Cândva…

Cândva, cu milenii parcă în urmă, credeam că suntem un popor deosebit. Nu mi-am schimbat părerea, dar acum cred că suntem deosebiți dintr-o perspectivă deloc măgulitoare.

Un popor care nu-și recunoaște valorile umane și materiale, decât după moarte sau după extincție. Nu dau exemple, n-am început să scriu ca să deprim, dar nici să creez iluzii, așa cum se încearcă de… oare cât timp?

Un popor cârcotaș care caută defectul sau problema și, când le găsește, exultă. Soluțiile sunt sub demnitatea lui. Sau, dacă o face, soluția este să-și omoare eroii. Cu ce drept au încercat să retragă motivele de nemulțumire? Cum se mai bârfește, dacă totul are rezolvare și orice defect se poate corecta?

Să nu ne amăgim cu istoria. Din datele pe care ne-au lăsat să le cunoaștem reiese că un cârcotaș l-a trădat pe Decebal. Și tot așa de-a lungul istoriei. Azi e mai simplu: migrează spre alte partide.

De ce nu face statul nimic, ci doar ne impozitează? Dar când se îndură să facă, de ce a făcut? Doamne ferește, nu cumva să se rezolve nemulțumirile, că așa nu mai avem motiv să ne plângem de cât de rău o ducem!

Dacă muncești, de ce muncești așa și nu altfel? Dacă nu muncești, ești un leneș, uite restul cum (se prefac că) muncesc.

Un popor care respectă „băieții deștepți”, mai clar spus hoții și mincinoșii; un popor care votează pușcăriași și pușcăriabili. Idealul liderului pentru el.

Să-mi spui că nu sunt toți așa. Te cred. Totuși dă-mi un număr, câți nu sunt așa? O persoană, o sută de români, un milion? Nici o problemă: pleacă și se dezic în curând de nația asta, sau devin „adevărați români”.

Dormiți bine, odihniți-vă mințile. Dacă auziți imnul, să știți că nu e pentru voi, e cântat pentru vecini.

Monopolul informatiei underground?

Fiecare dintre noi are momentele sale de meditație, voluntară sau nu. Unii numesc reverie aceste stări. Ei bine, într-unul dintre aceste momente analizam existența unor saituri apărute nu de foarte mult timp, de genul aktual, activnews, fluierul, info nu-știu-cum, etc. Faptul că au titluri senzaționaliste și știri de impact emoțional extrem nu mă miră, până la urma asta e presa ultimului deceniu. Mă mira că sunt cotidiene online, nu un amarât de blog deconspiraționist care nu scrie mai mult de o aberație/zi. Ăștia sunt oră de oră prezenți, trăiesc lipiți de tastatură. În concluzie, trăiesc plătiți de ceea ce scriu.

Nu vreau să încep o luptă de pe un blog sărac, făcut din pasiune sau uneori din scârbă, cu acești noi giganți finanțați de Cineva. Totuși, cinstea pe care o mai am îmi cere să trag o rachetă de semnalizare. De aproximativ un an de când i-am observat, au avut la evenimente majore naționale și internționale știri care nu aveau alt scop decât de a agita cititorul, de a-i imprima o stare de surescitare numai bună de imprimat concepte false. Cine e curios, să caute, că e plin internetul de preluări, inclusiv presa zisă serioasă.

Și acum cârcotașii o să sară la carotida mea. Cum îmi permit să afirm așa ceva, când și eu scriu aberații (pentru marea majoritate a populației)? E simplu: eu afirm că sunt păreri personale, convingeri temporare și/sau variante deductibile, la fel de posibile ca cele oficiale. Eu nu afirm ADEVĂRUL, eu expun IPOTEZE și PĂRERI proprii. Cine vrea, privește din toate unghiurile prismei, cine nu, privește doar latura oferită de canalele oficiale. Și nu mă supăr, nu devin agresiv cu opoziția.

Pot înțelege că deruta la care suntem supuși aduce cu sine nevoia de stabilitate, iar cea mai simplă și mai uzitată de-a lungul timpului a fost naționalismul extrem, dar la fel de ușor a fost deturnarea unor scopuri frumoase în genocid și xenofobie. E frumos să vorbim de tradiții și cultură populară, e frumos să vedem cât ne asemănăm sau ne deosebim față de alte etnii sau popoare, dar să nu ajungem să urâm popoare sau etnii doar pentru că așa ne inspiră anumite publicații. Istoria ne învață, istoria nu e pentru a reînvia uri sau războaie, e pentru a evita repetarea acelorași greșeli. Până și terorismul arab e ceva ce a mai fost, de pe vremea cruciadelor. Și asta e dovadă că nu am învățat nimic de 1000 de ani.

Închei urându-vă: Forța fie cu voi! Forța de a discerne manipularea emoțională de învățăturile istoriei.

Este personalitatea codificată genetic?

