet este chiar mai bună decât cea la PET.

Să facem abstracţie, pentru un moment, de ştirile binecunoscute despre apa de robinet infestată cu germeni, de lichidul maroniu care curge de multe ori de la robinetele noastre de bloc sau de ţevile care nu au mai fost schimbate din anii 1950 şi să vedem cum stau lucrurile în ţările civilizate.

În America, de exemplu, participanţii la câteva teste realizate de Corporate Accountability International nu au putut simţi diferenţa de gust între apa îmbuteliată şi cea de la robinet.

După cum afirmă experţii în sociologie, gustul mai bun pe care mulţi consumatori îl asociază cu apa îmbuteliată este de fapt… un factor psihologic indus de reclamele agresive difuzate în mass-media. Între 10% şi 15% din preţul unei sticle de apă este reprezentat de cheltuielile cu reclama. Nu doar cumpărăm miturile producătorilor, dar şi plătim în plus pentru aceasta.

Un interesant studiu realizat de postul TV Showtime ajunge la concluzia că 75% dintre locuitorii oraşului New York preferă apa de la robinet în locul celei la PET, dacă ambele variante sunt prezentate pentru degustare în carafe identice, neindividualizate.

Venind mai aproape de noi, un test realizat de Legambiente în 6 oraşe din Italia dovedeşte că, gustând apa din carafe identice şi bazându-se numai pe gust, nici măcar 2 voluntari din 10 nu au reuşit să sesizeze diferenţa dintre apa îmbuteliata şi cea de la robinet.

 

Mitul 3 – Este ieftină şi uşor de procurat

Credem că apa îmbuteliată este ieftină şi uşor de procurat.

În realitate apa îmbuteliată costă de la 240 la peste 10.000 de ori mai mult decât apa de la robinet. La San Francisco, de exemplu, apa din reţeaua publică a oraşului provine din Parcul Naţional Yosemite şi este atât de pură încât municipalitatea nici măcar nu trebuie să o trateze.

Evident, şi în România există zone unde apa îşi păstrează puritatea naturală şi, dacă ar fi captată în condiţii adecvate, ar putea fi o alternativă de preferat produsului la PET. Borsec, Avrig, Borşa sau Baia Mare sunt doar câteva exemple de oraşe unde apa de la robinet este foarte bună, iar locuitorii o consumă fără probleme.

 

Mitul 4 – Conţine mai puţine substanţe chimice şi este mai sigură

Credem că apa îmbuteliată are un conţinut redus de substanţe chimice, mai ales de compuşi nocivi.

În realitate, lucrurile iarăşi nu stau chiar aşa şi au fost situaţii în care anumite mărci sau loturi de apă la PET au avut probleme, chiar serioase, privind prezenţa unor germeni patogeni. În Statele Unite, de exemplu, apa îmbuteliată intră în categoria „alimentelor” şi este controlată pe baza standardelor Food and Drug Administration (FDA), în timp ce apa de robinet intră sub incidenţa Environmental Protection Agency (Agenţia de Protecţie a Mediului), care operează cu standarde mult mai stricte decât FDA, având drept rezultat o apă de robinet mai pură chiar decât cea la PET. Aproximativ o cincime din sortimentele de apă îmbuteliată din SUA au avut, în decursul timpului, probleme privind un conţinut mărit de substanţe nocive.

Mitul a fost invalidat şi în România, unde UBB Cluj Napoca a efectuat în urmă cu câţiva ani, un studiu privind calitatea chimică a apei îmbuteliate şi comparaţia cu apa potabilă a analizat 30 de mărci de ape îmbuteliate (25 româneşti şi 5 străine). Au fost prelevate probe de apă potabilă din reţeaua de alimentare din Cluj-Napoca şi Zalău, o probă de apă de izvor natural din Cluj şi două probe de apă de izvor natural din Blaj şi Zalău.

Pentru toate aceste mostre a fost stabilită compatibilitatea cu legislaţia apelor potabile din România, reglementată de Legea 458/2002 şi completată de Legea 311/2004. Rezultatele obţinute arată că doar 26 din cele 35 de probe analizate respectă în linii mari legislaţia.

