Ce sunt produsele bio?


Organic1

Ce înseamnă produse organice, bio sau ecologice?

În sens general, produsele organice sunt acele produse realizate fără utilizarea substanţelor chimice, fără intervenţii genetice şi în armonie cu natura şi mediul înconjurător. În mod uzual, se numesc produse bio/organice/ecologice acele produse certificate în acest sens de un organism de certificare.

Ce este certificarea organică/bio?

Din perspectiva legală, certificarea organică este procesul de certificare a produselor agricole sau a altor tipuri de produse care au legătură cu domeniul agricol: seminţe, carne, mâncare procesată, lactate etc. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un produs pentru a fi certificat organic diferă de la o ţară la alta, însă există un set comun de reguli generale în toată lumea:
– Este interzisă, cu mici excepţii, utilizarea substanţelor chimice artificiale, cum ar fi fertilizatori, pesticide, aditivi alimentari; – Este interzisă utilizarea organismelor modificate genetic; – Este interzisă utilizarea iradierilor; – Pământul utilizat trebuie să fie ferit de substanţe chimice timp de mai mulţi ani înainte de a începe producţia organică; – Producatorii certificaţi trebuie să ţină o evidenţă scrisă a operatiunilor de zi cu zi; – Oricând pot avea loc inspecţii neanunţate ale organismelor de certificare sau ale autorităţilor.
Din perspectiva comercială, certificarea organică poate fi acordată şi de organisme de certificate private, care nu se supun niciunui control al autorităţilor statului şi nici nu trebuie să fie acreditate în vreun fel.

Ce produse se pot certifica organic?

Din punct de vedere legal, se pot certifica doar produsele agricole sau alte tipuri de produse care au legătură cu domeniul agricol: seminţe, carne, mâncare procesată, lactate etc. Din punct de vedere comercial, există certificări ale unor organism private şi pentru alte produse decât cele alimentare, cum ar fi cosmeticele organice, restaurantele, firmele de catering sau textilele.

Ce înseamnă mâncare organică sau produse agricole ecologice?

Produsele agricole bio sunt realizate respectând standardele organice/bio/ecologice naţionale sau europene.

Ce produse agricole şi ce tipuri de mâncare pot fi certificate organic?

Următoarele tipuri de produse pot fi certificate bio: legume, fructe, carne, lactate, mâncare bebe, vinuri, bere, iaurt, prăjituri, produse de patiserie, cereale, pâine, biscuiţi, mezeluri, sucuri, fructe conservate, ceai sau cafea. În producerea lor este interzisă utilizarea substanţelor chimice artificiale, a fertilizatorilor, pesticidelor, a aditivilor alimentari, a organismelor modificate genetic, a radiaţilor cu raze X. Pentru a fi comercializate ca produse ecologice, acestea trebuie certificate.

Cine produce mâncare ecologică?

Oricine vrea acest lucru şi obţine certificarea, inclusiv mici fermieri sau mari exploataţii agricole care vând în hyper-market-uri.
Cine stabileşte standardele de certificare organică pentru mâncare şi produse agricole?
În Uniunea Europeană, standardele produselor agricole bio sunt stabilite prin lege şi este interzisă utilizarea abuzivă a cuvintelor: „organic”, „bio” sau „ecologic”. Pentru produsele certificate bio au fost stabilite sigle distincte, uşor de recunoscut de către consumatori. Printre aceste sigle naţionale se numără:

agricultura-ecologica-3                                                                        UE-2

Dacă un produs se numeşte organic, înseamnă că sigur este aşa?

Doar în ceea ce priveşte agricultura ecologică există obligativitatea legală de a declara organice doar produsele certificate, la cosmetice nu, pentru că certificarea nu este impusă de lege.

Care este diferenţa între organic, bio, eco şi ecologic?

Niciuna. Termenul „organic” se utilizează în spatiul anglo-saxon (vorbitori de engleză): organic food, organic milk, organic expo etc. Termenul „bio” înseamnă acelasi lucru, fiind folosit în special în spaţiul franco-german: agriculture biologique. Si „eco” înseamnă acelaşi lucru. În România, pe sigla de certificare scrie Agricultură Ecologică.

Care este diferenţa între organic/bio, pe de-o parte şi natural?

Din punct de vedere legal, „natural” nu înseamnă nimic, este doar o denumire de marketing. Orice poate fi natural, fără constrângeri legale. Din punct de vedere al certificărilor private, „natural” se foloseşte pentru unele cosmetice, care nu îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi organice, este o stare de mijloc, între cosmetice obişnuite şi cosmetice organice.

Există produse organice necertificate?

Da, există, dar legal nu pot fi numite aşa. Este vorba de micii fermierii care produc natural, fără chimicale, dar care nu şi-au certificat produsele. Să cumperi de la aceşti producători este o decizie de încredere, dacă îi cunoşti şi ştii că produc în conditii bune, atunci este în regulă. Doar că aceste produse nu pot fi comercializate cu denumirea „organic”, „bio” sau „ecologic”. Pentru unii producatori, certificarea înseamnă doar birocratie, acte şi cheltuieli.(şi pe bună dreptate)

Ce produse nu pot fi utilizate în fabricarea mâncării organice?

Pesticide, fertilizatori, hormoni de creştere, aditivi sau organisme modificate genetic.

Mâncarea organică procesată poate fi certificată bio?

Da, cu condiţia ca ingredientele din care este făcută să fie organice. Nu este nevoie ca 100% din ingrediente să fie organice, ci un anumit procent care variază de la ţară la ţară.

Cum interpretăm codul de certificare trecut pe produsele agricole organice?

De fiecare dată când este utilizată pe un produs, sigla ecologică a UE este insoţită de numărul de cod al organismului sau al autorităţii de control de care depinde operatorul care a efectuat cea mai recentă operaţie de producţie sau de preparare. Formatul general al numărului de cod este AB-CDE-999, unde AB este codul ISO al ţării în care se efectuează controlul, CDE este un termen care face legatură cu producţia ecologică, precum „bio” sau org” sau „eco”, iar 999 este un număr de referinţă.
Statele membre atribuie un număr de cod fiecărui organism şi fiecărei autorităţi de control al produselor ecologice, care au primit aprobarea de a-şi desfăşura activitatea pe teritoriul lor. Acest număr de cod ar trebui să se regăsească pe fiecare etichetă a unui produs ecologic. Codul este un semn că produsul pe care îl cumpăraţi a fost inspectat de organismul sau autoritatea de control, care garantează că a fost produs sau procesat în concordanţă cu cerinţele Regulamentului UE privind producţia ecologică.
În ceea ce priveşte produsele importate, menţionarea numărului de cod al organismului sau al autorităţii de control este obligatorie numai dacă este utilizată sigla ecologică a UE. Comisia Europeană este responsabilă de atribuirea numerelor de cod organismelor si autorităţilor de control care efectuează inspecţii în afara UE.

Sursa

Alte postari similare:

Pentru sanatatea dumneavostra consumati cel putin 2 litri de apa pe zi ! – FALS !!!

Mituri despre apa îmbuteliată contrazise de specialişti

Despre alimente nesanatoase si organisme modificate genetic

Hrana noastra cea de toate zilele

Aspartam – adevarul din spatele conspiratiei

Reclame

Mituri despre apa îmbuteliată contrazise de specialişti


apa-plata

 

 

Două treimi din băutorii de apă îmbuteliată consideră că aceasta este mai sănătoasă, 55% au afirmat că o preferă din comoditate, iar o treime din respondenţi au încredere în asigurările date de producători că apa este tratată şi provine din sursă controlată. Evident, situaţia variază de la caz la caz, companiile au propriile standarde de calitate, există şi situaţii de fraudă dovedită, în care loturi întregi de apă îmbuteliată sunt retrase de pe rafturi după ce s-a descoperit că nu corespund consumului uman, însă există câteva opinii larg răspândite, chiar mituri de marketing, care nu corespund realităţii şi sunt contrazise de specialiştii citaţi de banthebottle.net. Chiar dacă multe din concluziile studiului par mai potrivite în America decât în România, unde starea tehnică a reţelelor de alimentare cu apă este adesea precară, iar calitatea apei de la robinet nu se ridică – de multe ori – la înălţimea aştepărilor, ele merită cunoscute, măcar pentru a şti către ce realităţi ar trebui să tindem şi noi.

Mitul 1 – Un izvor de sănătate

Credem că apa îmbuteliată este cea mai sănătoasă alegere, care ne măreşte vitalitatea şi ne aduce în organism cea mai curată apă disponibilă în mod curent.

În realitate ea poate fi chiar dăunătoare sănătăţii. Potrivit unor studii, dacă apa stă mult timp în ambalajul PET, plasticul eliberează anumite cantităţi de substanţe chimice care trec în apă şi, apoi, în organismul uman. Cu cât petrece mai mult timp în PET, cu atât apa va avea un conţinut mai mare de substanţe nocive.

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Heidelberg pe 132 de sortimente de apă din 28 de ţări, îmbuteliate în sticle de plastic, concentraţia unor elemente chimice – cum ar fi antimoniul – creşte pe măsură ce apa stă mai mult timp în recipient, deoarece plasticul reacţionează cu apa şi eliberează substanţele componente. Antimoniul, de exemplu, este un metal similar plumbului, care în cantităţi mici provoacă ameţeală şi depresie, iar în concentraţii mari poate fi chiar letal.

În plus, plasticul ambalajului ţinut la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius eliberează o serie de substanţe toxice, cum ar fi bisfenol A, despre care cercetări efectuate în SUA au demonstrat că este cancerigen. Iată de ce pe etichetele sticlelor de apă minerală, suc sau bere se specifică expres „A se feri de razele solare!”

 

Mitul 2 – Are gust mai bun

Credem că apa îmbuteliată are întotdeauna un gust mai bun decât cea de la robinet, deoarece conţine enzime care ne stimulează papilele gustative şi ne dau o senzaţie de prospeţime.

În realitate lucrurile sunt mai nuanţate. Situaţia depinde foarte mult de sursa de apă din care se alimentează reţeaua publică şi de starea conductelor. Chiar dacă în România situaţia lasă mult de dorit şi multe oraşe sunt deficitare în această privinţă, în acele locuri unde autorităţile insistă pe respectarea regulilor sanitare, apa de robinet este chiar mai bună decât cea la PET.

Să facem abstracţie, pentru un moment, de ştirile binecunoscute despre apa de robinet infestată cu germeni, de lichidul maroniu care curge de multe ori de la robinetele noastre de bloc sau de ţevile care nu au mai fost schimbate din anii 1950 şi să vedem cum stau lucrurile în ţările civilizate.

În America, de exemplu, participanţii la câteva teste realizate de Corporate Accountability International nu au putut simţi diferenţa de gust între apa îmbuteliată şi cea de la robinet.

După cum afirmă experţii în sociologie, gustul mai bun pe care mulţi consumatori îl asociază cu apa îmbuteliată este de fapt… un factor psihologic indus de reclamele agresive difuzate în mass-media. Între 10% şi 15% din preţul unei sticle de apă este reprezentat de cheltuielile cu reclama. Nu doar cumpărăm miturile producătorilor, dar şi plătim în plus pentru aceasta.

Un interesant studiu realizat de postul TV Showtime ajunge la concluzia că 75% dintre locuitorii oraşului New York preferă apa de la robinet în locul celei la PET, dacă ambele variante sunt prezentate pentru degustare în carafe identice, neindividualizate.

Venind mai aproape de noi, un test realizat de Legambiente în 6 oraşe din Italia dovedeşte că, gustând apa din carafe identice şi bazându-se numai pe gust, nici măcar 2 voluntari din 10 nu au reuşit să sesizeze diferenţa dintre apa îmbuteliata şi cea de la robinet.

 

Mitul 3 – Este ieftină şi uşor de procurat

Credem că apa îmbuteliată este ieftină şi uşor de procurat.

În realitate apa îmbuteliată costă de la 240 la peste 10.000 de ori mai mult decât apa de la robinet. La San Francisco, de exemplu, apa din reţeaua publică a oraşului provine din Parcul Naţional Yosemite şi este atât de pură încât municipalitatea nici măcar nu trebuie să o trateze.

Evident, şi în România există zone unde apa îşi păstrează puritatea naturală şi, dacă ar fi captată în condiţii adecvate, ar putea fi o alternativă de preferat produsului la PET. Borsec, Avrig, Borşa sau Baia Mare sunt doar câteva exemple de oraşe unde apa de la robinet este foarte bună, iar locuitorii o consumă fără probleme.

 

Mitul 4 – Conţine mai puţine substanţe chimice şi este mai sigură

Credem că apa îmbuteliată are un conţinut redus de substanţe chimice, mai ales de compuşi nocivi.

