Schimbare. Viziune. Dorință.


Analizând evenimentele ce au loc în Europa, pare tot mai clar că se dorește instaurarea unui regim autoritar, totalitar, condus cu o mână de fier, cu legi bine stabilite dictate de Bruxelles. În prezent sunt mai multe nuclee de putere. Unele țări se supun normelor economice, altele le ignoră sau caută soluții din afara sferei de influență. Argumentul economic nu poate obliga renunțarea la suveranitate. Evenimentele recente din Grecia ne-au arătat că unele populații sunt dispuse să lupte pentru drepturile lor. Din acest motiv s-a trecut la următorul nivel – Frica.

Panica ce s-a creat în jurul atentatelor din Paris, menținută la flacără mare de așa-zisele arestări și dejucarea unor alte atentate, a adus Europa în pragul războiului. Un război ce s-ar fi putut termina înainte de a începe. După atentatele din ianuarie, au fost adoptate legi drastice de supraveghere. Serviciile secrete au beneficiat de măriri de fonduri, s-a aprobat mărirea numărului de personal, s-au intensificat controalele asupra persoanelor peste care plana vreo bănuiala că au legături cu Statul Islamic sau care erau bănuite de apartenență la vreo grupare radicală. Multă lume aștepta ca unele state să formeze o coaliție europeană și să pornească o contraofensivă împotriva radicalilor musulmani ce-și spun Statul Islamic. Știm unde sunt. Știm ce armament au. În mare parte se știe și cam câți sunt. Nu s-a făcut nimic. Dimpotrivă. S-au orchestrat din culise valuri de refugiați și au fost adoptate legi care să oblige statele europene să-i primească. Cei care s-au împotrivit au fost marginalizați, ridiculizați și amenințați.

Unii au dat vina pe Rusia pentru acest fenomen. Alții pe SUA. Puțini aumanipulare fost cei care au luat în calcul posibilitatea ca  statele europene mai puternice să fie în spatele acestor acțiuni. Eu cred că este un plan pus la cale de structuri ce depășesc guvernele. Structuri care au un plan precis și care vor să îl pună în aplicare cât mai repede. Nu înainte însă de a băga frica în populația Europei. Credeți că au reușit cu recentele atentate? Probabil. Dar ăsta e doar începutul. Știrile vor începe de acum înainte cu câte atentate au mai fost dejucate, câți teroriști au mai fost arestați sau chiar cu imagini ale ultimelor atacuri teroriste din marile orașe ale bătrânului continent. Panica va fi accentuată de „marele atentat”. Ceva ce nu a mai fost până acum. Ceva inimaginabil pentru mintea normală a occidentalului preocupat doar să își achiziționeze ultimul brand în materie de electronice. Sau ultimul model de mașină. După acest eveniment totul se va schimba.

Dar oare vom ajunge acolo? Vom fi martorii acestui eveniment? Putem oare schimba viitorul? Cei mai mulți ar spune ca nu. Rotițele mașinăriilor au fost puse în mișcare, dar aceste rotițe se bazează pe comportamentul uman. Pe predictibilitatea de care dăm dovadă. Păpușarii par să știe dinainte cum ne vom comporta în astfel de situațiimanipulation și profită de asta. Ce e de făcut? Să nu ne lăsăm prinși în jocul lor. Să nu credem că aceste atentate sunt doar de factură islamică. Să dăm dovadă de gândire proprie, critică și rațională. Odată intrați în jocul lor, viitorul e al lor. Dacă reușim să ne distanțăm de astfel de lucruri și îi ajutăm și pe cei din jur să facă asta, putem schimba viitorul. Marile planuri ale istoriei au fost puse la cale cu complicitatea maselor. Să ieșim din acest cerc vicios și să privim către un alt viitor! Regulile încă nu s-au scris. Regulile, chiar dacă au fost scrise cu mult timp în urmă parte a unui plan, TU ai puterea să le modifici! Viitorul TĂU și al celor din jurul tău se va putea schimba din clipa în care vei crede și dori acest lucru! Viitorul  începe chiar în clipa asta! Dar trebuie să fii conștient de manipulare.

Dacă lasăm emoțiile să ne ghideze fără alt discernamânt rațional, avem mari șanse să devenim animale de laborator, predictibile la stimuli. În cazul nostru se folosesc de frici: frica de a pierde locul de muncă, frica de a falimenta banca unde avem economiile, iar mai nou frica de atentate. Urmează frica de non-caucazieni, izolarea în țarcul UE și în legi de conduită cetățenească. Ei așa ne văd. Noi cum ne percepem? Abia când noi vom uita ce înseamnă libertate și drepturi, abia atunci am pierdut. Continuă să visezi, continuă să crezi în frumos și omenie și nu în ultimul rând crede într-un viitor așa cum vrei să fie, nu așa cum ți-e dictat.