De asemenea, există cazuri destul de recente în care sortimente de apă la PET au fost retrase de la consum din cauza impurificării cu substanţe biologice nedorite. Un astfel de incident a avut loc în decembrie 2011, când un lot de apă Saguaro a fost retras exact din acest motiv. Un altul, datând din martie 2011, a fost cauzat de apa‘San Terra Aqua’ infestată cu germeni fecali şi bacili coliformi, distribuită în mai multe oraşe din ţară – Braşov, Galaţi, Ploieşti etc.

 

Mitul 5 – Nu mai trebuie să ne facem griji privind PET-urile goale, deoarece acum se reciclează

Credem că sticlele de plastic, binecunoscutele PET-uri nu mai reprezintă o problemă pentru mediu, deoarece sunt reciclate în proporţie tot mai mare.

În realitate PET-urile reprezintă o problemă serioasă chiar şi în ţările care au sisteme bine organizate de reciclare a deşeurilor. În Statele Unite, de exemplu, aproximativ 4 miliarde de astfel de ambalaje ajung la groapa de gunoi în fiecare an, generând costuri de ecologizare de aproximativ 70 de milioane de dolari. Chiar şi în acele situaţii când sticlele de plastic sunt reciclate, procesul tehnologic este reprezentat de topire (consum de energie) şi tratare cu noi substanţe, din care multe multe sunt toxice, iar plasticul rezultat este de calitate mai slabă decât cel din care provine şi eliberează mai mulţi compuşi nocivi.

Cu atât mai gravă este situaţia în România, unde sistemele de reciclare a deşeurilor sunt încă într-un stadiu incipient chiar şi în oraşele mari, iar în localităţile mai mici toate ambalajele PET ajung la groapa de gunoi… în cel mai bun caz, atunci când nu ajung direct pe câmp sau în râuri şi lacuri. Nu degeaba, în urmă cu câţiva ani, un ofiţer NATO aflat în vizită la noi a afirmat, după un drum cu maşina pe şoselele din sudul ţării: “Am aflat de unde provin PET-urile… Eu credeam că se fabrică, dar am văzut că ele cresc pe câmp în România.”

 

Mitul 6 – Unităţile de îmbuteliere creează locuri de muncă în comunităţile mici

Credem că unităţile de îmbuteliat apa stimulează economia zonelor în care sunt amplasate şi creează locuri de muncă.

În realitate corporaţiile multinaţionale cumpără dreptul de control şi exploatare a rezevelor subterane de apă, oriunde pot, iar industria de îmbuteliere pe care o susţin limitează ceea ce mulţi consideră ca fiind un drept inalienabil: accesul la o sursă de apă sigură şi necostisitoare. Apa mai este numită şi „aurul albastru al secolului XXI”. Urbanismul, poluarea, încălzirea globală şi creşterea populaţiei terestre transformă rapid apa potabilă într-o resursă tot mai disputată şi valoroasă.

Pe ansamblu, industria de îmbuteliere a apei creează puţine locuri de muncă,media pe plan mondial fiind de 24 de salariaţi pentru o unitate de mărime medie. În plus, sunt studii care demonstrează că, atunci când o fabrică de îmbuteliere se construieşte într-o localitate, majoritatea salariaţilor acesteia provin din afara comunităţii care şi-a cedat controlul asupra resurselor sale de apă, în schimbul promisiunii unor noi locuri de muncă.

 

Mitul 7 – Apa îmbuteliată provine din izvoare de munte, sau de mare adâncime

Credem că apa pe care o cumpărăm la sticle provine din cele mai cristaline izvoare „din inima munţilor”, sau – cel puţin – din puţuri de mare adâncime, neatinse de poluarea lumii moderne.

În realitate, autorii studiului citat în deschidere estimează că minimum 25% din apa îmbuteliată provine, de fapt, din reţeaua de alimentare, fiind cel mult tratată suplimentar, uneori. Chiar şi în SUA, unde a fost realizat studiul, sortimente de apă recomandată ca fiind „de izvor” sau „pură din inima gheţarilor” proveneau, de fapt, din puţuri urbane unele situate chiar în apropierea unor gropi de gunoi.

Nici România nu a fost scutită de astfel de incidente. În 2005, de exemplu, ANPC a închis mai multe fire din judeţul Braşov care vindeau apă de robinet pe post de „apă de izvor.”