În realitate, lucrurile iarăşi nu stau chiar aşa şi au fost situaţii în care anumite mărci sau loturi de apă la PET au avut probleme, chiar serioase, privind prezenţa unor germeni patogeni. În Statele Unite, de exemplu, apa îmbuteliată intră în categoria „alimentelor” şi este controlată pe baza standardelor Food and Drug Administration (FDA), în timp ce apa de robinet intră sub incidenţa Environmental Protection Agency (Agenţia de Protecţie a Mediului), care operează cu standarde mult mai stricte decât FDA, având drept rezultat o apă de robinet mai pură chiar decât cea la PET. Aproximativ o cincime din sortimentele de apă îmbuteliată din SUA au avut, în decursul timpului, probleme privind un conţinut mărit de substanţe nocive.

Mitul a fost invalidat şi în România, unde UBB Cluj Napoca a efectuat în urmă cu câţiva ani, un studiu privind calitatea chimică a apei îmbuteliate şi comparaţia cu apa potabilă a analizat 30 de mărci de ape îmbuteliate (25 româneşti şi 5 străine). Au fost prelevate probe de apă potabilă din reţeaua de alimentare din Cluj-Napoca şi Zalău, o probă de apă de izvor natural din Cluj şi două probe de apă de izvor natural din Blaj şi Zalău.

Pentru toate aceste mostre a fost stabilită compatibilitatea cu legislaţia apelor potabile din România, reglementată de Legea 458/2002 şi completată de Legea 311/2004. Rezultatele obţinute arată că doar 26 din cele 35 de probe analizate respectă în linii mari legislaţia.

De asemenea, există cazuri destul de recente în care sortimente de apă la PET au fost retrase de la consum din cauza impurificării cu substanţe biologice nedorite. Un astfel de incident a avut loc în decembrie 2011, când un lot de apă Saguaro a fost retras exact din acest motiv. Un altul, datând din martie 2011, a fost cauzat de apa‘San Terra Aqua’ infestată cu germeni fecali şi bacili coliformi, distribuită în mai multe oraşe din ţară – Braşov, Galaţi, Ploieşti etc.

 

Mitul 5 – Nu mai trebuie să ne facem griji privind PET-urile goale, deoarece acum se reciclează

Credem că sticlele de plastic, binecunoscutele PET-uri nu mai reprezintă o problemă pentru mediu, deoarece sunt reciclate în proporţie tot mai mare.

În realitate PET-urile reprezintă o problemă serioasă chiar şi în ţările care au sisteme bine organizate de reciclare a deşeurilor. În Statele Unite, de exemplu, aproximativ 4 miliarde de astfel de ambalaje ajung la groapa de gunoi în fiecare an, generând costuri de ecologizare de aproximativ 70 de milioane de dolari. Chiar şi în acele situaţii când sticlele de plastic sunt reciclate, procesul tehnologic este reprezentat de topire (consum de energie) şi tratare cu noi substanţe, din care multe multe sunt toxice, iar plasticul rezultat este de calitate mai slabă decât cel din care provine şi eliberează mai mulţi compuşi nocivi.

Cu atât mai gravă este situaţia în România, unde sistemele de reciclare a deşeurilor sunt încă într-un stadiu incipient chiar şi în oraşele mari, iar în localităţile mai mici toate ambalajele PET ajung la groapa de gunoi… în cel mai bun caz, atunci când nu ajung direct pe câmp sau în râuri şi lacuri. Nu degeaba, în urmă cu câţiva ani, un ofiţer NATO aflat în vizită la noi a afirmat, după un drum cu maşina pe şoselele din sudul ţării: “Am aflat de unde provin PET-urile… Eu credeam că se fabrică, dar am văzut că ele cresc pe câmp în România.”

 

Mitul 6 – Unităţile de îmbuteliere creează locuri de muncă în comunităţile mici

Credem că unităţile de îmbuteliat apa stimulează economia zonelor în care sunt amplasate şi creează locuri de muncă.

În realitate corporaţiile multinaţionale cumpără dreptul de control şi exploatare a rezevelor subterane de apă, oriunde pot, iar industria de îmbuteliere pe care o susţin limitează ceea ce mulţi consideră ca fiind un drept inalienabil: accesul la o sursă de apă sigură şi necostisitoare. Apa mai este numită şi „aurul albastru al secolului XXI”. Urbanismul, poluarea, încălzirea globală şi creşterea populaţiei terestre transformă rapid apa potabilă într-o resursă tot mai disputată şi valoroasă.

Pe ansamblu, industria de îmbuteliere a apei creează puţine locuri de muncă,media pe plan mondial fiind de 24 de salariaţi pentru o unitate de mărime medie. În plus, sunt studii care demonstrează că, atunci când o fabrică de îmbuteliere se construieşte într-o localitate, majoritatea salariaţilor acesteia provin din afara comunităţii care şi-a cedat controlul asupra resurselor sale de apă, în schimbul promisiunii unor noi locuri de muncă.

 

Mitul 7 – Apa îmbuteliată provine din izvoare de munte, sau de mare adâncime

Credem că apa pe care o cumpărăm la sticle provine din cele mai cristaline izvoare „din inima munţilor”, sau – cel puţin – din puţuri de mare adâncime, neatinse de poluarea lumii moderne.

În realitate, autorii studiului citat în deschidere estimează că minimum 25% din apa îmbuteliată provine, de fapt, din reţeaua de alimentare, fiind cel mult tratată suplimentar, uneori. Chiar şi în SUA, unde a fost realizat studiul, sortimente de apă recomandată ca fiind „de izvor” sau „pură din inima gheţarilor” proveneau, de fapt, din puţuri urbane unele situate chiar în apropierea unor gropi de gunoi.

Nici România nu a fost scutită de astfel de incidente. În 2005, de exemplu, ANPC a închis mai multe fire din judeţul Braşov care vindeau apă de robinet pe post de „apă de izvor.”

Şi în Bucureşti au fost descoperite situaţii similare. De atunci, sporadic, apar ştiri sau informaţii neconfirmate despre diverse sortimente sau loturi de apă îmbuteliată care fie provin din alte surse decât cele menţionate pe ambalaj, fie adâncimea la care sunt situate prizele de captare nu este cea specificată de producător.