Probabil una din cele mai importate cercetări genetice din ultimele sute de ani este cea care demonstrează că ne asemănăm părinților noștri mai mult decât am vrea să credem sau să admitem. Domeniul emergent al epigeneticii comportamentale (bazat în mare parte pe cercetarea realizată de biologul molecular Moshe Szyf și neurobiologul Michael Meaney referitor la factorii de mediu și psihologici ce afectează formarea și expresia ADN-ului) a scos la lumină câteva aspecte fascinante legat de baza genetică a personalității noastre. Se pare că personalitatea este în mare parte moștenită genetic de la părinți. Însă există și o veste bună: dacă nu îți place ce personalitate ai moștenit, poți să o schimbi cu una care ți se potrivește.

Revoluția epigenetică: este personalitatea genetică?

Dar pentru a putea face acest lucru, trebuie să înțelegi pe deplin ce înseamnă epigenetica. De la descoperirea ADN-ului de către biochimistul elvețian Friedrich Miescher în 1869, comunitatea științifică a crezut că ADN-ul este static, adică amprenta genetică de la naștere rămânea, în esență, aceeași pe durata întregii vieți, motiv pentru care s-a ajuns la ideea populară că este „planul (schița)” unei persoane. În afară de cazul în care erai otrăvit cu chimicale sau radiații, se credea că ADN-ul nu se schimbă.

Cu toate acestea, odată cu continuarea cercetărilor genomului uman, noile descoperiri au dat peste cap ceea ce comunitatea științifică credea că știe despre cum creștem și evoluăm, din celule mici în primele stadii ale dezvoltării fetale.

Cercetările dr. Aharon Razin au demonstrat cum factori externi pot influența expresia ADN-ului mult după ce ne-am născut și chiar pe durata întregii vieți. Acesta a descoperit că corpul atașează grupări de metil sau acetil ADN-ului nostru, ce schimbă structura sa fizică și funcția acestuia în corp, ca răspuns la un număr de factori biochimici. Grupurile de metil condensează spirala de ADN, iar grupurile de acetil o relaxează; combinația descoperită de cercetători produce efecte foarte reale și permanente până când alți factori biochimici influențează ADN-ul și mai mult, ceea ce se poate întâmpla oricând.

Mulți ani s-a crezut că acești factori biochimici sunt în mare parte fizici și, în general, în afara controlului nostru. Cu toate acestea, după o întâlnire întâmplătoare într-un bar din Spania la începutul anilor ’90, urmată de ani de colaborare în cercetarea epigenetică, Szyf și Meaney au descoperit în modul clasic științific – studiind șobolani – că ADN-ul este mult mai maleabil decât se preconiza la început. Atât de maleabil încât comportamentul și, mai specific, personalitatea în sine poate să-l schimbe, fapt ce a ridicat întrebarea „originea personalității este genetică?”

Cei doi au conceput un experiment simplu, dar sofisticat, cu două grupuri de șobolani – un grup crescut de mame atente, iubitoare, și un grup crescut de mame stresate, neatente, neglijente. Cercetătorii au descoperit că în grupul cu pui de șobolani crescuți de mame neglijente ADN-ul din regiunea creierului denumită hipocamp (care reglementează răspunsul la stres) are niveluri ridicate de metil. Metilarea strânge ADN-ul, devenind greu de citit și de replicat în celulă. Cu alte cuvinte, șobolanii crescuți de mame neatente se aflau practic la capătul răbdării. Din cauza strângerii ADN-ului, aceștia nu au putut să formeze atât de mulți receptori glucocorticoizi în hipocamp, ce reduc stresul. În grupul puilor de șobolani crescuți de mame iubitoare nu s-a produs metilarea ADN-ului în hipocamp, motiv pentru care receptorii glucocorticoizi s-au format cum trebuie. Așa cum era de așteptat, acești șobolani erau mult mai calmi, mai sociabili și mai iubitori.

Alte cercetări realizate pe șobolani de către neurologul Eric Nestler de la Școala de Medicină Icahn din New York au demonstrat că și experiențele avute mult după naștere, spre maturitate, pot să afecteze genele șobolanilor și ale puilor lor.

În unul din studii, acesta a pus șoareci masculi cu șoareci mai mari și agresivi timp de 10 zile. La finalul experimentului, șoarecii care au fost agresați au fost retrași din punct de vedere social. Pentru a testa dacă acest efect se poate transmite la următoarea generație, Nestler a luat un alt grup de șoareci agresați și i-a împerecheat cu femele, dar nu i-a lăsat să vină vreodată în contact cu puii. Cu toate că nu au avut niciun contact cu tații lor depresivi, puii au crescut cu o hipersensibilitate la stres. „Nu a fost un efect subtil; puii erau cu mult mai susceptibili să dezvolte semne de depresie”, spune acesta.

Aceste descoperiri subliniază clar că, în mare parte, personalitatea este moștenită genetic; poate fi observată la nivel genetic, iar acest lucru se poate întâmpla la generații consecutive.

După cum se spune, așchia nu sare departe de trunchi.

Genetica personalității: Conexiunea minte-trup

Unii ar spune că e prea îndrăzneț să pui pe seama oamenilor acest tip de moștenire genetică a personalității, însă cercetările și studiile realizate de către biologul Bruce Lipton, printre alții, au demonstrat clar că acest efect nu este unic șobolanilor și, de fapt, este prezent și la oameni într-o manieră mai sofisticată datorită complexității și puterii creierului cu care omul este înzestrat. Lipton a demonstrat că, în cazul oamenilor, factorii epigenetici sunt în mare parte determinați și influențați de ceea ce credem despre noi înșine și despre lumea ce ne înconjoară. Cercetările psiho-neurologice privind dezvoltarea creierului în timpul copilăriei arată că până la vârsta de 6 ani aproape toate credințele pe care le avem de-a lungul vieții de adult au fost formate, marea majoritate dintre acestea fiind învățate de la părinții noștri.

Cu toate acestea, cercetările lui Nestler privind trăsăturile de personalitate moștenite genetic nu s-au oprit aici. Acesta a descoperit, într-un alt studiu, că puii șoarecilor masculi care au fost agresați nu au dat întotdeauna dovadă de anomalii comportamentale, demonstrând că nu suntem mereu limitați la cărțile de joc ce ni se împart. Dacă întrebăm orice psiholog despre credințe, acesta va spune repede că se pot schimba, deși, în funcție de persoană, acest lucru e de multe ori mai ușor de zis decât de făcut.

Și când pare că oamenii de știință au descoperit totul, alte studii legat de mutația epigenetică dezvăluie perspective perturbatoare din natura complexă a interacțiunilor minte-trup, cum ar fi studiul recent publicat în prestigioasa revistă PLOS One, care sugerează că beneficiile asociate cu practica regulată de yoga, meditația și alte tehnici de relaxare influențează ADN-ul nostru foarte ușor.

Cercetătorii de la Institutul Benson-Henry pentru Medicina Minte/Trup din Spitalul General Massachusetts și din Centrul Medical Beth Israel Deaconess au antrenat 26 de participanți adulți (fără experiență anterioară) în diferite tehnici de relaxare precum meditația, mantra (repetarea sunetelor „sacre”) și mindfulness. Participanților li s-au făcut teste de sânge înainte și după 20 de minute de la practica auto dirijată. Analizând peste 22.000 de secvențe de gene diferite, cercetătorii au identificat și măsurat orice schimbare care a avut loc atât pe durata, cât și după practicarea variilor tehnici de relaxare.

Rezultatele nu au fost atât de surprinzătoare pentru cei care au practicat mindfulness sau meditație. Toți cei 26 de participanți au avut schimbări măsurabile în genele pe care cercetătorii le-au identificat ca fiind responsabile sau relaționate cu relaxarea, îmbătrânirea, metabolismul și chiar reacția insulinei. Aceste schimbări au indicat o reacție redusă la stres și au inițiat activitate în telomerul genelor de întreținere, ceea ce înseamnă că practica meditației, mantrei și mindfulness au inițiat schimbări în corp ce au dus la repararea ADN-ului.

În concluzie, chiar dacă ne moștenim personalitatea, putem totuși să ne-o schimbăm. Chiar dacă încă nu este clar până la ce nivel putem să ne controlăm ADN-ul prin factori biochimici și comportamentali, este foarte clar că până și ceva simplu precum un gând sau o credință are efecte ce ne influențează personalitatea și codul genetic.

Traducere de R.S. toate drepturile rezervate.

Sursa: http://www.consciouslifestylemag.com/is-personality-genetic-new-research/

Folosirea corectă a cuvântului

De-a lungul timpului au apărut multe, prea multe cărți și persoane care doreau sau doresc să ne învețe diferite moduri de a manipula, atât terțe persoane, cât și propriul subconștient, cu ajutorul cuvintelor, iar mai nou prin metalimbaj. Multe sunt prea complicate sau prea scumpe, altele sunt fără esență, nespunând nimic. Toate acestea se pot rezuma însă în câteva reguli simple legat de modul de vorbire. În ce scop? În scopul îmbunătățirii vieții fiecăruia dintre noi și pentru cei dornici un prim pas pentru atingerea succesului.

La o căutare rapidă găsim pe motorul de căutare următoarea informație: „DOOM-ul actual cuprinde 62.000 de cuvinte” (http://www.librarie.net/p/39891/DOOM-Dictionarul-Ortografic-Ortoepic-Morfologic-Limbii-Romane-editia-revizuita-adaugita). Comparativ cu alte limbi de circulație mondială pare săracă, dar suficient de bogată ca să facem greșeli, cele mai multe moștenite pe cale socială.