Şi în Bucureşti au fost descoperite situaţii similare. De atunci, sporadic, apar ştiri sau informaţii neconfirmate despre diverse sortimente sau loturi de apă îmbuteliată care fie provin din alte surse decât cele menţionate pe ambalaj, fie adâncimea la care sunt situate prizele de captare nu este cea specificată de producător.

Ca soluţie generală la această problemă, ar trebui ca LAREX (Laboratorul de Analiză a Apei) să testeze prin sondaj provenienţa şi calităţile tuturor celor aproape 100 de sortimente de apă îmbuteliată prezente pe piaţa românească, pentru a creşte gradul de încredere a consumatorilor.

Deşi aceste teste sunt obligatorii pentru a intra pe piaţă, după ce o firmă obţine certificatul de conformitate există, cel puţin teoretic, posibilitatea ca ea să îmbutelieze apă din alte surse, pe care să o vândă în baza certificatului obţinut iniţial.

  • Şi totuşi ce apă să alegem?

Confruntat cu atâtea argumente în defavoarea apei îmbuteliate, consumatorul român îşi va pune, în mod firesc, întrebarea: „Şi totuşi eu ce apă ar trebui să beau?” Greu de răspuns, având în vedere că soluţia sugerată de studiul menţionat, şi anume apa de robinet, poate că este valabilă peste ocean, dar în multe locuri din România nu reprezintă o alternativă.

Mai degrabă putem vorbi de „răul cel mai mic,” care pare să fie… chiar apa la PET, cel puţin în zonele cu reţele de apă învechite, sau din surse nerecomandabile. Cel puţin în Capitală, avem o confirmare foarte recentă, venită tocmai din insulele britanice. Printre alte recomandări adresate suporterilor echipei de fotbal Chelsea care au venit să vadă meciul cu Steaua, guvernul Majestăţii Sale îi sfătuieşte să nu bea apa de robinet din Bucureşti, care nu ar fi tocmai bună pentru consumul uman. Nu ştiu cât adevăr este în acest sfat, având în vedere că personal l-am auzit, zilele trecute, pe un director de la Apa Nova recomandându-le bucureştenilor să bea apă de la robinet fără grijă, deoarece şi el consumă doar astfel de apă.

Oricum, pentru cei care se îndoiesc de calitatea apei din reţea, dar şi de cea îmbuteliată, există şi o a treia alternativă, poate cea mai recomandabilă. Există pe piaţă o varietate de filtre care se montează pe robinet, sau sunt fixate chiar în interiorul ţevii de alimentare. Majoritatea acestor filtre se bazează pe carbon activ, care elimină parţial sedimentele şi impurităţile din apă, exclusiv prin procedee mecanice, dar au dezavantajul major că permit trecerea metalelor grele (plumb, cupru, cadmiu etc.) şi a altor substanţe toxice din apă (nitraţi, nitriţi etc.)

Mai nou, au apărut filtrele cu osmoză inversă, care elimină problemele întâlnite la sistemele pe bază de cărbune activ. Firmele producătoare afirmă că osmoza inversă este cea mai eficientă metodă de purificare a apei potabile, principiul lor de funcţionare fiind bazat pe presiunea osmotică necesară în filtrare.

Chiar dacă sistemele de filtrare prin osmoză inversă, fără pompă de presiune au şi inconveniente, cum ar fi randamentul scăzut şi viteză redusă de filtrare, ele rămân totuşi cele mai eficiente dispozitive de acest gen.

Ca în întotdeauna, consumatorii sunt cei mai în măsură să se informeze, să calculeze avantajele şi dezavantajele tuturor opţiunilor disponibile şi să aleagă varianta pe care o consideră cea mai adecvată. Important este să fie informaţi asupra tuturor opţiunilor, cu plusurile şi minusurile fiecăreia. Cu atât mai atentă trebuie să fie analiza în ce priveşte un produs atât de important cum este apa pe care o bem – izvor de sănăte pentru organism.

Financiarul.ro

Alte postari similare :

Pentru sanatatea dumneavostra consumati cel putin 2 litri de apa pe zi ! – FALS !!!

Despre alimente nesanatoase si organisme modificate genetic

Hrana noastra cea de toate zilele

Care este problema cu anticonsumerismul ?


