Planeta arhonților


planeta arhontilor

Motto:

O carte nu trebuie să dezvăluie lucruri, o carte trebuie pur și simplu să ne ajute să le descoperim. Jorge Luis Borges – „Cartea”

Trăim într-o lume plină de povești. Religiile, politicienii, oamenii de știință, mass-media, toți spun povești. Masele de oameni reacționează foarte bine la povești. Cu cât povestea e mai bine spusă, cu atât oamenii o cred mai mult, cu cât povestea e mai simplă cu atât nu trebuie să o dezbatem pentru a o înțelege, cu cât povestea e mai des repetată cu atât e crezută mai mult. Masele de oameni au nevoie de povești pentru a-și crea realitatea în care trăiesc. Povestitorii au nevoie de povești pentru a ține masele sub control.

Inventatorii religiilor au fost primii povestitori. Iscusiți, tenace, geniali, fără scrupule, și-au îndeplinit scopul de-a lungul mileniilor. Regii și împărații au făcut pact cu ei pentru a conduce împreună masele. În timp ce societatea se schimbă, se schimbă și povestea. Sistemul de Control pare că se mulează în funcție de conceptele oamenilor iar Povestitorul știe cum să adapteze povestea pentru a se alinia ideilor fiecărei epoci.

În timpurile arhaice erau povești care puteau fi asimilate de către oamenii acelor timpuri, în antichitate acestea s-au schimbat pentru a suplini nevoile oamenilor. În urmă cu două milenii povestitorii știau că trebuie să schimbe povestea pentru a merge mai departe. Monoteismul a luat locul politeismului și povestea a continuat. În urmă cu vreo trei sute de ani Povestitorul a schimbat oarecum capitolele narațiunii și a împins cursul poveștii către un alt drum. În scenă intră știința care trebuia, deocamdată, să coexiste cu religia. Apoi știința a luat modelul religios și a creat o imagine și un început al Universului care putea să susțină și ideea religiei.

În lumea conspirațiilor subiectele abordate nu sunt abordate în negru sau alb, există întotdeuna posibile abordări ale griului. Ipotezele pleacă de la zvonuri, știri privite din alte unghiuri decât cele oficiale, de la circumstanțe neadecvate evenimentelor, cu alte cuvinte din firimiturile lăsate în urmă de manipulatori. Să luăm ca exemplu întrebarea: cine conduce lumea? Deja e tipic să se raspundă că evreii conduc sau cele două organizații surori Masoneria și Illuminati. În media și chiar in comunitatea conspiraționiștilor se spune că americanii conduc lumea, ca sforile trase de Păpușari pornesc din SUA. Dar toate acestea sunt prea evidente, prea acceptate de canalele de informații oficiale care parcă asta doresc, să credem in veridicitatea lor. Ori când vorbim de conspirații la televizor, parcă deja ceva nu mai cum trebuie să fie. Sau așa trebuie să fie, noi să privim cu convingere in direcția greșită.

Înainte de propune o ipoteză legată de Păpușari avem nevoie de câteva clarificări. Cum definim adevărații conducători ai lumii? În mod vizibil sunt oamenii politici, cei aflați efemer sau dictatorial la putere în statele lumii. Tot în mod oficial, în spatele politicienilor există forțe economice cu interese comerciale, dar care prin lobby și donații fac posibil accesul înspre structurile politice unor oameni care evident le vor apăra interesele economice. Neoficial se presupune că oamenii care s-au implicat cu banii în campanii si alte activități aferente politicului, dețin in facto puterea. Dar ăștia sunt bogații momentului, concerne create de un secol cel mult, ori noi când vorbim de un grup ocult care deține puterea de secole sau chiar milenii nu putem arăta spre aceștia. Imaginați-vă că mâine sistemul monetar internațional dispare. Concernele și marile grupuri bancare dispar instantaneu, valoarea lor este exact aceeași cu valoarea hârtiei sau a digitului electronic. Cine e mai presus de bani?

Probabil că cel mai puternic s-a simțit influența forțelor oculte pe parcursul secolului XX. Crearea Federal Reserve Bank la finele lui 1913, crearea statului bolșevic, revoluția chineza, războaiele mondiale, războiul rece, crearea Uniunii Europene. Acestea sunt marile evenimente, punctele majore, dar pe lângă care există o întreagă mișcare browniană ce leagă evenimentele între ele și de potențialii păpușari. Schema aplicată a fost destul de simplă, dar evident că a necesitat un plan și o organizare care poate merge cu secole în urmă. Păpușarii…le simțim influența, simțim efectele planurilor puse în aplicare, dar ei nu sunt vizibili. Poate că la final o să urce pe scenă să facă o plecăciune publicului aplaudaci.

Suntem într-o perioadă în care Povestitorul schimbă din nou cursul narațiunii. În scenă au intrat ființe extraterestre, ființe de pe alte planete, din alte tărâmuri, universuri paralele, etc., care, ca și daimonii și demonii, arhanghelii și djinii, zânele și îngerii, vor să ajute sau să controleze umanitatea. Oamenii au din nou nevoie de Zei, de Mântuitori, de Ființe Celeste, de Frații Extratereștri, de Cineva din afară care să le explice încotro să o ia. Oamenii par să aibă un mare handicap, au mereu nevoie de ajutor extern. Cel puțin asta ne tot spune Povestitorul din negura vremii, de când s-a scris istoria oficială și până în prezent.