Să vedem cum poate fi definit cuvântul. Cuvântul este compus din doi factori principali: sunetul/vibrația care este scos pe gură, dar partea importantă e creatorul, sentimentul, ceea ce este în interiorul tău. De altfel, când vorbim de sentimente, avem obiceiul să arătăm spre plexul nostru solar, în același loc în care se află inima și plămânii. Putem spune că expirăm sentimente și vibrații, care creează acest univers și toată realitatea înconjurătoare. Așadar, centrați-vă pe/în ceea ce doriți, niciodată în/asupra a ceea ce nu doriți, expirați această creație matriceală în direcția a ceea ce doriți.

Cei mai mulți doresc să evite sărăcia sau bolile. Dar o fac corect? Este modul lor de vorbire de ajutor? Sunt două căi majore prin care realitatea fiecăruia este afectată, dacă nu chiar direct creată: 1) prin vorbire/cuvinte rostite des, subconștientul începe să preia cu nume de adevăr „mantrele” zilnice; 2) efectele produse în ceea ce numim Univers, dar care se definește pentru noi ca mediul prin care forțe inconștiente lucrează, determinându-ne prezentul și viitorul.

Cum ne exprimăm în mod obișnuit, fără să realizăm? Eu nu vreau să fiu sărac, eu nu vreau violență, noi nu vrem război, eu nu vreau să fiu bolnav, eu nu vreau să fiu gras. Universul nu înțelege unele cuvinte sau, altfel spus, creația se face doar afirmând (să nu fie întuneric versus să fie lumină). La fel ca pentru subconștient, negația e imposibil de implementat în acțiunile universale, „nu vreau” e abstract, nu conține materie. Ce a înțeles Universul este: eu vreau sărăcie, vreau violență, noi vrem război, vreau să fiu bolnav, vreau să fiu gras. Deci centrați-vă pe ceea ce vreți, pentru că altfel riscul de a atrage ceea ce nu doriți e mare. Ai grijă ce-ți dorești, pentru că se poate îndeplini.

Rătăcitul în deșert, însetat, care spune „mi-e sete”, o să moară; dar acel rătăcit care spune „am nevoie să beau”, va trăi.

A mai rămas să discutăm despre timp sau cum să folosim noțiunea timpului pentru îndeplinirea cuvintelor rostite. Universul înțelege timpul. Dacă tu spui „eu o să fiu bogat”, ai folosit un viitor incert. Eu o să fiu bogat într-un viitor care niciodată nu sosește, deoarece Universul înțelege că ai lansat o energie în vid care niciodată nu va genera roade /materie, că ai lansat aceasta energie înspre viitor. Universul știe că există doar prezentul, acel acum, iar dacă lansezi ceva spre viitor, niciodată nu o să te ajungă. Dacă spui „voi fi bogat”, nu funcționează, dar dacă spui „sunt bogat”, funcționează.

La început poate părea dificil modul de vorbire preponderent la prezent, utilizarea afirmațiilor și centrarea gândurilor către ceea ce dorim să avem, nu pe ceea ce ne lipsește sau ne înspăimântă (boli vs sănătate, etc), dar cu o autodisciplinare adecvată putem trece peste obișnuințele negației. E cu atât mai greu cu cât suntem bombardați zilnic cu lipsurile (lipsa timpului, lipsa locurilor de parcare, lipsa aurului, lipsa păcii, prezența războiului, prezența bolii/lipsa vindecării).

În încheiere, amintesc de una din campaniile din ultimii ani: Campania contra cancerului la sân.
Vreau campanie pentru sănătatea sânului.

Sursă: https://www.youtube.com/watch?v=dUrNenz0px0

Masonerie. Iluminism. Imigrație.

FRANCMASONERÍE s. f. Asociație de elite, non-profit, liber consimțită, universală, secretă, care aderă la o anumită explicație metafizică a lumii, de obicei cu caracter ezoteric și care are o orientare filantropică și activează pentru ameliorarea calității vieții atât pe plan material, cât și moral, ca și pentru progresul individual și social; masonerie. – Din fr. franc-maçonnerie.
Sursa: DEX ’09 (2009) |

https://dexonline.ro/definitie/francmasonerie

Francmasoneria (Masoneria), ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărei membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Vechiul Testament, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, de credința într-o ființă supremă, Marele Arhitect al Universului. Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub forma obedientelor automome, ele însele compuse din loji albastre, zise și ateliere, având câte 7-50 de frați masoni.

Definiție

Potrivit dicționarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica”, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, raspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului Britanic. Însă francmasoneria a funcționat în secret doar atunci și acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociație secretă (ci una discretă), deși prezintă asemănări cu Școlile de Mistere din Antichitate.

Însă, potrivit definiției date de masonii înșiși, masoneria este: „o asociație de oameni liberi și de bune moravuri care conlucrează pentru binele și progresul societății prin perfecționarea morală și intelectuală a membrilor săi.”

http://www.mlnar.ro/francmasoneria/despre-masonerie

De câțiva ani se observă o slăbire a influenței masonice pe toate planurile. Acest lucru poate să fie bucuria unora, acei oameni convinși că masonii sunt Diavolul materializat. Privind însă atent evoluția Planetară, vedem că s-a înrăutățit situația mondială, tensiuni artificiale sau reale, războaie, imigrație, corupție și evident război.

Masoneria, atât de blamată și de interzisă periodic, are cel puțin în doctrina sa valori înalte, umaniste. Că au ”lucrat” în direcția doctrinelor proprii, ca au mințit, că au profitat de Frăție pentru propriile interese… cert este că ne-au ajutat să scăpam de Evul Întunecat, au menținut un echilibru mondial fragil și din nou și-au urmarit și interesele proprii – nu putem nega.

Să presupunem că Masoneria a ajuns o clică de retardați metrosexuali sau o grupare de chelioși îmbuibați, care nu fac altceva decât să existe și să mai scoată câte un profit. Cine a preluat influențele politice și marile finanțe? De 20 de ani se simte o viermuială, o lipsă a constantei de după cel de-al doilea Război Mondial, mișcări care se puteau presupune ca fiind ale masonilor, dar care azi par doar ca mișcări de răstunare a puterii. Acum problema se pune astfel: Păpușarii dețin controlul și aprobă sau Păpușarii, a căror putere reală rezidă din anonimat, au fost identificați și omorâți? De aici trageți singuri concluzii.

Cine sunt Cei Noi? Au existat în paralel cu masonii și păpușarii? Care sunt Planurile lor?

Revenirea în forță a influenței religiilor în viața politică nu poate bucura decât ignoranții. Cine crede că doar islamul are latura sa distructivă uită de cruciade, uită de epurările hinduse sau de războaiele din toată istoria cunoscută care erau purtate cu zei în fruntea armatelor. Cine uită de sclavii care munceau pe domeniile bisericești, merită să ajungă rob. Dar  nu disperați, totul face parte din transformarea dorită de noii stăpâni, oricine sunt aceștia. Eu sper ca măcar stăpânii să fie umani/umanoizi cu origini pământene și nu din alte colțuri galactice, deși nu pot exclude posibilitatea.

Ce doresc eu acum este ca toată această harababură generată artificial să producă cât mai puține victime. Pentru că declararea în afara legii a religiei la modul general o sa vină oricum și probabil că se vor impune norme comune pentru cele două, dacă nu trei religii importante, norme fără de care nu vor mai avea dreptul să existe. Pentru atei și agnostici s-a pregătit oricum o întreagă doctrină despre universul cuantic, iar pentru misticii fără religie un bombardament de site-uri cu articole numai bune de scurtcircuitat și ultimii neuroni nevirusați. Alegeți drumul în haos, dacă poți! Dacă renunți să aștepti LIDERUL și începi să decizi tu singur fără frica de a lua decizii, un sport practicat de români cu succes, vei reuși să Trăiești. Acum doar exiști.

partea a doua – Imigrație. Manipulare. Schimbare.

partea a treia – Schimbare. Viziune. Dorință.

Uniunea Europeana cu Rusia ca lider

În lumea conspirațiilor subiectele abordate nu sunt privite în culorile negru sau alb, există întotdeuna posibile abordări ale griului. Ipotezele pleacă de la zvonuri, știri privite din alte unghiuri decât cele ’’oficiale’’, de la circumstanțe neadecvate evenimentelor, cu alte cuvinte din firimituri lăsate în urmă de manipulatori.

Să luăm ca exemplu întrebarea: cine conduce lumea? Deja e tipic să se raspundă că evreii conduc sau cele două organizații surori, Masoneria și Illuminati. În media și chiar în comunitatea conspiraționiștilor se spune că americanii conduc lumea, că sforile trase de Păpușari pornesc din SUA. Dar toate acestea sunt prea evidente, prea acceptate de canalele de informații oficiale care parcă asta doresc, să credem în veridicitatea lor. Oricând vorbim de conspirații la televizor, parcă deja ceva nu mai e cum trebuie să fie. Sau așa trebuie să fie, noi să privim cu convingere în direcția greșită.

Înainte de a propune o ipoteză legată de Păpușari avem nevoie de câteva clarificări. Cum definim adevărații conducători ai lumii? În mod vizibil sunt oamenii politici, cei aflați efemer sau dictatorial la putere în statele lumii. Tot în mod oficial, în spatele politicienilor există forțe economice cu interese comerciale, dar care prin lobby și donații fac posibil accesul înspre structurile politice unor oameni care evident le vor apăra interesele economice.

Neoficial se presupune că oamenii care s-au implicat cu banii în campanii si alte activități aferente politicului, dețin in facto puterea. Dar ăștia sunt bogații momentului, concerne create de un secol cel mult, ori noi când vorbim de un grup ocult care deține puterea de secole sau chiar milenii nu putem arăta spre aceștia.

Imaginați-vă că mâine sistemul monetar internațional dispare. Concernele și marile grupuri bancare dispar instantaneu, valoarea lor este exact aceeași cu valoarea hârtiei sau a digitului electronic. Cine e mai presus de bani?