Boje_Arndt_Kiesiel_1

Cred ca a risipi, a acumula mai mult decat ai nevoie, a consuma in exces sunt fapte pedepsite de mai toate civilizatiile si asezate dogmatic printre primele valori pe care copiii le invata inca din primii ani de viata. Sau cel putin asa am fost noi invatati, pe vremea cand bunurile sau produsele nu se obtineau asa usor ca astazi.

Consumerismul este consecinţa unui model economic  care se bazează pe producţie şi mai puţin pe nevoi. Este un sistem care, atunci când a suprasaturat piaţa, s-a hotărât să producă şi mai mult. A reuşit să convertească dorinţele în nevoi,  a schimbat poziţii sociale, a răsturnat sisteme de valori, a mistificat la maxim cumpăratul de produse. Ni se induce ideea că nu cumpărăm o sticlă de apă, ci prospeţimea aerului de munte, că nu cumpărăm nişte haine, ci o atitudine, nu cumpărăm o maşină, ci un loc printre cei sus puşi, o poziţie socială. Oamenii sunt doar  consumatori  şi catalogaţi prin prisma modului şi cantităţii de consum, masele de oameni sunt target-uri, ţările se măsoară în putere de cumpărare sau consum. Toate aceste modele au mers foarte bine zeci de ani şi au cuprins întreaga lume şi indiferent de particularităţi, economia de consum a sufocat orice altă ideologie politică, sau model de trai. Globalizarea este tot o consecinţă a consumerismului. Ni se spune că avem nevoie de produse din mai multe părţi ale lumii. Că aşa este civilizat, ca tot omul să mănânce un cotlet de vită din Chile, un burger de la Mc Donald’s sau să bea o coca-cola şi abia apoi ne putem numi civilizaţi. Civilizaţia nu mai pare a avea legătură cu moralitatea, cu  educaţia, cu ştiinţa, ci cu bunurile pe care le consumăm. Ce oraş e ăla care nu are un McDonald’s?

Şi pentru că Pământul reprezintă un sistem închis, însemnă că dacă iei dintr-o parte, undeva se împuţinează.  Aşa s-a ajuns ca 20% din oameni să consume 70% din resursele planetei şi să deţină 80% din acestea. Şi când zic de 20% nu vorbesc de cei de pe Wallstreet, ci de noi, vesticii, consumatorii de bază.

Anticonsumerismul a apărut ca reacţie la acest sistem economic, deloc performant pe termen lung. Ei spun că ar trebui să facem diferenţa între dorinţe şi nevoi, să privim pragmatic produsele, să căutam fericirea şi bunăstarea în altă parte. În mod ideal să cumpărăm cât mai puţin şi cât mai local, din motive ecologice sau econimice. Cumpărând produse locale, reduci consumul de dioxid de carbon pe care produsul îl cuantifică prin transport şi ajuţi economia locală, adică pe cei de lângă tine. Când cumperi un produs trebuie să ştii ce e în spatele lui, unde e făcut, din ce e făcut, dacă nu cumva găseşti unul similar pe piaţa locală. Trebuie să ştii pentru că tot sistemul se bazează pe banii tăi. Nu mai ai scuza că nu ai ştiut. Cumpăratul nu mai este doar un privilegiu, ci este o responsabilitate.

Deja există modele economice care scot producţia din motorul economic al societăţii şi plasează noi concepte bazate pe economia ecologică. Degrowth (în franceză décroissance) este o mișcare politică, economică și socială, pe baza economiei ecologice și ideii anticonsumeriste si anticapitaliste. Autorii teoriei economice degrowth și activiști pledază pentru descreşterea producției și al consumului şi contracția economiilor, argumentând că supraconsumul stă la baza problemelor de mediu pe termen lung și a inegalităților sociale. Cheia conceptuli de degrowth este că reducerea consumului nu are nevoie de sacrificii individuale și de o scădere a bunăstării. Mai degrabă, scopul  este de a maximiza fericirea și bunăstarea prin intermediul unui model non-consumerist. Consumând mai puţin, munceşti mai puţin şi aşa îţi poţi dedica mai mult timp pentru artă, muzică, familie, cultură și comunitate.

Oare nu e acesta un model de bunăstare mai contemporan, mai logic, mai bun?

Think Outside the Box !

%d blogeri au apreciat asta: