Universul Holografic


ReteauaUnivers

Tot mai multe persoane din mediul stiintific se arata convinse ca Universul in ansamblu, dar si atomii sau obiectele din preajma noastra, arata de fapt cu totul altfel decat le vedem, realitatea fiind de fapt o imensa, atotcuprinzatoare holograma. Ideia captivanta ca am putea trai intr-o simulare holografica tridimensionala  a fost luata in calcul de mai multi oameni de stiinta  acestia sugerand ca lumea fizica, care credem ca e reala, este de fapt o iluzie. Totul pleaca de la faptul ca in cadrul fizicii moderne a fost definita o lungime numita – lungimea Planck, fiind limita minima pana la care poate fi impartit si observat Universul . Este expresia faptului ca nici distantele si nici intervalele de timp nu pot fi masurate cu o precizie infinita, existant deci un soi de biti ori bule spaţio-temporale mai jos de care Universul nu mai poate fi divizat. Traim intr-o era in care toata lumea a vazut o holograma. Dar ce este aceasta ?

Inregistrare a unei imagini tridimensionale pe un suport în general bidimensional se numeste holograma. Aceeasi metoda se poate aplica si la inregistrarea, redarea si prelucrarea datelor de alta natura decât cele vizuale.Metoda a fost descoperita in 1947 de catre fizicianul de origine maghiara Dennis Gabor. Inventia sa nu a putut fi aplicata pe scara larga decît dupa 1960, o data cu inventarea laserului, primele holograme a unor obiecte tridimensionale fiind obtinute in 1962. Diferenta intre o fotografie si o holograma este ca in cea din urma, informatia despre fiecare punct din obiect este distribuita pe intreaga suprafata a hologramei. Spre exemplu, daca holograma unei persoane este taiata in jumatate si apoi iluminata de o raza laser, fiecare jumatate va contine imaginea intreaga a persoane. Si chiar daca si cele doua jumatati sunt din nou divizate, fiecare bucata de film va contine o mai mica, dar intacta versiune a imaginii originale. Spre deosebire de fotografiile normale, fiecare parte a unei holograme contine toate informatiile posedate de intreg. Mai mult, holograma permite observarea obiectului de la diferite distante si din toate directiile aflate in interiorul unui anumit unghi solid impus de pozitia relativa a obiectului si a hologramei. Teoria universului holografic afirma ca anumite campuri de energie sunt decodate de catre creierul nostru într-o imagine 3D, pentru a da iluzia unei lumi fizice. Perceptiile pe care le observam pot foarte bine provenii dintr-o sursa artificiala. Sa presupunem ca am putea lua creierul din corpul nostru si pastrandu-l în viata il introducem într-un bol de sticla. Luam un calculator în care pot fi înregistrate toate tipurile de informatii, date precum imagini, sunet si miros, apoi conectam acest computer la centri senzoriali ai creierului aflat in bol si astfel pacalim creierul ca „traieste” – cel putin teoretic. Oamenii de stiinta care au studiat acest fenomen, nu se afla la marginea comunitatii stiintifice, ci sunt persoane ce studiaza fenomenul cu foarte multa seriozitate. Iata cateva exemple:

– Conceptul a fost propus pentru prima oara de catre Gerard ‘t Hooft si a devenit pentru prima oara o interpretare corecta a teoriei corzilor prin munca lui Leonard Susskind, care a combinat ideile sale cu cele anterioare ale lui Gerard ‘t Hooft și ale lui Thorn Charles.
– fizicianul David Bohm era convins ca realitatea, asa cum o vedem, de fapt nu exista; in ciuda aparentei sale soliditati, Universul nu este de fapt decat o fantasma, o holograma gigantica si splendid detaliata , cosmosul fiind continut in fiecare particica a sa si fiecare parte este de fapt o condensare a întregului Univers.
– Leonard Susskind de la Institutul pentru Fizica Teoretica din Stanford a tinut mai multe prelegeri intitulate Lumea ca o holograma;
– Alain Aspect a realizat unul dintre cele mai serioase experimente in domeniu ; echipa sa a descoperit ca, in anumite circumstante, particule elementare, precum electronii, pot comunica instantaneu intre ele la o distanta oricat de mare; nu conteaza daca sunt 10 metri sau 10 miliarde de kilometri; experimentul pare sa contrazica teoria relativitatii, care interzice vitezele mai mari decat viteza luminii;
– Craig Hogan este un profesor de astronomie si fizica la Universitatea din Chicago si director al Centrului de Astrofizica Particulelor de la Fermilab; el este cunoscut pentru teoria sa a „zgomotului holografic”. Potrivit lui Hogan ar exista o limita fundamentala a continuumului spatiu-timp în care spatiul si timpul incep sa se dizolve in „granule”, tot asa cum o imagine dintr-un ziar se fragmenteaza în puncte atunci cand este marita.
– Fizicianul american Brian Greene spune ca: „Tot ceea ce vedem si experimentam, ceea ce noi spunem ca reprezinta familiara noastră realitate tridimensionala, poate fi doar o proiecție de informații stocate pe o suprafață bidimensională minusculă aflată la mare distanta, similar modului în care informația unei holograme este stocată pe o bucată subțire de plastic. […] Tind să cred ca da, această lume tridimensională este un fel de iluzie si că adevarata realitate ultimă este realitatea bidimensională de la suprafața Universului.”
– Continuand studiile lui Einstein, francezul Jean Charon a elaborat o teorie a relativitatii complexe, unde universul are o natura alcatuita dintr-o parte reala si o parte imaginara care se intrepatrund si se completează reciproc. Astfel, in interiorul electronilor, spatiul si timpul sunt diferite de felul in care le cunoastem. Asta inseamna ca fiecare electron al corpului nostru contine, in imagine holografica, datele noastre complete – cel putin teoretic.