Probabil că cel mai puternic s-a simțit influența forțelor oculte pe parcursul secolului XX. Crearea Federal Reserve Bank la finele lui 1913, crearea statului bolșevic, revoluția chineză, războaiele mondiale, războiul rece, crearea Uniunii Europene. Acestea sunt marile evenimente, punctele majore, dar pe lângă există o întreagă mișcare browniană care leagă evenimentele între ele și de potențialii păpușari. Schema aplicată a fost destul de simplă, dar evident că a necesitat un plan și o organizare care poate merge cu secole în urmă. Nu o să definesc păpușarii decât păpușari sau ei. Pentru că așa sunt, le simțim influența, simțim efectele planurilor puse în aplicare, dar ei nu sunt vizibili. Poate că la final o să urce pe scenă să facă o plecăciune publicului aplaudaci.

Schema aplicată în secolul XX

După reușita întemeierii Statelor Federale Americane, ei aveau nevoie de polarități diferite, de centre de putere opuse și totuși convergente. Așa că au finanțat revoluția rusă si mai apoi revoluția chineză. Deși la prima vedere pare fără sens, să ne gândim la cele două războaie. Dușmani, aliați, apoi dușmani, din nou aliați și apoi dușmani.

În paralel apare fascismul, un derivat al comunismului prin varianta social muncitorească. Toate create ca experiment, pentru a vedea până unde se poate întinde dimensiunea socială totalitară, până unde face poc. Și să nu uităm îmbogățiții de pe urma războiului. Îmbogățiții de pe urma confiscărilor. Funcționarii ONU și Interpol cu origini naziste. Toate adunate ne demonstreză că nu a existat un conflict ideologic sau ideatic, ne arată ca păpușarii au ținut toate sforile și le-au manevrat cum au dorit.

De granițe nu mai vorbim. Au fost trasate în așa fel ca să nu lase o națiune mică sau mijlocie liniștită. Peste tot există revendicări teritoriale, cel mai proaspăt conflict e regiunea Ucraina, care e urmare directă a împărțirilor ruso-americane, apoi ale dominației sovietelor asupra Balcanilor și a Uralilor.

Presupuneri fără dovezi

Să presupunem ca păpușarii au nevoie de sediu/sedii care prezintă siguranță și stabilitate în timp. Au nevoie de o țară sau mai multe unde există potențial de foc, adică armată și tehnologie de vârf plus bomba atomică.

După ce un secol întreg s-a vehiculat conspirația evreilor americani, e greu să venim cu altă variantă sau cu noi dovezi. Dar să presupunem că una din tările unde s-au simțit bine este vechiul URSS și actuala Rusia. O țară în care controlul era și este deținut de un număr redus de oameni, deci ieftin și eficient de manipulat sau chiar ușor de propulsat proprii oameni. Rusia și Anglia erau singurele țări cu care Hitler accepta și chiar a făcut cu rușii tratat de neagresiune. Dacă rușii nu provocau războiul, nu era nici un pericol din partea naziștilor. Dar asta devine un element care evidențiază sforile altfel invizibile. Prin agresiunea suferită, Rusia primește dreptul tacit de la restul puterilor de a administra (a se citi ocupa) jumătate din Europa. Ciudățenia apare în momentul așa-numitului Război rece. De ce din aliați au devenit dușmani? Pe de alta parte presupușii trădători americani care au vândut secretele producerii bombei atomice declarau că au primit ordin să predea planurile.

Dar care este Planul păpușarilor? Marele fin se regăsește în dorința de control asupra pământenilor. De reținut acest amănunt. Foarte mulți conspiraționiști cred că elitele, adică păpușarii, au dorința ascunsă de a reduce populația, dar prin reducerea populației își reduc controlul. Trebuie să gândim din prisma unui egocentric și/sau narcisist cu accese psihopatologice: are nevoie de adulație, are nevoie sa simtă sub talpa lui cum zdrobește un număr însemnat de oameni, are nevoie ca o masă cât mai mare de suflete să depindă de decizia lui luată prin mișcarea degetului mic de la mâna stângă. Ei sunt zeii moderni, stau în umbră, dar au nevoie să-și demonstreze atotputernicia.

Divizarea statelor și la scurt timp integrarea lor într-o structură comunitară, acordarea independenței unor state care au fost parte integrantă a unei uniuni, forțate e drept, dar care nu mai pot funcționa individual din motive economico-industriale, dezordine, extremism și corupție în state care, tradițional, sunt suverane sau imperialiste. Totul duce spre o nouă reorganizare. Există însă câteva state, printre care se află și Rusia, care au rămas neatinse. Noi acolo plasăm centrele de comandă ale păpușarilor.