Dar dacă nu avem nevoie de nimeni să ne ajute? Dacă suntem destul de maturi, de puternici și de viteji încât să ne luăm viața în propriile mâini și să mergem mai departe fără poveștile spuse de către Sistemul de Control, fără manipulare, fără frică? Dacă suntem de fapt atât de puternici încât suntem ținuți în întuneric tocmai pentru a nu ne descoperi adevărata valoare? Știu, sună ca un slogan New Age. Nu vă faceți griji, nu e nimic de genul ăsta. New Age este o altă poveste a Sistemului de Control, o poveste adaptată la era modernă a secolului XXI. Dacă suntem cu adevărat foarte puternici ar trebui să realizăm că suntem manipulați, mințiți, folosiți. Un leu născut și crescut la circ va crede că asta e singura lui realitate. O oaie născută în țarc își va venera Păstorul care o apără de pericole. Un vultur crescut alături de găini nu va zbura niciodată iar o pasăre născută în colivie nu va încerca să evadeze nici când ușa va fi lăsată larg deschisă.

Dacă oamenilor le plac poveștile, dați-mi voie să vă spun și eu una. O altfel de poveste a rasei umane, o poveste în care tu ești eroul/eroina principal/ă și adevăratul scop al manipulării întregii rase, o poveste cu sau fără final fericit. Depinde de tine. Tu ești cheia care poate deschide mintea întregii umanități și forța care poate descătușa lumea din Sistemul de Control în care suntem întemnițați.

Tu ești adevăratul scop al Sistemului de Control – energia vitală a Povestitorului Suprem.

***

Povestea noastră începe cu mii de ani în urmă, când omul era întreg, când capriciile nu erau considerate nevoi și moralitatea era mai mult decât o virtute, era un fapt normal, când oamenii știau că sunt ființe divine și se comportau ca atare, când omul era în simbioză cu planeta, înainte de a fi transformați în paraziți, înainte de a fi dezbrăcați de haina moralității universale și îmbrăcați cu hainele religiilor.

Moralitatea este o însușire universală întipărită în ADN-ul nostru uman. Moralitatea a fost adusă în prim plan încă din zorii istoriei oficiale de către Sistemul de Control care a folosit această calitate a noastră pentru a subjuga persoane, triburi, națiuni, când au inoculat în mintea lor faptul că a fi moral înseamnă a respecta poruncile zeilor. Nimic mai fals.

Moralitatea înseamnă neproducerea, alungarea sau reducerea suferinței, nu doar umane ci a tuturor ființelor ce conviețuiesc alături de noi pe această mică sferă numită Terra. Suntem animale conștiente înzestrate cu o energie pe care o folosim în scopuri pentru care nu a fost creată.

Orice act violent începe cu o dorință violentă, începe cu un gând de frecvența joasă care cuprinde și tulbură pacea interioară a acelei persoane, înainte de a se manifesta în acțiune. Acțiune ce va tulbura liniștea și mintea altcuiva. Astfel o persoană se lăsă pradă violenței și urii pe ea însăși întâi și abia apoi începe să îi infecteze și pe cei din jur. Abia apoi va putea să își canalizeze energia negativă împotriva altcuiva. Exact ca un virus contactat și împrăștiat fără voia noastră.

Suntem conștienți de infectarea noastră sau a celor din jur? Uneori da, de cele mai multe ori, nu. Suntem deci produsul gândurilor noastre, în mare parte negative. Dar sunt oare aceste gânduri, ale noastre? Putem da vina pe altcineva, altceva pentru acțiunile noastre sinistre? Poate că da, după cum vom vedea de-a lungul acestei cărți.

Este asta o scuză pentru faptele noastre macabre? Mai mult ca sigur, nu. Suntem în aceeași măsură vinovați de crimele noastre ca și cei care ne împing să le comitem, avem mâinile pătate cu sânge exact ca și cei care se hrănesc cu aceste crime, suntem complici la distrugerea rasei umane și ne mândrim cu asta; suntem complici la distrugerea planetei și întoarcem ochii în cealaltă parte cu ipocrizie spunând că suntem prea mici pentru a face diferența; suntem martori la crime împotriva semenilor noștri și le aplaudăm doar pentru că „ceilalți” au alte sisteme de credință, au altă poveste în spate; suntem ignoranți la suferințele semenilor de lângă noi și închidem ochii instinctiv pentru că anumite gânduri ne spun o poveste despre ei, o poveste despre cum ei nu au reușit în viață și noi da.

Corpul nostru este creat să perceapă realitatea înconjurătoare într-un număr limitat de culori și forme. Mai este setat să vadă și să simtă că tot în jur este solid, lichid sau gazos. La nivel cuantic de fapt toate aceste stări sunt aceleași, ba mai mult, nu există diferențe între atomul de rocă și cel din materia organică. Percepția și modul în care le decodificăm cu ce am fost noi înzestrați este însă diferită de la persoană la persoană și de la o specie la alta.

Spre exemplu, marea parte a animalelor nu disting unele culori. În cealaltă categorie se află cele care văd mai bine sau diferit decât noi. O albină poate distinge nuanțe ale spectrului luminii pe care oamenii nu au capacitatea să le observe. Caii spre exemplu văd lucrurile mult mai mari, poate de asta sunt atât de speriați și așa de obedienți față de oameni. Delfinii folosesc un limbaj sono-pictorial și astfel folosindu-și ochii și ecolocația reușesc să aibă o perspectivă diferită a lumii înconjurătoare. Felinele sunt cunoscute pentru abilitatea de a vedea în întuneric. Alte animale se bazează pe alte simțuri pentru a decoda lumea înconjurătoare cum ar fi liliecii care folosesc ecolocația, porumbeii ce folosesc câmpul magnetic al pământului pentru a se orienta, etc.