Teoriile de mai sus dezvaluie existenta unui camp energetic cosmic universal, in care toate elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic. Tot mai multe teorii stiintifice conduc spre ideea ca ceea ce am mostenit de la vechile civilizatii despre „Marele Tot”, despre „Marea Constiinta Universala” sau „Marele Spirit” s-ar putea sa fie adevarate. Aceste idei fac stiinta sa se apropie de conceptiile filosofice legate de existenta, indeosebi, ale Orientului, cat si de cele religioase ale Occidentului. Astfel, se poate spune ca, prin fizica cuantica, stiinta isi uneste principiile cu cele ale spiritualitatii. Campul unificat ar putea explica experienta iluminarii sau posibilitatea constiintei de a accesa gene din ADN care sa nu provoace suferinta, imbatranire, boli, moarte. Se va putea explica posibilitatea mintii de a schimba realitatea, puterea mintii asupra materiei putand influenta viitorul omenirii.

Daca teoriile lor sunt adevarate, noi toti facem parte din holograma universala, o parte indispensabila din puzzle-ul cosmic. Intregul cosmos se afla în interiorul nostru, nu numai pentru ca suntem parte din holograma universala, ci si pentru ca suntem holografici, prinnatura noastra. Explorand aceste idei se nasc mai multe intrebari: daca banuim ca suntem fiinte programate si traim in interiorul unei simulari avem vreo posibilitate sa aflam daca este adevarat sau nu ?exista posibilitaea sa schimbam rezultatul jocului virtual ? cine acreat aceasta realitate virtuala si mai ales, cu ce scop? Sa fie oare posibil ca stiinta si spiritualitatea sa ofere un model de Univers inteligent constient de sine in momentul Big-Bang-ului ?

Teoria Universului holografic nu a convins toti oamenii de stiinta, dar a deschis o poarta catre o modalitate alternativa de a intelege realitatea, o modalitate pe care de acum inainte nu o mai putem ignora.

Alte postari la tema:

Între oglinzile realitatii

Solutii… pentru adormiti

Iluzia libertatii

Cand ne-am pierdut puterea ?

Despre Cristian Terran
Nu crede nimic! Caută singur adevărul!

9 Responses to Universul Holografic

  1. mihaela says:

    interesan, dar sper sa nu fie adevarat …..

    • dandexddx says:

      Chiar asa. De ce speri sa nu fie adevarat? Eu sunt in cursul citirii cartii lui Michael Talbot – Universul Holografic si o citesc deoarece cred in aceasta teorie de vreo 2 ani incoace deoarece am experimentat si am analizat fenomene personale, asa zise coincidente, vise, legaturi etc. care m-au facut sa cred. Gandeste-te ca te poti folosi de aceste lucruri daca le intelegi. 😉

  2. amiralul says:

    foarte bun articolul, nota 10… nu cunosc blogul insa ma uit acuma sa vad daca ai ceva si despre biocentrism.

  3. nicu citea says:

    Ati luat-o razna de tot.voi chiar credeti aberatiile astea?ce popor naiv si usor de manipulat.fraierilor.

  4. Pingback: Universul Holografic | Lupul Dacic

  5. Pingback: Conexiuni extraterestre partea a III-a | Lupul Dacic

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.