Ca soluţie generală la această problemă, ar trebui ca LAREX (Laboratorul de Analiză a Apei) să testeze prin sondaj provenienţa şi calităţile tuturor celor aproape 100 de sortimente de apă îmbuteliată prezente pe piaţa românească, pentru a creşte gradul de încredere a consumatorilor.

Deşi aceste teste sunt obligatorii pentru a intra pe piaţă, după ce o firmă obţine certificatul de conformitate există, cel puţin teoretic, posibilitatea ca ea să îmbutelieze apă din alte surse, pe care să o vândă în baza certificatului obţinut iniţial.

  • Şi totuşi ce apă să alegem?

Confruntat cu atâtea argumente în defavoarea apei îmbuteliate, consumatorul român îşi va pune, în mod firesc, întrebarea: „Şi totuşi eu ce apă ar trebui să beau?” Greu de răspuns, având în vedere că soluţia sugerată de studiul menţionat, şi anume apa de robinet, poate că este valabilă peste ocean, dar în multe locuri din România nu reprezintă o alternativă.

Mai degrabă putem vorbi de „răul cel mai mic,” care pare să fie… chiar apa la PET, cel puţin în zonele cu reţele de apă învechite, sau din surse nerecomandabile. Cel puţin în Capitală, avem o confirmare foarte recentă, venită tocmai din insulele britanice. Printre alte recomandări adresate suporterilor echipei de fotbal Chelsea care au venit să vadă meciul cu Steaua, guvernul Majestăţii Sale îi sfătuieşte să nu bea apa de robinet din Bucureşti, care nu ar fi tocmai bună pentru consumul uman. Nu ştiu cât adevăr este în acest sfat, având în vedere că personal l-am auzit, zilele trecute, pe un director de la Apa Nova recomandându-le bucureştenilor să bea apă de la robinet fără grijă, deoarece şi el consumă doar astfel de apă.

Oricum, pentru cei care se îndoiesc de calitatea apei din reţea, dar şi de cea îmbuteliată, există şi o a treia alternativă, poate cea mai recomandabilă. Există pe piaţă o varietate de filtre care se montează pe robinet, sau sunt fixate chiar în interiorul ţevii de alimentare. Majoritatea acestor filtre se bazează pe carbon activ, care elimină parţial sedimentele şi impurităţile din apă, exclusiv prin procedee mecanice, dar au dezavantajul major că permit trecerea metalelor grele (plumb, cupru, cadmiu etc.) şi a altor substanţe toxice din apă (nitraţi, nitriţi etc.)

Mai nou, au apărut filtrele cu osmoză inversă, care elimină problemele întâlnite la sistemele pe bază de cărbune activ. Firmele producătoare afirmă că osmoza inversă este cea mai eficientă metodă de purificare a apei potabile, principiul lor de funcţionare fiind bazat pe presiunea osmotică necesară în filtrare.

Chiar dacă sistemele de filtrare prin osmoză inversă, fără pompă de presiune au şi inconveniente, cum ar fi randamentul scăzut şi viteză redusă de filtrare, ele rămân totuşi cele mai eficiente dispozitive de acest gen.

Ca în întotdeauna, consumatorii sunt cei mai în măsură să se informeze, să calculeze avantajele şi dezavantajele tuturor opţiunilor disponibile şi să aleagă varianta pe care o consideră cea mai adecvată. Important este să fie informaţi asupra tuturor opţiunilor, cu plusurile şi minusurile fiecăreia. Cu atât mai atentă trebuie să fie analiza în ce priveşte un produs atât de important cum este apa pe care o bem – izvor de sănăte pentru organism.

Financiarul.ro

Alte postari similare :

Pentru sanatatea dumneavostra consumati cel putin 2 litri de apa pe zi ! – FALS !!!

Despre alimente nesanatoase si organisme modificate genetic

Hrana noastra cea de toate zilele

Manipularea prin reclamele la medicamente, difuzate la TV


e69e34d0ea70a06a357797cf7b513937

Sunt din ce în ce mai multe ţări care iau măsuri împotriva acţiunilor de promovarea a medicamentelor la televizor şi nu este foarte greu să înţelegem de ce se întâmplă acest fenomen. Reclamele la medicamente conduc la un nivel ridicat al supradiagnosticării şi al tratamentului în exces, scrie Mercola.com. Într-un sondaj din 2009 realizat de Harris Poll, 51% dintre respondenţi s-au arătat convinşi că reclamele la medicamente îi încurajează să pună întrebări atunci când merg la doctor, iar 44% dintre ei cred că publicitatea la pastile îi ajută să afle mai multe informaţii despre afecţiunea de care suferă. Recent, un nou studiu care a evaluat efectul reclamelor la medicamente “direct către consumator” a concluzionat că reclamele la TV pentru statine ar putea fi un factor principal al supradiagnosticării afecţiunilor legate de colesterolul mărit şi al tratamentului excesiv cu medicamente.

Motivul este clar. Oamenii care îşi întreabă doctorii despre un medicament promovat la televizor ajung de obicei să obţină o reţetă pentru acel produs. Nu este de mirare că, în SUA de exemplu, unul din patru americani cu vârsta de peste 45 de ani ia un medicament cu statine, în ciuda faptului că există peste 900 de studii care dovedesc efectele adverse ale acestor pastile, ce variază de la probleme musculare la diabet şi până la un risc crescut de cancer.

Reclamele TV pentru statine conduc la o supradiagnosticare şi la un tratament în exces

Au fost luate măsuri pentru a determina relaţia dintre expunerea la reclamele care promovează medicamentele cu statine şi două variabile clinice: diagnosticul colesterolului mare şi utilizarea statinelor. Studiul a utilizat tehnica de regresie logistică pentru a analiza sondajele aplicate pe 106.000 de persoane, acestea fiind corelate cu datele privind frecvenţa reclamelor care au apărut la televiziunea naţională, prin cablu şi cea locală, între 2001 şi 2007.
În mod suprinzător, cei care au afirmat că au văzut la TV reclame care promovau medicamentele cu statine erau:
– cu 16%-20% mai predispuşi să fie diagnosticaţi cu un colesterol mare;
– cu 16%-20% mai predispuşi să ia un medicament cu statine.
Aceste rezultate reflectă foarte clar modul în care reclamele influenţează oamenii, chiar şi atunci când vine vorba despre un produs care are şanse să provoace mai multe probleme decât beneficii, aşa cum este şi cazul statinelor. În rândul celor diagnosticaţi cu un colesterol ridicat, cât şi al celor care utilizau statinele în mod frecvent, majoritatea era formată din cei care aveau un risc redus de a suferi viitoare evenimente cardiace, indicând faptul că supradiagnosticarea şi tratamentul inutil cu medicamente sunt două aspecte destul de reale.