Ipoteză                                

Următorul pas e cooptarea în Comunitatea Europeană a Rusiei. Însă înainte de asta trebuie făcută puntea. Asta e legătura dintre evenimentele din Ucraina și marea brambureală. Pe lângă clasica cedare a suveranității, impunerea unor lideri marionetă, preluarea pieței, etc., apare și tensiunea internațională care ocupă televizoarele și nu se văd legi de încătușare a drepturilor civile și constituționale pe teritoriul statelor occidentale. Iar când intriga ucraineană devine plictisitoare, se sinucide un copilot cu tot cu pasageri. Că doar nu trebuie să privim spre legea călușului din Spania.

Revenind la planul integrării Rusiei în U.E., ce putem vedea: un viitor stat cu drepturi speciale, un lider în Parlamentul European. Actualul Satana, Putin, o să se retragă și poporul rus o să aleagă (așa o să presupună el, poporul) democratic. Iar dacă Putin pierde, înseamnă că nu au fost fraudate alegerile. Înseamnă doar că a câștigat omul cu sforile direct controlate de păpușari.

Un viitor în care avem Uniunea Euro-Asiatică nu sună rău, în teorie. În practică, suveranitatea statală, individualitatea națională și cel mai important economia națională o să devină istorie. Istorie predată ilicit, căci în manuale o să fie scrisă istoria oficială.

Iar dincolo de Ocean, în marea democrație americană, se va instaura încet dar sigur, monopolul chinezesc. O să apară primii primari de origine chineză, apoi un guvernator chinez. Iar când anchetatori independenți vor face public numele și numărul companiilor cu capital chinezesc va fi prea târziu.

PSIHOPATOLOGÍE s.f. Ramură a medicinei care studiază tulburările activității psihice. [Gen. -iei. / < fr. psychopathologie, cf. gr. psyche – suflet, pathos – boală, logos – știință].
Sursa: DN (1986) |

Legea Călușului – Societatea în care cererea drepturilor te costă 600 de mii de euro

Profitând de dezastrul aeronautic al companiei aeriene Germanwing, provocat de avionului Airbus A-320, care s-a prăbușit marți în Alpii Francezi, puterea spaniolă de dreapta a trecut prin camere și a aprobat o lege controversată și neacceptată de către populație și opoziție.

Cu voturile “pentru” doar din partea PP-ului (partidul aflat la guvernare – Partidul Popular -) și toată opziția contra, a fost aprobată definitiv joi, 26 martie 2015, Legea de Securitate Cetățeanească (Legea Pentru Securitatea Cetățeanului). Noile norme intră în vigoare din iulie a.c., după nu mai puțin de 16 luni de dezbateri, timp în care proiectul de lege inițial a suferit modificări la unele puncte, ca cel care se referă la „ultrajul contra Spaniei”.

În alte puncte ale legii au fost modificate sumele cu care se sancționează, de exemplu, manifestațiile fără autorizație în fața Congresului; acestea nu vor mai fi sancționate cu maxim 600.000 de euro, ci cu maxim 30.000 de euro. Noua lege spaniolă legalizează de facto violenţele poliţieneşti şi interzice cetăţenilor şi presei să atragă atenţia asupra eventualelor abuzuri. Astfel, dacă nişte poliţişti, într-o manifestaţie spaniolă, bat o manifestantă paşnică, iar cineva filmează şi difuzează asta, cel care a făcut-o riscă o amendă de 30.000 euro.

În final au rămas 44 de motive pentru care un cetățean poate fi amendat cu sume cuprinse între 100 și 600.000 de euro, atâta timp cât nu este infracțiune.

În categoria “foarte grav” intră:

(sancțiuni între 30.000-600.000 de euro)

1. Manifestări neanunțate sau interzise în dreptul infrastructurilor critice. (Parlament, Guvern, sedii oficiale… wtf?)
2. Fabricarea, depozitarea sau utilizarea armelor sau explozibililor, încălcând reglementările sau fără autorizația necesară sau trecând peste limitele autorizate.
3. Celebrarea de spectacole publice, perturbând interdicția ordonată de autoritățile competente din motive de securitate publică. (super ambiguu! Posibile abuzuri)
4. Proiectare de raze luminoase asupra piloților sau conducătorilor mijloacelor de transport care pot produce orbire temporară sau distragerea atenției în urma cărora se produc accidente.

În categoria “grav” intră:

(sancțiuni între 601-30.000 de euro)

