Dârele morții


a2cdacdb16bf20e57e7bcbc6f6f462c0

Incepand cu anii ’90 in Statele Unite ale Americii au inceput sa fie observate dâre ciudate avand diferite marimi si forme ce apareau pe cer, dâre ce nu erau ale avioanelor obisnuite cu care pana atunci majoritatea oamenilor erau familiarizati. Tot mai multe avioane care zburau chiar si la mica altitudine, lasau în urma lor dâre alcatuite din substante chimice, care nu au nicio legatură cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor. Aceste fenomene s-au raspandit in toata lumea iar tot mai multi oameni au observat intre timp ca au devenit extrem de numeroase. Uneori, ele formează nori longitudinali care se taie brusc, lasand un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou pentru a se termina la câţiva kilometri mai departe. Acesti nori nu sunt intotdeauna situati la mare altitudine, foarte adesea, pot fi sesizati la inaltimi cuprinse între 1000 şi 5000 metri, dar si mai sus de 9000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale. Multe persoane au observat aceste prafuri chimice ce cad din cer sub forma de ploaie sau se depun pur si simplu pe lucrurile aflate la sol. Unii spun ca dupa ploaie, frunzele au fost acoperite de negreala si de atunci tufele de flori nu mai infloresc. Altii spun ca legumele se ofilesc si florile arborilor fructiferi se scutura inainte de vreme, in urma unor astfel de ploi otravite. La fel se petrece cu vita de vie, care pare arsa.

Initial oficialii responsabili au raspuns intrebarilor incomode puse de catre mai multi observatori si au concluzionat ca este vorba de dâre de condensare. Automat oamenii s-au intrebat de ce aceste urme nu au existat anterior iar raspunsul a venit prompt: avioanele nu zburau la o inaltime asa mare incat sa se formeze dâre de condensare. Este adevarat ca de la aparitia avioanelor cu reactie oamneii s-au obisnuit sa observe pe cer dâre albe lasate in urma lor de catre avioane. Acestea depind de doi factori – umiditatea ambianta si – temperatura foarte scazuta la o altitudine mare. Ele pot fi alcatuite din picaturi fine de apa condensate sau cristale de gheata si zapada. Totusi se poate face o diferentiere intre aceste dâre de condensare si dârele mortii. Timpul prevazut pentru disiparea dârelor de condensare este relativ scurt, doua minute sau mai putin. Aceasta presupune ca dâra respectiva este alcatuita în special din vapori de apa, cel puţin conform definitiei sale clasice.

darele mortii

Este clar pentru mine ca aceste dâre ale mortii sunt de fapt chimicale impastiate intentionat pentru a ne imbolnavii si pentru a ne manipula comportamentul si asa destul de bolnav. Mergand intr-un spital din zilele noaste nu poti sa nu observi cati oameni sunt in salile de asteptare sau internati cu diferite boli ale caror de numiri nici nu existau in urma cu nu mai mult de 10-15 ani. Exista banuiala ca aceste dâre ale mortii sunt responsabile nu numai pentru starea proasta a sanatatii oamenilor ci si pentru indibiticirea acestora. Solutia gasita de catre autoritatile in materie e simpla – vaccninuri. In conditiile in care societatea de azi trateaza simptomul si nu cauza, vaccinul si antibioticele super tehnologizate par sa fie solutia la otravirea noastra in mod constient. Desi s-a demonstrat clar ca sistemul nostru imunitar slabeste in momentul administrarii de substante ce nu sunt produse de catre organism, oficialii ne dau garantii ca aceste substate sunt solutia. Inca odata se confirma teoria care spune sa nu crezi nimic din ceea ce iti spune guvernul si sa pui la indoiala autoritatile care vor sa vina in ajutorul populatiei cu solutii pe termen scurt .

Foarte putini oameni s-au implicat in procesul de mediatizare al acestor fenomene. Media oficiala ca de obicei sta deoparte si prefera sa ridiculizeze anumite organizatii si persoane afiliate acestora ce incearca sa deschida ochii oamenilor.Poate si pentru ca afirmatiile privind aceste dâre sunt privite cu scepticism sau sunt catalogate drept conspirationiste sau zvonuri lipsite de fundament. Desi au fost si sunt foarte multi care observa fenomenul, cei ce informeaza efectiv populatie fac parte dintr-in grup foarte mic. Un lucru de luat in seama este ca cei care au observat fenomenul fac parte din toate clasele societatii, pasionati de aviatie, medici, politisti, jurnalisti, oameni de stiinta si oameni care au avut de suferit in urma acestor imprastirti de substante. Si pentru ca in mod oficial aceste dâre nu exista, s-a creat o retea de observatori ai dârelor mortii care este extrem de activa pe internet.

Deocamdata subiectul e interzis la noi in tara , ca dovada aceste adrese deja nu mai functioneaza :

http://www.ziarulatac.ro/06-08-2009/INCENDIAR-Genocid-planetar-Epidemii-la-comanda.html,
http://www.gardianul.ro/Proiectul-HAARP.-Noua-arma-geofizica-a-mileniului-III-s125215.html .
http://www.chemtrailcentrla.com

Dovezi ca daca lucrezi in media oficiala nu ai dreptul sa discuti despre astfel de subiecte ce prezinta adevarul din jurul nostru. Insa nu toate site-urile ce scriu despre acest subiect au fost inchise asa ca va pun la dispozitie mai multe link-uri ce descriu acest subiect intr-o maniera mai mare decat am facut-o eu:

http://fymaaa.blogspot.co.uk/2013/01/de-ce-naiba-se-spreiaza-prin-lume.html,

http://www.urbanviorel.ro/category/chemtrails-in-romania/,

http://apologeticum.wordpress.com/2009/07/15/genocidul-pregatit-de-guvernele-lumii-pulverizarea-atmosferei-cu-virusi-gripa-aviara-sars-gripa-porcina/,

iar aici gasiti informatii mult mai detaliate:

http://rense.com/politics6/chemdatapage.html

http://rense.com/

http://www.carnicominstitute.org/

Despre Cristian Terran
Nu crede nimic! Caută singur adevărul!

9 Responses to Dârele morții

  1. Pingback: Cand vedeti asa pe cer, sa stiti ca sunt CHEMTRAILS, ne otravesc din cer ! NU VA AMAGITI, NU E CONDENS ! | Ortodox in Tara Fagarasului

  2. Pingback: Cand vedeti asa pe cer, sa stiti ca sunt CHEMTRAILS, ne otravesc din cer ! NU VA AMAGITI, NU E CONDENS ! | Mărturisim.ro

  3. Pingback: Genocid planetar. Epidemii la comandă! Chemtrails – acum “se spreiaza” si in Romania |

  4. dana says:

    right

    si ce se mai poate face este pur si simplu sa alegi sa nu fii afectat de mizeriile astea – sa alegi ferm, hotarat si sa ai incredere in capacitatea ta interioara de a te autoproteja

    probabil ca asa fac si cei care comanda aceste actiuni, pentru ca, pana la urma urmei, sunt la fel de expusi ca si noi

    numai bine

  5. Pingback: Chemtrails - film online subtitrat 2013

  6. Pingback: Chemtrails, dârele morții – otrava din cer | ganduridinierusalim.com

  7. Pingback: Chemtrails, dârele morții – otrava din cer.. Drumul spre iad este pavat cu bune intentii !|

  8. Pingback: Chemtrails, dârele morții – otrava din cer.. Drumul spre cimitir este pavat cu bune intentii !|

  9. Pingback: Chemtrails – Genocid planetar | Invataturile Sfintilor Parinti despre inselarile contemporane

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.