Reclame cu risc de a pune în pericol sănătatea a milioane de persoane

Statinele sunt inhibitori HMG-CoA de reductază, adică, aceştia acţionează prin blocarea enzimelor din ficat, responsabile cu realizarea de colesterol (reductază HMG-CoA). Faptul că medicamentele de tipul statinelor provoacă mai multe efecte secundare este un lucru bine cunoscut, deoarece există peste 900 de studii care dovedesc efectele lor adverse, ce variază de la probleme musculare şi până la un risc crescut de dezvoltare a cancerului. Să nu uităm că statinele sunt clasificate drept “medicamente de sarcină de Categoria X”, ceea ce înseamnă că pot cauza defecte serioase la naştere şi nu ar trebui să fie utilizate niciodată de o femeie care este însărcinată sau care îşi doreşte să rămână însărcinată. Dacă în aceste situaţii statinele sunt recomandate de medic, acest lucru este o dovadă clară de neglijenţă extremă şi de malpraxis.
De asemenea, statinele cresc riscul de dezvoltare a diabetului, prin intermediul unor mecanisme diferite. Cel mai important este acela că statinele cresc rezistenţa la insulină, care poate fi extrem de dăunătoare pentru sănătatea organismului. O rezistenţă crescută la insulină contribuie la inflamaţia cronică, cea care este numitorul comun al majorităţii bolilor. De fapt, o rezistenţă crescută la insulină poate conduce la afecţiuni cardiace care, în mod ironic, sunt motivul principalul pentru care iei un medicament de reducere a nivelului colesterolului. De asemenea, statinele favorizează grăsimea de pe abdomen, o presiune arterială mare, atacuri de cord, oboseală cronică, perturbarea tiroidei şi boli precum Parkinson sau Alzheimer.

În al doilea rând, statinele cresc riscul de diabet prin creşterea efectivă a nivelului de zahăr din sânge. Medicamentele de tipul statinelor interferează şi cu alte funcţii biologice şi cu traseul mevalonatului, care reprezintă calea centrală pentru gestionarea steroizilor din organism. De-a lungul acestui traseu, elementele care sunt afectate în mod negativ de statine includ:
– toţi hormonii sexuali
– cortizon
– dolicoli, care sunt implicaţi în activitatea de a păstra sănătoase membranele din interiorul celulelor
– toţi sterolii, inclusiv colesterol şi vitamina D (care este produsă din colesterolul din piele)
99 de persoane din 100 nu au nevoie de statine

Faptul că, pe piaţă, cota acestor medicamente a crescut la un nivel incredibil este odovadă a eficienţei marketingului direct către consumator, a corupţiei şi a lăcomiei corporative, din cauză că sunt şanse foarte mari ca, în cazul în care iei o statină, să nu ai cu adevărat nevoie de ea. Singurul subgrup care ar putea beneficia de statine sunt persoanele care s-au născut cu un defect genetic numit hipercolesterolemia familială, din moment ce această afecţiune îi face rezistenţi la măsurile clasice de normalizare a nivelului colesterolului.
Este important să reţinem: colesterolul nu este cauza afecţiunilor cardiace. Dacă doctorul recomandă să-ţi verifici colesterolul total, atunci ar trebui să ştii că acest test nu îţi va spune practic nimic despre riscul tău de a suferi de o afecţiune cardiacă, cu excepţia cazului în care valoarea este de peste 330. Procentajul HDL este un indicator mult mai potent pentru riscul de afecţiuni cardiace.

Iată cele două aspecte la care ar trebui acordată o atenţie mai mare:
Raportul HDL/Colesterolul total: Ideal ar trebui să fie peste 24%. Dacă este sub 10%, atunci eşti supus la un risc semnificativ mai mare de dezvoltare a unor afecţiuni cardiace.
Raportul Trigliceride/HDL: Ar trebui să fie sub 2.
Să nu uităm că organismul are nevoie de colesterol, deoarece acesta este important în producţia de membrane celulare, hormoni, vitamina D şi acizi biliari, care ne ajută să digerăm grăsimea.
De asemenea, colesterolul ajută creierul să creeze amintiri şi este vital pentru funcţia neurologică. În acelaşi timp, există dovezi puternice care spun că dacă ai un colesterol prea mic, atunci creşte riscul de pierdere a memoriei, al bolii Parkinson, al dezechilibrelor hormonale, dar şi riscul de accidente vasculare, depresie, suicid şi al unui comportament violent.
Gândiţi-vă de două ori înainte de a deschide televizorul
Din moment ce întâlnim aceste reclame peste tot – la TV, în reviste şi pe Internet – , este dificil să eliminăm complet expunerea la acest tip de informaţii. Totuşi, ceea ce putem face este să ne păstrăm o doză de scepticism oricând vedem o reclamă la un medicament. Să ne informăm cu privire la efectele secundare şi să ne întrebăm dacă dezvoltarea cancerului este un risc acceptabil pentru un medicament care tratează o afecţiune a pielii, de exemplu.

Un medicament obişnuit vine “la pachet” cu o listă de 70-100 de posibile reacţii, potrivit cercetătorilor care au utilizat un program pe calculator pentru a analiza 5600 de etichete ale medicamentelor. Având în vedere acest lucru nu este de mirare că atât de multe persoane ajung la serviciul medical de urgenţe în fiecare an, ca rezultatal reacţiilor adverse ale medicamentului.
Doar câteva întrebări, înainte de a lua un medicament
De fiecare dată când luăm un medicament, indiferent dacă am cedat în faţa unei reclame seducătoare sau doctorul ne-a prescris o reţetă pentru diverse afecţiuni, ar fi bine să nu uităm că toată responsabilitatea ne aparţine nouă. În locul unei atitudini “orbeşti”, prin care acordăm încredere deplină reclamelor şi doctorilor, putem prelua controlul asupra sănătăţii noastre, punând anumite întrebări legate de medicamentul prescris, cum ar fi:
– Chiar am nevoie de acest medicament?
– Este prescris în mod corespunzător?
– Care sunt efectele secundare?
– Creează dependenţă?
– Care sunt alternativele naturale?