1. Pertubarea securității cetățenești în timpul actelor publice, spectacolelor sportive sau culturale, solemnități și oficieri religioase sau alte reuniuni la care asistă un număr mare de persoane.
2. Perturbări grave ale securității cetățenești în manifestările din fața Congresului, a Senatului și a adunărilor regionale (autonome), chiar dacă nu sunt reunite încă.
3. Producerea de dezordine în stradă sau blocarea străzii cu baricade.
4. Împiedicarea oricărei autorități aflate în exercițiul legitim al funcției de a-și îndeplini rezoluțiile administrative sau judiciare. Acest punct sancționează, de exemplu, adunarea persoanelor pentru a împiedica evacuările (din locuințe).
5. Acțiunile și omisiunile care impiedică sau blochează funcționarea serviciilor de urgență.
6. Nesupunerea sau rezistența față de autorități, precum și refuzul de a se legitima la cererea autorității sau a agenților.
7. Refuzul de a dizolva reuniunile și manifestațiile în locuri de tranzit public la ordinul autorităților competente când sunt îndeplinite reglementările articolului 5 din Legea de Reglementare a Dreptului de Adunare (Reuniuni, Manifestații). Printre aceste reglementări se regăsește: “când se produc perturbări ale ordinii publice ce pun în pericol persoane sau bunuri”, ceea ce înseamnă că pot fi sancționați cei care participă la așa-numitele escraches
8. Perturbarea desfășurării unei manifestații legale.
9. Intruziunea în infrastructuri critice (care prestează servicii esențiale pentru comunitate), inclusiv survolarea lor, când s-a produs o interferență gravă în funcționarea lor. (elicopterele tv?)
10. Purtarea de arme interzise sau purtarea sau folosirea armelor neglijent și temerar sau în afara locurilor autorizate pentru folosirea lor.

                      (………………………………………………………………………………………………………………………………………….)

13. Refuzul inspecțiilor în fabrici, localuri, instituții, îmbarcațiuni și aeronave.

                       (……………………………………………………………………………………………………………………………………………)

15. Necolaborarea cu Forțele de Securitate în investigarea delictelor sau pentru prevenirea acțiunilor care pot genera riscuri pentru siguranța cetățenească.

                              (………………………………………………………………………………………………………………………………………….)

23. Utilizarea neautorizată de imagini sau date personale sau profesionale ale autorităților sau membrilor din Forțele și Corpurile de Securitate (?) care pot pune în pericol securitatea personală sau a familiei agenților, din cadrul operațiunilor protejate sau cu riscul eșecului unei operațiuni, cu respectarea dreptului fundamental al informării (legea informației).

În categoria „ușoare” intră:

(sancțiuni între 100-600 de euro)

1. Organizarea manifestațiillor publice fără comunicarea către autorități, responsabilitatea aparținând organizatorilor.

                      (……………………………………………………………………………………………………………………………………….)

3. Nerespectarea restricțiilor de circulație pietonală sau a intinerariilor cu ocazia unui act public sau când se provoaca altercații minore în normele de desfășurare.
4. Lipsa de respect și considerație față de un membru al Forțelor și Corpurilor de Securitate aflat în exercitarea funcției de protecție și securitate.
5. A face sau a iniția acte care atentează contra libertății și demnitatății sexuale, sau executarea de acte de expunere obscene.

                    (…………………………………………………………………………………………………………………………………………)

12. Refuzul de a se legitima.

(…………………………………………………………………………………………………………………………………………)

Sursa: http://www.elmundo.es/espana/2015/03/26/551451a6268e3e9d5a8b4571.html

Regimurile totalitare au interzis întotdeauna fotografierea sau filmarea forțelor de ordine, în special în acțiune, însă, în realitate, în orice circumstanță. Spania a trecut prin multe decenii de autoritarism însă, după intrarea sa în Comunitatea Europeană (devenită Uniunea Europeană în 1993) în 1986, la un deceniu după moartea lui Franco, se credea că acea perioadă autoritară e definitiv închisă, în ciuda faptului că mulți nostalgici ai lui Franco au rămas în funcții importante, iar actualul partid aflat la putere, Partidul Popular al lui Mariano Rajoy, își are rădăcinile în franchism (franquismo).

Să nu uităm că aceste tactici au fost experimentate de către comunism, regim cu care suntem familiarizați. Sistemul a fost preluat de către „democrațiile occidentale” și îmbrăcat sub altă formă. Oculta a învățat încet, încet că populația nu se revoltă, ci caută o metodă de a supraviețui. În SUA, spre exemplu, oamenii sunt învățați sub sloganul „If you see something, say something!” să raporteze autorităților orice fel de acțiune a vecinilor ce poate părea suspectă. Pare că Homeland Security a făcut practica în Rusia sau România anilor ’80. La urma urmei, e vorba de „modelul democrației americane” la care visează Europa să ajungă. Nu suntem departe.

După „atentatul” de la Charlie Hebdo țări ca Franța, Marea Britanie, Germania și Spania au luat măsuri drastice de „securitate națională”, măsuri care nu fac decât să ne îngrădească și mai mult drepturile care sunt, în cea mai mare parte, formale. Ce urmează? Până unde vor să ajungă?  Ne-au spus chiar ei. George Bush senior a cuvântat clar și răspicat cum va arata Noua Ordine Mondială. Unii l-au ascultat, alții nu. Sistemul totalitar, de care tot discutăm, e pe cale să declare război populației care își cere drepturile.

Dacă o asemenea lege a fost aprobată în Spania, țara în care societatea civilă e activă, iar manifestațiile împotriva regimului sunt destul de dese, numărul participanților atingând sute de mii de oameni, restul țărilor europene o vor adopta ca pe orice altă ordonanță scoasă din sertar.