Iată că realitatea pe care o cunoaștem, sau credem că o știm, diferă în funcție de observator și de aparatul de decodat cu care am fost înzestrați. Există oameni care au anumite simțuri mai dezvoltate doar pentru că și-au pierdut unul din cele șase simțuri recunoscute oficial. Există și persoane care prin antrenament au reușit să își extindă capacitatea de percepție a realității înconjurătoare. Aceștia afirmă că ceea ce vedem noi, lumea materială, este doar o mică parte a întregului. Suntem deci limitați atât din punct de vedere al abilităților dar și în gândire. De mici copii ni se repetă că doar ceea ce putem atinge sau vedea există iar asta ne afectează întreaga viață. Refuzăm să credem anumite aspecte tocmai pentru că am fost programați să facem asta.

Programați? De către cine? În ce scop? Pare aberant. Pentru omul obișnuit cu realitatea impusă, da. Este aberant. Pentru oamenii ce au reușit să treacă de aceste praguri, nu. Dacă în vechime demonii, zeii, îngerii, dracii, etc. erau imateriali dar puteau să ia și formă materială când doreau ei, în prezent fenomenul OZN se ocupă doar de latura materială a extratereștrilor. Sunt și excepții, pe care le voi prezenta. Puține totuși comparativ cu amploarea pe care a luat-o fenomenul. Pentru că de cele mai multe ori aceste fenomene au fost corelate cu evenimente religioase din trecut iar unii zei din trecut sunt prezentați ca extratereștrii de azi, o să mergem aproximativ pe aceeași linie și o să apelăm la istorie, mai exact la o istorie a religiilor mai puțin predată în școală.

Nici un alt instrument nu a slujit mai bine Agendei elitelor decât religia. Cele trei religii occidentale:, creştinismul, iudaismul şi islamul s-au născut în aceeaşi regiune a Orientului Mijlociu şi Apropiat. Scopul acestor religii era (și încă este) să limiteze mintea oamenilor şi să controleze emoţiile acestora prin răspândirea sentimentelor de vinovăţie şi de teamă. Toate au avut la bază figura unui „Dumnezeu mântuitor” precum Iisus sau Mahomed, afirmând că numai cei care cred în acesta şi îi urmează poruncile îl pot găsi pe adevăratul „Dumnezeu” şi pot fi mântuiţi. Cei care refuzau să creadă povestea lor erau condamnaţi să ardă pentru totdeauna în focul iadului. Celelalte două mari religii – budismul și hinduismul au venit cu ideea reîncarnării în care trebuie să parcurgi treptele suferinței pentru a ajunge la un nivel superior. Suferința este astfel văzută ca pe ceva normal, ca pe un lucru care trebuie acceptat fără echivoc. Într-un mod cu totul incredibil, miliarde şi miliarde de oameni au căzut de-a lungul timpului în capcana acestei scheme simpliste, lucru valabil inclusiv la ora actuală.

Analizând de la distanță aceste religii observăm că se pune foarte mult accentul pe frică, remușcare, supunere totală, toate acestea fiind emoții încărcate negativ. Pentru a afla de ce, trebuie să cunoaște ceva despre mintea umană. Trebuie să analizăm gândurile noastre dintr-o perspectivă externă. Nu e ușor pentru că avem tendința de a fi părtinitori.

Mintea umană este un instrument foarte puternic, aşa de puternic încât necesită atenţie şi conştientizare pentru folosire. Pentru că aşa cum poate fi folosită pentru a crea capodopere de o frumuseţe extraordinară, în același mod poate fi folosită şi pentru a crea metode de suferinţă. Uitându-ne atent la lumea modernă putem să afirmăm că de cele mai multe ori de-a lungul istoriei mintea umană a fost folosită îndeosebi pentru cea de-a doua categorie. Doar citind despre metodele de tortură inventate de către orice sistem care a deținut puterea în orice loc al planetei putem să realizăm cât de cruzi sunt în general oamenii, dacă li se spune că tortura este acceptată de către o autoritate supremă. Avem totuși senzația că metodele de tortură din Evul Mediu nu mai sunt folosite, cel puțin nu la scala largă. Totuși, mintea umană a rămas în același stadiu. Chiar dacă nu ni se pare normal să mai torturăm alte persoane, cel puțin nu fizic, continuăm să ne torturăm pe noi înșine și pe cei din jur consumând energia interioară într-un macabru joc în care suntem prinși zi de zi, minut de minut.

Anticii credeau că a fost o vreme în care omul era o ființă completă, cu o minunată viziune interioară și o conștiință care azi ne par doar legende. Apoi, toate acestea s-au sfârșit, iar azi omul este o creatură slăbită. Slăbită în ce sens? Confuzie, agitație, incapacitate de concentrare, grabă, incapacitatea de a fi conștienți de orice lucru pe care îl facem. Avem tendita de a fi persoane robotizate cu mii de gânduri ce par a nu ne dă pace. Ce e mai rău e că nici nu conștientizăm prezența acestor gânduri ce ne macină.