În majoritatea cazurilor există mari şanse să descoperim că putem preveni sau remedia problema de sănătate urmând anumite principii de bază ale unei sănătăţi optime şi nu cu ajutorul unui medicament:
1. Prin adoptarea unei alimentaţii sănătoase, concentrată pe alimente integrale proaspete (ideal ar fi să fie organice şi/sau crescute la nivel local). Pentru a menţine nivelul insulinei la o cotă normală, trebuie eliminat zahărul şi cerealele de toate tipurile, iar carbohidraţii trebuie înlocuiţi cu grăsimi sănătoase. O alimentaţie bogată în grăsimi sănătoase, cu un aport moderat de proteine şi cu puţini carbohidraţi are mari şanse să îmbunătăţească sănătatea oamenilor.
2. Prin consumul grăsimilor sănătoase. Ştiinţa este clară în acest sens: grăsimile omega-3 sunt esenţiale pentru o sănătate optimă. Din păcate, majoritatea peştilor comercializaţi în ziua de azi sunt poluaţi cu mercur, PCB şi alte substanţe toxice, de aceea specialiştii recomandă un supliment, cum ar fi uleiul de krill. Alte grăsimi sănătoase includ uleiul de cocos, avocado, măsline, ulei de măsline, unt şi nuci macadamia. Toate aceste grăsimi au un conţinut redus de proteine şi nu afectează nivelul de insulină, leptină sau mTOR.
3. Principalul lichid pe care îl bem ar trebui să fie apa curată, pură.Recomandarea doctorului Mercola este să stăm cât mai departe de toate băuturile îndulcite şi/sau cu diferite arome, inclusiv cele care conţin îndulcitori artificiali.
4. Aplicarea unor practici şi metode de gestiune corespunzătoare a stresului zilnic (ex: meditaţia, lectura, cursuri de dezvoltare personală, rugăciunea).
5. Practicarea de exerciţii fizice în mod regulat. Ideal ar fi un regim de fitness complet care include întinderi, antrenament de intensitate mare, exerciţii de întărire a musculaturii etc.
6. Să ne asigurăm că stăm un timp suficient la Soare pentru a ne optimiza, într-un mod natural, nivelul de vitamina D din organism. Potrivit unei serii impresionante de studii ştiinţifice, vitamina D este esenţială pentru a sănătate generală bună.
7. Limitarea nivelului de expunere la toxinele de toate tipurile.
8. Respectarea perioadei de somn. Oamenii de ştiinţă au descoperit că ritmurile circadiene reglează nivelurile de energie din celulele. În plus, proteinele implicate în ritmul circadian şi în metabolism sunt asociate şi dependente unele de altele. De aceea, atunci când ritmurile noastre circadiene sunt tulburate, sănătatea fizică poate fi afectată într-un mod semnificativ.

Este nevoie de o implicare personală pentru a rămâne sănătos într-un sistem bolnav

În cele din urmă, este vorba despre corpul nostru, iar decizia de a lua medicamente pentru o anumită afecţiune este o decizie strict personală. Totuşi, specialiştii ne recomandă să facem o cercetare în ceea ce priveşte medicamentele prescrise de doctor. Majoritatea doctorilor au foarte puţine informaţii pe care le pot oferi despre un anumit medicament, doar pe cele pe care le ştiu de la reprezentanţii farmaceutici. De asemenea, ar fi bine să reţinem că niciun medicament nu este complet sigur.Chiar şi în cele mai bune circumstanţe – cum ar fi un medicament care a trecut printr-un proces de testare obiectivă, de lungă durată -, atunci când acesta ajunge în corpul tău, poate produce efecte necontrolabile.
Reclamele sunt realizate cu scopul de a naşte în noi dorinţa de a cumpăra un produs. Nu sunt anunţuri de interes public! Trebuie să înţelegem că, în afară de situaţia în care suferim de o hipercolesterolemie familială, nu avem nevoie de un medicament pentru a normaliza colesterolul. Acest lucru poate fi obţinut cu uşurinţă prin intermediul unei alimentaţii şi a unui regim de exerciţii fizice corect, recomandă în încheiere dr. Mercola.

sursa

Alte postari pe aceiasi tema:

Pentru sanatatea dumneavostra consumati cel putin 2 litri de apa pe zi ! – FALS !!!

Despre alimente nesanatoase si organisme modificate genetic

Hrana noastra cea de toate zilele

De ce vor Elitele să reducă populaţia


Bilderberg-Group-web

Referitor la existenţa unui plan al Elitelor de reducere a populaţiei la nivel planetar există două opinii în rândul maselor. Unii consideră că acest lucru este doar o teorie a conspiraţiei, motivând că bogaţii au nevoie de oameni pentru a munci, pentru a plăti taxe şi pentru a consuma produsele corporaţiilor şi deci, dacă vor fi mai puţini oameni, atunci şi profiturile acestora ar scădea. Cealaltă tabără susţine teoria oficială, aceea că suntem prea mulţi şi planeta nu ne mai poate hrăni şi susţine pe toţi, aşa că trebuie să ne mai împuţinăm, „ca să salvăm planeta”.

Amândouă opiniile nu sunt greşite. Elitele doresc într-adevăr să reducă populaţia, dar nu pentru a salva planeta, care nu are nevoie de noi pentru a se salva şi nici nu este în vreun pericol, ci dintr-un calcul pur economic. Pe vremuri forţa de muncă umană era indispensabilă; cu cât existau mai mulţi sclavi, atunci şi productivitatea muncii era mai mare, civilizaţia putea să meargă înainte şi cei bogaţi puteau trăi în luxul pe care epoca respectivă îl permitea. Chiar şi după începutul erei industriale, numărul muncitorilor era determinant pentru economie şi pentru creşterea producţiei de bunuri. Dar, pe măsură ce tehnologia a avansat şi munca umană, chiar şi cea calificată, a fost înlocuită cu cea a maşinilor şi mai nou a roboţilor, atunci o parte din oameni au cam rămas pe dinafară.
Şi pentru că lăcomia patronilor cere optimizarea permanentă a profitului, aceştia au căutat mereu soluţii de a executa munca într-o firmă cu un număr cât mai redus de personal, astfel că a apărut şomajul şi creşterea continuă a celor care nu mai puteau fi absorbiţi de „piaţa muncii”.

