Teoria conspiraţiei sau adevărul ascuns ?


smallWorld_conspiracies_pyramid

Este uşor să observăm că, ori de câte ori guvernele lumii sau mass-media vor să denigreze un anumit punct de vedere care este incomod pentru „putere”, ei îl denumesc: „teorie a conspiraţiei”. Mesajul subtil, care nu este rostit, vrea să spună că „oamenii normali” nu vor crede niciodată acele „prostii” şi că, în plus, ei nu vor pune niciodată la îndoială propaganda oficială care le este servită de către „sursele oficiale”.

Ce se întâmplă însă dacă acele „surse oficiale” greşesc? Ce se întâmplă dacă ele au o agendă specială, pe care doresc să o promoveze cu orice chip? A devenit deja o crimă să punem întrebări, să vrem să aflăm adevrul? A devenit o crimă să gândim pentru noi înşine, fără a ne mai lasa influențați de incredibila manipulare ce infestează mass-media internaţională?

Chiar şi aşa-zisele „sondaje” care urmăresc să elucideze acest subiect sunt alcătuite de aşa natură, încât întrebările puse îi fac pe cei intervievaţi să pară că sunt proşti dacă ei acordă credit acelor situaţii sau aspecte. De obicei, la prezentarea rezultatelor unor astfel de sondaje se afirmă că „teoriile conspiraţiei” pot fi găsite doar „în cele mai ascunse colţuri ale internetului”, de parcă cine ştie ce nenorociri ar ascunde ele sau ce rău ar întruchipa. Problema este pusă într-un mod atât de pervers, încât indignarea pe care o provoacă nu are limite. Cu o nesimţire crasă, mass-media vrea să ne inducă ideea că a „crede” că uneori oameni răi fac lucruri rele este ceva greşit sau neadevărat. Totuşi, aceasta se petrece aproape zilnic şi chiar cu o frecvenţă alarmantă. O conspiraţie nu reprezintă altceva decât „un plan secret realizat de un grup de fiinţe umane în scopul de a face ceva nelegal”. Au loc astfel de conspiraţii? Bineînţeles că da. Ele au avut loc de când e lumea, aproape în toate epocile ei. Însă în zilele noastre, mass-media vrea să ne facă să credem, cu un tupeu incredibil, că toţi politicienii şi toate marile corporaţii ce domină societatea actuală sunt nişte „mieluşei” simpatici şi nevinovaţi, cărora nici prin cap nu le trece să ne facă nouă, oamenilor de rând, vreun rău sau neajuns.

Să luăm câteva exemple de „studii” statistice ale „teoriilor conspiraţioniste”. De pildă, „teoria încălzirii globale”. Planeta noastră s-a încălzit şi s-a răcit de multe ori de-a lungul istoriei sale şi cele mai multe dintre modificările ei climatice s-au datorat de fapt Soarelui. Chiar şi dacă efectul de seră a jucat un rol semnificativ în aceste schimbări, adevărul este că emisiile de carbon constituie cel mult 5% din toate gazele din atmosferă, astfel că a sugera că „încălzirea globală” ar putea fi vreodată influenţată în mod semnificativ prin reducerea emisiilor de carbon este de-a dreptul o idee hilară.

O altă „teorie sensibilă” este cea a morţii lui Osama Bin Laden. Dintre americani, 6% încă mai cred că acesta trăieşte. Trupele Navy Seals care au acţionat atunci au aruncat mai apoi repede trupul aşa-zisului „terorist” în apele oceanului, iar poporul american încă nu a văzut vreo înregistrare sau fotografie a celui despre care se spune că a fost ucis într-o „temerară acţiune de comando”. Să-i credem pe politicienii care ne spun că el a fost ucis? Ce credit mai au aceşti oameni, care pretind că ne conduc, când ei dovedesc aproape zi de zi că mint pentru a-şi asigura „supravieţuirea” politică? În plus, există o cantitate enormă de dovezi, care atestă că Bin Laden a murit acum mulţi ani în urmă (http://www.infowars.com/osama-bin-laden-pronounced-dead%E2%80%A6-for-the-ninth-time/).

Una dintre cele mai importante „teorii conspiraționiste” este aceea a existenţei un Guvern Ocult mondial, care doreşte să preia conducerea întregii lumi, având o agendă globală sub denumirea de Noua Ordine Mondială. Indiferent că ne vom referi la această structură ca „Noua Ordine Mondială”, sau ca „Iluminaţii”, ori ca „elita globală malefică”, un lucru este clar: nu se poate în niciun caz nega faptul că în lume există o mână de fiinţe umane incredibil de bogate, care încearcă să domine planeta noastră. Dacă ne mai îndoim asupra acestui aspect, atunci poate ar fi bine să consultăm următorul articol (printre altele): http://theeconomiccollapseblog.com/archives/who-runs-the-world-solid-proof-that-a-core-group-of-wealthy-elitists-is-pulling-the-strings.

O altă „teorie” care este în mod constant ignorată de mass-media este aceea a apei fluorurate. Cu alte cuvinte, „teoria conspiraționista” în această direcţie ne spune că guvernele lumii dau dispoziţie ca în apa de băut să fie adăugate în mod deliberat fluoruri, în scopuri sinistre (nu doar de afectare a sănătăţii dentare). Se ştie că acţiunea fluorului este foarte nociva pentru om. Studiile arată de fapt că el creează chiar probleme permanente la nivelul creierului şi determină de asemenea apariţia cancerului.
În aceeaşi „sferă de activităţi”, dar la alt nivel, se încadrează şi „teoria chemtrails-urilor”. Aici, problema reală este cea a scopului pentru care ele sunt răspândite de către avioane în atmosfera terestră, deasupra oraşelor. Multe dovezi şi declaraţii demonstrează faptul că oamenii sunt în mod direct şi puternic afectaţi de această realitate sinistră.

La modă este de asemenea şi „teoria industriei farmaceutice”, despre care se spune că inventează noi boli pentru a crea noi medicamente care să le vindece. De pildă, numai în acest an (2013) se presupune că americanii vor cheltui aproximativ 280 de miliarde de dolari pe medicamente. Interesant este însă că prescripţiile de medicamente din SUA omoară mai mulţi oameni decât consumul de droguri.

Nu este deloc comod să lăsăm guvernul sau alte organisme să judece în locul nostru şi să ia hotărâri în numele nostru. Şi totuşi, din nefericire mulţi oameni încă dau dovadă de o lene crasă, refuzând să judece pentru ei înşişi şi abandonându-se prosteşte acestei „orientări” smintite orchestrată de guverne, care îi conduce la pierzanie. Prin urmare, este necesar să ne păstrăm spiritul viu. Este necesar să facem propriile noastre investigaţii şi să tragem propriile noastre concluzii. Adevărul se afla aproape, dar este necesar să-l extragem din „matricea” sufocantă în care a fost învelit.

Edituradaksha.ro

Alte postari similare:

Informatia inseamna putere !

Guvernul Mondial

Teoria conspirației, realimentată cu sânge proaspăt.

HAARP – De la teoria conspirației la realitate


hpimage

Date stiintifice oficiale

În mod oficial, HAARP sau High Frequency Active Auroral Research Program este un program de cercetare asupra frecvențelor aurorale active desfășurat pe teritoriul Statelor Unite, lângă localitatea Gakona, Alaska. Acest program reprezintă activitatea de cercetare desfășurată asupra ionosferei, pentru a putea fi stabilit comportamentul ozonului, azotului și ionilor acestora la bombardamentele radiației solare și cosmice dar și la emisiunea de radiații de înaltă frecvență (HF) sau joasă frecvență (ELF) de pe Pământ. Fiind un program științific, guvernul american alocă anual un buget recunoscut oficial de 30 milioane de dolari. HAARP este desfășurat de Institutul de Geofizică al Universității din Alaska de la Fairbanks iar titularul de proiect este Departamentul Apărării al Statelor Unite, respectiv US Navy și US Air Force. HAARP este conectat la unul din cele mai mari computere din lume de tip CRAY-YMP/TM3D/T3E al Universității Alaska de la Fairbanks, iar sistemul propriu-zis aflându-se într-o bază militară de lângă Gakona din statul Alaska, de acest proiect beneficiind US Space Force. Pentru proiectul HAARP se utilizează un echipament terestru, constituit dintr-o rețea de antene, fiecare antenă fiind alimentată din propriul său generator putând încălzi părți din ionosferă prin intermediul undelor radio. Până în prezent au fost construite 48 de antene urmând ca în final numărul acestora să se oprească la 360.

Într-o formulare simplificată, dispozitivul HAARP este un radiotelescop inversat, în sensul că antenele trimit semnale în loc să le primească. Această tehnologie foloseşte fascicule de unde radio extrem de puternice care încălzesc unele zone ale ionosferei pentru a le împinge în sus. Undele electromagnetice sunt apoi reflectate către Pământ, penetrând absolut orice, cu sau fără viaţă.

Proiectul similar european numit EISCAT, acronim al European Incoherent Scatter Scientific Association, este amplasat în Norvegia şi Suedia. Ţările participante sunt Marea Britanie, Germania, Norvegia, Suedia, Finlanda, China și Japonia. Rusia a dezvoltat propria bază de cercetare a ionosferei, denumită SURA, la Vasilsurk. Numeroşi savanţi şi experţi în armament, cât şi deputaţi ai Parlamentului European, se arată deosebit de preocupaţi de dezvoltarea acestui proiect.

Programul de cercetare HAARP a provocat polemici diverse, din punct de vedere al instituţiilor ce desfaşoară acest program şi al beneficiarilor acestora. O consecinţă a experienţelor desfăşurate ar fi în opinia specialiştilor şi faptul că energia uriaşă de radiofrecvenţă generată prin amplificarea de milioane de ori a undelor radio poate distruge orice obiect staţionar sau în mişcare în orice loc de pe Pământ, şi poate crea găuri în ionosferă, producând pătrunderea razelor cosmice nocive. S-a afirmat în multe ocazii că acest program ar putea declanşa cutremure şi ar transforma atmosfera, astfel încât „cerul să ardă”. Puterea acestui sistem depinde de gradul de penetrare, unghiul de incidenţă, polarizarea undei, precum şi de condiţiile din ionosferă.

haarp7-89bedda593bb25789738a8b0f6f39652

Originile H.A.A.R.P.

Sistemul HAARP se bazează pe cercetările fizicianului Bernard J. Eastlund, care a dezvoltat studiile lui Nikolas Tesla, autorul unei teorii conform căreia Pământul este un conductor uriaș și sigur, dând posibilitatea organizării sistemului de telecomunicaţii. Brevetul american al lui Eastlund, Metodă şi aparatură pentru alterarea unei regiuni din atmosfera, ionosfera şi magnetosfera Pământului, a fost etichetat ca secret timp de un an. Prin încălzitorul ionosferic Eastlund, radiaţia frecvenţei radio este concentrată şi focalizată într-un punct din ionosferă, trimiţându-se astfel o cantitate de energie de 1 Watt/cm3, comparativ cu alte dispozitive capabile să producă doar o milionime de Watt. „Controlul vremii este posibil, spre exemplu, prin modificarea tiparului vânturilor din atmosfera superioară. Pot avea loc modificări moleculare ale atmosferei astfel încât să se obţină efecte pozitive asupra mediului. Pe lângă schimbarea propriu-zisă a compoziţiei moleculare a unei regiuni atmosferice, poate fi mărită concentraţia unei anumite molecule sau a anumitor molecule. De exemplu, concentraţiile de ozon și azot din atmosferă pot fi mărite artificial. Încălzitorul ionosferic de mare putere ar putea controla vremea pe principiul aflat la baza uneia dintre invenţiile lui Nikolas Tesla și anume rezonanţa care influenţează sistemele planetei. Dacă sistemul HAARP ar funcţiona la capacitate deplină, s-ar putea induce schimbarea climei unei întregi emisfere.”

Matematicianul american John von Neumann, în colaborare cu Departamentul de Apărare American, şi-a început cercetarea privind modificarea condiţiilor meteorologice la sfârşitul anilor ’40, în punctul culminant al Războiului Rece şi a prevăzut “forme de luptă de război care sunt de neimaginat”. Era in 1945, pe cand cresteau tensiunile intre rusi si americani si fiecare parte incerca sa speculeze puterea de distrugere continuta de fenomenele naturii. O putere considerata de catre teoreticienii Razboiului Rece potential superioara celei a armelor atomice.

De-a lungul timpului, SUA a experimentat diverse proiecte privind proprietăţile și utilizarea undelor electromagnetice – Argus în 1958, Starfish în 1962, Solar Power Satellite în 1968 și 1978, Space Shuttle Experiments în 1985, Mighty Oaks în 1986, Desert Storm în 1991, Alliate Force în 1999 – ce aveau drept scop distrugerea comunicaţiilor inamicului folosind ionosfera și undele electromagnetice. In anii ’60, Academicianul rus Mihail Budyko a formulat ipoteza conform careia, imprastiind particule de funingine pe o banchiza, aceasta ar putea fi topita in mod ireversibil.

În 1958, consilierul şef al Casei Albe pe teme legate de modificarea vremii, căpitanul Howard T. Orville, a afirmat că Ministerul Apărării al SUA studiază „moduri de manipulare a sarcinilor electrice ale Pământului şi cerului, așadar de influenţare a vremii, prin folosirea unui fascicul electronic pentru ionizarea sau deionizarea atmosferei deasupra unei suprafeţe date“. În 1966, profesorul Gordon J. F. MacDonald, director adjunct al Institutului de Geofizică şi Fizică Planetară de la Universitatea din Los Angeles, consilier ştiinţific al Preşedintelui Johnson, a publicat lucrări cu privire la folosirea tehnologiilor de control al mediului în scopuri militare, făcând un comentariu revelator: „Cheia unui război geofizic constă în identificarea instabilităţilor mediului, astfel încât prin adăugarea unei cantităţi mici de energie să se elibereze cantităţi mult mai mari de energie.” MacDonald avea mai multe idei de folosire a mediului ca pe un sistem de armament şi a contribuit la ceea ce era un vis, pentru acea vreme.

Oamenii de știinţă lucrează de zeci de ani la metodele războiului geoclimatic, pe care îl numesc eufemistic „modificarea vremii”. Americanii recunosc că în timpul războiului din Vietnam au cheltuit sume importante pentru desfăşurarea Operaţiunii Popeye, prima aplicaţie a războiului climateric. În 1967, Pentagonul a încercat să prelungească artificial sezonul ploilor musonice şi să blocheze prin inundaţii de mare amploare principalul drum de aprovizionare al forţelor comuniste din Vietnamul de Sud. Ministerul Apărării al SUA a oferit exemple de studii de manipulare a fulgerelor şi a uraganelor prin proiectele Skyfire şi Stormfury. S-au avut în vedere tehnologii complicate care să producă efecte pe scară mare. Studierea căilor de a provoca şi detecta cutremure a reprezentat în urmă cu zeci de ani o parte din proiectul Prime Argus. Finanţarea acestui proiect a fost acordată de Defense Advanced Research Projects Agency, DARPA, acum cu acronimul ARPA. În 1994, aviaţia militară americană şi-a făcut public planul Spacecast 2020 care include controlul vremii, cu observaţia că „folosirea tehnicilor de modificare a mediului pentru a distruge sau produce pagube unui alt stat este interzisă“.

Edward Teller , considerat parintele bombei H, a fost multa vreme unul dintre putinii avocati ai geoingineriei climatice. El a sustinut in 1997 necesitatea de a proteja Terra prin intermediul unui ecran de particule de sulf. Teller a propus crearea unui ecran solar prin introducerea de particule reflectorizante in straturile superioare ale atmosferei.

haaaaarp-89bedda593bb25789738a8b0f6f39652

Armata SUA spune ca sistemul HAARP este capabil:

– sa confere armatei un instrument pentru a inlocui efectul de puls electromagnetic al dispozitivelor atmosferice termonucleare (care au fost luate in calcul de armata ca optiuni viabile, cel putin pana in anul 1986);
– sa inlocuiasca printr-o tehnologie noua si compacta uriasul sistem de comunicare submarina prin frecvente extrem de joase care opereaza in Michigan si Wisconsin;
– sa fie folosit pentru a inlocui sistemul de radare cu raza de actiune pana dincolo de orizont (sistem care fusese planuit candva pentru actuala locatie a lui HAARP) cu un sistem mai flexibil si mai precis;
– sa ofere o modalitate de distrugere a comunicatiilor pe o arie extrem de larga, mentinand in acelasi timp in functiune propriul sistem de comunicatii al armatei;
– sa ofere o tomografie de penetrare a Pamantului pe suprafete intinse, care combinata cu abilitatile de procesare a computerelor EMASS si Cray, ar face posibila verificarea multor puncte ale tratatelor de pace si nonproliferare a armamentului nuclear;
– sa fie o unealta de cercetare geofizica pentru identificarea depozitelor de petrol, gaze si minerale pe suprafete mari;
– sa fie folosit pentru a detecta avioane care zboara la inaltime mica si proiectile teleghidate, facand astfel ca orice alta tehnologie sa fie depasita.
Posibilitatile de mai sus pot parea o idee excelenta tuturor celor care cred intr-un sistem de aparare puternic si celor interesati de reducerea costurilor. Cu toate acestea, modalitatile de intrebuintare posibile, pe care dosarele referitoare la HAARP nu le explica si care nu pot fi gasite decat in dosarele aviatiei americane, a armatei si a marinei, precum si in dosarele altor agentii federale, sunt alarmante. Mai mult decat atat, efectele folosirii abuzive ale acestor nivele de intensitate in scutul nostru natural – ionosfera – pot fi catastrofale, dupa parerea unor oameni de stiinta.

haarpcloseup

De la date ştiinţifice la teoria conspiraţiei

În 1996, în timpul prezentării unui raport al Departamentului de Apărare, secretarul general al apărării, William S. Cohen, a spus că “guvernele pot modifica clima, declanşa cutremure şi produce erupţii vulcanice, de la distanţă, doar prin utilizarea undelor electromagnetice”. Nu trebuie să mai spunem faptul că acest subiect este un tabu ştiinţific. Posibilitatea manipulării mediului sau a condiţiilor meteorologice, ca parte dintr-o agendă militară, nu este considerată niciodată relevantă. Analiştii militari sunt muţi în ceea ce priveşte acest subiect. Meteorologii nu investighează problema, iar ecologiştii sunt prea captivaţi de problema încălzirii globale şi a protocolului Kyoto.

Ironic, Pentagonul, în timp ce recunoaşte capacitatea sa de a modifica vremea Pământului pentru utilizare militară, s-a alăturat consensului încălzirii globale. Într-un studiu major, Pentagonul a analizat în detaliu implicaţiile diferitelor scenarii de încălzire globală. Există mai multe explicaţii principale privind vremea şi schimbările climatice, însă niciuna dintre acestea nu explică complet evenimentele foarte neobişnuite şi complet haotice ale vremii, fără să mai menţionăm de “costurile umane” şi devastările produse, care au dus la destabilizarea unui sistem ecologic şi agricol. Aceste explicaţii nu s-au referit niciodată la problema manipulării climei pentru uz militar.

Întâmplările meteorologice neobişnuite din SUA şi din Europa Occidentală au fost intens documentate. Totuşi, ceea ce mass-media oficiala nu a subliniat este acel număr de schimbări climatice dramatice şi neobişnuite care s-au produs în ultimii ani în ţări care sunt identificate ca posibile ţinte ale puterilor occidentale.