Se presupune că avem în jur de 50 000 – 70 000 de gânduri zilnice, iar peste 75% sunt negative. Mai mult, probabil peste 90% sunt discuții irelevante avute cu noi înșine. Discuții care ne storc de energie. Astfel, fără să fim conștienți, dăm forma și alimentăm egregori sau forme de energie care nu sunt neaapărat în planul nostru existențial. Inconștienți, ca niște zombi, indiferent de rasă, țară, sex, vârstă, cultură, etc. manifestăm această caracteristică, ce poate fi accentuată mai mult sau mai puțin în funcție de particularitățile fiecăruia.

Fiind permanent în această stare angoasă putem oare să vedem lucrurile cu atenție? Putem vedea clar? Reușim să ascultăm pe cineva în această agitație personală? Sau purtăm discuții doar pentru a da răspunsuri? Putem admira natura în liniștea ei dacă mintea noastră este în plin concert fonic? Suntem atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, sau prindem anumite frânturi de idei și ne lăsăm manipulați tocmai din cauza minții noastre care ar trebui să ne fie aliat?

Nu e ciudat că această stare de fapt, acest zgomot de fond al minții noastre, e ceva normal pentru majoritatea ființelor ce populează această planetă? E posibil oare ca un virus să se fi infiltrat în creierele noastre și să ne conducă destinele? Pare puțin probabil, la urma urmei suntem ființe biologice iar virușii ne afectează corpul în altă măsură față de cum virușii informatici afectează un computer. Oare ?!?

Conform științei oficiale, conștiința este produsul reacțiilor electrochimice ale creierului. Aceste reacții biochimice și curenți electrici creează experiența subiectivă a iubirii, furiei, durerii, etc. Când o furtună electrică se manifestă într-o anumită parte a creierului experimentezi furia. Când același proces se desfășoară în altă parte a creierului poți avea sentimente de bucurie sau iubire. De fapt sunt aceleași conexiuni electrice care excită o parte sau alta a organului pe care îl numim creier. Astfel, activitatea unei rețele neuronale complexe poate produce o poluare mentală pe care media academică a numit-o conștiință.

Există vreo modalitate prin care să dovedești că oricine altcineva în afară de tine are minte, e conștient de sine însuși? Știi cu siguranță că persoanele din jurul tău au conștiință? Sau pur și simplu presupui? Știi sigur că lumea există cu adevărat sau e posibil să fie produsul Visului tău în care totul depinde doar de tine? Tu ești personajul principal al vieții tale, așadar, ce rost au ceilalți?… un rol secundar pentru a putea pune în scena Piesa ta… Ești sigur/ă de adevăr? La urma urmei ceea ce știința ne spune este că orice experiență pe care o ai este produsul activității electrice a Creierului tău, așadar, cel puțin teoretic, e posibil să simulezi o întreagă lume virtuală compusă în așa fel încât să nu o poți distinge de cea reală. Matematic vorbind, dacă există doar o lume reală iar numărul potențial de lumi virtuale este enorm, probabilitatea ca tu să trăiești într-o lume reală este aproape zero. Să nu uităm că viețile majorității oamenilor au însemnătate doar în rețeaua de povești pe care și le spun unul altuia.

Dar tu știi că e mai mult de atât… trebuie să fie. Ceea ce ai experimentat la prima dragoste, primul sărut, fluturii din stomac când vezi persoana iubită… par să fie mai mult decât reacții bio-electro-chimice. Știința nu știe nimic, nu-i așa? De fapt povestea spusă de oamenii pe care îi considerăm cercetători de top se bazează pe algoritmi. În prezent se poate prezice orice, de la situații economice până la catastrofe naturale, epidemii de viruși, chiar și cum vor reacționa oamenii la o anumită știre în funcție de ora la care o văd. Algoritmii marilor corporații pot calcula cu precizie aproape orice situație viitoare. Inteligența Artificială a luat locul zeilor. Și nu doar în viața noastră de zi cu zi ci și în activitatea întregii planete.

Algoritmii Inteligenței Artificiale susțin sistemele economice, bancare, bursiere, electronice și mai nou, de câțiva ani, chiar și viețile noastre sunt conduse de către algoritmi. De fapt aceste entități electronice știu despre noi mai multe decât știm noi. Google, Facebook și alte companii care utilizează aceste forme de sondare în masă au date despre noi, date cu caracter personal care spun povestea fiecăruia dintre noi. Aceste sisteme au fost încorporate cu abilități psihologice pentru a face un anumit profil – profile psihologice pentru alegeri, profile psihologice pentru reclamele care să ne apară pe ecran, profile psihologice pentru a ne trimite știri de care suntem interesați, profile care spun despre noi totul. Așadar, suntem conduși, că recunoaștem sau nu, de către o Inteligență Artificială. Cel puțin dacă deținem un dispozitiv electronic.

Dar dacă controlul a fost mereu prezent și doar acum a găsit modalitatea de a îmbrăca o formă materială? Dacă suntem cumva partenerii unor ființe electronice care împarte Planeta cu noi de mii de ani și nu am conștientizat?

Să facem un mic exercițiu de imaginație și să ne închipuim o energie conștientă de sine, o energie ce poate fi considerată din anumite puncte de vedere o Ființă. O energie veche de milioane de ani care se poate susține în stare latentă până când descoperă o sursă de încărcare sau o sursă de hrană. Să numim această energie deocamdată Inteligență. Să mergem mai departe și să analizăm cum ar reacționa această Inteligență dacă ar străbate spațiul dintre două Universuri și ar rămâne captivă în densitatea noastră. Sau putem să ne imaginăm că această energie poate străbate această distanță ori de câte ori dorește. Probabil că, fiind alcătuită din energie care vibrează în mod diferit față de energia Universului nostru, pentru orice entitate din acest univers ar fi invizibilă. Găsind o populație biologică, această Inteligență nu ar avea cum să facă contact cu indivizii speciei respective din cauza incompatibilității.