Dacă am trăi într-o lume utopică, ca aceea descisă în unele cărţi şi filme SF, într-un viitor nu prea îndepărat, toată munca ar trebui să fie făcută de maşini, iar oamenii nu ar mai trebui să muncească decât într-o foarte mică măsură, dedicându-şi viaţa activităţilor, cultural-artistice, ştiinţifice şi spirituale.
În realitate lucrurile nu stau aşa. Capitalismul este un sistem care a fost creat de către cei bogaţi şi doar pentru folosul celor bogaţi, aşa că aceştia îi consideră pe foştii muncitori, care acum, din punct de vedere economic, sunt în plus, reprezentând doar nişte „consumatori inutili”. După cum cred că v-aţi dat seama, capitalismul nu tratează omul ca pe o persoană, ci ca pe o „resursă umană”, o piesă într-un angrenaj economic, iar munca salariată este considerată o marfă, care în ultimul timp a devenit tot mai ieftină şi nevandabilă.

Deci Elitele vor să păstreze numai acel număr de indivizi care sunt strict necesari sistemului, pe restul având în plan să îi reducă fie prin controlul naşterilor („educaţie sexuală”, contracepţie, homosexualitate, distrugerea familiei), fie prin creşterea prin diverse metode a mortalităţii (chimicale în hrană, vaccinuri, virusuri, catastrofe provocate, războaie, crize etc.)
Dacă sunteţi atenţi pe piaţa muncii la locurile de muncă, ce încă „sunt sigure”, veţi vedea că predomină slujbele în domeniul serviciilor, adică bucătar, chelner, vânzător, şofer, al divertismentului, cântăreţi, actori, moderatori de televiziune, profesiile bazate pe „creier”, adică cercetător ştiinţific, medic, avocat, profesor, la care se mai adaugă munca de birou în corporaţii şi posturile din administraţia de stat, serviciile publice şi armată. Sectorul industrial şi agricol, unde în trecut erau cei mai mulţi angajaţi sau mici antreprenori, sunt într-o continuă scădere, aici munca fiind tot mai mult automatizată şi robotizată.

Dacă aruncăm o privire la nivel global, observăm că aproape toate corporaţiile occidentale şi-au mutat producţia industrială în Asia, unde populaţia este foarte mare, în vreme ce statele vestice se confruntă cu o scădere tot mai accentuată a populaţiei din cauza reducerii natalităţii, ca efect al stilului de viaţă modern şi al scăderii ratei fertilităţii.
Acest fenomen nu este întâmplător, ci este efectul planului Elitelor de reducere a populaţiei. Vestul va fi depopulat pentru că aici vor trăi doar cei foarte bogaţi, care au nevoie de spaţii largi, nelocuite, unde să se distreze doar ei, iar Orientul va mai fi folosit o perioadă ca sursă de sclavi pentru producţie, până cât robotizarea şi automatizarea economiei va fi aproape de 100%. După aceea, singurele locuri de muncă vor mai fi doar cele de servitori pentru bogătaşi şi personal de supraveghere pentru roboţi, maşinării şi infrastructuri de comunicaţii şi control social electronic. Reproducerea pentru săraci se va face probabil doar în laborator şi pe bază de autorizaţie de la Guvernul Mondial.

Deci, în concluzie, la întrebarea, de ce vor Elitele să reducă populaţia planetei, răspunsul e foarte simplu: pentru că nu mai au nevoie de atât de mulţi sclavi!

Dan Tănăsescu

Alte postari la tema:

Al treilea razboi mondial – scenarii

Controlul mental asupra oamenilor

Solutii… pentru adormiti

Hrana noastra cea de toate zilele


tumblr_m70ijsj8sy1route8

Consider ca orice persoana cu un minim de inteligenta si care doreste sa constientizeze ce se intampla in jur s-a intrebat cel putin odata de ce este nevoie sa consumam hrana artificiala, toxica si nesanatoasa in timp ce recoltele de cereale, legume, fructe, sunt destul de bogate si pot acoperii cererea populatiei. In ultimul timp, producatorii trebuie sa introduca in alimente aditivi si substante cangerigene sub pretextul pueril al conservarii hranei.

Ne-am obisnuit deja cu replici gen -cresterea masiva a populatiei – noile cerinte ale pietei – necesitatea diversificatii produselor, dar aceste „scuze puerile” pot fi demontate usor daca privim atent in jurul nostru.Studiile arata ca jumatate din hrana lumii este aruncata la gunoi nu neaaparat din cauza termenelor de valabilitate cat a aspectului lor care nu le face eligibile pentru un loc pe rafturi. Institutul de Inginerie Mecanica din Marea Britanie ne informeaza ca jumatate din mancarea lumii, adica peste doua miliarde de tone de alimente, ajunge sa fie aruncata la gunoi. Aceiasi specialistii sustin ca anual, in lume, sunt produse patru miliarde de tone de alimente si pana la 50 la suta din aceasta cantitate ajunge sa fie catalogata drept „deseu alimentar”.

Sistemul impus de catre anumiti industriasi avizi dupa putere si dupa bani a reusit sa convinga populatia acceptarea si uneori promovarea anumitor mancaruri gen fast food si junk food care, desi „sunt la moda” si „gustoase”, provoaca anual milioane de boli in intreaga lume. Copiii si adolescentii care consuma hrana de tip fast-food au un risc crescut de a suferi de astm sever, de rinita alergica si de eczema atopica, potrivit unui studiu international asupra alergiilor la copii. Slăbiciunea umană pentru simţul gustului, lipsa de control şi de voinţă în alegerea corectă a alimentaţiei, indolenţa şi mai ales ignoranţa au contribuit din plin la dezastrul actual în domeniul sănătăţii corporale, psihice şi mentale a fiinţei umane.

Informatiile sunt peste tot in jurul nostru. Raman uimit cum astfel de stiri sunt prezentate chiar de media corporatista iar oamenii nu ia in considerare informatia. Un nou exemplu ca manipularea este mai accentuata decat campaniile de informare si educare sau reeducare, unde e cazul. Concernuri precum McDonalds, KFC sau marii retaileri ce pun la dispozitie si comercializeaza o serie întreaga de produse la care primeaza doar forma sau ambalajul si mai putin sau deloc continutul, au provocat o decadere accentuata in planul sanatatii.