 

Pentru o mai bună înțelegere vezi și  –

Masonerie. Iluminism. Imigrație.

Imigrație. Manipulare. Schimbare.

Imigrație. Manipulare. Schimbare.


Criza refugiaților a reușit din nou să ne dezbine. Manipularea face parte din plan. Unii consideră că e datoria noastră morală de a ajuta persoanele aflate la ananghie. Acești oameni vin din zone de conflict. Război în toată regula. Mergând pe acest principiu tot mai multe ONG-uri cu finanțare mai mult sau mai puțin dubioasă militează pentru într-ajutorarea  acestor năpăstuiți nevinovați. Aceleași ONG-uri care nu au militat, cum ar fi trebuit să o facă o astfel de insitutie, când cei din fâșia Gaza au fost masacrați. Acei oameni nu au avut posibilitatea să se refugieze. Nu i-a ajutat nimeni si nimeni nu le-a plâns de mila.Ipocrizie la cote maxime. Femei, copii și bătrâni sunt prezentați la buletinele oficiale ale mass-mediei făcând apel la latura sensibilă a oamenilor.

În cealaltă tabără se află cei care susțin cu dovezi de la fața locului că acești refugiați nu sunt tocmai năpăstuiți. Proporția de femei, copii, bătrâni nu este mai mare de 25-30% din totalul celor ce fug din calea războiului. Tineri cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care te-ai fi așteptat să stea și să își apare țara, vin să ceară azil în țările europene. îmbrăcați modern, având tehnologie occidentală, (apropos, tehnologia asta modernă e acceptat de Coran?) mărșăluiesc pe străzile europene, sunt îmbarcați în autocare puse la dispoziție de către autorități cu destinații preferențiale: Germania și Marea Britanie. țările care îi primesc, obligați sau nu, trebuie să le asigure casă, masă, îngrijiri medicale, ba chiar au fost situații în care standardele de viață au fost modificate. în unele locuri femeile au fost înștiințate că trebuie să își acopere mâinile și picioarele pentru a nu ofensa refugiații.

Viitorul pare deja scris. Tot mai mulți încep să observe asta. Se pare că Păpușarii vor să scape de musulmani prin acceptul populației. Cum? Am să mă explic:

Situațiile tensionate nu vor întârzia să apăra. Teroriștii infiltrați printre refugiați vor acționa la un moment dat. (să crezi că nu sunt astfel de persoane printre ei înseamnă să fii idiot, o spun cu discernământ și cu asumarea răspunderii). Când vor acționa, o vor face într-un mod istoric. Dar până atunci vor trebui să instaureze groază printre toți aceia care încă îi mai sprijină. Acea umanitate izvorâtă din interiorul nostru va fi înăbușită de ororile la care vom lua parte. Nu exclud posibilitatea că unele atentate să fie de o avengura atât de mare încât drepturile constituționale de care încă se mai bucură cetățenii din câteva țări europene să fie sugrumate „pentru siguranța” lor. Nici americanii nu credeau că vor fi „atacați” chiar la ei în țara. Mass-media se va alinia trendului. Refugiații vor fi închiși la propriu în anumite locații. Asemănarea cu lagărele de concentrare nu va fi departe. În SUA sunt mii de astfel de amplasamente. Toți s-au întrebat la ce folosesc. În timpul celui de-al doilea război mondial toate persoanele de origine japoneză au fost închise în locații speciale. Puțini știu asta pentru că americanii prezintă istoria doar din perspectiva lor.

În ochii occidentalilor acești musulmani vor fi dezbrăcați de latura lor umană. În primul rând pentru că aparțin altei etnii. La fel a făcut și Hitler, la fel au făcut și americanii când au omorât sute de mii de japonezi civili cu bombele atomice dar nu au fost judecați de către populație pentru că reușiseră să inducă ideea de „rasă inferioară” fără a pronunța această sintagmă. Fără să realizăm că cei vinovați  de toată această migrație sunt Păpușarii prin subalternii lor aflați la guvernare, ne vom năpustii să arătăm cu degetul violurile, crimele, talhăriile și atentatele teroriste comise de către musulmani și nu doar că vom accepta planuri disperate dar le vom și cere.

partea I –

Masonerie. Iluminism. Imigrație.

partea a III-a –

Schimbare. Viziune. Dorință.