De exemplu, tiparele meteorologice din Coreea de Nord, au fost marcate încă de la mijlocul anilor ’90 printr-o succesiune de secete, urmate de inundaţii si cutremure recente. Rezultatul a fost distrugerea unui întreg sistem agricol. În Cuba, tiparul este similar cu cel observat în Coreea de Nord. În Irak, şi Siria, o secetă devastatoare s-a produs în 1999. Teoriile neoficiale au încins Internetul, mai ales după amenințările în lanț ale regimului comunist de la Phenian, care invocau un atac nuclear preventiv împotriva SUA. Mai puțin vocal în ultima perioadă, Iranul rămâne pe agenda îngrijorărilor Washingtonului, după ce experții au dat ca sigur că nu mai e mult până când Teheranul va avea bomba nucleară. Motive suficiente pentru ca americanii să fi recurs la HAARP. Primul seism din Iran, de 6,3, a avut loc la mică distanță de centrala atomică iraniană de la Bushehr. Cutremurul de la frontiera dintre Rusia și Coreea de Nord a avut 6,2 pe Richter și s-a resimțit și la Phenian. În Afganistan, o secetă de patru ani, din perioada precedentă invaziei americane din 2001, a generat distrugerea unei economii bazate pe producătorii agricoli, care a dus la o foamete larg răspândită.
Deşi nu există nicio dovadă cum că aceste întâmplări meteorologice sunt rezultatul unui armament climatic, Laboratoarele Geofizice Phillips, care sunt partenere în proiectul HAARP, predau un curs pentru personalul militar de la Baza Aeriană Hanscom din Maryland numit “Tehnici de Modificare a Condiţiilor Meteorologice”. Cursul subliniază declanşarea furtunilor, uraganelor etc pentru uz militar.
Trebuie subliniat faptul că aceste tehnici pot provoca haos pe pieţele financiare şi de mărfuri şi pot fi folosite ca un instrument “de comerţ interior” în vederea unor câştiguri financiare. Manipularea meteorologică are abilitatea de a destabiliza instituţiile unei ţări. În acelaşi timp, tulburările în agricultură crează o dependenţă mai mare faţă de ajutorul alimentar şi de importurile de cereale din alte ţări mai “norocoase”.

Nu doar adepții teoriilor conspirației au motive să se teamă de puterea HAARP. În urmă cu câțiva ani, Parlamentul European a calificat programul american drept „o îngrijorare globală”. Oamenii de știință aduși în fața legislativului UE au explicat că această armă terifiantă are puterea de a da peste cap vremea într-o țară și de a declanșa efecte catastrofale. Rușii au și ei, de peste 20 de ani, un program similar, numit Sura. Se află în centrul Rusiei, în locuri mai ascunse, la 150 km de Nijnii Novgorod. „Sura” aparține Institutului de Cercetare în domeniul radiofizicii.

HAARP face parte din arsenalul de arme al Noii Ordini Mondiale, din cadrul Iniţiativei de Apărare Strategică. Prin comandă militară, economii naţionale întregi pot fi destabilizate prin manipulare climatică. Iar acestea pot fi făcute fără ca victimele să ştie, cu costuri minime şi fără implicarea personalului militar.Pe lângă alterarea climei şi crearea de furtuni, HAARP modifică modul în care mintea umană operează şi chiar scade rezistenţa biologică la boli.

Chiar dacă cele mai multe aspecte legate de HAARP sunt ținute secrete, din motive de „securitate națională”, se știe că în 2003 programul dispunea de 48 de antene uriașe, înalte de 20 de metri, legate toate la un emițător de 1 MW. Proiectul final prevede însă instalarea a 360 de antene – 3 megawați, fiecare. Se mai spune că uriașele antene amplasate în Alaska sunt „urechea” imensă prin care Pentagonul reușește să intercepteze comunicațiile din toată lumea. Baza militară de la Gakhona, din nordul SUA, este înconjurată de sârmă ghimpată, întreg perimetrul este păzit de pușcași marini, iar spațiul aerian de deasupra sa este închis oricăror avioane.

Instalații HAARP pe glob :

Cei mai multi dintre voi stiati despre existenta antenelor HAARP si despre folosirea acestora in modificarea vremii , eruptii vulcanice , cutremure, control mintal si altele. Dar ceea ce nu stiati este ca in lumea mai sunt alte antene la fel ca si HAARP unele chiar mai puternice de cateva sute de ori . Acestea se afla raspandite pe tot globul . De exemplu cea mai puternica se afla in Norvegia, mai precis in nordul Norvegiei. A doua antena ce este situata pe teritoriul american in Alaska numita HIPAS ,adica,, Hight Power Auroal Stimulation Observatory ,, . HIPAS este situata la 30 mile nord est de Fairbanks . Campul de antene HIPAS se intinde pe o distanta de 120 de acrii . Aceasta are o putere de 70 de Megawati spre deoasebire de HAARP care are doar 3.6 Megawati. Coordonatele pentru GOOGLE MAPS pentru a vizualiza antenele este : 64°52’21.18″N 146°50’18.78″W . Mai jos puteti vizualiza o parte din campul de antene HIPAS :

HIPAS

Al doilea camp de antene este cel din Japonia numit MU Radar . A fost folosita inca din 1984 de catre centre de cercetare interne si externe , aceasta are o putere de numai 1 Megawat. Antena e alcatuita din 475 antene Yagi asezate intr-un cer cu diametrul de 103 metrii. Coordonatele acesteai sunt 34°51’14.80″N 136° 6’19.45″E , si o puteti vedea in imagine :

mu12

Arecibo Observatory este o alta antena localizata in Puerto Rico . Se intinde pe un diametru de 302 m si o fera o putere de 2 Megawati. – 18°20’39”N, 66°45’10”W

arecibo_observatory

Cea mai puternnica antena este situata in Norvegia si este vorba despre EISCAT, European Incoherent Scatter Scientific Association care este format din 3 antene in Nordul Norvegiei si una langa Svalbard . Puterea generata de EISCAT este de 1 Gigawat pe cand HAARP are o putere de doar 3.6 iar HIPAS are 70 de Megawati . Coordonatele acesteia sunt 69°35’1.06″N 19°12’57.11″E :

eiscat

Antena din Rusia are o putere de 190 de Megawati si este numita SURA. Aceasta se aseamana cu antena americana HAARP . Coordonatele acesteia sunt 56° 7’10.32″N 46° 2’4.41″E .

antene

Va pun la dispozitie o lista cu locatiile instalatiilor ce fac parte din acest proiect:

1. HAARP/Alaska – 62°23’29.66”N, 145°06’58.47”W

2. Millstone Hill Radio Observatory – Westford, Massachusetts, USA +42° 37′ 09.25″, -71° 29′ 28.49″

3. Platteville Atmospheric Observatory Colorado, USA +40° 10′ 54″, -104° 43′ 30″

4. NERC/MST, UK – 52°25’28″N 4°0’18″W

5. Sura Facility Nizhniy Novgorod, Russia – 56°7’9.70”N, 46°2’3.66”E 56°08’N, 46°06’E

6. National MST Radar Facility NMRF

7. Andra Pradesh, India – 13°27’26.68”N, 79°10’30.74”E

8. Jicamarca Radio Observatory Lima, Peru – 11°57’6”S, 76°52’27”W

9. Jindalee Operational Radar Network JORN

10. Long Reach, Australia – 23°24’S, 143°48’E

11. Leonora, Australia – 28°19’02.5608”S, 122°50’36.4416”E

12. Laverton, West Australia – 28°19’36.29”S, 122°0’18.84”E 23°39’28.9692”S, 144°08’43.5552”E

13. Alice spring, Australia – 22°58’03.2196”S, 134°26’52.5732”E

14. Arecibo, Porto Rico – 18°20’39”N, 66°45’10”W

15. EISCAT, Norway – 69°35’10.67”N, 19°13’28.62”E

16. HiScat/Teracom, Sweden – 55°49N, 13°44E

17. China Research Institute of Radiowave Propagation – 40°24’15.91″N, 93°38’09.74″E

Haarp-Around-The-World

– În aceeasi categorie mai intra si:
1. Poker Flat Research Range Near Chatanika, Alaska 65° 7’37.10″N 147°29’37.61″W, 65° 7’48.34″N 147°28’14.05″W , +65° 7′ 55.61″, -147° 27′ 14.98″

2. Chatanika Incoherent Scatter Facility Poker Flats, Chatanika, Alaska 65° 7’2.84″N 147°27’33.62″W

3. Millstone Hill Radio Observatory Westford, Massachusetts, USA +42° 37′ 09.25″, -71° 29′ 28.49″

4. Platteville Atmospheric Observatory Platteville, Colorado, USA +40° 10′ 54″, -104° 43′ 30″

5. VOA Voice of America Delano, California, USA 35°45’12.04″N 119°16’48.75″W

6. Sura Nizhniy Novgorod, Russia +56° 7′ 9.70″, +46° 2′ 3.66″

7. ISTP Institute of Solar-Terrestrial Physics Irkutsk, Russia 51°45’35.99″N 102° 6’34.86″E

8. SAO RAS Special Astrophysical Observatory of the Russian Academy of Science Nizhnij Arkhyz, Karachai-Cherkessian Republic, Russia – 43°49’44.07″N 41°35’3.90″E

8. VNITS VEI Moskovskaja Oblast’ Istra, Russia – 55°55’26.25″N 36°49’8.46″E

9. SIBNIIE Novosibirsk, Russia 55° 0’26.41″N 83° 1’50.42″E

10. VOLNA GP-120 Near Nakhodka, Russia – 42°51’42.69″N 132°36’50.04″E

11. PRAO Pushchino Radio Astronomy Observatory Moskovskaja Oblast’ Pushchino, Russia – 54°49’29.02″N 37°37’59.06″E

12. UTR-2 URAN (VLBI) IRA Institute of Radio Astronomy NAS Ukraine Kharkov, Ukraine – 49°38’5.53″N 36°56’8.11″E (UTR-2) , 49°40’27.47″N 36°17’32.24″E (URAN-1) 49°37’51.17″N 34°49’29.80″E (URAN-2) , 51°28’20.66″N 23°49’36.92″E (URAN-3) 46°23’46.11″N 30°16’22.52″E (URAN-4)

13. EISCAT – European Incoherent Scatter Scientific Association Ramfjordmoen, Near Tromso, Norway +69° 35′ 10.94″, +19° 13′ 20.89″

14. ALWIN MST Radar Andoya, Norway +69° 17′ 54.41″, +16° 2′ 31.48″

15. ALOMAR Observatory Andoya, Norway +69° 16′ 42.38″, +16° 00′ 33.36″

16. IAP Leibniz Institute of Atmospheric Physics Kühlungsborn, Germany , 54° 7’6.03″N 11°46’11.88″E

17. TIRA FGAN-FHR Fraunhofer Wachtberg, Germany, 50°37’1.59″N 7° 7’46.87″E

18. NMRF Nerc MST Radar Facility Capel Dewi, Carmarthenshire, Wales, United Kingdom
Near Aberystwyth, Wales, UK +52° 25′ 28.26″, -4° 00′ 19.59″

19. Jicamarca Radio Observatory Lima, Peru 11° 57′ 08.25″ S 76° 52′ 30.67″ W

20. Sao Luiz Space Observatory Cruzeiro Santa Bárbara, Sao Luis-MA, Brasil -2° 35′ 40.47″, -44° 12′ 35.90″

21. JORN Jindalee Operational Radar Network Laverton, West Australia -28° 19′ 36.29″, +122° 0′ 18.84″

22. JORN 2 Jindalee Operational Radar Network Longreach, Queensland, Australia -23° 39′ 29.53″, +144° 8′ 49.58″

23. JORN 3 Northern Territory, Australia 23.521497°S 133.677521°E

24. Harold E. Holt Naval Communication Station Exmouth, Western Australia , -21° 48′ 59.00″, +114° 9′ 56.00″ , 21°54’25.95″S 114° 7’46.57″E

25. National MST Radar Facility Gadanki, near Tirupati, in southern Andra Pradesh, India +13° 27′ 26.68″, +79° 10′ 30.74″

26. CRIRP China Research Institute of Radiowave Propagation Ionospheric Laboratory, Xinjiang (Sinkiang) Region 40°24’15.91″N, 93°38’09.74″E

27. Ionosphere Observation Network Chung Li National Central University Taiwan Taoyuan County, Jhongli City, Taiwan – 24°58’3.73″N 121°11’10.59″E

28. MU Shigaraki Observatory RISH, Kyoto University. Uji City, Kyoto Prefecture, Japan – 34°51’15.66″N 136° 6’24.49″E

29. EAR Equatorial Atmosphere Radar Sumatera Barat, Indonesia National Institute of Aeronautics and Space Lembaga Penerbangan dan Antariksa Nasional (LAPAN) Jakarta, Indonesia

Harta, Tari

Declaraţii ale oamenilor de ştiinţă

Mai mulţi oameni de ştiinţă, se tem de o etapă secretă în care HAARP ar “lansa mult mai multă energie în ionosferă. Acest lucru ar putea produce o perturbare severă a atmosferei superioare ce poate produce efecte care să se răspândească rapid în jurul globului, pe o perioadă de mai mulţi ani”.
Gratan Healy, expert în energie și consilier al OSCE, a dezvăluit că este foarte posibil să reprezinte „arma finală” ce poate duce la sfârşitul civilizaţiei umane, mărturisind faptul că „războiul geoclimatic a devenit o realitate”.
Nicholas Begich (un adversar activ al programului HAARP) explică: „HAARP este, în realitate, un bombardament al ionosferei cu unde radio extrem de puternice, care afectează diverse zone ale planetei. Undele electromagnetice revin pe pământ din ionosferă şi penetrează totul pe scoarţă – viu sau mort – generând fenomene absolut devastatoare.”
– Dr. Rosalie Bertell, descrie HAARP ca pe “un încălzitor gigantic care poate cauza perturbări majore în ionosferă, creând nu doar găuri, ci incizii lungi în stratul protector care ajută planeta să nu fie bombardată de radiaţii. Prin reflectarea spre sol a unor semnale de foarte joasă frecvenţă care au însă o intensitate mare, se poate realiza modificarea proceselor de gândire şi a celor emoţionale ale oamenilor aflaţi în zona ţintă, dar şi influenţarea dramatică a mişcărilor plăcilor tectonice care ar duce la cutremure artificiale.”.Dr. Bertell scria în 2000 într-un articol publicat de London Times că “oamenii de ştiinţă din serviciul armatei SUA lucrează la sisteme de modificare a vremii, ca potenţială armă. Aceste metode includ creşterea furtunilor şi deturnarea râurilor de vapori din atmosfera terestră pentru a produce secete sau inundaţii ţintite”.
– Dr. Daniel Winter, fizician din Waynesville, Carolina de Nord, susţine că „este foarte probabil ca asocierea dintre frecvenţele înalte ale sistemului HAARP şi frecvenţele naturale extrem de joase să declanşeze efecte secundare nebănuite. Se vorbeşte despre dezechilibre provocate deja de epoca industrială şi atomică, în special de iradierea mediului înconjurător cu particule mici de mare viteză comparabile cu nişte titireze minuscule. Starea energetică anormală a Terrei şi a atmosferei sale poate fi comparată cu o baterie de maşină supraîncărcată, cu fluxul normal de energie blocat, rezultatul fiind puncte fierbinţi, arcuri electrice, crăpături fizice şi turbulenţă generală generată de energia blocată ce încearcă să iasă.”
Charles Yost de la Dynamic Systems, Leicester, Carolina de Nord: „HAARP bombardează ionosfera acolo unde ea este relativ instabilă. Există o conexiune electrică foarte puternică între ionosferă şi partea din atmosferă unde se formează vremea, denumită și atmosfera inferioară. Rezonanţa armonică în reţeaua electrică, un efect electric creat de om, produce căderea particulelor încărcate electric din centurile de radiaţie Van Allen, iar ionii care cad creează cristale de gheaţă ce duc la formarea norilor de ploaie. Un aspect care nu trebuie uitat este acela că ionosfera este un scut electric activ care protejează planeta de bombardamentul constant cu particule de energie ridicată din spaţiu. Această plasmă conductoare, împreună cu câmpul magnetic al Pământului, captează plasma electrică din spaţiu şi o împiedică să ajungă direct la suprafaţa terestră. Dacă ionosfera este profund afectată, atmosfera de dedesubt va reacţiona.”
Richard Williams, de la Laboratorul Davis Sarnoff, Princeton, este mult mai categoric: „HAARP constituie un act iresponsabil de vandalism global. Pe lângă experimente de modificări climaterice s-au realizat pene totale de curent și suspendarea comunicaţiilor fără ca nimeni să fie tras la răspundere datorită secretizării totale a operaţiunilor militare. Practic, prin programul HAARP se experimentează manipularea vremii, uriaşe explozii în scoarţa terestră declanşatoare de mişcări tectonice, plus utilizarea sistemelor de comunicaţii şi de energie electrică drept arme strategice. Nu întâmplător administraţia Bush a refuzat să semneze Acordul de la Kyoto privind combaterea încălzirii generale a temperaturii pe Terra.”

În ultimii ani, asistăm la modificări drastice din punct de vedere climatic. Ploi torenţiale, vânturi puternice, căderi masive de zăpadă, secetă, uragane, cutremure, alunecări de teren. Singura explicaţie pe care o primim este încălzirea globală a planetei. Posibilitatea folosirii fenomenelor meteo ca armă şi manipularea acestora în interes propriu pare a fi pură ficţiune. Însă după decenii de controverse, comunitatea ştiinţifică internaţională recunoaşte astăzi aproape unanim primejdia catastrofală a schimbărilor climatice provocate de mâna omului. Manipularea fenomenelor meteorologice ar putea deveni cea mai devastatoare tactică în războaiele viitorului. Deşi rareori se recunoaşte în reuniunile ştiinţifice, există în momentul de faţă o nouă generaţie de arme electromagnetice sofisticate. Până la urmă, tehnologiile revoluţionare pot fi utilizate pentru vindecarea şi ajutorarea umanităţii. Oamenii și-au dorit dintotdeauna să poată controla vremea pentru a nu mai depinde de capriciile unor zei neîndurători. De la săgeţile trimise în văzduh și până la rachetele moderne pentru spargerea norilor, mulţi au încercat să influenţeze clima. Dar ce se întâmplă dacă ne jucăm cu lucruri pe care nu le putem controla? Răspunsul acestei întrebări este probabil vital pentru supravieţuirea rasei umane.

Layer 1

Surse :
http://ro.wikipedia.org/wiki/HAARP;  http://revistaflacara.ro/haarp-salvare-sau-distrugere/;

Fata intunecata a geoingineriei


http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/haarp-o-arma-cutremuratoare-92725;
http://romanian.ruvr.ru/2013_03_01/HAARP-un-proiect-care-naSte-continuu-controverse/;
http://www.financiarul.ro/2012/10/12/arma-suprema-de-distrugere-in-masa-controlul-vremii/;
http://rtshadows.wordpress.com/2010/03/25/controlul-vremii-cu-ajutorul-tehnologiei-haarp/;

Alte postari similare :

Mic istoric al atentatelor conducatorilor impotriva oamenilor

Energia gratuita – intre conspiratie si adevar

Noua Ordine Mondiala

Controlul mental asupra oamenilor

Iluzia democraţiei


177649996

Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate. Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor. Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi.

Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei. Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.

Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere. Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale.

De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public. Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut. Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri. Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate. Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane. Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.

Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese. Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei). În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor.

Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate, reţele de comunicaţii, satelite, servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor, instituţii judiciare. Etapa următoare – şi ultima – pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume. La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice. Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale. Armatele particulare există deja în Statele Unite si mai nou in Uninunea Europeana.

Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”. Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere. Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari. Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”. Banii înseamnă timp! Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.

Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie. Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant – de dreapta – sau dulce acrişor – de stânga.

Sursa

Alte postari similare:

Iluzia libertatii

SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE

Controlul mental asupra oamenilor

Grupul Bilderberg


798944217_1368030507

Motto:

-”Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept.” James Paul Warburg în discurs în fata Senatului SUA (7 februarie 1950)

Grupul Bilderberg, organizat în 1952 și numit astfel după hotelul în care a avut loc prima lor întâlnire secretă, în 1954. Cel care a organizat Grupul Bilderberg, este prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld de Olanda. Grupul Bilderberg împreună cu Consiliul pentru Relații Externe, a condus la crearea Comisiei Trilaterale. Istoria Clubului Bilderberg începe după cel de-al doilea război mondial. Prima reuniune oficială a avut loc în luna mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Atunci s-a împrumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul întânirii, al cărui proprietar era Prințul Bernhard, tatăl actualei Regine Beatrix a Olandei.

Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată. Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări, conform Wikipedia

La inceputul anului presa relata ca intalnirea va avea loc in SUA, in localitatea Chantilly, statul american Virginia. La momentul respectiv am afirmat ca grupul nu s-a intalnit niciodata de doua ori la rand in SUA cu atat mai putin in aceiasi localitate.

Poliția din Hertfordshire a confirmat că anul acesta Grupul Bildergberg se va reuni la începutul lunii viitoare la luxosul hotel Grove, din Watford, Marea Britanie. Peste 100 dintre cei mai influenți lideri ai lumii se vor întâlni discret pentru a discuta în spatele ușilor închise politica globală, informează infowars.com.

Un purtător de cuvânt al poliției a confirmat informația și a precizat că autoritățile nu vor împiedica persoanele care vor să protesteze pașnic. Poliția insistă, citată de Watford Observer, că demonstrațiile sunt permise (în ciuda unui “exercițiu de securitate” care este așteptat să se desfășoare în jurul hotelului pentru a ține curioșii la depărtare), Bilderberg învățând din experiențele trecute că tratarea jurnaliștilor și protestatarilor cu dispreț conduce la o atenție negativă din partea presei. Potrivit Watford Observer, conferința se va desfășura în perioada 6-8 iunie, dar se preconizează că cei mai mulți participanți vor pleca în dimineața zilei de 9, după cum presupune obiceiul.

Jocul puterii și al controverselor

Daniel Estulin scrie în cartea sa “Adevărata poveste a Grupului Bilderberg”, publicată în 2005, că, pentru prima oară în 1954, cei mai puternici oameni din lume s-au întâlnit la Oosterbeek, Olanda, unde au dezbătut viitorul lumii și au decis să se reunească anual. S-au intitulat grupul Bilderberg, format din cei mai influenți oameni ai planetei, în special din America, Canada și Vestul Europei. Printre ei, David Rockefeller, Henry Kissinger, Bill Clinton, Gordon Brown, Angela Merkel, Alan Greenspan, Ben Bernanke, Larry Summers, Tim Geithner, Lloyd Blankfein, George Soros, Donald Rumsfeld, Rupert Murdoch, alți șefi de state, senatori influenți, congresmani și parlamentari, lideri ai NATO și Pentagon, membri ai familiilor regale europene, figuri selecte din media, dar și alți invitați.

Relația cu presa a Grupului Bilderberg

Jurnaliștii n-au fost niciodată primiți cu flori de organizatori, de cele mai multe ori refuzându-le accesul la informații. Rămâne de văzut câtă atenție va acorda presa britanică grupului care așteaptă adesea ca mass-media să ignore sau să reducă gradul de importanță al întâlnirilor. Iar o slabă acoperire a presei nu ar reflecta adevărata importanță a reuniunii. În 2010, spre exemplu, fostul secretar-general al NATO și membru Bilderberg, Willy Claes, admitea că participanții la conferințe sunt mandatați să implementeze decizii luate în timpul întâlnirilor Grupului. În 2009, un alt membru, Etienne Davignon, chiar se lăuda că moneda unică euro e rodul unei întâlniri a Grupului, relateaza DC News

Bilderberg, grup terorist

Grupul Bilderberg este unul dintre artizanii strategiilor tensiunilor, inclusiv al atacurilor teroriste. Afirmația nu aparține unui adept al teoriilor conspirațiilor, ci unuia dintre cei mai respectați oameni ai Italiei. Președintele de onoare al Curții Supreme, Ferdinando Imposimato, care s-a ocupat de lupta împotriva mafiei și a judecat cazul tentativei de asasinare a Papei Ioan Paul al-II-lea, a acuzat direct cel mai exclusivist și secret club din lume că ar fi în spatele unor atentate comise în Peninsulă, în urmă cu patru decenii. Magistratul italian are ca dovadă un document pe care l-a obținut de la un fost membru al grupării teroriste „Ordine Nuovo”, participant la atacurile comise în Italia între 1969 și 1974.

Documentul invocat de magistratul italian aduce probe despre implicarea Grupului Bilderberg – organizație care include lideri politici, reprezentanți ai Caselor Regale, oameni de afaceri, academicieni și ziariști, despre care se spune că decide soarta planetei -, alături de organizația de extremă dreapta „Ordine Nuovo”, în comiterea unor atentate teroriste. „Când vine vorba de masacre, poți vorbi de Grupul Bilderberg. Am făcut teste și pot spune că, în spatele strategiei tensiunii și a masacrelor se află și Grupul Bilderberg, un fel de Big Brother, manevrând, folosind teroriști și masoni”, spune magistratul, care a judecat inclusiv procesul privind răpirea și asasinarea fostului premier Aldo Moro, în 1978.

Atentatele care au zguduit Italia

Concluzia lui Ferdinando Imposimato are la bază probe pe care le-a primit de la un fost terorist al grupării „Ordine Nouvo”, unul dintre cei care au participat la atacul cu bombă de la Banca Națională Agrară, din 1969, de la Piazza Fontana (17 morți și 88 de răniți), la cel din 1970 – asupra trenului Roma-Messina, la atentatul cu bombă din 1974, de la Piazza della Loggia din Brescia (în care au murit opt persoane) și la atentatul asupra trenului Italicus Express, din 1974, soldat cu 12 morți.

Operațiunea „Gladio”

Documentul, datând din 1969, indică implicarea Grupului Bilderberg în aceste acțiuni și a fost publicat de Imposimato în cartea „Republica tragediilor nepedepsite”, care face o radiografie a „strategiei tensiunilor”. Mai exact, a așa-numitei Operațiuni „Gladio”, un proiect secret al NATO, din timpul Războiului Rece, prin care se încerca obținerea unui climat politic favorabil în Europa, prin comiterea de atentate teroriste. Atentate care, apoi, erau puse pe seama diverselor grupări de extremă dreapta sau stânga. Aceste atacuri, care au zguduit Peninsula, erau atribuite grupării teroriste „Brigăzile Roșii”. Existența acestei structuri a fost dezvăluită abia la începutul anilor ’90 de fostul premier italian Giulio Andreotti. Presa l-a numit drept „cel mai bine ținut și cel mai dăunător secret politic și militar, după cel de-Al Doilea Război Mondial”.

„Gladio” avea ca scop discreditarea opoziției politice și forțarea opiniei publice să se întoarcă la stat și să ceară mai multă securitate. Tot despre Operațiunea „Gladio” și implicarea unor „structuri străine”, legate de serviciile de informații ale SUA sau de controversatul Grup, în atentatele de la gara din Bologna, din 1980, soldate cu 90 de morți, a vorbit și raportul unei comisii parlamentare de anchetă.

Premierii Bilderberg

După fostul premier tehnocrat Mario Monti, care nu a ascuns că este un participant al reuniunilor Grupului Bilderberg, Italia are, începând de luna trecută, un alt șef de Guvern al cărui nume se leagă de „bilderbergi”. Enrico Letta, învestit de președintele Napolitano în funcția de prim-ministru, a decis să curme speculațiile, recunoscând, pe Facebook, că a fost prezent la reuniunile Bilderberg.

Obiectivele Bilderberg

Din cauza caracterului secret al întâlnirilor Grupului Bilderberg, care se țin anual în diverse orașe ale lumii, și a refuzului de a face publice informații legate de agenda întrunirilor, această organizație este acuzată de comploturi la nivel mondial. De numele Clubului Bilderberg, supranumit și „Guvernul Mondial Nevăzut”, sunt legate cele trei obiective majore:

• Crearea unui Guvern Mondial;
• Globalizarea economică mondială;
• Crearea unei forțe armate globale, putere capabilă să reducă rapid la tăcere orice formă de opoziție identificată oriunde pe planet.

ziuanews

Alte postari similare :

Noua Ordine Mondiala

Mic istoric al atentatelor conducatorilor impotriva oamenilor

Stapanii din umbra

Noua Ordine Mondiala


Noua-Ordine-Mondiala-web

Motto :

 – Aceia care nu învaţă din istorie sunt condamnaţi să o repete – George Santayana

Daca luam o broscuta testoasa si o vom arunca intr-o oala cu apa clocotita, aceasta va incerca din toate puterile sa iasa din oala si daca conditiile ii sunt propice (nivelul apei este destul de aproape de buza vasului), testoasa chiar va reusi sa se salveze. Daca insa vom pune broscuta in oala cu apa rece iar apoi vom incalzi incetisor apa, pana la punctul de fierbere, experienta a aratat ca in 99% din cazuri broasca ramane in oala si nu face nici o tentativa de a se salva, murind fiarta. In 1% din cazuri insa, unele broscute par sa sesizeze incalzirea apei si cu ultimele puteri, molesite de caldura ies din apa clocotita. Acest experiment (pe care, din compasiune fata de bietele animale, nu va indemn sa il reproduceti), are o semnificatie profunda pentru fiecare dintre noi. Asa cum organismul testoasei nu detecteaza incalzirea apei – si implicit pericolul de moarte in care ea se afla, daca incalzirea apei se petrece suficient de lent, la fel si in cazul oamenilor, acestia isi pierd capacitatea si puterea de a spune NU cu fermitate, respectiv de a face un efort volitiv de a se sustrage unor circumstante sau conditii de viata daunatoare lor. Este un subiect la care merita sa meditam, respectiv sa ne analizam prezentul, actiunile, crezurile si convingerile noastre actuale prin comparatie cu cele din trecut. S-ar putea sa constatam, intr-un moment de luciditate, ca in momentul de fata ”innotam in apa clocotita” si ca e probabil ultima sansa, ultimul moment pentru a actiona, pentru a schimba ceva in viata noastra.

Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei. Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor. La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.

Pentru a înţelege cum funcţionează lumea cu adevărat, trebuie să înţelegem întâi diferenţele care există între puterea formală (guvernele şi preşedinţii statelor naţionale) şi puterea reală (structurile globaliste suprastatale). Informaţiile făcute publice şi propagate de mass media în fiecare zi pe posturile tv şi pe reţelele de radio şi în ziare se referă în mare parte la acţiunile realizate de structurile puterii formale, mai ales acelea ale guvernelor naţionale şi ale infrastructurilor tehnologice, financiare şi corporative/colective. În schimb, puterea reală, care de fapt controlează tot ce se petrece, acţionează asupra evenimentelor mult prea puţin vizibil. În realitate, structurile globaliste şi elita au planificat ce se va întâmpla în lume, când, unde se va petrece şi cine va duce planul la împlinire, chiar dacă nouă ni se prezintă efectele în contextul lor local limitat. Puterea formală operează pe termene scurte şi în mare măsură transparent faţă de public. Puterea reală lucrează în interior pe scheme de lucru pe termen lung şi nu este aproape deloc accesibilă publicului. În zilele noastre, puterea formală este în general „publică”, iar puterea reală este fundamental „privată”. Aceasta reflectă faptul că instituţiile Naţiunilor Unite (prima dintre entităţile puterii formale) a devenit subordonată intereselor private (adică puterea reală este condusă de interese materiale).

Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate. Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor. Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi. Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”. Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere. Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale. Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant – de dreapta – sau dulce acrişor – de stânga.

Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese. Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei). În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor. Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice. Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private. Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale. Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă. Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii.

Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei pe care ei îl exercită asupra pieţei muncii şi al societăţii în Occident. Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa “criză asiatică” din 1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie.

În mod ironic, elita puterii Noii Ordini Mondiale ştie că nu există vreo ameninţare politică mai mare în continuitatea şi consistenţa proiectării şi execuţiei unor astfel de strategii globale pe termen lung, decât implicarea lor (a membrilor elitei) în structurile puterii formale „democratice”. Democraţia impune o anumită transparenţă către public a liderilor, care trebuie (sau ar trebui) să asculte de „vocea poporului” la fiecare pas pe care îl fac. La aceasta se adaugă discontinuităţile periodice de putere pe care orice proces electoral democratic îl impune, prin realegerea periodică a liderilor. Pentru elită este mult mai avantajos să opereze discret, din organisme care pot fi descrise cel mai bine ca fiind nişte cluburi private (cum este de exemplu CRE), în care persoane puternice şi influente pot fi funcţionari, directori şi preşedinţi pentru decenii fără ca să trebuiască să dea vreo socoteală în faţa nimănui, cu excepţia egalilor lor. În această manieră, 4.500 de indivizi puternici pot exercita un control uriaş asupra mediului politic, economic, financiar şi asupra mass-mediei, iar prin intermediul acestora, pot controla şi conduce nenumărate milioane de persoane de pe întreaga planetă.

Tehnicile folosite sunt de a ne ţine pe toţi prea ocupaţi şi fascinaţi ca spectatori pasivi ai acestei vâltori a evenimentelor care au loc în fiecare zi în lume. Aceasta îi asigură că aproape nimeni nu se gândeşte să privească altundeva pentru explicaţii potrivite pentru gravele crize din zilele noastre. Asta ne va face pe noi incapabili să identificăm, nu atât de mult efectele şi rezultatele şocante, cât mai degrabă originile, organizarea şi obiectivele lor reale şi concrete. Pentru ca acest război psihologic de masă – pentru că despre asta este vorba în realitate – să reuşească, mass-media joacă un rol vital care nu poate fi subestimat. Mass-media este un instrument al cărui scop este să submineze şi să neutralizeze capacitatea de a gândi independent a populaţiei lumii. De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public. Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut. Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri. Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate. Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane. Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.

Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”. Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere. Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari. Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”. Banii înseamnă timp. Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.

Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora. Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator. În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariat. Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp. De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala. Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu. Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului. Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general.

Pe măsură ce devenim conştienţi de aceste realităţi, drumul pe care e nevoie să păşim devine din ce în ce mai clar. În realitate, lucrurile atunci nu mai par atât de complexe sau inexorabile cum am crezut la început. Este de fapt o chestiune de a gândi cu mintea ta, nu cu minţile adversarilor; de a începe să evaluezi şi să aperi interesele naţionale, care implică a avea propria noastră viziune asupra evenimentelor, intereselor şi forţelor lumii şi apoi să luăm măsuri inteligente care să răspundă nevoilor noastre, posibilităţilor reale şi idiosincrasiei (comportamentului specific al nostru ca grup).În acest sens avem un avantaj pentru că nu trebuie să „reinventăm roata”, dat fiind că elitele ne oferă proiecte briliante şi de succes pentru planificarea politică, economică, financiară şi socială şi pentru administrarea puterii naţionale. De ce să nu învăţăm de la ei? De ce să nu creăm propria noastră reţea, aducând împreună o gamă largă de interese locale şi regionale de acelaşi gen, jucători şi gânditori din diferite domenii? De ce să nu-i punem pe toţi să lucreze pentru a promova interesele naţionale ale ţării noastre şi ale vecinilor noştri, astfel încât să recâştigăm suveranitatea şi autodeterminarea pentru poporul nostru într-o manieră consistentă şi coerentă, independent de ceea ce jucătorii puterilor mondiale vor să ne impună?

Dar ca să facem aceasta trebuie în primul rând să înţelegem că în realitate globalizarea este: o serie largă de ameninţări pe care avem nevoie să le evităm şi oportunităţi de care ar trebui să ne bucurăm. Privitor la orice subiect cu potenţial de impact asupra noastră, avem nevoie să înţelegem care sunt, din punctul nostru de vedere, punctele tari şi slabe, pentru a fi capabili să ne confruntăm cu ele cu succes; dacă nu azi atunci cu siguranţă în viitor. Aceasta presupune planificare propice pe termen mediu şi pe termen lung. Aceasta solicită să încercăm să fim mereu cu un pas înaintea adversarului, să realizăm şi să păstrăm un vârf şi un avantaj mai presus de evenimente.

Citeste si

Cum combatem Noua Ordine Mondiala ? (I)

–  Cum combatem Noua Ordine Mondiala ? (II)

surse – Badpolitics , Yogaesoteric , Rapcea.ro 

Alte postari similare :

Mic istoric al atentatelor conducatorilor impotriva oamenilor

Teoria conspirației, realimentată cu sânge proaspăt.

Stapanii din umbra

SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE


iGuard

Trăim într-o lume în care toată creaţia devine o înşiruire enormă de informaţii. Se numără, se codifică şi se înmatriculează totul, inclusiv oamenii: Totul, deci, devine numar, devine informaţie. Care informaţie trebuie să curgă, firesc, spre un centru de date, prin intermediul unei reţele mondiale de comunicaţii. Controlul se poate deţine doar avându-se un centru, aşa cum păianjenul se afla în mijlocul plasei. Dar, pentru ca reţeaua să fie acceptată de opinia publică, trebuia să i se creeze un cadru legal corespunzător şi să i se dea un aspect de “protecţie socială”. Lucru care s-a petrecut nu de mult, întregul sistem fiind prezentat în mass-media cu un machiaj perfect şi un nume pe masura: “L.U.C.I.D. Project – A Universal information Identification System”.

Proiectul L.U.C.I.D.

Proiectul a fost dat publicitatii într-un periodic al politiştilor din sectorul stupefiante al Ministerul de interne SUA, “Narc Officer”, din septembrie – octombrie 1995 şi a aparut în urma votarii noii legi antiterorism din anul 1994 întitulată “Omnibus Anti-Crime Bill”. Specific şi demn de reţinut pentru noua hotărâre legislativă este faptul că împuterniceşte reprezentanţii legii să aresteze şi să încarcereze imediat orice “suspect” de acţiuni teroriste. Acest tip de lege care încalcă flagrant principiul de baza al justiţiei internaţionale şi al libertăţii umane – principiul prezumţiei de nevinovăţie – a stat la baza creării unei copii fidele a sistemului L.U.C.I.D., sau mai bine zis a unei anexe a acestuia: este vorba de sistemul european de informaţii Schengen, de care ne vom ocupa mai tarziu.

Dar ce este de fapt L.U.C.I.D.? Este un sistem gigantic, planetar, de colectare şi prelucrare a datelor privind identitatea fiecărei fiinţe umane. La prima vedere ar părea că acest proiect s-ar aplica doar infractorilor, însă scopul sau devine limpede dacă vom afla că principiul de baza al L.U.C.I.D. constă în eliberarea, pentru fiecare individ, încă de la naştere, a unei cartele electronice de identitate multifuncţională: va cuprinde adică buletinul de identitate, paşaportul, contul bancar, cartea de sănătate, permisul de conducere, cartea de munca, livretul militar – într-un cuvânt, toate actele de folosintă socială ale unei persoane. În plus, puterea uriaşă de înmagazinare a datelor va crea acestei cartele posibilitatea deţinerii unui număr foarte mare de informaţii despre viaţa particulară a individului: istoricul familiei, comportamentul social, optiunile politico-religioase, etc., date pe care posesorul nu le va putea citi ori modifica, aceasta făcându-se “de la centru”. Sistemul L.U.C.I.D. va avea un centru de stocare şi prelucrare a datelor, alimentat cu informaţii “de la toate sursele” conectat la un sistem automat de traducere poliglotă. Ce înseamnă “de la toate sursele”? Înseamnă că informaţiile vor curge în mod continuu către acest centru de la orice agenţie de informaţii, birou, companie, societate, banca, statie de poliţie, magazin, unitate militară, universitate, centru de cercetare, de peste tot. Aceste date sunt culese prin intermediul computerelor şi transmise printr-o reţea informaţională (Internet) către centru. Deoarece în proiect se specifică că vor exista traduceri poliglote, înseamnă că sistemul va avea surse de alimentare cu informaţii peste tot în lume. Dealtfel, cartela de identitate va avea răspândire mondiala. L.U.C.I.D. devine astfel un sistem mondial de control, o “supermagistrală informaţională” ce va putea controla toate aspectele vieţii private, în orice moment.

Inima sistemului

Centrul de stocare, de prelucrare şi analizare a datelor este denumit oficial Universal Computerized Identification Clearing-house Resource Center şi se află lângă Washington, la Fort Meade, Maryland. Pentru un necunoscător, numele acesta nu înseamna nimic. Acest centru este însă, încă din anul 1954, sediul celui mai puternic for politico-militar al SUA, prea puţin cunoscut opiniei publice române. Este vorba de Agentia Nationala de Securitate (National Security Agency – NSA), inima şi creatoarea agenţiilor de informaţii interne CIA şi FBI. Totodată NSA este a doua bază ştiinţifico-militară (ca mărime) după Pentagon, însă pe primul loc în deţinerea de tehnici militare secrete, de concepţie tehnologică revoluţionară, care depăşeşte cu 15 ani cercetările ştiinţifice “laice”. Baza de la Fort Meade, datorită tainelor şi tehnologiilor uimitoare deţinute, este denumită de americani “Curtea Misterelor” (Puzzle Palace). Echipamentele digitale ale NSA ar putea părea unor profani ca fiind de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Toate acestea au fost însă realizate printr-un efort financiar uriaş şi printr-un program de cercetare aprobat de Congresul SUA şi intitulat DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency).

Astfel, programul DARPA a luat fiinţă încă din anul 1970, şi s-a ocupat îndeosebi cu crearea arsenalului războiului rece: sateliţi de spionaj, diverse tipuri de arme laser, arme pentru influentarea condiţiilor atmosferice, arme psihoelectronice etc. Multe din acestea sunt încă necunoscute multor membri ai Congresului SUA.

NSA a luat fiinţă pe 4 noiembrie 1954. Este singura agenţie de stat care nu are conducere superioară proprie, ci este dirijata de un consiliu de conducere denumit COMSEC, alcătuit din membri ai diferitelor ministere (de externe, justitie, comerţ, economic) şi comandanţii fiecarei arme ale forţelor armate SUA. NSA este cea care a creat şi celelalte trei mari agenţii militare de informaţii care, împreună, formează încă din anii ’60 un uriaş sistem de reţele informaţionale: CIA (Central Intelligence Agency – Agenţia Centrală de informaţii), AFSS (Air Force’s Security Service – Serviciul de Securitate al Forţelor Aeriene) şi NIS (Navy’s Intelligence Service – Serviciile de informaţii ale Marinei). Un alt “braţ” al NSA este NASA (National Aeronautical and Space Administration), folosită îndeosebi pentru scopurile militare ale SUA, “oamenii de pe luna şi celelalte fiind doar o faţadă”. Prin intermediul NASA, NSA deţine controlul absolut al spaţiului datorită sateliţilor şi al iniţiativei de Apărare Strategică “Star Wars”.

Dar NSA are un scop bine determinat. Crearea ei s-a produs în urma semnării în anul 1947 a unui acord (UKUSA PACT) între Marea Britanie, SUA, Canada, Noua Zeelanda, Australia, ţările NATO, Japonia şi Corea de Sud, acord ce stabilea crearea de către aceste ţări a unui sistem informaţional comun pentru supraveghere civilă cu centrul la Fort Meade. Acum putem înţelege perfect de ce L.U.C.I.D. şi-a ales ca sediu tocmai baza strategică a Agenţiei Naţionale de Securitate şi ce consecinţe are controlul efectuat de NSA asupra tuturor cetăţenilor lumii.

Deja aplicarea proiectului L.U.C.I.D. a început mai înainte de publicarea sa în “Narc Officer”. Congresmenul Neal Smith declara în octombrie 1993 ca la Fort Meade s-au vărsat 392 milioane $ pentru Centrul Naţional de Identificare ce urmează a intra deplin în functiune în 1998. Totodată, s-au creat structurile informaţionale ce vor deservi sistemul, printre care amintim:
– National Reconnaissance Office (Biroul Naţional de Recunoaştere) care cuprinde sistemul sateliţilor de spionaj,
– National Crime Informational Center (Centrul Naţional de informaţii criminalistice),
– IAFIS (Integral Automated Fingerprint Identification System (Sistemul integral de identificare automată a amprentelor) etc.

Toate aceste anexe şi legătura funcţională dintre ele au fost dezvăluite în periodicul “Federal Computer Week” din 1995. În plus, se urmăreşte crearea până în 1999 a unei reţele computerizate fără fir pentru interconectarea acestor centre, reţea denumită Federal Law Enforcement Wireless Users Group, după modelul fără fir WWW folosit astăzi în internet.
Ce înseamna deci crearea şi punerea în funcţiune a acestor centre?
– automatizarea şi computerizarea tuturor unităţilor social-economice şi judiciare şi legarea lor în reţea;
– crearea bazei de date mondiale privind identitatea şi cazierul cetăţenilor;
– plasarea de automate publice (gen ATM) pentru recunoaşterea identităţii prin intermediul cartelei electronice şi pentru supravegherea populatiei.

Cartela universală biometrică

Elementul cheie al întregului sistem este cartela universală biometrică de identitate. Prin conectarea acestei cartele la computerul central din Fort Meade, absolut toată activitatea zilnică a unei persoane poate fi înregistrată şi analizată. În acest scop, proiectul prevede dotarea internaţională cu centre de emitere a cartelelor, centre înzestrate cu o minusculă cameră video digitală, pentru producerea cartelelor unice pentru fiecare individ. Mai mult, chiar maternitătile vor avea astfel de centre pentru fixarea identităţii nou-născuţilor, fiecăruia atribuindu-i-se un cod care nu se va putea modifica pe toata durata vieţii.

Cartela universală biometrică este o cartelă inteligentă (smart card) de mărimea unei cărţi de credit obişnuită, din plastic, având însă încorporat un puternic computer cip cu o putere de stocare mai mare de 5 giga-bytes (adică aproape 2000 de pagini de informaţii despre fiecare persoană!) dispunând şi de bandă magnetică. Prin intermediul unităţilor de citire a cartelei (fixe ori mobile, dotate cu scaner şi ecran cu cristale lichide – gen unităţi ATM), orice individ se conectează direct la superordinatorul din Fort Meade. Totodată, microcipul permite şi înscrierea informaţiilor pe cartela.

Denumirea cartelei este Universal Biometric Card (UBC) – cartela universală biometrică. Ce înseamnă “universală”? Înseamna ca va îndeplini funcţiile tuturor documentelor ce stabilesc legătura individului cu societatea: buletin de identitate, carnet de conducere, carte de munca, de sănătate, cont bancar, într-un cuvânt, totul. Se prevede chiar ca automobilul, calculatorul personal şi orice alt sistem electrocasnic să nu poata fi pus în funcţiune decât la recunoasterea posesorului cartelei. Este un sistem de îngrădire totală a libertăţii umane.

Ce înseamnă “cartela biometrică”? Înseamnă că UBC va putea stoca elemente de recunoaştere obţinute prin măsurători biologice, adică: codul genetic ADN, anticorpi specifici, fotografii digitale faţă şi profil precum şi fotografia irisului, amprentele digitale şi plantare (ale tălpii piciorului), eşantioane sonore ale vocii, etc. Toate acestea demonstrează cât se poate de limpede că scopul acestei cartele este controlul şi supravegherea strictă a persoanei. Aceste date vor servi la recunoasterea posesorului cartelei atunci când doreşte s-o întrebuinteze.

În prezent exista deja în aplicaţie următoarele metode de recunoastere:
– recunoaşterea amprentelor digitale. Astăzi aproape toate aparatele de utilizare a cartelelor de credit bancar (ATM) au în partea inferioară un sistem de recunoaştere a amprentei digitale. Sunt folosite de asemenea şi pentru accesul personalului bancii în trezorerie.
– recunoaşterea geometriei palmare. Un scanner laser citeşte configuraţia geometrică a palmei şi o compară cu cea de pe cartelă. Exemple de utilizare curentă: pentru personalul diferitelor aeroporturi (ex. San Francisco); pentru Parlamentul Columbiei – spre a fi asigurat votul complet şi individual al tuturor parlamentarilor; la băncile din Rusia, etc.
– recunoaşterea amprentei plantare (a tălpii). Este una din cele mai sigure metode de recunoaştere şi este folosită îndeosebi de FBI.
– recunoaşterea acustică. Metoda de identificare a vocii posesorului. Este folosită în prezent în ţările occidentale pentru înalţii funcţionari de stat.
– recunoaşterea optică. Aici sunt mai multe posibilităţi. În primul rând este vorba de recunoaşterea feţei şi compararea imaginii obţinute de camera video digitală cu fotografia de pe cartelă. Este tehnologia Face Recognition.
Astăzi, firma americana Mirror Inc. pune în vânzare echipamentul numit Face-to-Face, dotat cu cameră digitală şi computer, echipament ce poate recunoaşte identitatea unei persoane chiar dacă este machiată sau poartă ochelari. Se apreciază însă că unităţile de citire a cartelei vor fi dotate şi cu tehnologia intelligent Video a companiei Integrated Systems, Inc. (Norcross, Georgia, SUA), ce poate recunoaşte nu numai fizionomia, ci şi “limbajul trupului”, caracteristicile de mişcare proprii fiecărui individ. Mii de astfel de camere vor putea supraveghea locurile publice (si nu numai), putând recunoaşte (fără contact direct) orice individ.
Astăzi, astfel de camere sunt instalate în majoritatea ţărilor vestice pentru controlul arterelor publice (în Marea Britanie nu mai puţin de 300.000 de camere video inteligente). Totodata, aceasta tehnologie s-a folosit de către politia SUA pentru supravegherea şi controlul Jocurilor Olimpice de la Atlanta, 1996. În plus, pe lângă cele două metode de recunoaştere optică (a feţei şi a mişcărilor trupului), este în utilizare astăzi metoda Iris Scan de recunoaştere a configuraţiei irisului, unică pentru fiecare individ. O microcameră scanner digitală înregistrează imaginea irisului şi o transformă într-un cod (Iris Code). Apoi se compară cu cel înscris pe cartelă şi se face identificarea. Camera poate fi ascunsă, citind de la distanţă irisul şi recunoscând într-o secundă peste 400 de caracteristici irisologice.
– recunoaştere genetica. Tehnologiile de vârf asigură astăzi recunoaşterea rapidă a ADN, unic pentru fiecare persoană. Statele Unite au zeci de bănci ADN folosite îndeosebi de către FBI, care a alcătuit un catalog general ADN pentru cetăţenii SUA. Este o metoda ce poate produce mari discriminări (de pildă, un individ poate fi refuzat la angajare pe motivul “necorespunderii” codului genetic).

Aşadar, dacă ne închipuim că UBC este o cartelă pusă în slujba noastră, ne înşelăm amarnic. Scopul eliberării sale este în primul rând supravegherea non-stop a posesorilor. Cum non-stop, din moment ce nu o vom folosi decât ocazional, puteţi întreba? Ei bine, proiectul L.U.C.I.D., prevede eliberarea, în scopul obţinerii datelor “necesare recunoaşterii”, a diverselor tipuri de “senzori biometrici cu acţiune de la distanţă şi senzori ai cartelei biometrice”! Între astfel de senzori cu acţiune de la distanţă sunt incluse şi camerele intelligent Video de care am vorbit, ce pot fi instalate oriunde. Un alt tip de senzori telecomandaţi sunt cei pentru detectarea prezenţei. Cu alte cuvinte, un control total, cu înnăbuşirea completă a libertăţii umane.

După cum am văzut, un organism anexă al LUCID este NRO – National Reconnaissance Office, adică sistemul sateliţilor de supraveghere. Ne putem imagina ce control înfricoşător urmează a fi efectuat asupra civililor dacă amintim numai că tehnologia din 1997 permitea identificarea precisă pe fotografii a unor obiecte de dimensiunile unei mingi de golf aşezate pe sol, sau citirea unui text cu aceleaşi dimensiuni. În plus, detectorii electronici ai sateliţilor vor localiza semnalul acelor “senzori ai cartelei biometrice”, stabilind cu precizie poziţia fiecărui individ, în orice moment, oriunde în lume.
Iar dacă vom arunca cartela, nu vom putea nici măcar deschide uşa automobilului personal, nefiind recunoscuţi. Închipuiţi-vă că mii de oameni vor “pierde” aceste cartele, datorită fobiei ce se va declanşa sub amenintarea acestei superputeri înfricoşătoare. Altele se vor fura şi astfel, încet dar sigur, se va ajunge la unica soluţie “sigură şi rezonabilă”: plasarea microcipului pe corp.

Stadiul actual al L.U.C.I.D.

Vom încerca să vedem care este situaţia actuală privind eliberarea cartelelor de identitate în lume. Trebuie remarcat că, datorită unor incompatibilităţi naţionale, unicitatea cartelei încă nu întruneşte un consens global, aflându-se în circulaţie însă tipuri asemănătoare între ele, pentru obişnuirea populaţiei cu sistemul şi acceptarea fără probleme a unei cartele unice mondiale. Un exemplu tipic în acest sens este, după cum vom vedea, cartela Schengen de uz european. Dar să analizam întâi situaţia altor ţări ale lumii, începând cu:

– Statele Unite ale Americii.
În SUA, introducerea unei cartele electronice de identitate s-a propus pentru prima data în 1981, îndată după lansarea în anii 70 a “noului sistem economic”. Astfel, la propunerea FBI, CIA şi a Ministerului de Exteme al SUA, Ronald Reagan a introdus un proiect de lege în acest sens. În ultimul moment însă, mişcat de întervenţia de protest a lui Martin Anderson, mâna dreapta a presedintelui, care comparase noua cartela (cu cod unic) cu tatuajele făcute de nazişti deţinuţilor din lagărele de concentrare, preşedintele a uzat de dreptul de veto şi, pe toată durata administraţiei Reagan, problema nu a mai fost readusă în discuţie.
După alegerea lui Bill Clinton în 1993, s-a lansat programul de ocrotire medicală ce prevede dotarea fiecărui cetăţean SUA cu o cartelă medicală de identitate, de fapt o cartela UBC lansata într-un mod diplomatic, abil.
Cartela de sănătate este o cartelă “smart card” ce poate stoca până la 2000 de pagini de date personale, folosind tehnologii recente de înregistrări biometrice: date, imagini vizuale, amprente digitale şi vocale, etc. Nu poate fi stearsă, nu e înfluenţată de câmpuri electromagnetice şi rezistă la temperaturi de până la 200o F (94o C). Este produsă de firmele Laser Card Systems Corporation şi Drexler Technology Corporation.
Faptul că s-a impus deţinerea amprentei vocale denota clar scopul cartelei care nu este deloc “medical”, ci de control şi supraveghere: specialiştii apreciază că orice persoană poate fi identificată (datorită băncii de amprente vocale de la sediul central) în chiar momentul răspunderii la telefon!”
În paralel, alte două programe pentru eliberarea cartelelor “smart cards” au pus în circulaţie cartele pentru studenţii şi elevii SUA, precum şi pentru muncitorii angajaţi de stat.
Vedem deci că americanii sunt obişnuiţi încet-incet cu ideea cartelei biometrice, existând deja pe piaţă astfel de smart cards pentru diverse scopuri sociale, urmând ca UBC să înglobeze toate funcţiunile acestora. De pildă, în majoritatea statelor SUA s-au pus de câţiva ani în circulaţie şi “cartelele de conducere auto”, care conţin date biometrice. Un alt tip de cartelă biometrică multifuncţională este cea folosită de armata americana: cartela MARC (nume sugestiv, MARK în engleza însemnând “semn”, în analogie cu “semnul fiarei”). Această cartelă a stârnit vii proteste chiar şi printre înalţii ofiţeri ai armatei datorită posibilităţii de control ce se poate efectua prin intermediul ei asupra posesorului. Unii ofiteri au ajuns chiar în faţa Curtii Martiale. De pildă, capitanul Joel Kirk, condamnat pentru refuzul de a dona sânge în vederea înscrierii ADN pe cartelă, declara la proces:
“Devii sclavul acestui sistem. Există foarte puţine diferenţe între o “MARC-are” pe care o ţii în mână şi o altă “MARKare” pe care ţi-o vor implanta pe mână!”
Cât priveşte însă UBC, din 1994 şi până în 1996 au avut loc două iniţiative de lansare a cartelei universale de identitate. De curând însă (1996), proiectul de lege nr. 999 (666 întors!) prezentat de senatorul Texasului (dl. Hutchinson) este ultimul proiect legislativ legat de UBC, care prevede eliberarea unei cartele biometrice de identitate ce conţine, pe lângă computer chip, şi un cod magnetic barat.

–  Alte state ale lumii
Sistemele electronice de supraveghere a identităţii prin intermediul smart cards aplicate de guvernele diferitelor ţări nu sunt decât experienţe ale SUA în vederea unui rezultat cât mai sigur la introducerea UBC în propria ţară. Astfel:
– în 1994, în Mexic s-au pus în circulaţie (de către CIA şi omonima ei mexicană NAFTA) 46 de milioane de cartele smart cards de identitate pentru a se asigura “votări libere”, fără posibilitatea de manipulare a voturilor. Firmele implicate au fost Polaroid, IBM, Booz-Allen & Hamilton şi firma Oracle.
– tot în anul 1994 în Singapore s-a încheiat un program de dotare obligatorie a fiecărui cetăţean cu o cartelă inteligentă ce conţine: fotografie aplicată, amprenta digitală, cod numeric matricol unic pentru stabilirea identităţii, codul de asistenţă medicală, contul bancar şi oricare altă informaţie” considerată necesară” de către guvern. (Sunday Magazine, October 1994, Sydney, Australia).
– în Thailanda s-a introdus unul dintre cele mai moderne şi sofisticate sisteme de control a identităţii, cu echipamente digitale care în ţările occidentale sunt prohibite, realizându-se o supraveghere strictă asupra activităţii zilnice a cetăţenilor.
– în Australia este deja cunoscut cazul mult discutatului “centru telefonic” Deakin care s-a dovedit în realitate a fi una dintre cele mai puternice baze informaţionale computerizate pentru prelucrarea datelor de identitate privind ţările răsăritene şi australe, având legătura nemijlocită prin satelit cu “baza-mama” de la Fort Meade.
– Alte sisteme de supraveghere cu ajutorul “smart cards” sunt deja funcţionale în Taiwan, Guatemala, precum şi în tarile din nordul Africii.

Citeste articolul integral pe Piatza.net

Alte postari similare :

O lume cu un singur creier

Controlul mental asupra oamenilor

Iluzia libertatii

HAARP, o armă cutremurătoare


haarp-o-arma-cutremuratoare-92725-1

Seismele din Iran și cele de la granița ruso-nord-coreeană sunt puse de adepții teoriilor conspirației pe seama războiului electromagnetic dus – prin intermediul celebrului sistem HAARP – de Statele Unite.

Pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână, două cutremure majore au lovit Iranul în aprilie. Un seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs la frontiera dintre Rusia și Coreea de Nord. Pământul s-a zguduit, cu efecte devastatoare, și în mai multe regiuni ale Chinei. Eu nu văd în toate aceste mișcări telurice o simplă coincidență. Atât Iranul, cât și Coreea de Nord, au fost trecute de administrația de la Washington pe celebra „Axă a Răului”, din cauza programelor nucleare pe care le dezvoltă. Iar în lumina multiplicatelor amenințări lansate de la Phenian sau din Teheran, este posibil ca americanii să fi recurs la arma lor secretă: celebrul sistem HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program). Un program militar de apărare care poate modifica clima, provoca inundații, tsunami-uri și seisme puternice.

„Teoriile conspirației” au încins Internetul, mai ales după amenințările în lanț ale regimului comunist de la Phenian, care invocau un atac nuclear preventiv împotriva SUA. Mai puțin vocal în ultima perioadă, Iranul rămâne pe agenda îngrijorărilor Washingtonului, după ce experții au dat ca sigur că nu mai e mult până când Teheranul va avea bomba nucleară. Motive suficiente pentru ca americanii să fi recurs la HAARP. Primul seism din Iran, de 6,3, a avut loc la mică distanță de centrala atomică iraniană de la Bushehr. Cutremurul de la frontiera dintre Rusia și Coreea de Nord a avut 6,2 pe Richter și s-a resimțit și la Phenian.

Ionosfera pământului, bulversată

Cei care nu cred în coincidențe au arătat cu degetul spre HAARP, gigantica infrastructură construită de americani în Alaska, la 400 de kilometri de Anchorage. Este vorba de un program pentru crearea de câmpuri electromagnetice, prin care pot fi provocate tulburări ale ionosferei și magnetosferei pământului. Conform specialiștilor, radiațiile emanate de acest sistem sunt în stare să pătrundă sub pământ și să descopere buncăre și tunele ascunse, să întrerupă partea electronică a armelor sau a sateliților cosmici. În plus, sunt elaborate tehnologiile de influențare a atmosferei, care provoacă schimbările meteorologice. Practic, din 1992 și până acum, Statele Unite au experimentat manipularea modificărilor climatice sau explozii în scoarța terestră.

„HAARP este, de fapt, un bombardament al ionosferei cu unde radio extrem de puternice, care afectează diverse zone ale Terrei. Undele electromagnetice revin pe pământ din ionosferă şi penetrează totul pe scoarţă, generând fenomene devastatoare” – Nicholas John Begich, expert în HAARP.

Nu este prima dată când se vorbește de implicarea HAARP în producerea unor dezastre naturale de proporții. În cazul tsunami-ului din Indonezia, din 2004, al uraganului Katrina, din SUA, din 2005, sau al devastatorului cutremur din Haiti, din 2010, s-a spus că de vină ar fi tot „experimentele” americanilor de la baza din Alaska.

Rușii au HAARP-ul lor

 În urmă cu câțiva ani, Parlamentul European a calificat programul american drept „o îngrijorare globală”. Oamenii de știință aduși în fața legislativului UE au explicat că această armă terifiantă are puterea de a da peste cap vremea într-o țară și de a declanșa efecte catastrofale. Rușii au și ei, de peste 20 de ani, un program similar, numit Sura. Se află în centrul Rusiei, în locuri mai ascunse, la 150 km de Nijnii Novgorod. „Sura” aparține Institutului de Cercetare în domeniul radiofizicii.

48 de antene uriașe, „urechea” Pentagonului

Chiar dacă cele mai multe aspecte legate de HAARP sunt ținute secrete, din motive de „securitate națională”, se știe că în 2003 programul dispunea de 48 de antene uriașe, înalte de 20 de metri, legate toate la un emițător de 1 MW. Proiectul final prevede însă instalarea a 360 de antene – 3 megawați, fiecare. Se mai spune că uriașele antene amplasate în Alaska sunt „urechea” imensă prin care Pentagonul reușește să intercepteze comunicațiile din toată lumea. Baza militară de la Gakhona, din nordul SUA, este înconjurată de sârmă ghimpată, întreg perimetrul este păzit de pușcași marini, iar spațiul aerian de deasupra sa este închis oricăror avioane.

Layer 1

sursa

Alte postari similare :

O lume cu un singur creier

Mic istoric al atentatelor conducatorilor impotriva oamenilor

Teoria conspirației, realimentată cu sânge proaspăt

A fost recrutat „teroristul din Boston” de serviciile secrete americane ?


În posesia jurnaliştilor ruşi au ajuns documente ale serviciilor secrete georgiene din perioada 2008-2012 care arată că Ţarnaev a fost recrutat şi pregătit de americani pentru acte teroriste.Ziarul moscovit Izvestia publică în ediţia de azi un material bazat pe documentele care s-au „scurs” din baza de date a serviciului de contraspionaj al Georgiei.

Până acum, un asemenea transfer de date ar fi fost imposibil, dar se pare că pe măsură ce preşedintele Saakaşvili pierde controlul asupra ţării, unele secrete murdare încep să iasă la iveală. Documentele obţinute de presa rusă reprezintă o serie de rapoarte întocmite de colonelul Grigori Cianturia care coordona activitatea organizaţiei „Caucasus Fund”. Această organizaţie a fost înfiinţată şi finanţată cu sprijinul direct al fundaţiei Jamestown al renumitului strateg american şi rusofob patologic Zbigniew Brzezinski. Rapoartele arată clar că începând din 2008 „Caucasus Fund” s-a ocupat de recrutarea tinerilor din regiunea caucaziană pentru a-i folosi la destabilizarea situaţiei din Rusia, inclusiv prin atentate teroriste şi stimularea mişcărilor extremiste. În perioada desfăşurării acestor campanii de racolare, fondul a cheltuit peste 2,3 milioane de dolari care au venit din partea finanţatorilor americani. Operaţiunea de destabilizare a Rusiei prin intermediul actelor de terorism şi stimulare a extremismului a primit numele de cod „operaţiunea Darial”. Izvestia relatează că sub pretextul unor conferinţe, tabere şi seminare aparent inocente, serviciile secrete georgiene racolau tineri pentru a lucra în interesul Georgiei şi Statelor Unite. În cadrul aceloraşi „seminare”, tinerii erau îndoctrinaţi şi pregătiţi pentru atentate teroriste.

Rapoartele obţinute de presa rusă, arată că Tamerlan Ţarnaev, teroristul implicat în exploziile de la Boston, a fost prezent la mai multe dintre antrenamentele organizate de „Caucasus Fund” în perioada ianuarie – iulie 2012 când Ţarnaev a fost plecat din SUA.

Este arhicunoscut faptul că anumite forţe din cadrul elitei politice ale SUA au finanţat şi susţinut grupările teroriste care au omorât sute de civili, inclusiv copiii minori şi femei, în cadrul multiplelor atentate organizate de aşa-zişii „rebeli ceceni”. Este clar că scandalul din jurul atentatelor de Boston de-abia începe. În mod paradoxal, faptul că Ţarnaev ar putea fi agent american, antrenat să facă atacuri teroriste pe banii contribuabililor americani şi sub supravegherea serviciilor secrete americane ar putea fi foarte util pentru preşedintele Obama care a început o epurare drastică a serviciilor secrete americane, începând chiar cu şeful CIA, demis în urma unui scandal sexual. În acest context, epurările au toate şansele să se intensifice.

Alte postari similare :

Mic istoric al atentatelor conducatorilor impotriva oamenilor


71472_376826672430779_976725195   exclusiv

Se spune ca oamenii nu cred ca guvernul ar putea planui crime impotriva propriilor cetateni. La urma urmei sunt alesi de catre noi pentru a promulga legi in favoarea noastra si pentru a conduce tara spre o crestere economica si stabila asigurand astfel un trai de viata mai ridicat cetatenilor.Dar asta doar intr-o societate perfecta sau care cauta perfectiunea, ceea ce nu e cazul niciunei democratii de pe Terra. In Roma antica se stia ca daca cetatenii nu au ce manca se vor rascula si astfel a fost inventat sistemul numit „paine si circ” pentru ca oamenii erau distrasi de la activitatile senatorilor si imparatilor de mai tarziu. Pornind din orasul celor sapte coline voi incerca sa enumar cateva situatii ce demonstraza fara echivoc faptul ca guvernul ar face orice pentru a-si atinge scopul, chiar ar complota impotriva propriilor cetateni.

Marele foc din Roma

In noaptea de 18-19 iulie 64 e.n. in Roma izbucneste un mare incendiu care arde aproximativ o treime din oras. Istoricul Dio Cassius a scris ca imparatul Nero a fost responsabil pentru arderea Romei. Incendii catastrofale avusesera loc nu rareori in Roma antica, dar nici unul din cele din trecut nu a avut repercusiuni mai mari asupra politicii. Se spune ca, cu cateva luni inainte, Nero tot vorbea ca orasul fusese rau construit si ca ar trebui refacut in intregime dupa un plan urbanistic mai bine gandit. Sa fi provocat Nero incendiul Romei? Oamenii erau consternati… Agitatia populara se potoleste intr-adevar rapid atunci cand este lansata o acuzatie oficiala impotriva unei mici secte religioase, crestinii, ale căror rituri misterioase i-au putut nemulţumi pe zeii tutelari ai Romei. Nero altceva nu mai stia despre acesti oameni atunci cand a pus sa fie arestati toti cati i-au căzut in mana si, dupa un proces sumar, i-a trimis in camera de tortura. Unii din ei au fost aruncati la fiare, altii rastigniti, iar altii unsi cu rasină si transformati în torte vii. Acum, imparatul putea, in sfarsit, sa construiasca o capitala asa cum ii placea.

Razboiul spaniolo-american

Razboiul a inceput dupa ce Statele Unite au intervenit diplomatic pe langă Spania in favoarea cubanezilor, cerand acesteia rezolvarea pasnică a problemei independentei Cubei fata de fosta mare putere colonială a ambelor Americi. SUA avea interese majore in zona datorita capitalului investit in afaceri cu zahar, tutun si fier din insule. Rascoalele din Havana ale asa-numitilor Voluntarios prospanioli au dat Statelor Unite motiv de a trimite nava de razboi USS Maine in Ianuarie 1898. Trei saptamani mai tarziu, devreme in dimineata zilei de 15 februarie, o explozie a distrus nava ancorata in portul Havana, omorand 266 de marinari americani. Tensiunile in randul opiniei publice americane au fost exacerbate din cauza exploziei de pe USS Maine si a ziarelor de scandal care acuzau Spania de atrocitati, agitand spiritele în SUA. Desi nu a existat nici o dovada concreta, Spania este acuzata de sabotarea navei si moartea marinarilor. Au existat mai multe explicații alternative privind cauzele exploziei. O serie de istorici si cercetatori au sustinut mai tarziu ca nava a fost aruncata in aer de catre Statele Unite pentru a oferi un pretext steag fals pentru a invada Cuba și expulza Spania. In urmatoarele doua luni, ziarele americane patronate de William R. Hearst duc o campanie vehementa impotriva Spaniei, inflamand populatia. Razboiul s-a terminat dupa victoriile navale decisive ale Statelor Unite în Filipine si în Cuba. La doar 109 zile de la izbucnirea razboiului, tratatul de la Paris, care a pus capat conflictului, a dat Statelor Unite fostele colonii spaniole Porto Rico, Filipine și Guam. Sub jurisdicția Guvernului Militar al Statelor Unite, SUA a ocupat Cuba până în 1902.

Pretextul SUA de a se alatura primului razboi mondial

RMS Lusitania a fost un pachebot englez ce a apartinut companiei Cunard Line. A fost cea mai mare nava la începutul secolului XX. Lusitania a fost scufundata la 7 mai 1915 de catre submarinul german U-20, pe timp de ceata, la numai 10 Mm in apropierea coastei Irlandei, 6 zile după ce a plecat din New York cu destinatia Liverpool. Inainte de scufundare, Ambasada Germaniei la Washington a emis un avertisment. Ziare din Statele Unite au refuzat publicarea acestuia pentru ca implica recunoasterea faptului ca nava transporta munitii de razboi Desi nu era Inarmata, nava transporta 60 de tone de munitie pentru Aliati (1.242 lazi cu proiectile, 1.000 cutii cu cartuse și 10,5 tone fulminat de mercur).Din cei 1.959 de oameni aflati pe nava, 128 erau cetateni americani. Au fost recuperate doar 289 de cadavre. Scufundarea navei Lusitania a dus in scurt timp la intrarea S.U.A. in primul razboi mondial.

Dictatura fascista a lui Hitler: Focul Reichstagului

In seara zilei de 27 februarie 1933, dupa ora 21.00, pompierii berlinezi au fost alertati ca edificiul Parlamentului german, Reichstag, era în flacari. Incendiul a izbucnit în sala dezbaterilor si, pana la sosirea pompierilor, flacarile au cuprins si Camera Deputatilor. In cladire a fost gasit Marinus van der Lubbe, un revoluţionar comunist olandez, un caramidar somer. Nazistii s-au folosit de incendiu ca sa-i invinuiasca de complot antiguvernamental pe comunisti. Ca urmare, 4.000 de comunisti au fost arestati. Cu mai putin de o luna mai devreme, numitul cancelar Adolf Hitler a insistat pe langa presedintele Germaniei, Hindenburg, sa promulge un decret împotriva Partidului Comunist. Hitler a cerut apoi presedintelui Hindenburg sa emita o ordonanta de urgenta care limiteaza libertatea persoanei, inclusiv dreptul la libera exprimare si libertatea presei, limitari cu privire la drepturile de asociere si intrunire, perchezitii fara mandat de case, confiscare de proprietate, precum si incalcari ale intimitatii postale, telegrafice si telefonice comunicatii admise dincolo de limitele legale prevăzute altfel.( va pare cunoscut ? ) Multumita succesului obtinut de Partidul nazist si aliatii sai din timpul scrutinului, avut loc dupa incendiere, liderul si cancelarul Germaniei, Adolf Hitler a promulgat Actul de Imputernicire, care ii dadea efectiv puterea unui dictator.

Afacerea Lavon

Afacerea Lavon se refera la o operatiune sub acoperire israeliana ce nu a reusit, cu nume de cod Operatiunea Susannah, desfasurata în Egipt, in vara anului 1954. Ca parte a operatiunii , un grup de evrei egipteni au fost recrutati de serviciile secrete israeliene pentru planurile de bombardare in interiorul Egiptului, a obiectivelor americane si britanice. Atacurile au fost puse pe vina Fratiei Musulmane, a comunistilor egipteni, sau a nemultumitilor locali, cu scopul de a crea un climat de violenta și instabilitate, suficienta pentru a induce guvernului britanic dorinta de a mentine trupele de ocupatie in zona canalului Suez. Operațiunea nu a provocat victime, cu exceptia acelor membrilor celulei care s-au sinucis dupa ce a fost capturati. Operatiunea in cele din urma a devenit cunoscuta sub numele de Afacerea Lavon dupa ministrul israelia Pinhas Lavon, ce fost nevoit sa demisioneze ca urmare a incidentului. Dupa ce Israelul a negat public orice implicare in incident timp de 51 de ani, agentii care au supravietuit au fost onorati in mod oficial in anul 2005, fiind acordate certificate de apreciere de catre presedintele israelian Moshe Katzav.

Operatiunea Northwoods

Sefii Armatei Americane propuneau in mod oficial planificarea si desfasurarea de catre Pentagon a unor actiuni teroriste pe teritoriul SUA si, in afara tarii, impotriva cetatenilor americani, actiuni care urmau sa fie puse pe seama lui Castro si a Cubei. Aceste actiuni urmau sa creeze in America si în lume „impresia de imprudenta si de iresponsabilitate la scara mare din partea Cubei fata de alte tari si mai ales fata de Statele Unite”. Revolta starnita in SUA si in lume fata de aceste actiuni iresponsabile ar fi indreptatit Administratia americana sa declare razboi Cubei. In 13 martie 1962, documentul e prezentat spre aprobare Secretarului Apararii al SUA, Robert McNamara. Cum ministrul respinge Planul, trei zile mai tarziu, conflictul e arbitrat de preşedintele J.F. Kennedy. Acesta nu e de acord cu documentul pe motiv ca interventiei militare deschise împotriva Cubei el îi preferă actiunile clandestine desfasurate de CIA. In noiembrie 1963, Kennedy a fost asasinat in Dallas, Texas.

In Golful Tonkin

Dupa asasinarea lui Kennedy, SUA intensifica razboiul cu Republica Vietnam pe baza unei rezolutii aprobate in Congres, Rezolutia Golfului Tonkin. In Incidentul din Golful Tonkin, petrecut pe 2 august 1964, doua distrugatoare americane au atacat trei nave vietnameze si au scufundat una dintre ele. Apoi, pe 4 august, americanii au declarat ca au fost atacati din nou de nave vietnameze, ceea ce a facut Congresul sa aprobe continuarea razboiului. Singura problema e ca, asa cum o arata documente declasificate in 2005, vietnamezii nu aveau nici o nava in Golful Tonkin pe 4 august! Asadar, CIA distorsionase adevarul cum bine demonstrasera, inca din 1981, asa-zisii conspirationisti. . Până în 1969, peste 500.000 de soldati au luptat în Asia de Sud-Est. Conform unor marturii, in 1965, presedintele Johnson ar fi comentat in particular: „Din cite stiu, marina noastra tragea dupa balene pe-acolo“!

Operatiunea Gladio

Colaborand cu numeroase agentii de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a creeat dupa al doilea razboi mondial, o retea de armate secrete „in spatele liniilor” . Scopul principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea organizatiilor de stanga din statele respective, prin operatiuni sub acoperire .Cea mai renumita dintre acestea, prima despre care au fost facute dezvaluiri complete, a fost Operațiunea Gladio. Depasindu-si rapid misiunea sa initiala a devenit o retea de teroare sub acoperire formata din militanti de extrema dreapta, elemente de crima organizata si unitati militare secrete. Operatiunea a fost activa in Italia, Franta, Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Germania și Elveția. In luna august a anului 1980, militantii Gladio au bombardat o statie de tren din Bologna, omorand 85 de persoane. Initial, s-a dat vina pe Brigazile Rosii, mai tarziu a fost descoperit ca elementele fasciste din cadrul politiei secrete italiene si Licio Gelli, seful P2 Masonic Lodge, au fost responsabili pentru atacul terorist. Operațiunea Gladio a susținut în cele din urmă viețile a sute de oameni din intreaga Europa.Existenta structurii Gladio a fost dezvaluita abia la începutul anilor 1990 de catre fostul premier italian Giulio Andreotti care a confirmat ca „armata italiana din spatele frontului numita Gladio” a existat incepand cu 1958 cu aprobarea guvernului italian.

etc…

Acestea nu sunt teorii conspirationiste ci fapte istorice. Am expus aici doar cateva exemple. Adunandu-le pe toate la un loc se poate scrie o carte. Unii chiar au scris, trebuie doar sa cautati. Pentru cei ce privesc la televizor si se minuneaza cum de 9000 de forte de ordine au facut tot posibilul de a prinde doi suspecti in cazul atentatelor din Boston, poate ca micul meu articol va va trezi putin la realitate. Poate ca acum va veti intreba ce planuri are guvernul cu voi. Oare aceste planuri sunt impotriva noastra sau pentru bunastarea populatiei ? Sa fie facute planurilepentru a satisface nevoile unor persoane obscure din umbra puterilor sau sunt doar aberatii ale unui alt adept al teoriei conspiratiei ?

Articol editat din Infowars.com

Alte postari la tema:

Teoria conspirației, realimentată cu sânge proaspăt.

Stapanii din umbra

Iluzia libertatii

Statul Orwellian


544208_379582212149105_1705318115_n

Intotdeauna am considerat SUA un experiment. In paralel cu acest experiment s-au mai desfasurat si altele. Scopul a fost de a combina concluziile in ceva concret, ceva ce va pune stapanire definitiv pe omenire. Daca in Statele Unite, cei aflati in spatele experimentului au mizat pe libertatea de care beneficia individul, in alte parti ale lumii se punea accentul pe panica si control. Nazismul si comunismul au fost alte piese principale in stabilirea centralizarii puterii intr-un singur pilon central. Tehnicile folosite de catre cei din urma erau diametral opuse celor de peste ocean, tocmai pentru a se vedea reactia oamenilor la aceste tratamente. Si s-a vazut … omul este docil.

Daca tratamentul este asigurat de cu regularitate, oamenii nu se pot organiza in opozitii, nu pot comunica unii cu ceilalti de teama opresiunii si a tradarii . Dupa „caderea” blocului comunist s-a aflat ca o prea mare parte a populatiei facea rapoarte secrete catre militiile locale. In aceiasi categorie intra si nazismul. Hitler a inteles foarte bine ca e mai usor sa mobilizezi oamenii impotriva a ceva decat pentru ceva. Astfel si-a creat armatele civile care au terorizat oponentii sistemului inca dinainte de a veni la putere. Cei mai multi au inteles ca au doar doua optiuni, sunt de partea lui sau morti.

Tot mai multi oameni ( nu doar adeptii teoriei conspiratiei ) sunt de acord ca exista un complot ascuns si la vedere pentru o centralizare a puterilor. In Europa este oficial de mult faptul ca se doreste ca toate statele comunitare sa fie vasale Parlamentului European. Un fel de ev mediu modernizat. Globalizarea la nivel planetar s-ar realiza astfel in decursul a ( cel putin ) o suta de ani. Statele mai dezvoltate isi vor disputa locul in randul din fata iar restul vor sta umile la coada listei pana cand numele de stat independent va dispare din dictionarele limbilor.

Insa in ultima perioada lucrurile se misca prea repede…cel putin in SUA. Nu a trecut mult timp de la promulgarea si punerea in aplicare a legii ce prevede interzicerea detinerii armelor de calibru mare in „cel mai democratic” stat al lumii. Evenimentele din Boston par sa pregateasca un control si mai mare asupra cetatenilor de rand, iar panica nu face decat ca acestia sa nu riposteze deloc. Elietele au invatat din sistemele precedente cum sa combine nevoia de libertate a individului cu frica de autoritai si s-a ajuns la …democratie capitalista.

Evenimentele din ultimele saptamani confirma banuielile multor persoane ca ne indreptam sigur catre un stat de tip Orwellian. Supravegherea se va face mai agresiv si in mod oficial, controlul fiind facut „pentru siguranta cetateanului”. Populatia deja a inceput sa se comporte ca cei din regimurile comuniste, conduita civica atingand cote de record. In ultimele luni firmele private de securitate au achizitionat armament militar mai mult decat suficient si in mod suspect, iar multi au fost cei ce s-au intrebat impotriva cui o sa-l foloseasca.

Sa nu uitam de Posse Comitatus – legea federala a SUA ce nu permite armatei sa actioneze pe teritoriul tarii. Modificata in 1981, legea da voie doar Garzii Nationale sa asigure ordinea in stare de urgenta. Deocamdata !

Stirile dauneaza grav sanatatii tale !


pict_20081015PHT39627       exclusiv

Din cele peste 10 000 de stiri, pe care poate le-ai citit in ultimul an, cate v-au permis sa luati o decizie intr-o problema din viata voastra ? Cate v-au ajutat sa treceti peste vreun obstacol ?

Un avion s-a prabusit … 321 morti. Cu ce te ajuta ca sti asta ? Atitudinea ta fata de acest risc se va schimba indiferent de probabilitatea sa. O masina s-a rasturnat, rezultand decesul a 4 persoane… O batrana a fost violata in timp ce alta femeie a fost omorata cu brutalitate cu un ciocan… Oamenii nu numai ca vizioneaza astfel de stiri, le si citesc si vor sa afle amanunte cat mai detaliate. Treziti-va ! Altii fura tara in timp ce tu te uiti hipnotizat la mizeriile din presa, legile sunt date impotriva ta, oameni cu idei radicale transforma planeta intr-o inchisoare iar tu ce faci ? Te uiti dupa fata de la nu stiu ce pagina … Ca mai apoi sa te intrebi – Cand s-o fi schimbat lumea asa repede ?

Stirile sunt daunatoare, duc la frica, agresiune si manipulare; impiedica creativitatea si capacitatea de a gandi profund. Mass-media ne hraneste zilnic cu probleme banale, sfaturi care nu au nici o utilitate in viata cotidiana si mai rau, nu necesita gandire. Actionam mecanic pentru ca asa am citit in ziare sau am vazut la televizor. Stirile sunt, in marea majoritate, despre lucruri pe care nu le putem influenta. Repetitia lor zilnică ne face pasivi. Spre deosebire de lectura unei carti, a unui articol lung dintr-o revista, stirile sunt cantitati nelimitate de flash-uri ce actioneaza asupra creierului nostru la fel ca bomboanele viu colorate pentru copii. La fel ca cei ce au descoperit pericolele alimentatiei moderne ce duc la obezitate, diabet si alte forme de boala, oamenii trebuie sa realizeze si cat de toxice pot fi stirile asupra gandirii noastre. Marea majoritate a populatiei nu este suficient de rationala pentru a face fata stirilor si efectului negativ al acestora. Indiferent daca informatiile primite corespund sau nu realitatii, oamenii folosesc bucati din ele penttru a le integra in sistemele personale. Trusturile de stiri vor ca tu sa crezi ca stirile pe care le ofera iti vor oferi un avantaj competitiv. In realitate consumul de stiri este un dezavantaj competitiv.

Noutatile din actualitati nu au putere explicativa, sunt lipsite de sens. Acumularea acestora va ajuta sa intelegeti mai bine lumea sau misterele ei ? Cu siguranta nu. Acumularea mai multor informatii nu te ajuta nici economic. Te-ai astepta astfel ca ziaristii sa fie in fruntea piramidei, ceea ce nu se intampla. Acolo sunt doar cei ce controleaza informatia, cei ce ne dau firimituri din masa lor imbelsugata cu adevaratele informatii ajutatoare.

Stirile inhiba gandirea. Gandirea necesita concentrare. Stirile sunt special concepute pentru a va intrerupe din concentrare; flash-uri date creierului pentru a-l dezorienta; virusi ce fura atentia pentru anumite scopuri. Ele functioneaza ca un drog, vrem sa stim cum se termina povestea din spatele cuvintelor, iar cu sute de povesti in capul nostru dorinta e din ce in ce mai convingatoare si greu de ignorat. Majoritatea consumatorilor de stiri, chiar daca obisnuiau sa fie consumatori de carte, si-au pierdut capacitatea de a absorbi articole lungi sau carti. Dupa patru cinci pagini obosesc, isi pierd concentrarea, devin nelinistiti si asta doar pentru ca stuctura creierului s-a modificat. Majoritatea stirilor sunt despre lucruri cere nu ne pot influenta pe noi personal iar repetarea lor contribuie la pasivitate. Viziunea asupra lumii ne este schimbata de catre oamenii ce stau in spatele cuvintelor asternute pe o bucata de hartie iar aceasta tinde sa fie pesimista si fatalista. Este posibil ca asta sa contribuie si la mentinerea starii de depresie. Stirile distrug creativitatea.

In concluzie, consumul de stiri este irelevant. In mare parte. Problema nu se pune sa nu fi la curent ci sa nu te lasi atras in jocul manipulator pe care il abate mass-media asupra ta. Cu cat consumi mai putine stiri cu atat esti in mai avantaj. Mintea ta lucreaza mai liber, esti mai original. Societatea are nevoie de jurnalism, dar intr-un mod diferit. Jurnalismul de investigatie are locul lui bine stabilit dar putini sunt cei ce aleg aceasta cale. Descoperirile importante nu trebuie sa ajunga sub forma de stiri.

Dacă vrei sa propui solutii vechi de cand lumea, cititi stiri. Daca sunteti în cautare de solutii noi, nu le cititi !

Acesta este un extras editat, dintr-un eseu publicat pentru prima data la dobelli.com  si preluat din The Guardian.

Alte postari la tema:

Schimbarea vine de la voi, sau de la ei ?

Cand ne-am pierdut puterea ?

Iluzia libertatii

Televizorul te face pasiv !


images

Televiziunea  poate fi văzută ca un mediu ce împiedică sau reprimă o evoluţie firească. Copilul în faţa televizorului nu are parte de experienţa obişnuită a limbajului, de stimularea dialogică a gândirii şi reflecţiei pe care părinţii, bunicii sau mediul uman, în general, le oferă. Stimulii vizuali şi auditivi percepuţi în fata micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depăşesc capacitatea creierului de a-i controla.Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale. Copiii se obişnuiesc de la televizor să nu mai dorească să înţeleagă ce se întâmplă în lumea care-i înconjoară. Se mulţumesc doar cu senzaţiile.Experienţa vizionării TV nu este una a spaţiului şi a timpului real, a distanţelor şi a duratelor reale, ci a unora virtuale, sugerate sau doar simulate în interiorul lumii televizualului.

Copilului îi lipseşte posibilitatea cunoaşterii prin atingerea şi manipularea fizică a materialelor, una dintre condiţiile desfăşurării procesului de cunoaştere şi, prin urmare, de structurare a traseelor neuronale. Prin televizor, cei mici sunt lipsiţi de liniştea şi răgazul necesare dezvoltării mecanismelor limbajului intern şi ale gândirii reflexive.

Televizorul nu numai că nu favorizează o participare interactivă la procesul de cunoaştere, ci, dimpotrivă, presupune o experienţă pasivă şi pasivizantă pentru mintea umană. După vizionarea prelungită, copiii vor avea tendinţa de a rămâne în aceeaşi stare de pasivitate sau de neimplicare în cunoaşterea lumii reale. Celor care se uită mult la televizor li se sărăceşte în mod proporţional capacitatea de a imagina jocuri, le slăbeşte dinamismul mental. J. Healy subliniază faptul că: “Întrucât în configurarea sistemelor neuronale, conexiunile se realizează ca răspuns la efortul presupus de o activitate mentală, a-i introduce pe copii în mediul TV, a le deprinde mintea cu plăcerea facilă a vizionării înseamnă să le punem într-un risc real dezvoltarea abilitaţilor mentale”. (Healy, 1990)
Problema fundamentală pe care o ridică vizionarea TV în ceea ce priveşte dezvoltarea structurilor corticale este gradul ridicat de repetitivitate (zilnic), durata şi intensitatea experienţei vizionării. Având în vedere aceste constatări, devine justificată întrebarea pe care şi-o pun tot mai mulţi cercetători din lumea occidentală atunci când constată declinul principalelor abilităţi intelectuale la tinerii noii generaţii: Este posibil că ritmul vieţii contemporane, când mulţi copii sunt în mod constant stimulaţi din afară, când ei nu mai au timp să stea să gândească, să reflecteze, să vorbească cu ei înşişi (limbaj intern) să facă posibilă apariţia unor schimbări structurale (morfologice) în creierul noii generaţii?” (…) “Este posibil ca tinerii care petrec zilnic un timp îndelungat în faţa televizorului să aibă creierul dezvoltat diferit fată de al acelora care se implică în activităţi fizice, interpersonale şi cognitive?

Răspunsul pe care-l dau la această întrebare cercetători renumiţi ca dr. William T. Greenough de la Universitatea din Illinois, o autoritate recunoscută în domeniul dezvoltării corticale, sau dr. Richard M. Lerner, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania, specialist în dezvoltarea mentală a copiilor şi a tinerilor, este unul afirmativ:

“Da – răspund ei – din moment ce tinerii sunt atraşi de un alt tip de activitate (privitul la TV) decât cei aparţinând altor generaţii, atunci şi funcţia, şi structura creierului lor vor fi alterate. (…) Creierul are tendinţa (aşa este făcut el) de a repeta aceeaşi experienţă; neuronii învaţă să reproducă modelul de răspuns deja format, ceea ce, de altfel, ne arată cum învaţă oamenii. Noi, de fapt, nu realizăm că ceea ce învăţăm sunt obiceiuri sau deprinderi. Ori de câte ori copiii fac ceva în mod repetat ar trebui să ne întrebăm: este aceasta o obişnuinţă pe care dorim ca ei să o aibă (lucru valabil din punct de vedere funcţional şi la adulţi)?” (Large,2000)
Aşadar, deprinderile formate prin repetiţie determină constituirea unor modele neuronale specifice (de răspuns cortical la stimulii de mediu), modele care se vor repeta în viaţa cotidiană şi care vor influenţa perceperea şi reflectarea mentală a realităţii.
A-i învăţa pe copii cu televizorul şi a cultiva acest obicei în viaţa noastră înseamnă, de fapt, a modela nişte structuri neuronale care determină cortexul să răspundă la provocările realităţii potrivit tipului de experienţă propus de vizionarea TV; înseamnă să le obişnuim creierul cu atitudinea pasivă, să-l facem dependent de “plăcerea facilă a ecranului video”, să “îi slăbim abilităţile mentale” obişnuindu-i să nu reflecteze, să nu gândească realitatea, să nu dialogheze sau să nu se concentreze cu atenţie la problemele pe care le întâmpină.

Astfel, uitatul la televizor nu va constitui numai o obişnuinţă cotidiană, ci se va cristaliza într-o structură corticală care va influenţa semnificativ întregul orizont de conştiinţă şi existenţă al telespectatorului. În cele ce urmează, vom încerca să vedem în ce fel modificările majore pe care vizionarea TV le induce în cortexul telespectatorilor se reflectă în structura şi funcţionarea creierului tinerilor noii generaţii.

Primul efect al televiziunii este crearea unei atitudini mentale pasive

Toate studiile privitoare la efectele televiziunii, fie că se referă la copii, fie la adulţi, constată că vizionarea este un factor important în generarea unui comportament pasiv. (Mander, 1978) Proporţional cu timpul dedicat vizionării, se poate constata o micşorare a vigilenţei generale. (Healy, 1990) De asemenea, se înregistrează o scădere vizibilă a perseverenţei, a voinţei şi dispoziţiei de a urmări activ rezolvarea unei probleme.

Din punct de vedere neurologic, cercetătorii explică acest fenomen prin apariţia unei dependenţe de ritmul cerebral alfa, activitate corticală cu care omul se deprinde pe parcursul miilor de ore petrecute în faţa ecranului. Obişnuiţi de mici cu această stare mentală, oamenii vor fi permanent inclinaţi sau atraşi de activităţile distractive ce introduc mintea în aceeaşi stare pasivă, de relaxare. Prin afectarea activităţii cortexului prefrontal, televiziunea conduce, de asemenea, la reducerea activităţii voluntare, un simptom specific acestei afecţiuni.

Pe termen lung, vizionarea TV diminuează puternic capacitatea de implicare în propria existentă, determină pasivitate în planificarea activităţilor viitoare şi în organizarea programului zilnic, cultivă plictiseala~, dezinteresul sau apatia. Oamenii găsesc tot mai greu energia, dispoziţia şi puterea de a lupta pentru a-şi schimba viaţa. Ei nu mai pot lua hotărâri singuri, nu se mai pot opune nici unei măsuri politice, sociale sau comunitare. De altfel, proporţional cu creşterea timpului petrecut la televizor, scade dispoziţia sau plăcerea unei implicări în viaţa comunitară şi chiar în cea de familie. În principiu, televiziunea cultivă plictiseala, dezinteresul sau apatia şi inhibă comportamentele sau iniţiativele de ordin subiectiv, ca reflex al voinţei şi reflecţiei personale. Practic, după cum sugerează mulţi dintre cercetători, vizionarea TV contribuie în mod esenţial la diminuarea controlului interior al proceselor mentale şi la preluarea acestuia de către mediu (stimulii externi sau mijloacele de manipulare), “antrenându-i pe oameni pentru a fi momâi (zombi)”. (Mander, 1978)

Vizionarea TV defavorizează dezvoltarea emisferei cerebrale stângi

Cercetările făcute de-a lungul anilor au demonstrat faptul că funcţiile pe care le coordonează cele două emisfere cerebrale în cadrul actelor cognitive sunt complet diferite. Emisfera dreaptă guvernează procesele ce presupun o percepere globală şi simultană, imaginaţia emoţiile, culorile etc. Emisfera stângă se ocupă de procesele liniare, analitice şi succesive. Ea mediază gândirea logică, deductivă, analiza şi sinteză. Analizează şi aranjează detaliile în ordine (de exemplu, conceptul de timp sau relaţia cauză- efect). De reţelele emisferei stângi depinde bună stăpânire a gramaticii, aşezarea cuvintelor în frază (sintaxă).

Studiile efectuate arată că “oamenii primesc informaţiile de la televizor, în mod principal, prin intermediul acţiunii vizuale sau prin sunete non-verbale – bubuituri, trosnituri (booms, crashes), muzică – şi nu ca urmare a dialogului”, ceea ce, desigur, indică o stimulare preferenţială a emisferei drepte. (Healy, 1990) Însă lucrurile nu se opresc aici. Se pare că mediul televizual cultivă preferenţial şi maladiv emisfera dreaptă, în timp ce, concomitent, o inhibă pe cea stângă. Aceasta explică de ce, pe parcursul vizionării, activitatea emisferei stângi este redusă extrem de mult.

Prin urmare, televiziunea, se dovedeşte a fi mijlocul care subminează activitatea şi dezvoltarea emisferei cerebrale stângi. Acest lucru este, de altfel, observat de mulţi dintre educatorii ţărilor occidentale, care afirmă că astăzi copiii au un comportament ce vizează activarea preferenţială a emisferei drepte. (Healy, 1990) Maria Winn spune că “timpul petrecut de copii în faţa televizorului, ca timp cheltuit în activităţi non-verbale, prioritar într-o activitate vizuală, conducând la nedezvoltarea emisferei stângi, subminează dezvoltarea limbajului şi a cititului”, (Winn, 1996) Soţii Emery sunt mult mai fermi.

Studiile realizate de ei demonstrează că “suprastimularea sistemelor non-verbale ale emisferei drepte, prin vizionare excesivă, chiar şi la copiii înzestraţi, poate duce la o vătămare a căilor neuronale esenţiale dezvoltării vorbirii, scrisului şi gândirii critice (ariile emisferei stângi), dacă acestea nu sunt deplin dezvoltate”. (Healy, 1990)
Prin urmare, gândirea logică şi analitică, exprimarea corectă, gramatical vorbind, a ideilor, cititul, scrierea, raţionamentul matematic şi ştiinţific, împreună cu alte abilităţi din cele procesate de emisfera stângă, sunt puse în criză în societatea modernă, prin vizionarea excesivă a televizorului şi prin utilizarea calculatorului. Atât de puternic este declinul facultăţii de a raţiona în America şi în ţările occidentale în general, încât sintagma generaţia weak reasoners (“a celor care raţionează slab”) a devenit extrem de răspândită în mediile de specialitate. Cercetătorii apreciază că, odată cu trecerea timpului, criza gândirii analitice şi chiar capacitatea rezolvării logice a unor probleme de viaţă se va adânci extrem de mult.

Raţionamentul matematic abordarea unor discipline ca fizica, chimia sau, în general, a gândirii ştiinţifice va fi încă una din problemele cu care se vor confrunta generaţiile viitoare, în condiţiile în care nu se va face nimic în vederea eliberării de sub tirania televizualului.
sursa

Alte postari la tema:

Sfaturi practice pentru a rezista manipulărilor

Stapanii din umbra

Puterea presei

Teoria conspirației, realimentată cu sânge proaspăt.


omerta-cia-teoria-conspiratiei-realimentata-cu-sange-proaspat-91562-1

Unul dintre cei mai cunoscuți autori ai teoriilor conspirațiilor privind atentatele din 11 septembrie, participant la operațiuni secrete alături de traficanții de droguri din CIA, a murit în condiții mai mult decât suspecte. Fost pilot de linie pe aeronave Boeing, Phillip Marshall a fost găsit fără suflare, luna trecută, alături de cei doi copii și de câinele familiei. Bărbatul i-a împușcat cu aceeași armă, după care și-a tras un glonț în cap, spun, pe aceeași voce, anchetatorii și autoritățile. Teza sinuciderii a fost spulberată, cu argumente, de o serie de experți și jurnaliști americani, care sunt convinși că nu este decât un nou asasinat comis de Agenția Americană de Informații.
Marshall nu era un simplu pilot. Publicase, din 2001, trei cărți-document privind atentatele teroriste din 11 septembrie, în care demonta versiunea Washingtonului. Și era conștient că, prin dezvăluirile sale din „The False Flag 9/11 – Cum Bush, Cheny și saudiții au creat lumea post 11 septembrie” și din „The Big Bamboozle – 9/11 și Războiul împotriva terorismului”, își făcuse o armată de dușmani. Taxate drept paranoice de către detractorii săi, cărțile acuzau direct administrația Bush și serviciile secrete saudite, pe baza unor documente, că au fost complici la antrenarea atacatorilor kamikaze care au intrat cu avioanele în Turnurile Gemene. O altă lucrare, cu teorii-bombă despre atacurile din 2001, urma să iasă de sub tipar. „După un studiu aprofundat, de peste zece ani, al acestui atac în care au fost folosite avioane de linie ale Boeing pline cu pasageri, sunt 100% convins că agenți ai serviciilor secrete saudite au fost sursa de finanțare, de sprijin logistic și tactic pentru antrenarea atacatorilor, cu 18 luni înainte de atentat”, era concluzia lui Marshall, în urma probelor adunate în tot acest timp.

George Bush, Mafia și CIA

Brian Downing Quig, jurnalist american de investigații, a murit, în iunie 2003, după ce a fost lovit, accidental, de un camion. Renumit pentru investigațiile de presă, autor al unor teorii ale conspirațiilor, ziaristul contribuise la scrierea cărții „Mafia, CIA și George Bush”, alături de Pete Brewton, în care erau dezvăluite o serie de operațiuni ilegale cu droguri, de care nu erau străine nici CIA, nici administrația Bush. Pe scurt, ancheta lui Quig scotea la lumină conexiunile dintre Mafia, CIA, un grup de oameni de afaceri din Texas și o serie de politicieni, în frunte cu Bush Jr., în cazul unei afaceri în care erau în joc peste 500 de miliarde de dolari.

JFK și Noua Ordine Mondială

William (Bill) Cooper, realizator de radio, cunoscut autor al mai multor teorii ale conspirațiilor, a fost împușcat mortal, în urma unui schimb de focuri, după ce poliția din Arizona încercase să-l aresteze. Era convins că administrația Bill Clinton vrea să-l asasineze. Cooper publicase lucrarea „Behold a Pale Horse”, în care elaborase teorii conspiraționiste legate de uciderea lui J.F. Kennedy, despre guvernul mondial și despre cum încearcă Illuminati, controlați de Grupul Bilderberg, să pună stăpânire pe planetă, pentru stabilirea unei Noi Ordini Mondiale.

Fenomenul OZN și Illuminati

Jim Keith, autorul cărților „Elicoptere negre peste America. Lovitură de forță pentru Noua Ordine Mondială” și „Caracatița”, alături de Kenn Thomas, a lansat teorii ale conspirației privind modul în care CIA testează arme pentru controlul minții. Tezele sale au vizat, de asemenea, Illuminati și fenomenul OZN-urilor. În 1999, în urma unei lovituri la genunchi, Keith a fost transportat la spital, unde a murit, pe masa de operație, din cauza unui cheag de sânge.

„Alianța neagră”

Gary Webb, laureat al Premiului Pulitzer pentru Jurnalism, a lansat teorii ale conspirației pe seama legăturilor dintre CIA și mafia drogurilor din Nicaragua. Webb a fost autorul volumului „Dark Alliance”, în care susținea că CIA se face vinovată de răspândirea epidemică a consumului de cocaină, în toate orașele americane. Mai mult, teoria sa era că administrația Reagan fusese un adevărat scut pentru traficanții de droguri, pentru a strânge bani de la Contras (grupările rebele din Nicaragua). Probele sale îl făceau să susțină că oficiali de la Casa Albă știau despre legăturile și banii pe care Agenția Centrală de Informații îi obținea de pe urma conexiunilor cu Contras. În 2004, jurnalistul a fost găsit mort, împușcat în cap. Varianta oficială a fost că s-a sinucis.

sursa

Informatia inseamna putere !


mass-media (1)

Mijloacele media de pe întreg cuprinsul globului ne împărtăşesc informaţii care conţin, în medie, 25% fapte reale şi 75% elemente false sau distorsionate. Aceste procentaje variază în funcţie de subiectul abordat, precum şi de gradul în care guvernul ţării respective şi alte organisme statale îşi exercită cenzura şi autoritatea

Din păcate, cei mai mulţi oameni nu ştiu sau pur şi simplu refuză să creadă că reţeaua globală de informare în masă este deţinută şi controlată de şase mari companii. În anii ’80 numărul acestora era de 50, ceea ce oferea totuşi un grad ceva mai mare de libertate a informaţiei. În prezent, însă, cele şase companii extrem de puternice controlează tot ceea ce urmărim, ascultăm sau citim din ceea ce se petrece pe glob. Ele deţin toate reţelele de televiziune, canalele prin cablu, studiourile de film, ziarele, revistele, editurile şi chiar şi multe dintre site-urile favorite ale oamenilor obişnuiţi.

Cele şase companii care controlează practic în întregime informaţia la nivel global sunt: Time Warner, Walt Disney, Viacom, Rupert Murdoch’s News Corp., CBS Corporation şi NBC Universal. Chiar şi acele arii înguste din media, care nu depind în mod direct de cele şase companii, tind să fie asimilate indirect prin incredibilul lanţ al imitării, al constrângerilor şi al corupţiei.

Ne putem întreba de ce ţin aşa de mult aceste şase corporaţii să controleze informaţia la nivel mondial? Motivul principal este acela că media reprezintă mijlocul cel mai puternic de control al populaţiei. Regula de bază după care se ghidează aceste corporaţii este că, atunci când controlezi media, controlezi de asemenea şi modul de gândire al oamenilor. Acesta este modul în care câţiva indivizi reuşesc în mod pervers să manipuleze şi să înrobească minţile oamenilor, fără ca ei măcar să-şi dea seama. Incredibila manipulare conduce în primul rând la câştiguri imense în bani; odată ce aceste companii influenţează într-o anumită măsură modul de gândire al oamenilor, ele pot să determine populaţia să consume hrană nesănătoasă, droguri sau să-şi însuşească obiceiuri rele.

Una dintre metodele eficiente prin care ne putem păstra judecata dreaptă este aceea de a considera că fiind adevărat doar un sfert din ceea ce ni se transmite prin mijloacele media, iar trei sferturi din informaţie trebuie considerată ca fiind potenţial falsă, până nu este verificată încrucişat prin surse independente şi prin utilizarea intuiţiei şi a discernământului. Dacă dorim cu adevărat să devenim liberi în gândire şi în acţiune, atunci este necesar în primul rând să devenim conştienţi de felul în care aceste corporaţii, care controlează mass-media internaţională, ne înșală clipă de clipă prin abundența unei informaţii corupte şi manipulatoare. Cu alte cuvinte, este necesar să le deconspirăm „trucurile” prin care ei realizează punerea în scenă a minciunii.

Unul dintre aceste „trucuri” la care apelează mai mereu „mogulii mass-media” constă în utilizarea aşa-numitelor sugestii subliminale şi a generatoarelor de frecvenţe, care transmit modele energetice specifice sau coduri ce pot influenţa mintea noastră subconştientă. Dacă aceste metode nu ar fi cu adevărat eficiente, pentru ce companiile media ar mai cheltui zeci de milioane anual pentru a le realiza?
Altă metodă des utilizată este corupţia: tentaţia banilor, a carierei şi a puterii atrage fiinţa umană într-un vârtej periculos din care de cele mai multe ori ea nu mai găseşte puterea să iasă.

În sfârşit, una dintre „armele” de bază ale corporaţiilor, prin care ele ţin în frâu orice informaţie incomodă, este ameninţarea. Ameninţarea concedierii, ameninţarea carierei, a poziţiei sociale şi chiar ameninţarea cu moartea.
Cunoaşterea acestor adevăruri, care pot fi destul de uşor verificate de fiecare dintre noi, înseamnă putere. Puterea ne va conferi curajul necesar de a lua poziţie faţă de aceste metode malefice de manipulare. Curajul ne va face să acţionăm la unison, în mod coerent şi cu o mare voinţă. Bucuria libertăţii va aduce astfel fericirea şi lumina mult dorită în vieţile noastre.
sursa

Alte postari la tema:

10 războaie americane şi zece minciuni mediatice planetare

Teoria conspirației, realimentată cu sânge proaspăt.

Guvernul Mondial

Despre alimente nesanatoase si organisme modificate genetic


nutritie nesanatoasa

Omul modern este o fiinta bizara. Se distruge singur, lent, de parca viata nu ar conta pentru el. In lumea biologica nu exista nicio alta creatura cu aceleasi apucaturi autodistructive. Cu 500 de ani inainte de Hristos, anticii si-au dat seama ca „esti ceea ce mananci” si ca „alimentele pot fi medicamente”. Aceaste expresii sune atribuite in egala masura unor celebri medici ai antichitatii, precum Hipocrat si Galenius. Daca ar fi sa fie asa, omul modern nu este altceva decat un conglomerat de grasimi si zaharuri, lipsit de vitamine. Despre obiceiurile alimentare nesanatoase gasim zilnic o sumedenie de informatii, adesea contradictorii, astfel incat consumatorul de rand este de-a dreptul buimacit si nu mai stie ce si cum sa manance. Acest top al alimentelor nesanatoase tine cont de doi factori. Primul este frecventa consumarii, pentru ca o otrava introdusa sistematic in organism este foarte posibil sa functioneze. Al doilea este impactul imediat asupra sanatatii, pentru ca unele alimente chiar daca sunt consumate ocazional pot avea efecte deosebit de nocive.

1. Cartofii prajiti
Sunt pe departe cele mai daunatoare alimente, daca tinem cont de cei doi factori ai acestui top. Nelipsiti din alimentatia noastra cotidiana, cartofii sunt daunatori indiferent de forma sub care sunt serviti pentru ca contin glucide ce sunt metabolizate rapid in zaharuri simple. Acestea sunt usor absorbabile care si repede nivelul de insulina. Ba mai mult, atunci cand sunt prajiti la temperaturi inalte in grasimi de tip trans, are loc o serie de procese ale caror efecte sunt de-a dreptul devastatoare. Este stiut faptul ca alimentele prajite contin serii de acizi grasi de tip trans si multe substante cancerigene de tip acrilamide. Daca sunt prajiti in ulei din floarea soarleui, soia sau porumb apar grasimile polinesaturate. Acest tip de grasime produce o cantitate mare de radicali liberi, care duc la o imbatranire prematura, cancere sau obezitate.

2. Margarina
A devenit un aliment nelipsit in viata codidiana. Chiar daca nu este consumata direct, margarina are si ea un continuit sporit de acizi grasi trans. Acesta duce la cresterea colesterolului rau si scaderea celui bun. In tipul proceselor tehnologice, margarina este completata cu mai multe tipuri de coloranti si aromatizanti. In tipul devzoltarii productiei a devenit de-a dreptul otravitoare, datorita proceselor de hidrogenare si apoi de inter-esterificare. Margarina este o grasime sintetica care nu poate fi procesata de organism. Aceste grasimi se depun pe membrana celulelor sistemului imunitar. Margarina afecteaza in special inima, creierul si circulatia sangvina. Foarte multi dintre cei care e opun consumului de margarina sustin ca ar avea o structura moleculara asemanatoare plasticului. Chiar daca aceasta afirmatie este falsa, plasticul fiind o structura polimerica, iar margarina un amestec de grasimi si apa, totusi ea este nociva prin structura grasimilor continute.

3. Bauturile carbogazoase
Bauturile de tipul coca-cola au cel mai mare impact comercial din seria obiceiurilor alimentare moderne. Consumul de cola a devenit un obicei cotidian, cu cele mai nocive efecte. Un simplu pahar de suc contine aproximativ 10 lingurite de zahar, aproape 200 de calorii, si 60 mg cafeina. Asta fara a mai pune la socoteala si un numar mare de coloranti si aditivi. Consumul pe termen lung este insotit aproape intotdeauna de osteoporoza, obezitate, si afectiuni cardiovasculare. Cariile dentare sunt si ele puse adesea pe seama consumului de cola. Variantele dietetice sunt mult mai daunatoare, pentru ca au in compozitie indulcitori artificiali de tipul aspartamului. Cercetatorii care studiaza efectele aspartamului au aratat ca acesta declanseaza si agraveaza urmatoarele boli cronice: tumori pe creier, scleroza multipla, epilepsie, boala Parkinson, sindromul Alzheimer, retardare mintala, fibromialgie, diabet.

4. Mezelurile si carnea procesata
Carnea procesata (folosita in prepararea alimentelor de tip fast-food) si mezelurile contin cantitati mari de nitriti de sodiu. Nitritii de sodiu sunt cancerigeni, unul dintre principalele efecte este cancerul de colon. Ba mai mult, interactioneaza cu hemoglobina, fiind chiar otravitor daca este administrat copiilor sub sase luni. Din motiove inca neelucidate, nitritul de sodiu provoaca o dependenta, asemanatoare celei de droguri periculoase. Mezelurile sunt completate cu mai multe grasimi si sorici. Soriciul este foarte gustos, insa este o proteina cu valoare biologica scazuta. Aproape toate formele de carne procesata contin si MDM (mechanically deboned meat – carne dezosata mecanic). Aceasta este o pasta provenita din dezosarea carcaselor de pasare. MDM-ul perturba grav echilibrul calciului si fosforului in organism, intrucat contine fosfor in exces. Alti aditivi alimentari (derivatii acidului glutamic) prezenti in mezeluri si carne procesata determina returi, palpitatii, dureri de cap si de asemenea, hiperactivitate si probleme de atentie si concentrare la copii.

5. Pizza, shaorma si burger-ul
Acestea sunt alimente cu o incarcatura sporita de calorii, fiind adevarate bombe calorice. Zilele trecute, in drum spre Bucuresti m-am oprit la un MC Donalds si am comandat un Mc Tasty. Uitandu-ma pe cutie am fost socat sa vad ca doar burgerul meu continea nu mai putin de 850 kcal (jumatate din doza zilnica), portia de cartofi care-l insotea in meniu avea 470 kcal. De obicei, buregerii contin 280 de calorii si 13 grame de grasimi, echivalentul a 20% din necesarul zilnic pentru un organism sanatos. Sosul adugat la acestea contine grasimi nocive in proportie de 80%. Prin modul de preparare creste cantitatea de toxine, iar nivelul de sodiu este peste pragul de alarma. Intr-o pizza se pun cam 28 de grame de sunca cu 10 grame grasimi. In medie, o singura pizza ajunge pana la 500 de calorii, care pot fi arse cam in doua ore de mers pe jos. Acest tip de alimente devin si mai periculoase in urma procesului de preparare, prin aparitia grasimilor polinesaturate si prin efectele radicalilor liberi (imbatranire prematura, cancere, obezitate, diabet).

6. Painea alba
Suntem printre cei mai mari consumatori de paine alba, fara sa stim ca efectele acesteia asupra organismului sunt devastatoare. Acest tip de paine este realizata prin folosirea partii celei mai putin hranitoare a bobului de grau. La aceasta se adauga o serie de aditivi daunatori. In urma procesului de dubla rafinare a bobului de grau, valoarea nutritiva este injumatatita. In starea neprocesata, graul contine calciu, magneziu, fosfor, aproape toate vitaminele B, antioxidanti precum vitamina E, celuloza, fibre. Acestea dispar insa in urma procesului de rafinare. Painea alba nu este doar saracita, ea este chiar otravita prin aditivii folositi. Culoarea alba este mentinuta cu propilen glicol pentru mentinerea culorii albe, la care se adauga acidul diacetiltartaric si sulfatul de calciu, pentru ajuta la framantare. Painea alba este saracita de fibre, continand doar un sfert de gram de fibre in fiecare felie. In acelasi timp, o felie de paine integrala contine 2 grame, iar painea multicereale pana la 33,5 g.

7. Supele instant
Nu doar ca nu te hranesc deloc, ba chiar iti spala calciul din organism. Acesta contin in exces glutamatul de sodiu E621, care este una dintre cele mai cancerigene substante. Glutamatul de sodiu (o neurotoxina) provoaca migrene insuportabile care nu pot fi tratate cu medicamente. Se vinde producatorilor sub forma de cristale albe, fara gust, si se combina intotdeauna cu alti aditivi chimici care au aroma. Supele la plic sunt devastatoare pentru persoanele cu boli cardiovasculare, cele cu afectiuni ale ficatului, rinichilor sau diabetici.

8. Bomboanele
Prin contimutul mare de zahar, bombanele sunt adevarate bombe glicemice. Insa, aditivii sunt si mai periculosi. Unul dintre aditivii folositi cel mai des la fabricarea bomboanelor, carminul, E120, poate provoca alergii, rinite, astm, eruptii cutanate. Este un factor declansator pentru aparitia sindromului de hiperactivitate si deficienta de concentrare. Un alt aditiv, indigotina duce la aparitia starilor de voma si greata, poate provoca tumori cerebrale si hipertensiune.

9. Fructele de mare
Acestea nu au devenit un obicei alimentar romanesc. Insa, consumul fructelor de mare este in crestere spectaculoasa. Ce trebuie sa stiti este ca in afara de continutul crescut de acizi grasi de tip trans si de acrilamide, acestea mai au si un continut crescut de mercur. Apa de mare este incarcata cu mercur toxic iar fructele de mare cu carapace cum sunt stridiile si homarii pot fi contaminati cu paraziti si virusi rezistenti care pot supravietui si temperaturilor inalte. Aceste creaturi, numite si animale-gunoieri, consuma hrana care poate fi daunatoare pentru organismul nostru.

10. Guma de mestecat
Pare ca daca nu este inghitit, alimentul nu are efecte novice. Nimic mai fals, guma de mestecat poate provoca tulburari digestive grave. Aceste efecte se datoreaza sorbitolului, care mai poate fi gasit in siropurile pentru tuse, bomboanele mentolate fara zahar, mancarurile si bauturile dietetice si inghetata.

Organismele modificate genetic:
* o serie de produse insuficient testate incat sa prezinte garantii pentru consum, motiv pentru care multe tari din UE au apelat la principiul de precautie si au refuzat cultivarea si consumul pe teritoriile lor (Franta, Austria etc.)
* testele efectuate pe cobai (insuficiente si ele) au aratat posibile legaturi intre consumul de OMG si perturbari de functionare a ficatului, rinichilor si testiculelor, alergii etc.
* reprezinta un pericol pentru biodiversitate – o data cultivate in spatii deschise ele se pot raspandi si contamina si alte medii, in exteriorul culturii propriu-zise(seminte purtate de vant etc) iar efectele nu pot fi controlate. In plus, prin continua cautare de soiuri tot mai rezistente de plante se vor elimina toate acele soiuri mai slabe deci efectiv se va reduce biodiversitatea.
* creeaza dependenta de firma ce detine patentul asupra lor (Monsanto, Pioneer, Syngenta, Bayer) – semintele OMG nu pot fi pastrate ca semintele traditionale, ele trebuie cumparate anual de la firma producatoare, impreuna cu erbicidul la care sunt rezistente (care distruge orice planta mai putin respectivul OMG). Deci planta modificata genetic contine o cantitate uriasa de erbicid. E o gluma povestea ca OMG ne ajuta sa folosim mai putine erbicide si pesticide.
* nu sunt o solutie contra foametei! Foametea din lume nu poate fi eradicata decat printr-o distributie diferita a alimentelor, prin limitarea saraciei si incetarea exploatarii tarilor sarace.
* sporesc problemele economice si sociale din tarile sarace sau in curs de dezvoltare – de obicei acolo sunt marile plantatii (India, Argentina, Mexic etc.). Fermierii sunt fermecati de costurile asa-zis reduse si de productivitatea mare a semintelor modificate genetic (idei foarte raspandite si in Romania de altfel.

sursa

Alte postari la tema:

Hrana noastra cea de toate zilele

Codex Alimenarius

Pentru sanatatea dumneavostra consumati cel putin 2 litri de apa pe zi ! – FALS !!!

Dârele morții


a2cdacdb16bf20e57e7bcbc6f6f462c0

Incepand cu anii ’90 in Statele Unite ale Americii au inceput sa fie observate dâre ciudate avand diferite marimi si forme ce apareau pe cer, dâre ce nu erau ale avioanelor obisnuite cu care pana atunci majoritatea oamenilor erau familiarizati. Tot mai multe avioane care zburau chiar si la mica altitudine, lasau în urma lor dâre alcatuite din substante chimice, care nu au nicio legatură cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor. Aceste fenomene s-au raspandit in toata lumea iar tot mai multi oameni au observat intre timp ca au devenit extrem de numeroase. Uneori, ele formează nori longitudinali care se taie brusc, lasand un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou pentru a se termina la câţiva kilometri mai departe. Acesti nori nu sunt intotdeauna situati la mare altitudine, foarte adesea, pot fi sesizati la inaltimi cuprinse între 1000 şi 5000 metri, dar si mai sus de 9000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale. Multe persoane au observat aceste prafuri chimice ce cad din cer sub forma de ploaie sau se depun pur si simplu pe lucrurile aflate la sol. Unii spun ca dupa ploaie, frunzele au fost acoperite de negreala si de atunci tufele de flori nu mai infloresc. Altii spun ca legumele se ofilesc si florile arborilor fructiferi se scutura inainte de vreme, in urma unor astfel de ploi otravite. La fel se petrece cu vita de vie, care pare arsa.

Initial oficialii responsabili au raspuns intrebarilor incomode puse de catre mai multi observatori si au concluzionat ca este vorba de dâre de condensare. Automat oamenii s-au intrebat de ce aceste urme nu au existat anterior iar raspunsul a venit prompt: avioanele nu zburau la o inaltime asa mare incat sa se formeze dâre de condensare. Este adevarat ca de la aparitia avioanelor cu reactie oamneii s-au obisnuit sa observe pe cer dâre albe lasate in urma lor de catre avioane. Acestea depind de doi factori – umiditatea ambianta si – temperatura foarte scazuta la o altitudine mare. Ele pot fi alcatuite din picaturi fine de apa condensate sau cristale de gheata si zapada. Totusi se poate face o diferentiere intre aceste dâre de condensare si dârele mortii. Timpul prevazut pentru disiparea dârelor de condensare este relativ scurt, doua minute sau mai putin. Aceasta presupune ca dâra respectiva este alcatuita în special din vapori de apa, cel puţin conform definitiei sale clasice.

darele mortii

Este clar pentru mine ca aceste dâre ale mortii sunt de fapt chimicale impastiate intentionat pentru a ne imbolnavii si pentru a ne manipula comportamentul si asa destul de bolnav. Mergand intr-un spital din zilele noaste nu poti sa nu observi cati oameni sunt in salile de asteptare sau internati cu diferite boli ale caror de numiri nici nu existau in urma cu nu mai mult de 10-15 ani. Exista banuiala ca aceste dâre ale mortii sunt responsabile nu numai pentru starea proasta a sanatatii oamenilor ci si pentru indibiticirea acestora. Solutia gasita de catre autoritatile in materie e simpla – vaccninuri. In conditiile in care societatea de azi trateaza simptomul si nu cauza, vaccinul si antibioticele super tehnologizate par sa fie solutia la otravirea noastra in mod constient. Desi s-a demonstrat clar ca sistemul nostru imunitar slabeste in momentul administrarii de substante ce nu sunt produse de catre organism, oficialii ne dau garantii ca aceste substate sunt solutia. Inca odata se confirma teoria care spune sa nu crezi nimic din ceea ce iti spune guvernul si sa pui la indoiala autoritatile care vor sa vina in ajutorul populatiei cu solutii pe termen scurt .

Foarte putini oameni s-au implicat in procesul de mediatizare al acestor fenomene. Media oficiala ca de obicei sta deoparte si prefera sa ridiculizeze anumite organizatii si persoane afiliate acestora ce incearca sa deschida ochii oamenilor.Poate si pentru ca afirmatiile privind aceste dâre sunt privite cu scepticism sau sunt catalogate drept conspirationiste sau zvonuri lipsite de fundament. Desi au fost si sunt foarte multi care observa fenomenul, cei ce informeaza efectiv populatie fac parte dintr-in grup foarte mic. Un lucru de luat in seama este ca cei care au observat fenomenul fac parte din toate clasele societatii, pasionati de aviatie, medici, politisti, jurnalisti, oameni de stiinta si oameni care au avut de suferit in urma acestor imprastirti de substante. Si pentru ca in mod oficial aceste dâre nu exista, s-a creat o retea de observatori ai dârelor mortii care este extrem de activa pe internet.

Deocamdata subiectul e interzis la noi in tara , ca dovada aceste adrese deja nu mai functioneaza :

http://www.ziarulatac.ro/06-08-2009/INCENDIAR-Genocid-planetar-Epidemii-la-comanda.html,
http://www.gardianul.ro/Proiectul-HAARP.-Noua-arma-geofizica-a-mileniului-III-s125215.html .
http://www.chemtrailcentrla.com

Dovezi ca daca lucrezi in media oficiala nu ai dreptul sa discuti despre astfel de subiecte ce prezinta adevarul din jurul nostru. Insa nu toate site-urile ce scriu despre acest subiect au fost inchise asa ca va pun la dispozitie mai multe link-uri ce descriu acest subiect intr-o maniera mai mare decat am facut-o eu:

http://fymaaa.blogspot.co.uk/2013/01/de-ce-naiba-se-spreiaza-prin-lume.html,

http://www.urbanviorel.ro/category/chemtrails-in-romania/,

http://apologeticum.wordpress.com/2009/07/15/genocidul-pregatit-de-guvernele-lumii-pulverizarea-atmosferei-cu-virusi-gripa-aviara-sars-gripa-porcina/,

iar aici gasiti informatii mult mai detaliate:

http://rense.com/politics6/chemdatapage.html

http://rense.com/

http://www.carnicominstitute.org/

Noua Ordine Mondiala


noua-ordine-mondiala

Incepand de la Imperiul Persan, continuand cu cel Roman, mergand apoi pe firul istoriei pana la cel Britanic, Francez si incheind cu cel de-al treilea Reich observam ca toate marile puteri au doritcontrolul asupra intregii lumi.E lesne de inteles ca si dupa al doilea razboi mondial puterea trebuia concentrata (cel putin oficial) in mainile catorva persoane. Astfel ia nastere Organizatia Natiunilor Unite in 1945, ce avea menirea sa asigure pacea mondiala, respectarea drepturilor omului si respectarea dreptului international.La infiintare, doar 51 de tari erau membre, acum lista cuprinzand aproape toate tariile lumii.Astfel problema razboaielor mondiale se rezolvase… teoretic.

Cei ce detin cu adevarat puterea au inteles ca prin forta lumea nu se poate cucerii deocamdata; asta au lasat sa se creada de peste o jumatate de veac.Intre timp ramurile celor din umbra s-au intins mai departe decat am fi crezut noi.Au infiintat organizatii care legal si fatis au pus stapanire pe multe tari; unde nu s-a reusit cu „legea” bratul armat si-a facut datoria.Tarile care sunt inca nedirijate de catre cei din umbra sufera si nu va mai trece mult pana cand chiar populatia acestora le-o va cere sa-i dezrobeasca.

Controlul tarilor este asigurat in ultima vreme de plasarea unor oameni in posturile cheie ale unui stat si/sau de anumite organizatii internationale la cera majoritatea tarilor globului au aderat.Un astfel de forum este FMI.Creat initial pentru a ajuta anumite tari cu o industrie slab dezvoltata, fondul este un paravan ce conditioneaza tarile sa adopte anumite legi economice si indatoreaza peste masura anumite state.Resursele naturale ale unei tari pot fi instrainate tot prin acorduri cu aceasta paguboasa institutie.

Controlul maselor este asigurat de metoda Problema-Solutie-Reactie. Se creeaza o problema artificiala. Aceasta poate fi una reala, sau doar la nivelul perceptiei publice. Responsabil pentru aceasta problema este facut întotdeauna un inamic, real sau imaginar.

Prin mass-media si toate mijloacele de propaganda se lanseaza o campanie la nivelul intregii populatii cu scopul de a provoca din partea cetatenilor o reactie de genul: “Asa nu se mai poate! Trebuie sa facem ceva!”In final cei care au creat problema vin cu solutia, care este de fapt schimbarea pe care o doreau de la inceput si care nu putea fi acceptata altfel de populatie. Aceasta poate fi o lege ce are ca efect restrangerea a unor drepturi si libertati cetatenesti, de impunere a unor noi taxe, un atac militar împotriva unui alt stat etc…

Conspiratii dovedite a nu fi conspiratii


conspiracy-allert-300x262
-In anul 44 i.Hr., un grup secret format din senatori romani care se autodenumesc Liberatores il asasineaza pe Iulius Cezar pentru a reinstaura Republica;
-Pamintul NU e centrul universului, nu e nici plat, si, mai grav, se roteste in jurul axei sale si in jurul Soarelui. Pentru ca sintagma „teoria conspiratiei“ nu se inventase inca, Biserica Catolica folosea termenul de „erezie“ pentru a descrie aceste credinte si ii „salva“ pe cei care credeau in ele de ei insisi arzindu-i pe rug;
-In 1478 un grup de bancheri din Florenta, nobili toscani din familia Pazzi, incearca sa-i ucida pe Lorenzo si Giuliano de’ Medici, adevaratii stapani ai Toscanei, pentru a le prelua afacerile si influenta;
-In 1605, se naste Complotul Prafului de Pusca, in cadrul caruia un grup de aristocrati catolici provinciali, condusi de Guy Fawkes, doresc sa arunce in aer Parlamentul britanic pentru a asasina intreaga familie regala, dimpreuna cu aristocratia protestanta aflata la conducerea Regatului Unit;
-In 1865, presedintele american Abraham Lincoln este asasinat in cadrul unui complot-puci orchestrat de John Wilkes Booth, Lewis Powell, George Atzerodt si alti separatisti care doreau sa decapiteze intreaga conducere a SUA (Lincoln trebuia sa fie urmat in mormant de secretarul sau de stat, William H. Seward, si de vicepresedintele Andrew Johnson) pentru a instaura anarhia si a darama guvernul federal;
-Incidentul de la Gleiwitz a fost un atac pus în scenă de forțe naziste care s-au dat drept polonezi pe 31 august 1939, atac împotriva stației radio germane Sender Gleiwitz din Silezia superioară, Germania în ajunul celui de-al doilea război mondial în Europa. Așadar pretextul de război german pentru cel de-al al doilea război mondial a fost incidentul Gleiwitz.
-Din 1948 pana in 1976, CIA desfasoara operatiunea Mockingbird,prin care sute de jurnalisti americani si straini sunt manipulati cu sau fara voia lor pentru a fi urechile, dar mai ales vocea intereselor Agentiei;
-27 de ani mai tarziu avea loc celebrul scandal Watergate, in urma caruia presedintele SUA de atunci, Richard Nixon, este nevoit sa demisioneze;
-Enest Hemingway a trait cu convingerea ca FBI-ul il urmareste peste tot, iar familia si prietenii il credeau conspirationist sau pur si simplu paranoic; abia in anii 1980 s-a dovedit ca bietul om avea dreptate: FBI-ul deschisese un dosar de urmarire a scriitorului inca din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, avusese un agent in Havana in anii 1950 a carui misiune era sa-l supravegheze pe Hemingway etc.;
-Din 1945 are loc Operatiunea secreta Paperclip prin care 104 oameni de stiinta germani, crema fizicii, inventicii si ingineriei naziste, sunt extrasi din Germania si adusi in Statele Unite;
-Operatiunea Northwoods insemna regizarea unei serii de atacuri violente asupra oraselor din SUA care urmau sa fie puse, mai apoi, pe seama Cubei. Potrivit Documentului, aceste actiuni urmau sa creeze in America si in lume „impresia de imprudenta si de iresponsabilitate la scara mare din partea Cubei fata de alte tari si mai ales fata de Statele Unite”. In urma reveltei starmite de aceste actiuni, SUA ar fi declarat razboi Cubei.Planul a fost respins de presedintele Kennedy, dar a ramas in istorie drept cel mai corupt plan creat vreodata de un guvern SUA… asta pana la 11 septembrie.
-Proiectul MK-ULTRA a fost un experiment secret desfasurat de CIA prin care se urmarea intelegrea modurilor in care creierul uman poate fi controlat. Foarte multe lucruri despre aceste experiment nu se cunosc, in 1973, Richard Helm, directorul CIA-ului, dispunand arderea tuturor dosarelor MK-ULTRA. Se crede, insa, ca, in timpul experimentului au fost folosite o serie de droguri ilegale pentru a manipula mental angajatii CIA si pentru a le altera functiile creierului.
-Intre 2000 si 2001, in timpul crizei electricitatii din California, uriasa companie Enron manipuleaza meschin intreaga piata energetica americana.
-Bush Jr si Tony Blair chiar au mintit cind au afirmat ca au dovezi de necontestat ca Irakul lui Saddam Hussein detine arme de distrugere in masa, lucru afirmat de asa-zisii „teoreticieni ai conspiratiei“ din epoca, dar negat initial de SUA si Marea Britanie.

Ce este Teoria Conspiratiei ?


Global-Elite

O teorie a conspirației este o ipoteză neverificată, avansată de un individ sau un grup de indivizi, cu scopul de a comunica o informație drept veridică, demascând o conspirație care ar ascunde acest presupus adevăr. Teoriile conspirației s-au născut pentru a suplini lipsa informațiilor și explicațiilor publice. Cuvântul „teorie” poate fi folosit în mod abuziv, majoritatea teoriilor conspirative fiind mai degrabă ipoteze.

În sens mai larg, este ideea că importante evenimente politice, sociale sau economice sunt produsul unor planuri secrete, care nu sunt cunoscute publicului larg. Termenul teoria conspiraţiei este folosit pentru a indica un gen narativ în care sunt incluse o gamă largă de argumente pentru a demonstra existenţa marilor conspiraţii. Termenul este des uzitat în cultura modernă pentru a identifica acţiuni secrete militare, bancare sau politice care urmăresc să fure puterea, banii şi libertatea oamenilor. Teoriile conspiraţiei se bazează pe conceptul că puternice forţe ascunse pun în aplicare comploturi elaborate.

Noţiunea de teorie a conspiraţiei apare prima oară în dicţionarul limbii engleze Oxford în 1909. Începând cu anii 60 şi implicarea Americii în războiul din Vietnam, termenul a căpătat o semnificaţie peiorativă, implicând o tendinţă paranoică de a vedea influenţe malefice ale diferitelor grupuri şi agenţii acoperite în desfăşurarea evenimentelor. Termenul a inceput să fie folosit pentru a respinge automat orice afirmaţie catalogând-o ridicola paranoică, nefondată şi iraţională.

O teorie a conspirației poate deveni oficial adevărată dacă conspiratorii au pierdut puterea politică și/sau financiară, de exemplu Incendierea Reichstag-ului sau Incidentul Gleiwitz și poate rămâne neadevărată dacă conspiratorii încă sunt la conducere, vezi invadarea Irakului ca urmare a unor presupuse arme chimice. Există și posibilitatea ca o nouă putere politico-financiară să promoveze unele vechi teorii conspirative ca fiind adevărate (și să fabrice dovezi) deși ele nu sunt adevărate. O teorie a conspiraţiei dovedită, cum ar fi implicarea lui Nixon în afaceara Wattergate nu mai este o teorie a conspiraţiei, ci este jurnalism de investigaţie sau o analiză istorică.

Criticii sociali şi antropologii contemporani susţin poziţia că lucrurile în care credem noi ( religie,artă, stiinta, etc. ) sunt concepte prin care puterea este proiectată asupra oamenilor, şi că individul modern este dominat  în secret, fără a fi conştient de către forţe externe care-i dau interpretarea oficială a evenimentelor.

Teorii ale conspirației manipulatoare

Teoriile conspirației manipulatoare sunt create și răspândite de serviciile secrete ale unei țări pentru atingerea unor scopuri politice. Acest tip de teorii ale conspirației sunt cel mai ușor de deconspirat după ce regimul politic (de obicei unul de tip totalitar) dispare, arhivele acestuia devenind izvor istoric.

Teorii ale conspirației de conjunctură

Acestea apar de regulă în mod spontan, pe fondul existenței în mass-media în acel moment a unei anumite teme, exprimată sub forma unei teorii a conspirației: OZN-urile și civilizațiile extraterestre, misiunea Apollo pe Lună etc.

Teorii ale conspirației evenimențiale

Marile evenimente petrecute pe neașteptate și cu deznodământ dramatic care au implicat personaje cu popularitate mondială sau au determinat mutații politice semnificative, au generat întotdeauna teorii ale conspirației: asasinarea președintelui J.F. Kennedy, moartea prințesei Diana, Revoluția Română din 1989, atentatele din 11 septembrie .