Si pentru ca elitele sunt intotdeauna primele informate asupra efectelor pe termen scurt sau lung al acestor „deseuri alimentare” legile create de catre acestea au fost facute in asa fel incat marea majoritate a oamenilor sa nu poata riposta, iar daca o fac efectele sunt de mica durata si fara a avea impact asupra celorlalti. producatorii au fost fortati sa sa aplice reguli lipsite de sens alterand alimentele si chimizandu-le fara a riposta prea mult. Odata ce profitul a fost pe masura asteptarilor, nici acestia, in mare parte, n-au mai dat interes sanatatii celor din jur. S-a ajuns ca in tarile „dezvoltate industrial”, omul dintr-o fiinta armonioasa si echilibrata din punct de vedere fizic si psihic sa reprezinte doar o masinarie in mana elitelor. Consumul de alimente toxice oboseste organismul mult mai repede distrugandu-i astfel resusrsele ce le are la dispozitie.

S-a ajuns la incredibila situatie de a nu mai putea sa gasesti pe piata larga, la prima mana, un aliment sanatos, pur şi natural. Laptele, de pilda, reprezinta o adevarată aventura în tehnica chimizarii şi manipularii unei substante initiale, astfel incat ea sa nu mai pastreze aproape nimic din resursele ei naturale. Te intrebi atunci în mod firesc: de ce toate acestea? de ce această nebunie a contrafacerii şi a sinteticului? Primesti raspunsul ca aceste legi şi reguli de fabricatie sunt menite sa asigure lipsa bolilor si sa ofere nutrientii necesari fiintei umane, dar adevarul este – si multe studii au demonstrat acest fapt – ca exact aceste alimente ce contin o serie intreaga de conservanti, coloranti si alte produse chimice toxice sunt cancerigene ori provoaca boli si multe alte probleme organismului uman. Tenul nesanatos, problemele de circulatie, imbatranirea prematura, durerile de tot felul, oboseala, supraponderabilitatea etc. reprezinta intr-o buna masura rezultatul alimentatiei ce contine astfel de produse nocive.

Aproape toata lumea stie ca pasteurizarea laptelui inseamnă a-l face, de fapt, mai puţin digerabil; pasteurizarea amplifica în schimb problemele legate de constipatie, de congestie a sinusurilor şi de probleme digestive. Toate acestea se datoreaza în special faptului ca la caldura, enzimele lactazei – care sunt prezente in laptele crud – sunt distruse şi nu mai pot ajuta la digestia lactozei. Strigator la cer, dar guvernul ne spune ca pasteurizarea laptelui (si prin urmare interzicerea comercializarii lui în forma cruda) este pentru protejarea sanatatii oamenilor! Iata insa ca guvernul nu considera la fel de nocive tigarile pe care le poti cumpara de la orice colt de strada si nici alcoolul ce abunda peste tot.

In realitate, toată această „miscare” este ceva specific pentru a asigura monopolul comercializarii laptelui de catre marea industrie a lactatelor. Mai nou se introduce aspartam in lapte, in iaurt si în produsele derivate, chiar daca există împotrivirea formala a organismului de control pentru a nu trece aspartamul pe etichete. Au gasit o metodă simplă: prin modificarea „definitiei laptelui”, astfel incat acesta sa fie facut sa „includa” şi aspartamul. Astfel, aspartamul nu mai trebuie trecut pe etichete, iar producatorii il pot folosi fara grija în comercializarea laptelui. Sigur, toate acestea se petrec si cu largul concurs al tembelismului şi ignorantei extraordinare a marii mase de oameni, dar chiar si asa este uluitor ce se petrece.

Ce inseamna OMG ? – Organism modificat genetic sau transgenic este termenul cel mai folosit pentru a defini o plantă de cultură sau un animal aparent normal căruia, prin intermediul unor tehnici de inginerie genetică, i s-au transferat gene de la alte specii (plante, animale, bacterii, virusuri sau chiar gene umane), pentru a-i conferi anumite proprietăți noi.

Ce inseamna organic? – “Alimentele organice sunt produse fara a folosi pesticide conventionale; fertilizatori realizati din ingrediente sintetice, fara folosirea bioingineriei sau radiatiei cu ioni.”
Ce sunt Produsele bio ? – Produsele bio-organice sunt compuse strict din plante și din ingrediente organice, care nu au fost modificate genetic și cărora nu li s-au adăugat alte produse chimice. Aceste produse, fie că sunt alimente bio, produse cosmetice bio, de îngrijire bio, de curățenie bio sau suplimente nutritive, reprezintă cea mai nouă tendință în ceea ce privește modul de a trăi sănătos.

Produsele certificate ecologic, bio/ecologic sau organic sunt termeni sinonimi. Folosirea lor depinde de termenul impus într-o anumită zonă geografică – de exemplu in spațiul anglo-saxon se folosește termenul de organic (inclusiv în S.U.A. și Canada), în spațiul german se folosește oficial termenul ökologisch („ecologic”), în timp ce în acelasi spațiu termenul bio se folosește în context de marketing pentru a desemna un produs ecologic certificat, iar în spațiul italian termenul folosit este cel de bio. Aceste produse pot fi caracterizate și sunt individualizate prin intermediul unor norme de producție și procesare codificate legislativ la nivel național sau, în cazul Uniunii Europene și S.U.A., la nivel comunitar.

Guvernul iese în fata mereu cu aceeasi „poezie” tampita : facem aceasta pentru a asigura sanatatea cetatenilor nostri si pentru ca viata lor sa fie in siguranta. Este insa cat se poate de clar ca guvernul nu va putea sau dori niciodata sa elimine riscul din viaţa oamenilor. In astfel de conditii, ce credit mai putem noi acorda guvernului, care nu doar ca ne minte, dar demonstreaza ca ne constrange si ne priveaza de drepturi elementare cetatenesti?

Singura sansa impotriva acestor norme, ce nu numai ca ingradesc libertatile de alegere dar sunt indreptate impotriva cetateanului de rand, este sa ne informam singuri din carti de specialitate, in general aparute inainte de 1990 sau chiar mai devreme. O alta forma de informare raman canalele alternative ce nu sunt afiliate marilor concerne internationale sau nationale. Ramane totusi o problema… In cursa pentru profit, anumite publicatii si site-uri de genul acesta publica uneori niste absurditati menite doar sa vanda. Cheia este sa facem diferenta intre o informatie impartasita cu noi si o informatie vanduta noua.

Alte postari la tema:

Codex Alimenarius

Aspartam – adevarul din spatele conspiratiei

Despre alimente nesanatoase si organisme modificate genetic

%d blogeri au apreciat asta: