Victimele si calaii lor dragi

Victime si calai au fost dintotdeauna, in cadrul fiecarei natii, insa poporului nostru ii este specifica victimizarea poate mai mult decat altor popoare din Europa si lume. Aparent, nu am mai putea vorbi in Romania de astazi, dupa peste 20 ani de la Revolutie despre victime si calai, insa din punct de vedere psiho-social nu incetam a ne pune problema existentei lor. Toate caracteristicile multimilor surprinse de Gustave Le Bon, precum si caracterizarea poporului roman de Draghicescu si Radulescu Motru sunt valabile si astazi pentru noi. “Nu nevoia de libertate, ci cea de supunere domina intotdeauna sufletul multimilor… Multimile respecta forta si sunt prea putin impresionate de bunatate, care e lesne luata drept o forma de slabiciune. Simpatia lor nu s-a indreptat niciodata catre stapani generosi, ci catre tirani care le-au dominat prin forta. Gata sa se razvrateasca intotdeauna impotriva unei stapaniri slabe, multimea se pleaca slugarnic in fata unei stapaniri puternice”, spunea Gustave Le Bon.

Constantin Radulescu Motru spunea, in “Psihologia poporului roman”, despre poporul nostru urmatoarele: “are spirit conservator si traditionalist, improvizeaza, nu are perseverenta lucrului inceput, munceste nedisciplinat, in salturi, nu are spirit comercial, nu cunoaste valoarea lucrurilor decat in mod subiectiv; nu pretuieste timpul, are spirit gregar, ii pasa foarte mult de gura lumii, e religios si nationalist de gura lumii, il preocupa politica, are un individualism egocentric si subiectiv” . “Tradare sa fie dar s-o stim si noi!” – vorba lui Caragiale.

Toti marii conducatori au avut ceva despotic in ei, de aceea au fost iubiti si temuti de popor: Napoleon, Hitler, Fidel Castro, Nero, Ceausescu, Saddam Hussein. Nu ne-am schimbat decat foarte putin mentalitatea de a cere de la Stat si Conducator… Nu s-a schimbat decat persoana, ideea a ramas. De altfel, nu intamplator comunismul a prins in tara noastra, popor docil, cu toleranta mare la frustrare, poate prea mare. In cazul in care Conducatorul, oricare ar fi el dezamageste poporul, acesta din urma se indreapta spre o alta institutie: cel mai adesea Biserica.

O relatie abuziva, de dependenta exista si intre poporul asuprit si despot si intre parintele abuziv – violent si copilul abuzat, intre femeia abuzata si barbatul violent. O chestiune sociala se transpune la nivelul relatiilor de familie. Pe timpul lui Ceausescu, nu te puteai exprima prea usor, insa aveai asigurata nevoia de baza. Acum, multi dintre romani se simt abandonati. Unii regreta siguranta materiala din timpul ceausist, cand insa nu aveai libertate de exprimare. Stramosii nostri aveau toleranta la frustrare prea ridicata (nu-si stiau drepturile, indurau o situatie neplacuta mult timp). Tinerii de acum insa sunt total opusi, nu mai tolereaza nimic, vor totul de-a gata, avand o toleranta foarte scazuta la frustrare. Acest aspect il observase si Radulescu Motru, spunand ca “Tinerimea noastra vrea munca in conditii speciale”.

Avem de-a face acum cu generatia trecuta, care inca spera sa se rezolve Totul de la Stat, sau de la unele institutii, o speranta irealist de optimista, si o generatie tanara care desconsidera orice valoare a trecutului, adoptand fara judecata tot ce vine din afara. Teama de “gura lumii” si gregarismul ne caracterizeaza si acum. Sunt putini romani care au curajul opiniei proprii si o spun raspicat. Multi carcotesc in interiorul lor, insa cand e vorba sa isi spuna parerea nu au curajul de a-si asuma propriile opinii. Aceasta atitudine ne mentine starea de victimizare. Si ce e o victima? O persoana care nu isi asuma raspunderea, o persoana care nu spune ce doreste si accepta un tratament neadecvat. Cati romani se recunosc oare in aceasta caracterizare? Poate multi. Pe de o parte, gregarismul nostru ne-a salvat veacuri de a randul, cand era chiar necesar. Acum, insa nu mai sunt aceleasi conditii dar noi ne purtam la fel, ca un adult care s-a maturizat si in anumite situatii de viata se simte ca atunci cand era copil si se comporta la fel ca in trecut.

Referitor la predarea religiei in scoli, Ceausescu a interzis-o radical, noi acum o introducem radical, fara toleranta si echidistanta. Victima se transforma in calau si calaul in victima. E usor sa iti lasi intreaga viata in mainile statului si sa nu fii responsabil de nici un aspect al ei. Este usor sa nu iti asumi responsabilitatea pentru faptele tale si cand e de tras la raspundere cineva sa fie de vina “Statul, vecinul, viata grea”, nu propria-ti mentalitate inchistata. Acest aspect se observa foarte bine in multe relatii: sef-subaltern, femeie-barbat, parinte-copil.

Femeia romanca traditionalista isi face un titlu de glorie de multe ori din faptul ca se lasa maltratata si violentata. Va intrebati ce castiga? Nu i se ridica statuie, insa a fi victima ii creeaza sentimentul de martira, de noblete. In lipsa de altceva, se multumeste cu acest sentiment. Femeia romanca se comporta ca o superfemeie, considerandu-l de foarte multe ori pe barbatul de langa ea un fel de “copil mare”, infantilizandu-l. A considera pe cineva incapabil de a fi responsabil pentru sine inseamna a-l desconsidera. Pe de o parte femeia romanca e victima a propriilor mentalitati (prin care se desconsidera), pe de alta parte e calau al barbatului si copilului. Cate femei nu ati auzit spunand “nu stie sa faca el curatenie, mai bine fac eu, nu stie sa isi spele rufele, mai bine fac eu”.

Prejudecati au toate popoarele, insa la noi sunt luate drept “litera de lege”. “Gura lumii” care cuprinde o mare parte din prejudecati este ridicata la rang de lege. Daca nu faci “ca toata lumea ” nu esti “in regula”. Miorita ni se potriveste atat de bine: spirit de oaie care merge la taiere. In loc sa priveasca inlauntrul sau romanul priveste la altul “la vecin”.

Multi romani nu isi cunosc drepturile, din ignorare, nu cunosc legile si au un comportament defensiv-pasiv-agresiv. De-a lungul vremii noi romanii ne-am comportat defensiv-agresiv: cu tendinta sa nu recunoastem si sa nu revendicam drepturile, sa nu exteriorizam emotiile, sa nu exprimam opiniile, sa ascundem adevaratele sentimente. Aceasta atitudine avea drept scop evitarea dezacordurilor, pentru a nu-l contrazice pe interlocutor (indiferent care e acela: individ care reprezinta institutiile statului, director, barbat, profesor, de obicei cineva cu un statut mai inalt decat noi si/sau pe care-l percepem ca atare). Astfel romanul dadea de inteles ca este neimportant, ca poate fi exploatat. Care ar fi fost mesajul? “Sunt neimportant, bate-ti joc de mine in continuare, parerea mea nu conteaza”. Aceasta atitudine de servilism o avem ca natie inca si fata de straini. Ne consideram inferiori, chiar daca realitatea arata altfel. Nerespectandu-ne, ii autorizam pe ceilalti sa faca la fel si sa ne manipuleze si/sau sa ne agreseze. Am intalnit romani care in alta tara fiind se rusineaza ca sunt romani, romani care emigreaza pentru a fugi de fapt de vreun parinte si simbolic fuge din tara. Acesti romani de obicei isi neaga radacinile deoarece se simt inferiori, nu-si cunosc adevarata valoare si nu-si afiseaza cu mandrie originea, tocmai pentru ca le e rusine de ea.

Responsabilitatea personala nu se va castiga niciodata daca privim la vecin in curte. Curajul de a fi responsabil inseamna a avea puterea de a spune lucrurilor pe nume cand nu iti convine, a avea ceea ce se numeste in literatura psihologica de specialitate: comportament asertiv. Nu inseamna sa fii agresiv, arogant, jignitor, sarcastic, ci afirmativ, echilibrat, sa-ti afirmi drepturile, sa stii ce drepturi ai, sa lupti pentru ele fara a fi incrancenat.

Cand vom scapa de mentalitatea de sclavi atunci vom fi liberi.

sursa

Alte postari similare:

SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE

Stirile dauneaza grav sanatatii tale !

O lume cu un singur creier