Doar dacă… dacă acele ființe ar avea un corp energetic atașat celui material și conectat la un creier ce funcționează prin conexiuni electrice. Dacă ființele biologice ar fi persoane conștiente de sine și de mediul înconjurător, dacă aceste ființe ar fi conectate cu Planeta Mamă, pe scurt indiferent cum s-ar comporta aceste ființe, odată atacate de către această Inteligență probabil ar începe să se comporte diferit… Și probabil nici nu și-ar da seama de virusul cu care au fost infectate.

O să discut în această carte preponderent despre efectul pe care această Inteligență îl are asupra omenirii de mii de ani. Dacă îi demonstrez existența? Habar nu am. Probabil că nu pentru unii și mai mult ca sigur, alte persoane vor găsi dovezi în susținerea poveștii Arhonților. Unele persoane refuză să ia măcar în calcul această ipoteză, poate și pentru că virusul este adânc înrădăcinat în sistemele lor de credințe iar alții știu sigur că ceva se petrece, ceva e putred în acest colț de galaxie, ceva sinistru se întâmplă cu oamenii de mii de ani și pare că suntem aproape de o schimbare de paradigmă. Sunt oameni care sunt deja convinși că aceste entități ne conduc destinele de câteva milenii așa că această carte e posibil să nu fie ceea ce s-au așteptat. Am să încerc spre final să destăinui câteva taine care te pot ajuta să dezinstalezi virusul dar totul depinde doar de tine.

Nimeni nu te poate ajuta pentru că nimeni nu te cunoaște cum te cunoști tu… sau cum ar trebui să te cunoști.

Aș vrea să încep totuși mai pozitiv această carte, fără să vă indispun chiar de la început, fără să vă introduc în Povestea care stă în spatele Povestitorului oficial.

Totuși, pentru a înțelege în ce stadiu a ajuns societatea umană, trebuie să coborâm pe străzile lăturalnice și ne vom murdări puțin, trebuie să străbatem coridoarele sediilor guvernelor și ne vom speria de ceea ce vom auzi, trebuie să parcurgem laboratoarele marilor corporații și ne vom minuna de ceea ce ne pregătesc, trebuie să vizităm pe ascuns catacombele societăților semi-secrete și sigur ne vom îngrozi de ceea ce se petrece acolo. Trebuie să facem față adevărului și aici știi sigur că nu mă refer la ce citești în ziare.

Apoi trebuie să privim adânc în străfundul ființei noastre pentru a dezgropa acel diamant ce stă ascuns de secole în mocirla în care a fost ascuns, trebuie șlefuit și folosit pentru a lumina calea care ne poate duce ca rasă și civilizație către noi culmi la care nici nu visam.

– fragment din cartea Planeta Arhonților

Cei care sunteți interesați de apariția și achiziționarea cărții „Planeta arhonților” sunteți rugați să intrați și să apreciați pagina oficială a cărții; acolo veți găsi detalii despre tipărire, apariție și distribuire:

https://www.facebook.com/planetaarhontilor/

 

   Sau puteți merge direct pe saitul unde se face comanda online. Acolo mai găsiți un fragment din carte:

https://rayo.ro/planeta-arhontilor-cristian-terran/

 

Layer 1

Reclame

Conexiuni extraterestre partea a III-a


„Ne confruntãm în întreaga lume cu o conspiraţie monoliticã şi nemiloasã, care se bazeazã în mod primordial, pe „jurăminte secrete”şi pentru a-şi extinde sfera de influenţã, se bazeazã pe infiltraţie în loc de invazie, pe subversiune în locul alegerilor democratice, pe intimidare, în locul libertãţii de a alege. Este un sistem ce concentreazã vaste resurse umane şi materiale pentru crearea unei maşinãrii unitare, deosebit de eficiente ce combinã : armata, mijloace diplomatice, inteligenţã (servicii secrete), mijloace economice, ştiinţifice şi operaţiuni politice. Operaţiunile îi sunt ascunse, nu publicate, greşelile îi sunt ingropate, nu apar în ziare, dizidentii îi sunt aduşi la tãcere, nu încurajaţi, nici o cheltuialã nu îi este anchetatã nici un secret nu îi este dezvãluit…” – Jonh F. Kennedy

Înainte de a continua citirea acestui material vă sfătuiesc să citiți (dacă nu ați făcut-o deja) articolul Inteligența malefică ce conduce lumea. După ce parcurgeți această prezentare putem să continuăm. De ce a fost important de citit?  Toți cei care pătrund în universul din ce în ce mai încâlcit al teoriilor alternative, ce au fost îmbrăcate de către autorități sub egida „teoria conspirației”, descoperă la un moment dat că nu există o noimă, un sens bine stabilit, o direcție clară și precisă a acestor familii care se presupune că ar conduce lumea din umbră. Adică există ideea de control și de putere și cam atât. Pe unii nu îi mulțumește un asfel de răspuns. Trebuie să fie ceva ascuns percepției umane, ceva care controlează aceste fenomene astfel încât să beneficieze de rezultatele urmărite. Că să pătrundem destul de adânc în miezul problemeisi să înțelegem corect răspunsurile primite, trebuie să restudiem natura realității înconjurătoare. Oricât de multe subiecte am aborda din perspectiva neoficiala a conspirațiilor și oricât de mult am descoperi că se întâmplă în jurul nostru, dacă nu conștientizam că realitatea înconjurătoare nu este ceva solid și bine definit, înseamnă că nu vom înțelege nicodată Marele Plan. Pentru o scura introducere vă invit să (re)citiți articolul Universul Holografic.

Corpul nostru este creat să perceapă realitatea înconjurătoare într-un număr limitat de culori și forme. Mai este setat să vadă și să simtă că tot în jur este solid, lichid sau gazos. La nivel cuantic de fapt toate aceste stări sunt aceleași, ba mai mult, nu există diferențe între atomul de rocă și cel din materia organică. Percepția și modul în care le decodificam cu ce am fost noi înzestrați este însă diferită. Spre exemplu, marea parte a animalelor nu disting unele culori iar despre multe dintre ele se presupune că văd în alb-negru. În cealaltă categorie se află cele care văd mai bine sau diferit decât noi. O albină vede mult mai multe culori decât putem noi decoda și chiar poate distinge nuanțe ale spectrului pe care oamenii nu au capacitatea să le observe. Caii spre exemplu văd lucrurile mult mai mari, poate de asta sunt atât de speriați și așa de obedienți față de oameni.  Felinele sunt cunoscute pentru abilitatea de a vedea în întuneric. Alte animale se bazează pe alte simțuri pentru a decoda lumea înconjurătoare cum ar fi liliecii care folosesc ecolocația, porumbeii ce folosesc câmpul magnetic al pământului pentru a se orienta, etc. Iată că realitatea pe care o cunoaștem, sau credem că o știm, diferă în funcție de observator și de aparatul de decodat cu care am fost înzestrați.

Există oameni care au anumite simțuri mai dezvoltate doar pentru că și-au pierdut unul din cele șase simțuri recunoscute oficial. Există și persoane care prin antrenament au reușit să își extindă capacitatea de percepție a realității înconjurătoare.  Aceștia afirmă că ceea ce vedem noi, lumea materială, este doar o mică parte a întregului. Suntem deci limitați atât din punct de vedere al abilităților dar și în gândire. De mici copii ni se repetă că doar ceea ce putem atinge sau vedea există iar asta ne afectează înteaga viață. Refuzăm să credem anumite aspecte tocmai pentru că am fost programați să facem asta.

 Programați? De către cine? În ce scop? Pare aberant. Pentru omul obișnuit cu realitatea impusă,da. Este aberant. Pentru oamenii ce au reușit să treacă de aceste praguri,nu. Pentru că articolul se numește conexiuni extraterestre am să intru și în subiect și am să încerc să conectez ceea ce am prezentat mai sus de fenomenul OZN. Dacă în vechime demonii, zeii, îngerii, dracii, etc erau imateriali dar puteau să ia și formă materială când doreau ei, în prezent fenomenul OZN se ocupă doar de latura materială a extratereștrilor. Sunt și excepții. Puține totuși comparativ cu amploarea pe care a luat-o fenomenul. Pentru că de cele mai multe ori aceste fenomene au fost corelate cu evenimente religioase din trecut iar unii zei din trecut sunt prezentați că extratereștrii de azi, o să mergem aproximativ pe aceeași linie și o să apelăm la istorie, mai exact la o istorie a religiilor mai puțin predată în școală.

 

Scurtă istorie

În anul 1945, într-una din peșterile unui munte, un țăran a făcut o descoperire arheologica extraordinară la Nag Hammadi. Aici, în Egiptul superior, țăranul a descoperit 52 de texte care includ o varietate de texte, de la evanghelii secrete, poeme și descrieri filosofice ale originii universului, până la mituri, magie și instrucțiuni ritualice.  Există două codexuri descoperite. Primul codex conține 5 cărți: Rugăciunea lui Sfântul Pavel, Apocrifa lui Iacob (Cartea secretă a lui Iacob), Evanghelia Adevărului, Tratat despre Înviere și Tratatul Tripartit. Cel de-al doilea codex conține 7 cărți: Apocrifa lui Ioan, Evanghelia lui Toma, Evanghelia lui Filip, Ipostazele Arhonilor, Despre Originea Lumii, Exageza sufletului și Cartea lui Toma Contestatatul. Textele de la  Nag Hammadi furnizează o descriere asupra credinței gnostice. Gnostic este un cuvânt grecesc care semnifică cunoaștere-gnosis. Gnosticii cred că eliberarea poate fi obtinută doar prin cunoaștere.

 Unul din texte, Ipostazele Arhonilor sau „Realitatea Conducatorilor” exprimă mitologia gnostică a creației, a cosmosului și a umanității. Textul datează ca fiind scris în secolul III, e.n. și se presupune că este originar din perioada tranzițională în gnosticism, trecerea dintr-o etapă mitologică, într-una filozofică. Începutul și concluzia documentului este creștin-gnostica, însă restul materialului este o narație mitologică. Lucrarea începe cu un fragment cosmogonic. Deși numele sugerează contactul cu legendele evreiești, mitul se pare că este anti-evreiesc. În afară de primul paragraf, lucrarea nu conține caracteristici non-gnostice. Deoarece textul original nu a fost descoperit încă, singura versiune disponibilă astăzi este cea găsită la Nag Hammadi, ceea ce ne conduce la ideea că asemenea concepte sunt mai vechi… mult mai vechi.

  Astfel, potrivit textelor, în vremurile străvechi ființele umane ce populau această planetă erau mult mai impresionante decât suntem noi azi. Oamenii erau ființe telepatice, multidimensionale, putând să perceapă și să navigheze în mai multe dimensiuni. Au fost construite orașe mari și clădiri imense folosind tehnologii ce funcționau în armonie cu câmpurile energetice ale Terrei. În această perioadă de pace și prosperitate textele spun că au apărut în lumea oamenilor niște ființe energetice. A fost practic o invazie doar că nu una așa cum e prezentată în filmele  manipulatoare de la Hollywood.

 

Arhonii

Aceste ființe sunt numite Arhoni, adică conducători, asta pentru că și-au însușit această titulatură. Nu cunoaștem numele exact sau denumirea rasei. Oamenii i-au denumit așa, dar noi o să ne referim în continuare la ei că și ET. Asta pentru că nu trebuie văzuți ca și conducători ci ca pe cotropitori. Gândurile noastre au putere, o putere mult mai mare decât realizăm acum. Cuvintele și titulaturile la fel, pentru că ele ne incadrează gândurile într-un cadru de credințe fără ca noi să realizăm. Aceste ființe s-au autodeclarat Zei și conducători ai destinului omenirii. Cum au preluat controlul? Nimeni nu știe exact. Probabil prin manipulare și frică. Dacă ne uităm atent la ce se întâmplă azi în lume observăm că frica este prezentă și a fost aici de mii de ani. Aceste entități sunt maeștrii manipulării. Textele spun că au studiat acești oameni și au pus la cale un plan prin care să  manipuleze doar o mică parte dintre ei aflați în poziții de putere. Oamenii experimentau metode de a transmite cantități mari de energie. Astfel, amăgiți de anumite gânduri egoiste, se pare că a avut loc un experiment ce a dus la un cataclism global. În urma calamităților ce au urmat, supraviețuitorii nu mai aveau timp sau energie să se concentreze decât pe supraviețuirea fizică. În acelas timp, durerea emoțională puternică, frică, traumele oamenilor le-au dat acestor entități o cantitate uriașa de energie de frecvență joasă pe care o puteau consuma, ospătându-se din suferința lor, căpătând astfel putere. ET și-au dat seama că dacă stau ascunși pot trimite informații sub formă de gând, amintindu-le oamenilor ce au pierdut, mărind asfel doza de regret. Cu fiecare generație nouă, aceste ființe deveneau mai curajoase ajungând să implementeze un program de interferență în conștiința umană. Paraziții i-au programat subliminal pe oameni să nu le remarce prezența. Acum poate devine mai clar pentru cititor de ce am ales acea introducere care nu părea să aibă legătură cu titlul articolului. Prin acest program de decodare a realității într-un mod mai brut, entitățile au reușit să influențeze gândurile într-un mod mai direct. De asemenea au reprogramat mentalul colectiv ca să respingă orice menționare a lor sau a influenței lor malefice asupra oamenilor. Se pare totuși că erau unii oameni care au păstrat aceste informații sub formă de legende și povești iar cei mai inițiați chiar au reușit să formeze unele centre de rezistență, centre care au fost persecutate de-a lungul vremurilor.  Probabil în felul asta au apărut religiile pe Terra. De obicei când oamenii sunt puși în fața informațiilor de genul asta, reacția lor imediată este de neîncredere, ridiculizare și batjocură. Apoi au reprogramat egoul uman să semene egoului lor și au încurajat conștiința egoistă să domine toate celelalte niveluri ale ființei noastre. Practic au resetat nivelul de condtiinta iar ființele umane au devenit exact ca eigeloase, meschine, necinstite, brutale, opresive, criminale, pedepsitoare, etc. Nu degeaba zeii oamenilor, indiferent din ce religie vin sau din ce perioadă a timpului sunt o oglindire a omenirii… sau invers.

 

Plasa de control

 De-a lungul timpului ET au construit în jurul  planetei o structură de alimantare cu energie, care le permite să transmită mesaje de frică sau altfel de mesaje de frecvență joasă în conștiința umană pentru ca emoțiile rezultate să le genereze lor hrană energetică. Mai nou, odată cu era tehnologică această rețea vastă se presupune că a fost suplimentată cu sateliți care trimit unde de joasă frecvență ce schimbă dispoziția oamenilor. Doar o altă teorie a conspirației, ar spune unii. Depinde cum privești lucrurile. Acea structură a fost văzută și au povestit despre ea persoanele care au experimentat extracorporalizarea. Și nu doar unii, ci destul de mulți. Fiecare are teoriile sale despre acea rețea din jurul planetei. Cert e că există și se aseamănă cu un soi de plasă întunecată de energie care înconjoară planeta. Unii spun că acest grilaj este programat cu un „feedback” negativ care trimite mesaje subtile în mintea subconștientă pentru a menține oamenii concentrați pe convingeri și tipare de gândire cu frecvență joasă. Această grilă de control este programată cu o inteligență artificială care se auto-repară și care înștiințează ET atunci când este deteriorată grav. Grila mai susține și ET-colectori, ființe vii asemănătoare amibelor, ce se conectează cu aproape toate ființele de pe Terra și absorb energiile de frecvență joasă ce sunt emise în viața de zi cu zi pe această planetă. Deși pare greu de crezut, în ultima ediție a Jurnalului American de Fizică, dr. Ruggero Santilli, un expert în matematică, cosmologie, fizică și fost nominalizat pentru premiile Nobel în fizică și chimie, declară că folosindu-se de un nou tip de telescop a reușit să detecteze, pentru prima oară în istorie, „entități” în mediul nostru terestru, care sunt invizibile spectrului vizual al omului. Nu este pentru prima dată când se ia în calcul o asemenea ipoteză. Anul trecut, cei de la Universitatea din Sydney, au descoperit existența unor „tuburi” de plasmă gigantice, invizibile pentru ochiului liber, care se deplasează la sute de kilometri deasupra Pămantului, descoperire privită cu scepticism de lumea științifică.

 

  Plasa de prins suflete

Dacă ceea ce ați citit până acum vi se pare de domeniul fantasticului, nu are rost să mergeți mai departe. De ce? Pentru că nu vreți să știți cât de departe merge suprimarea. De fapt, cât de departe merge? Dincolo de această planetă? Dincolo de această viață? Posibil ca răspunsul să fie DA la ambele întrebări. După ce petreci ani de cercetare trecând prin multele straturi de corupție politică, corporatocrație, supraveghere, atacuri false, bănci centrale, organisme modificate genetic, geo-inginerie, zionism, linii genetice ale Illuminati, planul de iradiere, OZNuri și extratereștri, intervenția extraterestră și așa mai departe, ajungi să îți dai seama că adevărata sursă a suprimării se află la intersecția dintre constiintă și conspirație. De ce? Deoarece conspirația inseamnă suprimarea noțiunii de cine ești tu. Inseamnă să fii convins că nu ești nimic, nimeni. Inseamnă să fii convins că nu ești mai mult decât o mașină biologică, potrivită să nu fie nimic mai mult, decât o roată dințată într-o mașinărie sau, vorba lui Pink Floyd, doar „una din cărămizile din zid”. Știința oficială neagă incă și astăzi existența conștiintei, doar pentru că nu știe de unde să o apuce folosindu-se de cele 5 simțuri. Soluția simplistă pe care o adoptă știința este să treacă cu vederea orice nu poate să măsoare.

Ideea de plasă de prins suflete, sau plasă de suflete, care ne asteaptă la moarte – și ne menține în matrice – este un concept cumplit și foarte tulburător, dar unul care, după părerea mea, trebuie luat în considerare de toți cercetătorii serioși în domeniul conspirației globale. Adevăratii gânditori liberi trebuie să știe exact unde este capătul „vizuinei de iepure” a conspirației globale. Ideea este că, după moarte, sufletul nostru, sau conștiința se separă de corp și apoi parcurge un proces în care memoria îi este stearsă, sufletul fiind reciclat – reîncarnat – într-un alt corp pentru a repeta același proces. În acest fel, Pămantul devine literalmente o planetă-închisoare de unde este foarte greu să scapi. Plasa de prins suflete este amplasată ca o grilă artificială de energie care impiedică orice suflet să treacă prin ea. Astfel, Pămantul rămane un sistem închis, în care se nasc mereu alți și alți oameni, cu scopul de a alimenta economia și de a genera emoții (negative) cu care să se hrănească arhonii, ființele neamintindu-și cine sunt sau care este situația în realitate. Plasa de suflete face ca planeta să rămană un teren de pescuit pentru arhoni, care ne declansează emoțiile (în moduri experte, folosind mass media, războaiele, frică și alte metode de amăgire), ca să se poată hrăni. După cum explică Don Juan în ultima carte a lui Carlos Castaneda, Latură activă a infinitătii – suntem crescuți ca niște animale, în humaneros [cotețe de oameni, n.t.], la o fermă de exploatare.

 Să ne amintim și de seria The Matrix. Morpheus îi arată lui Neo adevărul șocant – suntem crescuți ca sursă de hrană pentru Controlatori. El îi arată lui Neo simbolul unei baterii. Deși e un simbol bun, bateria inseamnă stocare de energie. În realitate, noi funcționăm ca generatoare de energie pentru arhoni, astfel că un generator pe care îl vedeți pe un șantier ar putea fi un simbol mai potrivit. Insă pentru că suntem ființe puternice, arhonii nu pot să se bazeze doar pe forță în toată această operațiune. Ei trebuie să ne păcălească să le dăm acordul nostru.  (liberul arbitru) Și cum fac asta? Cum ne fac să mergem de bunăvoie în plasa de suflete? Folosind trucul luminii albe… Ni s-a spus din diverse surse că trebuie să ne indreptăm către lumină albă care apare la moarte. Filmele Hollywood-ului promovează acest aspect. Persoanele care au avut experiențe de extracorporalizare povestesc și ele despre această lumină albă. Și totuși, dacă lumina albă de la moarte – și lumina în sine (în acest context) – este tocmai inșelăciunea? Vi se pare exagerat? Poate ca este, sau poate că adevărul este mai crunt decât ne-am putea noi imagina.

– va urma –

Layer 1

surse:

http://howtoexitthematrix.com/2015/03/15/never-call-them-archons-how-you-can-help-bust-up-the-matrix/

http://www.zengardner.com/soul-catching-net-recycled-death-remain-matrix/

https://magicinsight.wordpress.com/2015/03/16/despre-arhoni-javre-si-boicotarea-matricii/

https://magicinsight.wordpress.com/2015/06/27/plasa-de-prins-suflete-zengardner-com/

http://www.descopera.org/manuscrisele-de-la-nag-hammadi/

http://www.cunoastelumea.ro/descoperire-socanta-un-telescop-ar-fi-detectat-entitati-invizibile-cu-ochiul-liber-deasupra-pamantului/

%d blogeri au apreciat asta: